Comuna Ciorani, Prahova
Ciorani este o comună în județul Prahova, Muntenia, România, formată din satele Cioranii de Jos (reședința) și Cioranii de Sus.
Ciorani | |||
— comună — | |||
| |||
Ciorani (România) Poziția geografică în România | |||
Coordonate: 44°50′00″N 26°24′00″E / 44.833333333333°N 26.4°E | |||
---|---|---|---|
Țară | România | ||
Județ | Prahova | ||
SIRUTA | 132681 | ||
Reședință | Cioranii de Jos | ||
Componență | Cioranii de Jos, Cioranii de Sus | ||
Guvernare | |||
- primar al comunei Ciorani[*] | Voicu Marin[*][1][2] (PSD, ) | ||
Populație (2021) | |||
- Total | 5.934 locuitori | ||
Fus orar | UTC+2 | ||
Cod poștal | 107155 | ||
Prezență online | |||
GeoNames | |||
Amplasarea în cadrul județului | |||
Modifică date / text |
Așezare
modificareComuna se află în extremitatea sudică a județului, pe malurile râului Cricovul Sărat, în zona cursului său inferior, aproape de vărsarea în râul Prahova. Localitățile se află pe malul stâng al râului, dar comuna are teritorii și pe malul drept, fiind udată în partea sa sud-vestică și de râul Prahova. Comuna este străbătută de șoseaua națională DN1D care leagă Ploieștiul de Urziceni. La Cioranii de Jos, din acest drum național se ramifică șoseaua județeană DJ201A, care duce tot la Urziceni (în DN2), deservind însă și comunele ialomițene Adâncata și Moldoveni. Tot la Cioranii de Jos, din DJ201A se ramifică șoseaua județeană DJ148, care duce spre sud-vest în județul Ialomița la Rădulești.[3]
Demografie
modificareConform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Ciorani se ridică la 5.934 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 6.720 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (88,24%).[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (86,06%), cu o minoritate de penticostali (1,53%), iar pentru 12,07% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]
Politică și administrație
modificareComuna Ciorani este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Voicu Marin[*] , de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Social Democrat | 7 | ||||||||
Alianța Pmp - Forța Dreptei | 4 | ||||||||
Alianța pentru Unirea Românilor | 2 | ||||||||
Uniunea Salvați România | 1 | ||||||||
Partidul România în Acțiune(d) | 1 |
Istorie
modificareLa sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul actual al comunei era ocupat de două comune diferite, Ciorani de Jos și Ciorani de Sus, aflate ambele în plasa Câmpul a județului Prahova. Ciorani de Jos avea 2061 de locuitori, o biserică construită la 1776 și reparată la 1873, și o școală din 1864, în care învățau în 1892 141 de copii.[8] Comuna Ciorani de Sus avea 883 de locuitori, o școală datând din 1872 cu 31 de elevi (dintre care 3 fete) în 1892, și o biserică fondată la 1873.[9]
Cele două comune s-au unit înainte de 1924, formând comuna Ciorani, aceasta fiind arondată plășii Drăgănești din același județ.[10] În 1950, ea a fost arondată raionului Urlați din regiunea Prahova și apoi raionului Mizil din regiunea Ploiești. În 1968, comuna a revenit reînființatului județ Prahova.[11][12]
Monumente istorice
modificareSingurul obiectiv din comuna Ciorani inclus în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monument de interes local este situl arheologic de la „Movila Dărâmata”, aflat în curtea societății agricole „20 Mai” din Cioranii de Sus, sit ce cuprinde urme de așezări din neolitic (cultura Boian); eneolitic (cultura Gumelnița); Epoca Bronzului; secolele al III-lea–al IV-lea e.n.; secolele al V-lea–al VII-lea; și secolele al VIII-lea–al X-lea.
Note
modificare- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central
- ^ Google Maps – Comuna Ciorani, Prahova (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Ciopîrceni-de-Jos, com. rur.”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 2. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 425–426. Titlul articolului pare greșit, descrierea așezării certifică faptul că este vorba de comuna Ciorani-de-Jos, referită cu acest nume chiar în aceeași lucrare
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Ciorani-de-Sus, com. rur.”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 2. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 428.
- ^ „Comuna Ciorani în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
Vezi și
modificare- Câmpia Gherghiței (arie de protecție specială avifaunistică inclusă în rețeaua europeană Natura 2000 în România).