Campionatul Mondial de Fotbal 2006

a XVIII-a ediție a Campionatului Mondial de Fotbal, găzduită de Germania în 2006
Campionatul Mondial de Fotbal 2006
FIFA Fußball-Weltmeisterschaft Deutschland 2006

Die Welt zu Gast bei Freunden
(Un timp pentru a face prieteni)
Detalii
Țara gazdăGermania Germania
Perioada9 iunie-9 iulie 2006
Echipe32 (din 6 confederații)
Stadioane12 (în 12 orașe gazdă)
Poziții finale
Campioană Italia (Al 4-lea titlu)
Locul doi Franța
Locul trei Germania
Locul patru Portugalia
Statistici
Meciuri jucate64
Goluri marcate 147 (2.3 per meci)
Asistență3.359.439 (52.491 pe meci)
Golgheter(i)Germania Miroslav Klose (5 goluri)
Cel mai bun jucătorFranța Zinedine Zidane
Cel mai bun tânăr jucătorGermania Lukas Podolski
Cel mai bun portarItalia Gianluigi Buffon
2002
2010

Campionatul Mondial (sau Cupa Mondială) de Fotbal FIFA 2006 a fost cea de-a 18-a ediție a Campionatului Mondial de Fotbal, principala competiție fotbalistică internațională. Turneul a debutat pe 9 iunie 2006 și s-a sfârșit pe 9 iulie 2006, cu victoria Italiei. În iunie 2000, Germania a câștigat dreptul de a găzdui cel mai important eveniment fotbalistic pentru a doua oară (prima dată a fost în anul 1974), fiind singura echipă calificată la turneul final din oficiu. Pentru prima dată în istoria campionatelor mondiale de fotbal, campioana turneului anterior (în cazul de față Brazilia) a trebuit să joace meciuri de calificare pentru a accede la turneul final. Treizeci și două de țări participă la Campionatul Mondial din 2006, a cărei finală este programată pentru 9 iulie.

Selectarea gazdei modificare

Concursul de alegere a gazdei ediției din 2006 a avut loc în iulie 2000 în Zürich, Elveția. La concurs și-au înaintat candidaturile 4 țări, după ce Brazilia s-a retras din concurs cu trei zile înainte ca acesta să aibă loc: Germania, Africa de Sud, Anglia și Maroc.[1] Au avut loc trei runde de votare, în fiecare rundă fiind eliminată țara cu cele mai puține voturi acumulate. Primele două runde au avut loc pe 6 iulie 2000, iar runda finală pe 7 iulie 2000, Germania câștigând în fața Africii de Sud.

Rezultatele votingului[2]
Țara Runda 1 Runda 2 Runda 3
  Germania 10 11 12
  Africa de Sud 6 11 11
  Anglia 5 2
  Maroc 3

Decizia de a atribui Germaniei dreptul de a organiza campionatul a atras numeroase controverse, fiind marcată de un scandal de mituire. La votarea finală din 6 iulie 2000, decizia favorabilă Germaniei a fost luată la limită cu 12:11, în defavoarea Africii de Sud, și a fost posibilă prin abținerea de la vot a reprezentantului Oceaniei Charles Dempsey, care avea mandat de la federația sa să dea votul Africii de Sud. El a invocat abținerea prin ”intoleranță față de presiune”.[3] Este cunoscută existența unui fax de "mituire" (în germană Bestechungsfax) din 5 iulie 2000 al magazinului satiric german Titanic, adresat reprezentanților votanți ai FIFA, care oferea cadouri contra unui vot pro-Germania. Dacă Dempsey ar fi votat cum a fost instructat inițial, rezultatul votingului ar fi fost 12–12, iar președintele FIFA Sepp Blatter, care favoriza candidatura Africii de Sud,[4] urma să decidă soarta votingului.[5]

Atribuirea prin rotație modificare

După ce alegerea a fost făcută, organismul care controlează fotbalul mondial, FIFA, și-a afirmat public intenția de a alege țara organizatoare pentru campionatele viitoare prin rotație, între confederațiile sale integrante. Din aceste considerente, gazda următorului campionat a fost aleasă din țările CAF: Africa de Sud va organiza jocurile Campionatului Mondial de Fotbal 2010. Turneul din 2014 va avea loc în Brazilia.

Evenimentul a adus Germaniei două milioane de turiști și a creat 500.000 de locuri de muncă[6].

În avanpremiera turneului Campionatului Mondial, FIFA a organizat în Germania Cupa Confederațiilor FIFA 2005, turneu câștigat de Brazilia.

În urma rezultatelor obținut în calificări, cele 32 de țări calificate sunt: Germania (din oficiu ca țară gazdă), Argentina, Brazilia, Paraguay, Ecuador, Mexic, Statele Unite ale Americii, Trinidad-Tobago, Costa Rica, Portugalia, Spania, Anglia, Franța, Italia, Elveția, Suedia, Republica Cehă, Ucraina, Serbia și Muntenegru, Țările de Jos, Croația, Polonia, Togo, Ghana, Angola, Coasta de Fildeș, Tunisia, Japonia, Arabia Saudită, Iran, Coreea de Sud și Australia.

