Wikipedia

Clarence Thomas

Clarence Thomas
Date personale
Născut (76 de ani)[4][5] Modificați la Wikidata
Pin Point⁠(d), Comitatul Chatham, Georgia, SUA Modificați la Wikidata
Căsătorit cuVirginia Thomas[*][[Virginia Thomas (avocată americană)|​]] (din )
Kathy Ambush[*][[Kathy Ambush (Clarence Thomas' first wife)|​]] (–) Modificați la Wikidata
Cetățenie Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
Etnieafro-american Modificați la Wikidata
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațiejudecător
avocat
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba engleză
Gullah[*][[Gullah (creole language spoken by the Gullah people in US)|​]] Modificați la Wikidata
Activitate
DomiciliuMcLean[*][[McLean (census-designated place and unincorporated community in Virginia, United States)|​]]  Modificați la Wikidata
Alma materConception Abbey[*][[Conception Abbey (Benedictine monastery in Missouri, USA)|​]]
College of the Holy Cross[*][[College of the Holy Cross (private liberal arts college in Worcester, Massachusetts, U.S.)|​]]
Yale Law School
St. Pius X Catholic High School[*][[St. Pius X Catholic High School (secondary school in DeKalb County, Georgia)|​]]
Saint Louis University School of Law[*][[Saint Louis University School of Law (Law School of Saint Louis University in St. Louis, Missouri)|​]]  Modificați la Wikidata
OrganizațieMonsanto[1]
George Washington University Law School[*][[George Washington University Law School (law school in Washington, D.C., US)|​]]  Modificați la Wikidata
Influențat deAyn Rand, Richard Wright[*]​, Thomas Sowell  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Republican  Modificați la Wikidata
PremiiPremiul Francis Boyer[*]​ ()[2]
Horatio Alger Award[*][[Horatio Alger Award (award conferred by Horatio Alger Association of Distinguished Americans)|​]] ()[3]  Modificați la Wikidata
Semnătură
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Clarence Thomas (n. , Pin Point⁠(d), Comitatul Chatham, Georgia, SUA) este un avocat american care ocupă funcția de judecător⁠(d) al Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite. Acesta a fost nominalizat⁠(d) de președintele George H. W. Bush drept succesor al judecătorului Thurgood Marshell⁠(d) și este activ din 1991. Thomas este al doilea afro-american care ocupă această funcție în cadrul Curții Supreme după Marshall. Din 2018, acesta este judecător senior, fiind cel mai longeviv membru al instituției cu un mandat de peste 30 de ani.

Thomas a copilărit în Savannah, Georgia și a urmat cursurile Colegiului Sfintei Cruci⁠(d), respectiv ale Facultății de Drept din cadrul Universității Yale. Acesta a fost numit procuror general al statului Missouri⁠(d) în 1974, iar mai târziu și-a deschis propriul cabinet. În 1979, Thomas devine asistent judiciar⁠(d) al senatorului american John Danforth⁠(d) și în 1981 este numit secretar adjunct pentru drepturile civile în cadrul Departamentului de Educație. În următorul an, președintele Ronald Reagan îl numește președinte al Comisiei pentru Șanse Egale pe Piața Muncii⁠(d) (EEOC).

În 1990, președintele George H. W. Bush l-a nominalizat pe Thomas la Curtea de Apel a Statelor Unite pentru Circuitul D.C.⁠(d). Acesta a activat pe parcursul a 16 luni înainte de a prelua funcția lui Marshall la Curtea Supremă. Audierile de confirmare a funcției sale⁠(d) au fost dure și intense, Thomas fiind acuzat de hărțuire sexuală de avocatul Anita Hill⁠(d), o subordonată a sa din Departamentului de Educație și EEOC. Hill a declarat că acesta i-a făcut numeroase avansuri sexuale și romantice, deși i-a cerut de mai multe ori să înceteze. Thomas și susținătorii săi au declarat că atât Hill, cât și martorii acesteia au inventat acuzațiile cu scopul de a împiedica numirea unui conservator de culoare la Curtea Supremă. Senatul a confirmat poziția lui Thomas cu 52-48 de voturi.[6]

Experții Curții Supreme descriu jurisprudența sa ca fiind textualistă, cu accent pe interpretarea originală⁠(d) a Constituției Statelor Unite și a legilor. De asemenea, Thomas este - alături de judecătorul Neil Gorsuch⁠(d) - susținător al dreptului natural. Acesta este considerat ca fiind cel mai conservator membru al Curții[7][8][9] și este cunoscut datorită faptului că timp de peste un deceniu nu a adresat întrebări în timpul discuțiilor orale.[10]

