Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2021 - Barajele de calificare
Calificările europene pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2021, care se va desfășura în Spania, au avut loc în două tururi. Spania, gazda din 2021, precum și Țările de Jos, deținătoarea titlului din 2019, s-au calificat automat la campionatul mondial.[1] De asemenea, echipele care s-au clasat pe primele patru locuri la Campionatul European de Handbal Feminin din 2020 s-au calificat direct și ele la Campionatul Mondial.[2] În total, la turneul final vor participa 16 echipe europene.[3] Celelalte 10 echipe europene care vor lua parte la competiția din Spania au fost decise în cele două faze ale turneelor de calificare europene.
În primul tur de calificare, 17 echipe care nu au participat la Campionatul European din 2020 au fost distribuite în două grupe grupe de câte patru, respectiv trei grupe de câte trei echipe.[3] Echipele clasate pe primele două locuri în fiecare grupă au avansat în al doilea tur de calificare, unde li s-au adăugat cele 10 echipe care au participat la Campionatul European, distribuite direct în acest tur. Cele 20 de echipe au jucat meciuri de baraj pentru a decide restul de 10 echipe europene care s-au calificat la campionatul mondial.[2]
Faza 1 de calificare
modificareTragerea la sorți pentru faza 1 de calificare s-a desfășurat pe 8 iulie 2020, la sediul EHF de la Viena, în Austria, și a fost transmisă în direct pe canalul YouTube al EHF.[1][4]
Distribuția
modificareDistribuția echipelor în urnele valorice a fost anunțată pe 7 iulie 2020.[4]
Urna 1 | Urna a 2-a | Urna a 3-a | Urna a 4-a |
---|---|---|---|
Austria Belarus Slovacia Turcia Macedonia de Nord |
Ucraina Italia Elveția Islanda Portugalia |
Lituania Insulele Feroe Kosovo[notă 1] Israel Finlanda |
Grecia Luxemburg |
În urma tragerii la sorți au rezultat următoarele grupe:[1][3]
Grupa 1 | Grupa a 2-a | Grupa a 3-a | Grupa a 4-a | Grupa a 5-a |
---|---|---|---|---|
Slovacia Ucraina Israel Luxemburg |
Macedonia de Nord Islanda Lituania Grecia |
Turcia Portugalia Finlanda |
Austria Italia Kosovo[notă 1] |
Belarus Elveția Insulele Feroe |
Echipele clasate pe primele două locuri în grupele fazei 1 de calificare au avansat în faza a 2-a, cea a barajelor de calificare la Campionatul Mondial.
Tragerea la sorți pentru găzduirea grupelor de calificare a avut loc tot pe 8 iulie 2020.[3]
Pe 13 noiembrie 2020, EHF a decis amânarea până în luna martie 2021 a meciurilor din această fază de calificare, programate inițial în decembrie 2020, din cauza pandemiei de COVID-19.[5]
Grupa 1
modificareLuxemburg a câștigat dreptul de găzduire a meciurilor grupei 1[3], care s-au desfășurat în capitala Luxemburg, între 19 și 21 martie 2021.
Loc | Echipa | MJ | V | E | Î | GM | GP | DG | Pct | Calificare |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Slovacia | 3 | 3 | 0 | 0 | 105 | 64 | +41 | 6 | Faza a 2-a |
2 | Ucraina | 3 | 2 | 0 | 1 | 87 | 76 | +11 | 4 | |
3 | Israel | 3 | 1 | 0 | 2 | 65 | 86 | −21 | 2 | |
4 | Luxemburg (H) | 3 | 0 | 0 | 3 | 56 | 87 | −31 | 0 |
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
(H) Gazdă.