Este pentru prima dată în istoria Campionatului Mondial când CONCACAF trimite patru reprezentative la turneul final (SUA, Mexic, Costa Rica și Trinidad-Tobago), același număr ca America de Sud și Asia. Totodată, nici o țară românofonă nu a reușit să se califice la turneul final: România s-a clasat pe locul 3 în grupa sa de calificare, în spatele Țărilor de Jos și Republicii Cehe, în timp ce Republica Moldova a terminat pe ultimul loc în grupa sa de calificare.

Pronosticuri modificare

Naționala de fotbal a Braziliei a fost una dintre marile favorite la câștigarea trofeului mondial, alături de selecționatele Argentinei, Angliei și Italiei. În ciuda faptului că a obținut rezultate bune la ultimele turnee finale, Germania nu este favorită la câștigarea campionatului. Potrivit unei cercetări sociologice, la sfârșitul lui februarie 2006 doar 9% dintre germani creditau naționala lor cu șanse la câștigarea campionatului. Un sondaj asemănător publicat pe 16 martie 2006 estima acest procentaj la doar 3% din populația Germaniei. Lipsa de încredere a fost augmentată de înfrângerea cu 4 la 1 suferită de Germania într-un amical contra selecționatei italiene.

La rândul său, săptămânalul german Stern a publicat rezultatele unui sondaj realizat de institutul Forsa pe un eșantion de 1000 de persoane, rezultate care arătau că la acea dată 17% dintre germani nu creditau Germania nici măcar cu șanse de a depăși faza grupelor, în ciuda faptului că grupa echipei gazdă era considerată una „modestă”. Totuși, populația germană continua să-și afirme sprijinul pentru tehnicianul echipei, Jürgen Klinsmann; potrivit aceluiași sondaj, 66% din cei chestionați susțin eforturile tehnicianul german, în ciuda faptului că echipa a pierdut meciul de pregătire contra selecționatei Statelor Unite din 22 martie de la Dortmund, unul dintre orașele-amfitrion gazdă ale campionatului mondial.

Scepticismul populației se reflectă în jucătorii germani. Cel mai cunoscut jucător și totodată căpitanul echipei, Michael Ballack, a afirmat într-un interviu pentru revista germană „Sport-Bild” din 9 mai că nu ar fi o surpriză ca Germania să fie eliminată încă din faza grupelor, echipa fiind tânără și neexperimentată.

Fostul jucător argentinian Diego Maradona a declarat la 4 aprilie 2006 că vede Brazilia ca principală favorită pentru câștigarea trofeului, dar nu a menționat Argentina printre favorite.[7] Cuvintele sale au fost:

  Dacă nu va fi Brazilia, atunci Anglia, Germania sau Italia, care sunt mult mai în formă.  

Întrebat care este favorita sa la câștigarea acestor mondiale, Pelé, a preferat să nu nominalizeze o echipă, argumentând că s-a înșelat de fiecare dată când s-a pronunțat pentru o anumită selecționată: în 1994, a zis că va fi Columbia; în 1998, declara că Spania e cea mai bună echipă și că Brazilia are probleme în apărare; iar în 2002, în urma comportamentului Braziliei din calificări, a desemnat Anglia, Portugalia, Suedia și Argentina printre preferatele sale. Totuși, cu mai puțin de o lună înainte de începerea turneului final, fostul fotbalist a recunoscut că nu crede în victoria naționalei braziliene. Pentru Pelé, favoriții pierd întodeauna.

Brazilienii așteaptă de la selecționata lor națională un nou titlu. Potrivit unei anchete sociologice publicate pe 25 mai de Institutul CNT/Sensus, 79,8% dintre brazilieni cred că echipa lor va cuceri al șaselea titlu mondial.

Cu puțin timp înainte de începerea turneului, Italia a fost zguduită de un uriaș scandal de corupție în campionatul intern, care l-a avut în centrul său pe fostul director general al clubului de fotbal Juventus, Luciano Moggi. Pe firul scandalului, investigațiile au condus la tehnicianul italian Marcello Lippi, suspectat că ar fi favorizat selecția jucătorilor juventini în „primul 11” al Italiei, la indicațiile lui Moggi.[8] După o săptămână de presiuni media intense, Lippi a fost confirmat pentru Campionatul Mondial de către Federația Italiană de Fotbal.[9]

Calificarea modificare

 
Ţări calificate

Începând cu ediția din 2006, FIFA a schimbat regulile de calificare astfel că selecționata campioană mondială en titre trebuie să joace meciuri de calificare pentru a se califica în stagiunile finale; doar țării gazdă îi este asigurată participarea fără meciuri de calificare. Se așteaptă ca acest aranjament să continue la viitoarele ediții.

Următoarele echipe, afișate după regiune, s-au calificat pentru stagiunile finale. Numărul din paranteze reprezintă clasarea țării pentru competiție. Valuarea sa a fost decisă folosindu-se următoarele două criterii:

Aceste clasări au fost relevante doar pentru selecționarea primelor opt echipe și alocarea lor în fiecare grupă. Celelalte națiuni au fost trase la sorți conform factorilor geografici. Faptul că Serbia și Muntenegru a fost privită drept a paisprezecea clasificată UEFA și astfel a fost plasată într-o urnă distinctă s-a datorat pur și simplu rangurilor FIFA în noiembrie 2005.