Biografie

modificare

Copilăria

modificare

Thomas s-a născut în 1948 în Pin Point, Georgia⁠(d), o comunitate mică din apropierea orașului Savannah fondată de sclavii eliberați⁠(d) după încheierea războiului civil. A fost al doilea din cei trei copii ai familiei; tatăl său MC Thomas era fermier, iar mama sa - Leola „Pigeon” Williams - era casnică.[11][12][13] Aceștia erau descendenți ai sclavilor americani, iar limba maternă a familiei era gullah⁠(d).[14] Cei mai vechi strămoși cunoscuți ai lui Thomas au fost doi sclavi pe nume Sandy și Peggy care s-au născut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și se aflau în proprietatea colonistului bogat Josiah Wilson din Liberty County, Georgia.[15] Tatăl lui Thomas și-a părăsit familia când acesta avea doi ani. Cu toate că mama sa a muncit din greu, uneori era plătită doar cu câțiva penny-i pe zi și nu reușea să-și hrănească copiii.[16] După ce și-au pierdut casa într-un incendiu, Thomas și Myers, fratele său mai mic, au locuit alături de bunicii materni - Myers și Christine (născută Hargrove) Anderson în Savannah.[17]

În casa bunicilor, Thomas intră în contact pentru prima dată cu instalațiile sanitare și mesele regulate.[18] Deși avea puțină educație formală, Myers Anderson a construit o afacere înfloritoare cu gazolină⁠(d) și gheață. Thomas l-a descris pe acesta drept „cel mai impresionant om pe care l-am cunoscut vreodată”.[19] Când Thomas avea 10 ani, bunicul său a început să-și pună familia la muncă de dimineața până seara.[19]

Educația

modificare

Crescut într-o familie catolică, Thomas a urmat cursurile liceului Sf. Pius al X-lea timp de doi ani, iar apoi s-a transferat la seminarul teologic pentru minori St. John Vianney⁠(d) din Isle of Hope⁠(d) unde a fost unul dintre puținii studenți de culoare.[20][21] A urmat pentru o scurtă perioadă Colegiul Conception Seminary⁠(d), un seminar romano-catolic din Missouri. Thomas a fost primul membru al familiei sale care a absolvit facultatea.[21] A susținut că a părăsit seminarul după asasinarea lui Martin Luther King, Jr. De asemenea, acesta a auzit un alt student declarând după asasinare: „Bine, sper că nenorocitul a murit”[22][23] și nu a considerat că biserica s-a implicat suficient de mult în combaterea rasismului.[20]

La sugestia unei călugărițe, Thomas s-a transferat la Colegiul Sfintei Cruci⁠(d) din Worcester, Massachusetts.[24] Acolo, acesta a contribuit la înființarea Uniunii Studenților Negri. A participat la o grevă școlară după ce unii studenți de culoare au fost pedepsiți, iar cei albi au scăpat nepedepsiți.[25] O parte din preoți au negociat cu elevii care protestau pentru a reveni la ore.[26]

După ce a comunicat în gullah întreaga copilărie, Thomas a conștientizat la facultate că vorbirea sa nu s-a îmbunătățit, deși a repetat gramatica de nenumărate ori și a ales ca specializare⁠(d) literatura engleză cu scopul „de a cuceri limba”.[27] La Colegiul Sfintei Cruci a fost membru al societăților Alpha Sigma Nu⁠(d) și Purple Key.[28] Thomas a absolvit colegiul în 1971 cum laude⁠(d) în literatura engleză.[27][28]

Înrolarea sa în armată⁠(d) a fost amânată de mai multe ori în timp ce se afla la Colegiul Sfintei Cruci. După absolvire, a fost categorisit clasa 1-A⁠(d) și exista posibilitatea să fie recrutat pentru războiul din Vietnam. Thomas a picat examenul medical din cauza scoliozei și nu a fost recrutat.[29]

Educația juridică

modificare

Thomas a fost admis la Yale Law School și a obținut o diplomă Juris Doctor⁠(d) (J.D.) în 1974.[30] Acesta a declarat că firmele de avocatură la care a aplicat după absolvire i-au privit cu suspiciune titlul de doctor deoarece considerau că l-a obținut datorită programelor de acțiune afirmativă.[31] Decanul Louis H. Pollak⁠(d) a precizat în 1969 că Facultatea de Drept a Universității Yale își mărește numărul de locuri pentru candidații de culoare, 24 dintre aceștia fiind admiși în acel an în baza unui sistem care ignoră notele școlare și pe cele obținute la examenul de admitere⁠(d).[32] Conform lui Thomas, cabinetele de avocatură „puneau întrebări tăioase care sugerau pe față că se îndoiau de faptul că aș atât de inteligent pe cât denotau notele mele”.[33] În memoriile sale publicate în 2007, Thomas menționa: „Am desprins un autocolant de 15 cenți de pe un pachet de trabucuri și l-am lipit pe rama diplomei mele de drept pentru a-mi reaminti de greșeala pe care am comis-o urmând cursurile Universității Yale. Nu m-am răzgândit niciodată cu privire la valoarea sa”.[34]

Influențe

modificare

În 1975, Thomas a citit lucrarea Race and Economics⁠(d) a economistului Thomas Sowell și a descoperit fundamentul intelectual necesar filozofiei sale.[35][36][37] Cartea critică reforma socială a guvernului și susține că acțiunea individuală este esențială în depășirea condițiilor și adversităților. De asemenea, opera lui Ayn Rand l-a influențat puternic - cu precădere lucrarea Izvorul - și ani mai târziu le-a cerut membrilor staffului său să vizioneze ecranizarea din 1949 a romanului.[38][35] Thomas recunoaște că are „înclinații libertariane foarte puternice”.[39]