19 martie 2021 17:00 |
Slovacia | 31 – 28 | Ucraina | d'Coque, Luxemburg Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Kijauskaitė, Žalienė |
Szarková 7 | (14–13) | Smolîng 9 | ||
4× 1× | Raport | 5× 2× |
19 martie 2021 19:30 |
Israel | 22 – 18 | Luxemburg | d'Coque, Luxemburg Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Fahner, Kubis |
Vakrat 6 | (11–6) | Wirtz 5 | ||
5× | Raport | 5× 1× |
20 martie 2021 15:30 |
Slovacia | 37 – 19 | Israel | d'Coque, Luxemburg Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Fahner, Kubis |
Lancz 10 | (18–11) | Vakrat 5 | ||
4× 1× | Raport | 5× |
20 martie 2021 18:00 |
Ucraina | 28 – 21 | Luxemburg | d'Coque, Luxemburg Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Kijauskaitė, Žalienė |
Smolîng 8 | (14–12) | Welter 5 | ||
6× | Raport | 5× 2× |
21 martie 2021 15:30 |
Ucraina | 31 – 24 | Israel | d'Coque, Luxemburg Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Fahner, Kubis |
Volovnik 7 | (16–10) | Vakrat 8 | ||
3× 2× | Raport | 3× 3× |
21 martie 2021 18:00 |
Luxemburg | 17 – 37 | Slovacia | d'Coque, Luxemburg Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Kijauskaitė, Žalienė |
Welter 4 | (10–16) | Patrnčiaková 7 | ||
5× 1× | Raport | 4× 2× |
Grupa a 2-a
modificareInițial, Grecia a câștigat dreptul de găzduire a meciurilor grupei a 2-a[3], însă ulterior s-a retras, iar partidele s-au desfășurat în capitala Macedoniei de Nord, Skopje, între 19 și 21 martie 2021.[6]
Loc | Echipa | MJ | V | E | Î | GM | GP | DG | Pct | Calificare |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Macedonia de Nord (H) | 3 | 3 | 0 | 0 | 75 | 57 | +18 | 6 | Faza a 2-a |
2 | Islanda | 3 | 2 | 0 | 1 | 81 | 66 | +15 | 4 | |
3 | Lituania | 3 | 1 | 0 | 2 | 71 | 90 | −19 | 2 | |
4 | Grecia | 3 | 0 | 0 | 3 | 64 | 78 | −14 | 0 |
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
(H) Gazdă.
19 martie 2021 17:45 |
Macedonia de Nord | 24 – 17 | Islanda | Centrul Sportiv „Jane Sandanski”, Skopje Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Ciulei, Stoia |
Ristovska 11 | (11–8) | Jónsdóttir, Júlíusdóttir, Thompson 3 | ||
Raport | 2× 1× |
19 martie 2021 19:45 |
Lituania | 27 – 26 | Grecia | Centrul Sportiv „Jane Sandanski”, Skopje Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Ivanović, Vujisić |
Šponė 6 | (12–12) | Zygoura 7 | ||
3× 2× | Raport | 6× 1× |
20 martie 2021 17:45 |
Macedonia de Nord | 31 – 21 | Lituania | Centrul Sportiv „Jane Sandanski”, Skopje Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Ivanović, Vujisić |
Ristovska 8 | (15–12) | Sparnauskaitė 5 | ||
6× 2× 1× | Raport | 4× 2× |
20 martie 2021 19:45 |
Islanda | 31 – 19 | Grecia | Centrul Sportiv „Jane Sandanski”, Skopje Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Ciulei, Stoia |
Jónsdóttir 7 | (15–7) | Chatziparasidou 4 | ||
2× 3× | Raport | 1× 3× |
21 martie 2021 17:45 |
Grecia | 19 – 20 | Macedonia de Nord | Centrul Sportiv „Jane Sandanski”, Skopje Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Ciulei, Stoia |
Chatziparasidou 6 | (13–10) | Ristovska 10 | ||
1× | Raport | 3× 1× |
21 martie 2021 19:45 |
Islanda | 33 – 23 | Lituania | Centrul Sportiv „Jane Sandanski”, Skopje Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Ivanović, Vujisić |
Thompson 6 | (19–9) | Repečkaitė 8 | ||
7× 2× | Raport | 4× 1× |
Grupa a 3-a
modificareÎn urma tragerii la sorți, Turcia urma să găzduiască meciurile grupei a 3-a, care nu s-au mai desfășurat.[3]
Loc | Echipa | MJ | V | E | Î | GM | GP | DG | Pct | Calificare |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Turcia | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | Faza a 2-a |
2 | Portugalia | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | |
3 | Finlanda[a] | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | Retrasă |
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
Note:
Grupa a 4-a
modificareAustria a câștigat dreptul de găzduire a meciurilor grupei a 4-a[3], care s-au desfășurat în orașul Maria Enzersdorf, între 19 și 21 martie 2021.