Echipe participante
Africa (CAF)
Asia (AFC)
America de Sud (CONMEBOL)
Oceania (OFC)
Europa (UEFA)
America de Nord, America Centrală și Caribiană (CONCACAF)

Locații modificare

12 orașe au fost alese pentru a găzdui Campionatul Mondial. Capacitățile stadioanelor afișate reprezintă numărul de scaune. În timpul Campionatului Mondial, unele dintre stadioane vor fi cunoscute oficial sub nume diferite, pentru că FIFA interzice citarea sponsorilor în numele stadionului dacă acesta nu este și unul dintre sponsorii oficiali ai FIFA.[11] De exemplu, Allianz Arena va fi cunoscută pe parcursul competiției sub numele de „Stadionul Campionatului Mondial de Fotbal München” (sau în germană „FIFA WM-Stadion München”).[11] Unele dintre stadioane au fost adăugate având capacitate inferioară pentru Cupa Mondială, cum regulamentul FIFA interzice spațiul pentru stat în picioare. Dintre cele 12 stadioane care găzduiesc competiția, doar Zentralstadion din Leipzig se află în fosta Republică Democrată Germania (Germania de Est).

Oraș Stadion Capacitate
Berlin Olympiastadion 76.176
Köln RheinEnergieStadion 46.120
Dortmund Signal Iduna Park 66.981
Frankfurt Commerzbank-Arena 48.132
Gelsenkirchen Veltins-Arena 53.804
Hamburg AOL Arena 51.055
Hanovra AWD-Arena 44.652
Kaiserslautern Fritz-Walter-Stadion 41.170
Leipzig Zentralstadion 44.199
München Allianz Arena 66.016
Nürnberg easyCredit-Stadion 41.926
Stuttgart Gottlieb-Daimler-Stadion 54.267
Berlin Dortmund München Stuttgart
Olympiastadion Signal Iduna Park
(FIFA World Cup Stadium, Dortmund)
Allianz Arena
(FIFA World Cup Stadium, München)
Gottlieb-Daimler-Stadion
52°30′53″N 13°14′22″E (Olympiastadion (Berlin)) / 52.51472°N 13.23944°E 51°29′33.25″N 7°27′6.63″E (Signal Iduna Park) / 51.4925694°N 7.4518417°E 48°13′7.59″N 11°37′29.11″E (Allianz Arena) / 48.2187750°N 11.6247528°E 48°47′32.17″N 9°13′55.31″E (Mercedes-Benz Arena) / 48.7922694°N 9.2320306°E
Capacitate: 74.176 Capacitate: 67.000 Capacitate: 66.016 Capacitate: 54.267
       
Gelsenkirchen Hamburg
Veltins-Arena
(FIFA World Cup Stadium, Gelsenkirchen)
AOL Arena
(FIFA World Cup Stadium, Hamburg)
51°33′16.21″N 7°4′3.32″E (Veltins-Arena) / 51.5545028°N 7.0675889°E 53°35′13.77″N 9°53′55.02″E (AOL Arena) / 53.5871583°N 9.8986167°E
Capacitate: 53.804 Capacitate: 51.055
   
Frankfurt Köln
Commerzbank Arena
(FIFA World Cup Stadium, Frankfurt)
RheinEnergie Stadion
(FIFA World Cup Stadium, Köln)
50°4′6.86″N 8°38′43.65″E (Commerzbank Arena) / 50.0685722°N 8.6454583°E 50°56′0.59″N 6°52′29.99″E (RheinEnergie Stadion) / 50.9334972°N 6.8749972°E
Capacitate: 48.132 Capacitate: 46.134
 
Hannover Leipzig Kaiserslautern Nürnberg
AWD-Arena
(FIFA World Cup Stadium, Hannover)
Zentralstadion Fritz-Walter-Stadion EasyCredit-Stadion
(Frankenstadion)
52°21′36.24″N 9°43′52.31″E (AWD-Arena) / 52.3600667°N 9.7311972°E 51°20′44.86″N 12°20′53.59″E (Zentralstadion) / 51.3457944°N 12.3482194°E 49°26′4.96″N 7°46′35.24″E (Fritz-Walter-Stadion) / 49.4347111°N 7.7764556°E 49°25′34″N 11°7′33″E (EasyCredit-Stadion) / 49.42611°N 11.12583°E
Capacitate: 44.652 Capacitate: 44.199 Capacitate: 43.450 Capacitate: 41.926
       

Arbitri modificare

Africa
Asia
Europa

America de Nord, Centrală și Carabiană
Oceania
America de Sud

Minge modificare

 
Teamgeist™ ("spirit de echipă"), mingea oficială a campionatului.

Mingea folosită la Campionatul Mondial din 2006 a fost Teamgeist™ ("spirit de echipă"), minge folosită, chiar dacă cu culori diferite de mai multe echipe, și produsă de marca germană Adidas, ce a produs mingiile pentru Campionatele Mondiale începând cu anul 1974 (întroducerea celebrului Telstar). Balonul este aproape impermeabil, în acest fel nu shimbă în aproape deloc propriile prestații. Fiecare din echipele calificate la Campionaul Mondial au fost premiate cu 40 de mingi pentru antrenamente.

Loturi modificare

Pentru mai multe detalii, vedeți Loturile pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2006.

