Canalul Erie
| Canalul Erie | |
 | |
| Date hidrologice | |
|---|---|
| Lungimea cursului de apă | 843 km  |
| Date generale | |
| Țări traversate | Statele Unite ale Americii[1] |
| Afluenți | Canandaigua Outlet[*], Ganargua Creek[*] |
Modifică date / text  | |
Canalul Erie (anterior cunoscut sub numele de New York State Barge Canal) este un canal din statul New York, parte din ruta est–vest a sistemului de canale al statului. Inițial, acesta a avut o lungime de aproximativ 363 de mile (sau 584 km) pornind din orașul Albany, pe Râul Hudson, până la Buffalo, pe Lacul Erie. Acesta a fost construit pentru a crea o rută navigabilă și a conecta orașul New York și Oceanul Atlantic cu Marile Lacuri.
După ce construirea canalului a fost propusă pentru prima dată în anul 1780 și apoi din nou în 1807, un studiu de fezabilitate a fost autorizat, finanțat și executat în 1808. Sustinatorii proiectului au reușit treptat să erodeze rezistența adversarilor, construcția acestuia începând în anul 1817. Canalul are 35 de ecluze numerotate, plus ecluza Federal Black Rock,[2] și o diferență de altitudine de aproximativ 565 picioare (172 m). Canalul a fost dat în folosință pe 26 octombrie 1825.[3]
Într-o perioadă când transportul mărfurilor în vrac a fost limitat la animalele de povară ([250 livre (113 kg)] maxim[4]), și când nu au existat căi ferate, transportul pe apa a fost cel mai eficient mod de a livra mărfurile.
Canalul Erie, denigrat de adversarii politici ca "Nerozia lui Clinton"[5] sau "Marele Șanț al lui Clinton",[6][7] a fost primul sistem de transport navigabil între coasta de est (orașul New York) și apele interioare (Marile Lacuri) din Statele Unite, care nu a avut nevoie de portaj.
Transportul pe canalul Erie a fost mai rapid decât căruțele trase de animalele de tracțiune, și a redus costurile de transport cu aproximativ 95%.[8] Canalul a determinat o creștere rapidă a populației vestului statului New York și a facilitat migrația vestică către interiorul continentului. Canalul a fost lărgit între 1834 și 1862. Anul de vârf al canalului a fost 1855, când au avut loc 33.000 de transporturi comerciale.
În anul 2000, Congresul Statelor Unite a desemnat Erie Canalway National Heritage Corridor[9] în recunoștință pentru importanța națională a sistemului de canale și pentru a-l celebra ca cel mai de succes și influent sistem de căi navigabile și una dintre cele mai importante lucrări de inginerie civilă și construcții din America de Nord. De la trecerea ultimei nave comerciale, Day Peckinpaugh, în 1994, canalul Erie este în principal utilizat de ambarcațiuni de agrement. Începând cu 2008, canalul a văzut o resurgență în traficului comercial.[10]
Referințe modificare
- ^ Geographic Names Information System,
- ^ „Locks on the Erie Canal”. Accesat în .
- ^ Finch, Roy G. (). „The Story of the New York State Canals” (PDF). New York State Engineer and Surveyor (republished by New York State Canal Corporation). Accesat în . Mai multe valori specificate pentru
|accessdate=și|access-date=(ajutor) - ^ "Works of Man", Ronald W. Clark, ISBN 0-670-80483-5 (1985) 352 pages, Viking Penguin, Inc, NYC, NY,
quotation page 87: "There was little experience moving bulk loads by carts, while a packhorse would [sic, meaning 'could' or 'can only'] carry only an eighth of a ton [(1,250 long tons (1,270 t)]. - ^ The New York State Canal System, The Erie Canal Association.
- ^ Erie Canal Opens, This Day in History: October 26, American HistoryChannel.com
- ^ Frank E. Sadowski Jr., "Clinton's Big Ditch", The Erie Canal Association.
- ^ Using Clark's Works of Man figures, a mule can draw 60,000 lbs but carry only 250 lbs, which need men to load and unload daily, have a need to carry grain as well (parasitic weight), and for same tonnages, required far more men as a labor force, drastically increasing running costs.
- ^ „Erie Canalway National Heritage Corridor”. Accesat în .
- ^ Christopher Maag (). „Hints of Comeback for Nation's First Superhighway”. New York Times.