Loc | Echipa | MJ | V | E | Î | GM | GP | DG | Pct | Calificare |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Austria | 2 | 2 | 0 | 0 | 63 | 42 | +21 | 4 | Faza a 2-a |
2 | Italia | 2 | 1 | 0 | 1 | 46 | 59 | −13 | 2 | |
3 | Kosovo[notă 1] | 2 | 0 | 0 | 2 | 42 | 50 | −8 | 0 |
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
19 martie 2021 18:10 |
Kosovo | 20 – 26 | Austria | BSFZ Südstadt, Maria Enzersdorf Arbitri: Cipov, Klus |
Gjikokaj 6 | (12–11) | Reichert 9 | ||
6× 2× | Raport | 4× 1× |
20 martie 2021 18:00 |
Italia | 24 – 22 | Kosovo | BSFZ Südstadt, Maria Enzersdorf Arbitri: Cipov, Klus |
Babbo, Dalla Costa, Del Balzo 5 | (11–10) | Kameri 6 | ||
7× 2× | Raport | 3× 1× |
21 martie 2021 16:30 |
Austria | 37 – 22 | Italia | BSFZ Südstadt, Maria Enzersdorf Arbitri: Cipov, Klus |
Reichert 10 | (20–8) | Del Balzo, Djiogap 6 | ||
3× 1× | Raport | 5× 1× |
Grupa a 5-a
modificareBelarus a câștigat dreptul de găzduire a meciurilor grupei a 5-a[3], care s-au desfășurat în capitala Minsk, între 19 și 21 martie 2021.
Loc | Echipa | MJ | V | E | Î | GM | GP | DG | Pct | Calificare |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Elveția | 2 | 1 | 1 | 0 | 51 | 43 | +8 | 3 | Faza a 2-a |
2 | Belarus (H) | 2 | 1 | 1 | 0 | 46 | 38 | +8 | 3 | |
3 | Insulele Feroe | 2 | 0 | 0 | 2 | 31 | 47 | −16 | 0 |
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
(H) Gazdă.
19 martie 2021 18:00 |
Insulele Feroe | 13 – 21 | Belarus | Cijouka-Arena, Minsk Asistență: 350 Arbitri: Duplîi, Pobedrina |
Henneberg Joensen 3 | (7–15) | Ilina, Kulak 4 | ||
6× 2× 1× | Raport | 2× 3× |
20 martie 2021 16:00 |
Elveția | 26 – 18 | Insulele Feroe | Cijouka-Arena, Minsk Asistență: 130 Arbitri: Duplîi, Pobedrina |
Kündig 11 | (14–11) | Armgarðsdóttir, Weyhe 4 | ||
6× 2× | Raport | 5× 2× |
21 martie 2021 16:00 |
Belarus | 25 – 25 | Elveția | Cijouka-Arena, Minsk Asistență: 550 Arbitri: Duplîi, Pobedrina |
Kulak 8 | (15–14) | Hodel 9 | ||
3× 2× | Raport | 3× |
Faza a 2-a de calificare
modificareEchipele calificate din Faza 1 și cele distribuite direct în Faza a 2-a au jucat meciuri pe teren propriu și în deplasare în urma cărora au fost decise participantele la turneul final.