Asociațiile naționale au fost nevoite să prezinte echipa fiecăreia de câte douăzeci și trei de jucători până la data de 15 mai 2006. Dintre acești douăzeci și trei, trei jucători trebuiau să fie portari. În cazul accidentării sau a altor incapacități, un jucător putea fi înlocuit din lista oficială la maxim 24 de ore înainte de disputarea primului meci.[12]

Grupele modificare

Tragerea la sorți modificare

Echipele trase la sorți pentru ediția 2006 au fost anunțate pe 5 decembrie 2005. Primele opt echipe de top au fost adăugate în urna A. Urna B a fost compusă din echipele rămase din America de Sud, Africa și Oceania; Urna C a fost compusă din opt din cele nouă echipe europene rămase, excluzând Serbia și Muntenegru. Urna D – echipele rămase din regiunea CONCACAF și Asia. Serbia și Muntenegru a fost clasată într-o urnă specială. S-a procedat astfel pentru ca nici o grupă să nu conțină trei echipe europene. În urna specială, Serbia și Muntenegru (bila albă) a fost extrasă întâi, iar mai apoi grupa în care avea să evolueze (bila neagră) dintre cele trei națiuni non-europene deja adăugate, Argentina, Brazilia și Mexic.

S-a decis înainte de tragerea la sorți ca țara gazdă, Germania să fie plasată în Grupa A, asigurându-i-se astfel meciurile de deschidere în avans. De asemenea, FIFA a anunțat în avans că Brazilia (campionii en-titre) vor fi alocați Grupei F.

Urna A Urna B Urna C Urna D Urna specială

  Argentina
  Brazilia
  Anglia
  Franța
  Germania
  Italia
  Mexic
  Spania

  Angola
  Australia
  Coasta de Fildeș
  Ecuador
  Ghana
  Paraguay
  Togo
  Tunisia

  Croația
  Cehia
  Țările de Jos
  Polonia
  Portugalia
  Elveția
  Suedia
  Ucraina

  Costa Rica
  Iran
  Japonia
  Coreea de Sud
  Arabia Saudită
  Trinidad și Tobago
  Statele Unite

  Serbia și Muntenegru

Pe 9 decembrie 2005 tragerea la sorți a avut loc, determinându-se totodată și ordinea meciurilor. După ce tragerea la sorți s-a încheiat, mulți comentatori de fotbal au remarcat faptul că grupele C și E păreau a fi grupe ale morții în această ediție.[13][14][15]

Sistem de punctare modificare

Prima fază se desfășoară după sistemul unei ligi de fotbal, fiecare echipă jucând câte un meci cu fiecare dintre celelalte echipe din grupa sa. Echipa primește trei puncte pentru o victorie, un punct pentru o remiză și, respectiv, nici un punct pentru înfrângere.

Clasarea fiecărei echipe din fiecare grupă este determinată după cum urmează, în ordinea priorității:

  1. Cel mai mare număr de puncte obținute în toate cele trei meciuri din grupă;
  2. Diferența de goluri realizată de fiecare echipă în toate meciurile din grupă;
  3. Cel mai mare număr de goluri marcate în cele trei meciuri din grupă.
    1. Dacă două echipe nu pot fi departajate prin criteriile 1-3:
      1. Are prioritate echipa care a câștigat meciul direct dintre cele două echipe;
    2. Dacă trei echipe nu pot fi departajate prin criteriile 1-3, atunci sunt introduse câteva criterii secundare, după cum urmează:
      1. Cel mai mare număr de puncte obținute în meciurile din grupă între cele trei echipe aflate la egalitate;
      2. Diferența de goluri rezultată din meciurile din grupă între cele trei echipe aflate la egalitate;
      3. Cel mai mare număr de goluri marcate în meciurile din grupă dintre cele trei echipe aflate la egalitate;
  4. Comitetul Organizatoric al Campionatului Mondial realizează o tragere la sorți pentru a determina echipele care promovează în faza următoare a competiției

Echipele clasate pe primele două locuri din fiecare grupă se califică în faza următoare.

Aceste criterii de departajare sunt corecte, dar consitutie o versiune modificată a unor reguli anterioare. Chiar și după începerea turneului, siturile web ale FIFA și UEFA afișau variantele vechi ale regulilor de departajare, provocând confuzie printre cei care doreau să afle criteriile corecte.

Faza grupelor modificare

 

În următoarele tabele:

  • Pct = Număr de puncte acumulate
  • Mec = Meciuri disputate
  • V = Meciuri câștigate
  • E = Meciuri terminate la egalitate
  • Î = Meciuri pierdute (înfrângeri)
  • GM = Goluri marcate
  • GP = Goluri primite
  • Ad = Adevăr (diferența de goluri: GD−GP)

Pentru detalii suplimentare despre scenariile de calificare, vedeți articolul principal al fiecărei grupe.

