Caterina de Habsburg (1295–1323)

ducesӑ de Calabria
Caterina de Habsburg
Ducesӑ de Calabria

Caterina de Habsburg (portret de Antoni Boys)
Date personale
Născutăoctombrie 1295
Viena, Ducatul Austria
Decedată18 ianuarie 1323 (27 ani)
Napoli, Regatul Neapolelui[1] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăSan Lorenzo Maggiore, Napoli
PărințiAlbert I al Sfântului Imperiu Roman
Elisabeta de Gorizia-Tirol
Frați și suroriAnna de Austria
Elisabeta de Austria
Iudita de Oettingen[*]
Agnes de Austria
Frederic cel Frumos
Albert al II-lea
Rudolf I al Boemiei
Leopold I
Otto cel Vesel
Henric cel Blând Modificați la Wikidata
Căsătorită cuCarol, duce de Calabria
Ocupațiearistocrat Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriDucesӑ
Familie nobiliarăCasa de Habsburg
Ducesӑ de Calabria
Domnie1316 - 1323

Caterina de Habsburg (n. octombrie 1295, Viena – d. 18 ianuarie 1323, Napoli)[2] aparținând Casei de Habsburg, a fost ducesă de Calabria din 1316 prin căsătorie.

Biografia

modificare

Caterina a fost al șaptelea dintre cei doisprezece copii ai regelui romano-german Albert I și ai soției sale, Elisabeta de Gorizia-Tirol. Tatăl Caterinei a murit pe 1 mai 1308 când ea avea doar doisprezece ani.

 
Mormântul Caterinei de Habsburg din San Lorenzo Maggiore din Napoli

Prima logodnă a Caterinei cu Filip I de Piemont, care nu s-a finalizat prin căsătorie, dar este menționată în Arhivele de Stat din Torino, trebuie să fi avut loc în prima jumătate a anului 1312 - între moartea primei soții a lui Filip, Isabela de Villehardouin (d. 23 ianuarie 1312) și cea de-a doua lui căsătorie încheiată pe 7 mai 1312 cu Caterina de la Tour du Pin.[3]

Următorul plan de căsătorie s-a datorat apropierii Casei de Habsburg de Casa de Luxemburg: Caterina trebuia să se căsătorească cu împăratul Henric al VII-lea, a cărui soție, Margareta de Brabant, murise în decembrie 1311. Tânăra mireasă plecase deja spre Italia când Henric al VII-lea a murit de malarie pe 24 august 1313 în Buonconvento lângă Siena.

O altă încercare de căsătorie s-a datorat Elisabetei de Aragon, soția regelui Frederic cel Frumos, care îi era prietenă apropiată cumnatei sale Caterina. Viitorul soț urma să fie regele sicilian de mai târziu Petru al II-lea, dar planul, de asemenea, nu s-a realizat.[4]

În cele din urmă, în încercarea de a extinde politica sa imperială în Italia, regele Frederic cel Frumos a fost de acord cu căsătoria sorei sale, Caterina, cu ducele Carol de Calabria care a avut loc în 1316. Căsătoria a rămas fără urmași. Doar șapte ani mai târziu, Caterina a murit pe 18 ianuarie 1323 la Napoli și a fost înmormântată în biserica locală San Lorenzo Maggiore. După aceea, Carol de Calabria s-a căsătorit pentru a doua oară cu Maria de Valois.

  1. ^ „Caterina de Habsburg”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Geburts- und Sterbedaten nach Richard Reifenscheid: Albrecht I. In: Gerhard Hartmann, Karl Rudolf Schnith (ed.): Die Kaiser. 1996, ISBN 3-222-12421-3, pg. 391
  3. ^ „AUSTRIA”. fmg.ac. Accesat în . 
  4. ^ Brigitte Hamann (Hrsg.): Die Habsburger. S. 232.


Bibliografie

modificare
  • Katharina. În: Brigitte Hamann (ed.): Die Habsburger, Ueberreuter, Viena 1988, ISBN 3-8000-3247-3, pg. 232.
  • Constantin von Wurzbach: Habsburg, Katharina von Oesterreich (gest. 1323), nr. 153, În: Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich, partea a 6-a. Kaiserlich-königliche Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1860, pg. 400 (versiune online)