- Echipe calificate din Faza 1
Distribuția în urnele valorice
modificareUrna valorică 1 (primele 10 echipe de la CE 2020 care nu s-au calificat direct) |
Urna valorică 2 (10 echipe din prima fază de calificare) |
---|---|
Cehia Germania Muntenegru Polonia România Rusia Serbia Slovenia Suedia Ungaria |
Austria Belarus Islanda Italia Elveția Macedonia de Nord Portugalia Slovacia Turcia Ucraina |
Tragerea la sorți
modificareTragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor de baraj europene a avut loc pe 22 martie 2021 și a fost difuzată în direct pe contul YouTube al Federației Europene de Handbal.[8][9]
În urma tragerii la sorți a rezultat următorul program:[8][9]
Program
modificareEchipa 1 | Scor gen. | Echipa 2 | Tur | Retur |
---|---|---|---|---|
Turcia | 47 – 80 | Rusia | 23–35 | 24–45 |
Cehia | 55 – 49 | Elveția | 27–27 | 28–22 |
Slovenia | 45 – 35 | Islanda | 24–14 | 21–21 |
Slovacia | 44 – 58 | Serbia | 19–26 | 25–32 |
Ucraina | 40 – 50 | Suedia | 14–28 | 26–22 |
Austria | 58 – 55 | Polonia | 29–29 | 29–26 |
Ungaria | 90 – 31 | Italia | 46–19 | 41–12 |
România | 68 – 42 | Macedonia de Nord | 33–22 | 35–20 |
Portugalia | 50 – 66 | Germania | 27–32 | 23–34 |
Muntenegru | 55 – 47 | Belarus | 29–23 | 26–24 |
Partide
modificare16 aprilie 2021 16:30 |
Turcia | 23 – 35 | Rusia | Hasan Dağı Spor Salonu, Aksaray Asistență: 220 Arbitri: Buțkevici, Buțkevici |
Aydın 5 | (8–16) | Dmitrieva 7 | ||
4× 2× | Raport | 4× 2× |
20 aprilie 2021 18:30 |
Rusia | 45 – 24 | Turcia | Palatul Sporturilor „Dinamo”, Moscova Arbitri: Aghakishi, Aghakishi |
Samohina 7 | (24–13) | Akgün Göktepe 6 | ||
5× 1× | Raport | 4× 2× |
17 aprilie 2021 20:10 |
Cehia | 27 – 27 | Elveția | ROBE Aréna, Zubří Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Lidacka, Lesiak |
Hrbková 9 | (12–14) | Kündig 8 | ||
5× 1× | Raport | 4× 1× |
20 aprilie 2021 20:15 |
Elveția | 22 – 28 | Cehia | Mobiliar Arena, Gümligen Arbitri: Merz, Kuttler |
Kähr 5 | (11–14) | Jeřábková 15 | ||
3× 1× 1× | Raport | 3× 1× |
17 aprilie 2021 17:30 |
Slovenia | 24 – 14 | Islanda | Športni park Kodeljevo, Ljubljana Arbitri: Metalari, Nikolovski |
Omoregie 9 | (13–7) | Thompson 5 | ||
2× 1× | Raport | 3× 1× |
21 aprilie 2021 21:45 |
Islanda | 21 – 21 | Slovenia | Íþróttamiðstöð Hauka, Hafnarfjörður Arbitri: Smajlagić, Smajlagić |
Júlíusdóttir 5 | (8–9) | Stanko 8 | ||
2× 1× | Raport | 3× 1× |
17 aprilie 2021 18:00 |
Slovacia | 19 – 26 | Serbia | Mestská Športová Hala, Šaľa Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Năstase, Stancu |
Lancz 6 | (10–11) | Kovačević 8 | ||
4× 1× | Raport | 3× 1× |
21 aprilie 2021 18:00 |
Serbia | 32 – 25 | Slovacia | Sportski centar Voždovac, Belgrad Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Alpaidze, Berezkina |
Cvijić, Krpež Šlezak 7 | (13–12) | Lancz 6 | ||
5× 1× | Raport | 1× 1× |
17 aprilie 2021 16:00 |
Ucraina | 14 – 28 | Suedia | Palatul Sporturilor, Kiev Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Hatipoğlu, Şimşek |
Smoling 4 | (7–15) | Roberts 4 | ||
3× 2× | Raport | 3× 1× |
21 aprilie 2021 18:10 |
Suedia | 22 – 26 | Ucraina | Sparbanken Skåne Arena, Lund Arbitri: Barysas, Petrušis |
Andersson 6 | (9–14) | Smoling 5 | ||
3× | Raport | 2× 2× |
16 aprilie 2021 18:10 |
Austria | 29 – 29 | Polonia | BSFZ Südstadt, Maria Enzersdorf Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Simone, Monitillo |
Neidhart 8 | (13–13) | Nosek 6 | ||
2× 2× | Raport | 5× |
20 aprilie 2021 18:00 |
Polonia | 26 – 29 | Austria | Mareckie Centrum Edukacyjno-Rekreacyjne, Marki Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Sá, Sá |
Kudłacz-Gloc 6 | (11–15) | Frey 10 | ||
3× 2× | Raport | 2× 2× |