Grupa A modificare

Echipa Pct Mec V E Î GM GP Ad
  Germania 9 3 3 0 0 8 2 +6
  Ecuador 6 3 2 0 1 5 3 +2
  Polonia 3 3 1 0 2 2 4 −2
  Costa Rica 0 3 0 0 3 3 9 −6

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Germania  4–2  Costa Rica
Lahm 6'
Klose 17', 61'
Frings 87'
(Raport) Wanchope 12', 73'
Spectatori: 3.359.439
Polonia  0–2  Ecuador
  (Raport) C. Tenorio 24'
Delgado 80'
Spectatori: 3.359.439
Germania  1–0  Polonia
Neuville 91+'   (Raport)  
Spectatori: 3.359.439
Ecuador  3–0  Costa Rica
C. Tenorio 8'
Delgado 54'
Kaviedes 92+'
(Raport)  
Spectatori: 3.359.439
Ecuador  0–3  Germania
(Raport) Klose 4', 44'
Podolski 57'
Olympiastadion, Berlin
Public: 72 000
Arbitru: Ivanov (Rusia)
Spectatori: 3.359.439
Costa Rica  1–2  Polonia
Gómez 25'
(Raport) Bosacki 33', 65'
Spectatori: 3.359.439

Grupa B modificare

Echipa Pct Mec V E Î GM GP Ad
  Anglia 7 3 2 1 0 5 2 +3
  Suedia 5 3 1 2 0 3 2 +1
  Paraguay 3 3 1 0 2 2 2 0
  Trinidad și Tobago 1 3 0 1 2 0 4

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Anglia  1–0  Paraguay
Gamarra 3' (AG) (Raport)  
Spectatori: 3.359.439
Trinidad și Tobago  0–0  Suedia
  (Raport)  
Spectatori: 3.359.439
Suedia  1–0  Paraguay
Ljungberg 89' (Raport)
Olympiastadion, Berlin
Public: 72 000
Arbitru: Micheľ (Slovacia)
Spectatori: 3.359.439
Suedia  2–2  Anglia
Allbäck 51'
Larsson 90'
(Raport) J. Cole 34'
Gerrard 85'
FIFA WM Stadion Köln
Public: 45 000
Arbitru: Busacca (Elveția)
Spectatori: 3.359.439
Paraguay  2–0  Trinidad și Tobago
Sancho 25' (AG)
Cuevas 86'
(Raport)
Spectatori: 3.359.439

Grupa C modificare

Echipa Pct Mec V E Î GM GP Ad
  Argentina 7 3 2 1 0 8 1 +7
  Țările de Jos 7 3 2 1 0 3 1 +2
  Coasta de Fildeș 3 3 1 0 2 5 6 −1
  Serbia și Muntenegru 0 3 0 0 3 2 10 −8

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Argentina  2–1  Coasta de Fildeș
Crespo 24'
Saviola 38'
(Raport) Drogba 82'
Spectatori: 3.359.439
Serbia și Muntenegru  0–1  Țările de Jos
  (Raport) Robben 18'
Zentralstadion, Leipzig
Public: 37 216
Arbitru: Merk (Germania)
Spectatori: 3.359.439
Țările de Jos  0–0  Argentina
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
Coasta de Fildeș  3–2  Serbia și Muntenegru
Dindane 37'(pen), 67'
Kalou 86'(pen)
(Raport) Žigić 10'
Ilić 20'
Spectatori: 3.359.439

Grupa D modificare

Echipa Pct Mec V E Î GM GP Ad
  Portugalia 9 3 3 0 0 5 1 +4
  Mexic 4 3 1 1 1 4 3 +1
  Angola 2 3 0 2 1 1 2 −1
  Iran 1 3 0 1 2 2 6 −4

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Mexic  3–1  Iran
Bravo 28', 76'
Zinha 79'
(Raport) Golmohammadi 36'
Spectatori: 3.359.439
Angola  0–1  Portugalia
(Raport) Pauleta 4'
Spectatori: 3.359.439
Mexic  0–0  Angola
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
Portugalia  2–0  Iran
Deco 63'
Ronaldo 80' pen
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
Portugalia  2–1  Mexic
Maniche 6'
Simão 24' (pen)
(Raport) Fonseca 29'
Spectatori: 3.359.439
Iran  1–1  Angola
Bakhtiarizadeh 75' (Raport) Flávio 60'
Zentralstadion, Leipzig
Public: 38 000
Arbitru: Shield (Australia)
Spectatori: 3.359.439

Grupa E modificare

Echipa Pct Mec V E Î GM GP Ad
  Italia 7 3 2 1 0 5 1 +4
  Ghana 6 3 2 0 1 4 3 +1
  Cehia 3 3 1 0 2 3 4 −1
  Statele Unite 1 3 0 1 2 2 6 −4

Toate orele sunt locale (UTC+2)

SUA  0–3  Republica Cehă
(Raport) Koller 5'
Rosický 36', 76'
Spectatori: 3.359.439
Italia  2–0  Ghana
Pirlo 40'
Iaquinta 83'
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
Republica Cehă  0–2  Ghana
(Raport) Gyan 2'
Muntari 82'
Spectatori: 3.359.439
Italia  1–1  SUA
Gilardino 22' (Raport) Zaccardo 27' (AG)
Spectatori: 3.359.439
Republica Cehă  0–2  Italia
(Raport) Materazzi 26'
Inzaghi 87'
Spectatori: 3.359.439
Ghana  2–1  SUA
Dramani 22'
Appiah 47+' (pen)
(Raport) Dempsey 43'
Spectatori: 3.359.439

Grupa F modificare

Echipa Pct Mec V E Î GM GP Ad
  Brazilia 9 3 3 0 0 7 1 +6
  Australia 4 3 1 1 1 5 5 0
  Croația 2 3 0 2 1 2 3 −1
  Japonia 1 3 0 1 2 2 7 −5

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Australia  3–1  Japonia
Cahill 84', 89'
Aloisi 92+'
(Raport) Nakamura 26'
Spectatori: 3.359.439
Brazilia  1–0  Croația
Kaká 44' (Raport)
Olympiastadion, Berlin
Public: 72 000
Arbitru: Archundia (Mexic)
Spectatori: 3.359.439
Croația  0–0  Japonia
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
Brazilia  2–0  Australia
Adriano 49'
Fred 90'
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
Japonia  1–4  Brazilia
Tamada 34' (Raport) Ronaldo 46+', 81'
Juninho 53'
Gilberto 59'
Spectatori: 3.359.439
Croația  2–2  Australia
Srna 2'
Kovač 57'
(Raport) Moore 38' (pen)
Kewell 79'
Spectatori: 3.359.439

Grupa G modificare

Echipa Pct Mec V E Î GM GP Ad
  Elveția 7 3 2 1 0 4 0 +4
  Franța 5 3 1 2 0 3 1 +2
  Coreea de Sud 4 3 1 1 1 3 4 -1
  Togo 0 3 0 0 3 1 6 -5

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Coreea de Sud  2–1  Togo
Lee Chun-Soo 54'
Ahn Jung-Hwan 72'
(Raport) Kader 31'
Spectatori: 3.359.439
Franța  0–0  Elveția
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
Franța  1–1  Coreea de Sud
Henry 9' (Raport) Park Ji-Sung 81'
Zentralstadion, Leipzig
Public: 43 000
Arbitru: Archundia (Mexic)
Spectatori: 3.359.439
Togo  0–2  Elveția
(Raport) Frei 16'
Barnetta 88'
Spectatori: 3.359.439
Elveția  2–0  Coreea de Sud
Senderos 23'
Frei 77'
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
Togo  0–2  Franța
(Raport) Vieira 55'
Henry 61'
Spectatori: 3.359.439

Grupa H modificare

Echipa Pct Mec V E Î GM GP Ad
  Spania 9 3 3 0 0 8 1 +7
  Ucraina 6 3 2 0 1 5 4 +1
  Tunisia 1 3 0 1 2 3 6 −3
  Arabia Saudită 1 3 0 1 2 2 7 −5

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Spania  4–0  Ucraina
Alonso 13'
Villa 17', 48' pen
Torres 81'
(Raport)  
Zentralstadion, Leipzig
Public: 43 000
Arbitru: Busacca (Elveția)
Spectatori: 3.359.439
Tunisia  2–2  Arabia Saudită
Jaziri 23'
Jaïdi 90+2'
(Raport) Al Qahtani 57'
Al Jaber 84'
Spectatori: 3.359.439
Arabia Saudită  0–4  Ucraina
(Raport) Rusol 4'
Rebrov 36'
Shevchenko 46'
Kalynychenko 84'
FIFA WM Stadion Hamburg, Hamburg
Public: 50 000
Arbitru: Poll (Anglia)
Spectatori: 3.359.439
Spania  3–1  Tunisia
Raúl 71'
Torres 76', 90' pen
(Raport) Mnari 8'
Spectatori: 3.359.439
Arabia Saudită  0–1  Spania
(Raport) Juanito 36'
Spectatori: 3.359.439
Ucraina  1–0  Tunisia
Shevchenko 70' (pen) (Raport)
Olympiastadion, Berlin
Public: 72 000
Arbitru: Amarilla (Paraguay)
Spectatori: 3.359.439

Faza eliminatorie modificare

Informații suplimentare: Faza eliminatorie a Campionatului Mondial de Fotbal 2006

Din "Faza grupelor" pozițiile câștigătorului (1º) și locului II (2º) în fiecare grupă avansează în optimi. Inițial, toate cele patru echipe din fiecare grupă au șanse egale la ambele poziții care merg mai departe, dar pe măsură ce competiția continuă, rezultatele pozitive cumulate vor elimina unele echipe și vor garanta altora un loc în runda următoare. Când mai există doar trei sau mai puține echipe cu o șansă de a ocupa un anumit loc în clasament acestea sunt afișate în coloana optimilor. Dacă o poziție în coloana optimilor este goală, toate cele patru echipe încă mai au șanse de a se califica în acea postură.

Optimi de finală Sferturi de finală Semifinale Finală
 2427 iunie 2006  301 iulie 2006  4 și 5 iulie 2006  9 iulie 2006
                           
           
   Germania   2
   Suedia   0  
   Germania  4
     Argentina  2  
   Argentina   2
   Mexic   1  
   Germania   0
     Italia  2  
   Italia   1
   Australia   0  
   Italia   3
     Ucraina   0  
    Elveția   0 (0)
   Ucraina   0 (3)  
   Italia   1 (5)
     Franța   1 (3)
   Anglia   1
   Ecuador   0  
   Anglia   0 (1)
     Portugalia  0 (3)  
   Portugalia   1
   Țările de Jos   0  
   Portugalia   0
     Franța  1  
   Brazilia   3
   Ghana   0  
   Brazilia   0
     Franța  1  
   Spania   1
   Franța   3  