16 aprilie 2021 16:00 |
Ungaria | 46 – 19 | Italia | ÉRD Aréna, Érd Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Fukala, Mohyla |
Klujber 10 | (23–10) | Babbo, Rotondo 5 | ||
2× | Raport | 5× |
18 aprilie 2021 13:00 |
Italia | 12 – 41 | Ungaria | ÉRD Aréna, Érd Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Fukala, Mohyla |
Dalla Costa, Di Pietro, Rotondo 3 | (5–17) | Klujber, Lukács 6 | ||
4× 1× | Raport | 1× 2× |
17 aprilie 2021 17:00 |
România | 33 – 22 | Macedonia de Nord | Complexul Sportiv Dinamo, București Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Antić, Jakovljević |
Neagu 12 | (15–11) | Ristovska 8 | ||
2× 2× | Raport | 4× 1× |
21 aprilie 2021 17:45 |
Macedonia de Nord | 20 – 35 | România | Centrul sportiv „Jane Sandanski”, Skopje Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Praštalo, Balvan |
Gjeorgjievska 6 | (10–18) | Moisă 8 | ||
1× | Raport | 3× 3× |
17 aprilie 2021 21:30 |
Portugalia | 27 – 32 | Germania | Pavilhão Gimnodesportivo Municipal, Luso Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Carmaux, Mursch |
Lopes 6 | (10–17) | Stockschläder 7 | ||
3× 1× | Raport | 4× 1× |
20 aprilie 2021 17:30 |
Germania | 34 – 23 | Portugalia | WESTPRESS arena, Hamm Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Lindenbaum, Laron |
Zapf 7 | (15–11) | Sousa 6 | ||
4× 1× | Raport | 4× 2× |
16 aprilie 2021 18:00 |
Muntenegru | 29 – 23 | Belarus | Bemax Arena, Podgorica Asistență: 0[notă 2] Arbitri: Backović, Palačković |
Jauković 9 | (14–13) | Kulak 8 | ||
3× 2× | Raport | 3× 2× |
20 aprilie 2021 17:00 |
Belarus | 24 – 26 | Muntenegru | Cijouka-Arena, Minsk Asistență: 600 Arbitri: Budzák, Záhradník |
Kulak 8 | (11–15) | Radičević 7 | ||
1× 3× | Raport | 2× 1× |
Referințe
modificare- ^ a b c „17 teams learn first opponents on road to Spain 2021”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în .
- ^ a b „WORLD CHAMPIONSHIP QUALIFICATION EUROPE | Women's World Championship 2021” (PDF). Federația Europeană de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b c d e f g h i „Draw for opening Spain 2021 European qualification phase held”. Federația Internațională de Handbal. . Accesat în .
- ^ a b „Road to Spain 2021 begins with qualification phase 1 draw”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în .
- ^ „EHF postpones Women's World Championship 2021 Qualification”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în .
- ^ „Chance for the handball players, Macedonia hosts the qualification tournament”. slobodenpecat.mk. . Accesat în .
- ^ „Turkey and Portugal reach the second qualification phase”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în .
- ^ a b „10 play-off ties drawn for final step towards Spain”. Federația Europeană de Handbal. . Accesat în .
- ^ a b „IHF Women's World Championship dream continues for 10 teams, draw for next phase”. Federația Internațională de Handbal. . Accesat în .
Note
modificare- ^ a b c Kosovo este subiectul unei dispute teritoriale între Republica Serbia și Republica Kosovo. Cea din urmă și-a declarat independența pe 17 februarie 2008, dar Serbia continuă să o considere parte a propriului teritoriu suveran. Independența Kosovo a fost recunoscută de 98 din cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite. Belarus, Grecia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Spania și Ucraina, opt dintre națiunile care au participat la barajele de calificare pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2021, nu au recunoscut independența Kosovo.
- ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y Partida s-a jucat fără spectatori, din cauza pandemiei de coronaviroză.