Optimi de finală modificare

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Germania  2–0  Suedia
Podolski 4', 12' (Raport)
Spectatori: 3.359.439
Argentina  2–1 (ET)  Mexic
Crespo 10'
Rodríguez 98'
(Raport) Márquez 6'
Zentralstadion, Leipzig
Public: 43 000
Arbitru: Busacca (Elveția)
Spectatori: 3.359.439
Anglia  1–0  Ecuador
Beckham 60' (Raport)
Spectatori: 3.359.439
Portugalia  1–0  Țările de Jos
Maniche 23' (Raport)
Spectatori: 3.359.439
Italia  1–0  Australia
Totti 95+' (pen) (Raport)
Spectatori: 3.359.439
Elveția  0–0
(0–3) (PEN)
  Ucraina
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
    Penaltiuri  
Streller   
Barnetta   
Cabanas   
0–3    Shevchenko
   Milevskiy
   Rebrov
   Gusev
 
Brazilia  3–0  Ghana
Ronaldo 5'
Adriano 46+'
Zé Roberto 84'
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
Spania  1–3
  Franța
Villa 27' (pen) (Raport) Ribery 41'
Vieira 83'
Zidane 92+'
Spectatori: 3.359.439

Sferturi de finală modificare

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Germania  1–1
(4–2)
(PEN)
  Argentina
Klose 80' (Raport) Ayala 49'
Olympiastadion, Berlin
Public: 72 000
Arbitru: Micheľ (Slovacia)
Spectatori: 3.359.439
    Penaltiuri  
Neuville   
Ballack   
Podolski   
Borowski   
4–2    Cruz
   Ayala
   Rodríguez
   Cambiasso
 
Italia  3–0  Ucraina
Zambrotta 6'
Toni 59', 69'
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
Anglia  0–0
(1–3)
(PEN)
  Portugalia
(Raport)
Spectatori: 3.359.439
    Penaltiuri  
Lampard   
Hargreaves   
Gerrard   
Carragher   
1–3    Simão
   Viana
   Petit
   Postiga
   C. Ronaldo
 
Brazilia  0–1  Franța
(Raport) Henry 57'
Spectatori: 3.359.439

Semifinale modificare

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Germania  0–2
(ET)
  Italia
(Raport) Grosso 119'
Del Piero 121+'
Spectatori: 3.359.439
Portugalia  0–1  Franța
(Raport) Zidane 33' (pen)
Spectatori: 3.359.439

Finala mică modificare

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Germania  3–1  Portugalia
Schweinsteiger 56', 78'
Petit 60' (AG)
(Raport) Gomes 88'
Spectatori: 3.359.439

Finala modificare

Toate orele sunt locale (UTC+2)

Italia  1–1
(5–3)
(PEN)
  Franța
Materazzi 19' (Raport) Zidane 7' (pen)
Olympiastadion, Berlin
Public: 69 000
Arbitru: Elizondo (Argentina)
Spectatori: 3.359.439
    Penaltiuri  
Pirlo   
Materazzi   
De Rossi   
Del Piero   
Grosso   
5–3    Wiltord
   Trezeguet
   Abidal
   Sagnol
 

Statistici modificare

Golgheteri modificare

 
Berlin, capitala Germaniei şi cartierul general al turneului

Miroslav Klose a primit premiul Gheața de Aur, oferit de Adidas.[16] pentru cinci goluri marcate la Cupa Mondială. Acest număr de goluri este cel mai mare înregistrat de un golgheter la Cupa Mondială de la ediția din 1962 când șase jucători s-au aflat la egalitate cu patru goluri marcate fiecare. În total, s-au marcat 147 de goluri (patru dintre ele fiind autogoluri). Alte 21 de goluri au fost marcate în cadrul loviturilor de departajare, dar aceastea nu sunt contorizate.

Jucător Selecționată Goluri
Miroslav Klose   Germania 5
Hernán Crespo   Argentina 3
Thierry Henry   Franța 3
Lukas Podolski   Germania 3
Maxi Rodríguez   Argentina 3
Ronaldo   Brazilia 3
Fernando Torres   Spania 3
David Villa   Spania 3


All-star team modificare

All-star team este o echipă ce constă din 23 cei mai buni jucători de la Campionatul Mondial de Fotbal 2006, selectați de Grupul de Studiu Tehnic al FIFA.[17][18]

Portari Fundași Mijlocași Atacanți

  Gianluigi Buffon
  Jens Lehmann
  Ricardo

  Roberto Ayala
  John Terry
  Lilian Thuram
  Philipp Lahm
  Fabio Cannavaro
  Gianluca Zambrotta
  Ricardo Carvalho

  Zé Roberto
  Patrick Vieira
  Zinedine Zidane
  Michael Ballack
  Andrea Pirlo
  Gennaro Gattuso
  Francesco Totti
  Luís Figo
  Maniche

  Hernán Crespo
  Thierry Henry
  Miroslav Klose
  Luca Toni

Clasamentul echipelor modificare

Toate cele 32 de echipe au fost clasate conform criteriilor utilizate de FIFA.[19]

Poz Echipa G M V R Î GM GP DG Pct.
Finala
1   Italia E 7 5 2 0 12 2 +10 17
2   Franța G 7 4 3 0 9 3 +6 15
Locurile 3 și 4
3   Germania A 7 5 1 1 14 6 +8 16
4   Portugalia D 7 4 1 2 7 5 +2 13
Eliminate în sferturi de finală
5   Brazilia F 5 4 0 1 10 2 +8 12
6   Argentina C 5 3 2 0 11 3 +8 11
7   Anglia B 5 3 2 0 6 2 +4 11
8   Ucraina H 5 2 1 2 5 7 −2 7
Eliminate în optimi de finală
9   Spania H 4 3 0 1 9 4 +5 9
10    Elveția G 4 2 2 0 4 0 +4 8
11   Țările de Jos C 4 2 1 1 3 2 +1 7
12   Ecuador A 4 2 0 2 5 4 +1 6
13   Ghana E 4 2 0 2 4 6 −2 6
14   Suedia B 4 1 2 1 3 4 −1 5
15   Mexic D 4 1 1 2 5 5 0 4
16   Australia F 4 1 1 2 5 6 −1 4
Eliminate în faza grupelor
17   Coreea de Sud G 3 1 1 1 3 4 −1 4
18   Paraguay B 3 1 0 2 2 2 0 3
19   Coasta de Fildeș C 3 1 0 2 5 6 −1 3
20   Cehia E 3 1 0 2 3 4 −1 3
21   Polonia A 3 1 0 2 2 4 −2 3
22   Croația F 3 0 2 1 2 3 −1 2
23   Angola D 3 0 2 1 1 2 −1 2
24   Tunisia H 3 0 1 2 3 6 −3 1
25   Statele Unite ale Americii E 3 0 1 2 2 6 −4 1
25   Iran D 3 0 1 2 2 6 −4 1
27   Trinidad și Tobago B 3 0 1 2 0 4 −4 1
28   Japonia F 3 0 1 2 2 7 −5 1
28   Arabia Saudită H 3 0 1 2 2 7 −5 1
30   Togo G 3 0 0 3 1 6 −5 0
31   Costa Rica A 3 0 0 3 3 9 −6 0
32   Serbia și Muntenegru C 3 0 0 3 2 10 −8 0

Referințe modificare

  1. ^ „FIFA acknowledges Brazil's withdrawal from 2006 World Cup race”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „FIFA World Cup 2006 : Results of First Two Rounds of Voting”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Legal threat over World Cup prank”. BBC News. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „S. Africa Confident of Blatter's Support to Host 2006 World Cup”. People's Daily Online. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Voting procedure for 2006 FIFA World Cup decision”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Perspectivele financiare ale CM, mai negre ca niciodată Arhivat în , la Wayback Machine., 20 iunie 2010, capital.ro, accesat la 21 iunie 2010
  7. ^ Maradona nu dă nici o șansă Argentinei, publicat la 4 aprilie 2006; sursă: AFP.
  8. ^ Daniel Scorpie: Lippi la ordin, publicat de Gazeta Sporturilor la 19 mai 2006
  9. ^ Marcello Lippi, grațiat de Federația Italiană Arhivat în , la Wayback Machine., publicat pe http://www.askmen.ro
  10. ^ FIFA (ed.). „Tragerea finală la sorți pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2006 Germania” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  11. ^ a b „Stadiums renamed for Fifa sponsors”. BBC. . Accesat în . 
  12. ^   PDF : Regulamentul FIFA oficial al competiției
  13. ^ Articolul din Guardian despre 'Grupa Morții'/
  14. ^ Articolul FOX Sports despre 'Grupa Morții'
  15. ^ „Analiza ESPN a Grupei C, considerată 'Grupa Morții'. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ http://fifaworldcup.yahoo.com/06/en/w/gshoe/index.html
  17. ^ Azzurri prominent in All Star Team”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ „France, Italy dominate World Cup all-star squad”. Canadian Broadcasting Corporation. Associated Press. . Accesat în . 
  19. ^ Based on the methodology of Germany 2006: The final ranking Arhivat în , la Wayback Machine.

Bibliografie modificare

  • TV - EUROSPORT, 15 iulie 2012, Teletext pagina 112: "Blatter:WM 2006 möglicherwese gekauft"
  • TV - ARD, 15 iulie 2012, Teletext pagina 210: "Blatter erhebt nebulöse Vorwürfe"

Lectură suplimentară modificare

  • Mondialul fotbalistic 2006, între sclipiri și deziluzii, Ilie Dobre, Editura Paralela 45, 2007

Legături externe modificare

 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Campionatul Mondial de Fotbal 2006
 
Wikiştiri
La Wikiștiri găsiți reportaje referitoare la Campionatul Mondial de Fotbal 2006
Stagiuni

Grupa A | Grupa B | Grupa C | Grupa D | Grupa E | Grupa F | Grupa G | Grupa H | Stagiuni cnocaut | Finala

Informații generale

Calificare | Clasare | Echipe | Calendar | Disciplină | Oficiali | Delicte | Drepturi de televizare | Sponsorizare | Diverse

Finaliste

Anglia | Angola | Arabia Saudită | Argentina | Australia | Brazilia | Costa Rica | Coasta de Fildeș | Coreea de Sud | Croația | Ecuador | Elveția | Franța | Germania | Ghana | Iran | Italia | Japonia | Mexic | Paraguay | Polonia | Portugalia | Republica Cehă | Serbia și Muntenegru | Spania | SUA | Suedia | Togo | Trinidad și Tobago | Tunisia | Țările de Jos | Ucraina