Thomas a susținut că romancierul Richard Wright⁠(d) este scriitorul care i-a influențat cel mai mult viața; cărțile Native Son⁠(d) și Black Boy⁠(d) „au capturat o mare parte din sentimentele mele interioare pe care înveți să le reprimi”.[40] Native Son și Om invizibil⁠(d) de Ralph Ellison sunt romanele sale preferate.[41]

Thomas este impresionat de filmele lui Spike Lee, în special Pizzeria lui Sal și Malcolm X. Thomas a declarat că și-ar dori să-l cunoască pe Lee.

Cariera

modificare
 
Thomas - președinte al Equal Employment Opportunity Commission - împreună cu președintele Ronald Reagan în 1986.

După absolvire, Thomas a studiat pentru baroul din Missouri la Saint Louis University School of Law⁠(d). A fost admis în barou pe 13 septembrie 1974.[42] Din 1974 până în 1977, a ocupat funcția de procuror general adjunct al statului Missouri sub conducerea procurorului general John Danforth⁠(d), un fost coleg din perioada facultății. Thomas era singurul membru afro-american al staffului său.[43] În biroul lui Danforth, s-a ocupat de apeluri, iar mai târziu a lucrat în secțiunea de venituri și impozite.[44] Acesta a declarat că slujba de adjunct al procurorului general a fost cea mai bună pe care a avut-o.[45] Când Danforth a fost ales în Senatul SUA în 1976, Thomas a părăsit biroul pentru a deveni avocat în cadrul Monsanto Chemical Company în St. Louis, Missouri.[46]

Thomas s-a mutat la Washington, D.C. și început să lucreze din nou pentru Danforth - din 1979 până în 1981 - în calitate de asistent legal însărcinat cu problemele energetice în cadrul Camerei de Comerț a Senatului⁠(d).[47] Atât Thomas, cât și Danforth s-au pregătit pentru hirotonire, însă în culte⁠(d) diferite. Danforth l-a susținut pe Thomas pentru funcția de judecător la Curtea Supremă.

În 1981, Thomas a devenit membru al administrației Reagan, mai întâi în calitate de secretar adjunct al Biroului pentru Drepturile Civile⁠(d) din Departamentul de Educație, iar mai târziu, din 1982 până în 1990, ca președinte al U.S. Equal Employment Opportunity Commission (EEOC). Jurnalistul Evan Thomas⁠(d) a declarat la un moment dat că Thomas era „determinat să avanseze” în timpul mandatului său la EEOC. În calitate de președinte, acesta a promovat o doctrină a independenței și a eliminat abordarea tradițională a EEOC care deschidea procese de discriminare colective⁠(d) în loc să urmărească fapte de discriminare individuală.[48] Acesta a susținut în 1984 că liderii de culoare „supravegheau distrugerea rasei nostre” în timp ce „se plângeau constant” despre Reagan și nu-l abordau pe acesta cu scopul de a găsi soluții la problema mamelor minore, la șomaj și analfabetism.[49]

Judecător federal

modificare

Pe 30 octombrie 1989, președintele George H.W. Bush l-a nominalizat pe Thomas la Curtea de Apel a Statelor Unite pentru Circuitul D.C.⁠(d) după plecarea lui Robert Bork.[50] Acesta a privit cu suspiciune postul de judecător, considerându-l o „slujbă pentru bătrâni”.[51] În același timp, Thomas a fost sprijinit de alți afro-american precum fostul secretar pentru transporturi William Thaddeus Coleman Jr.⁠(d). Totuși, când i-a întâlnit pe democrați albi care alcătuiau stafful din senat, acesta a fost „surprins de cât de ușor a devenit pentru albii ipocriți să acuze un bărbat de culoare că nu-i pasă de drepturile civile”.[51]

Audierea de confirmare a lui Thomas a fost lipsită de evenimente.[52] Senatul Statelor Unite l-a confirmat pe 6 martie 1990 și a primit comisionul în aceeași zi. A dezvoltat relații apropiate în timpul celor 19 luni petrecute la curtea federală, inclusiv cu judecătoarea Ruth Bader Ginsburg.[53][54]

Nominalizarea și confirmarea la Curtea Supremă

modificare

Candidatura și audierile

modificare

Când judecătorul⁠(d) William Brennan⁠(d) s-a retras de la Curtea Supremă în iulie 1990, Bush a listat cinci posibili candidați pentru această funcție, iar Thomas era preferatul său. După o discuție cu consilierii săi însă, Bush l-a nominalizat pe David Souter⁠(d) de la Curtea de Apel a primului circuit⁠(d).[55] Un an mai târziu, judecătorul Thurgood Marshall⁠(d), singurul judecător afro-american de la Curtea Supremă, și-a anunțat retragerea, iar Bush l-a nominalizat pe Thomas drept înlocuitor.[56] La momentul anunțului pe 1 iulie 1991, Bush l-a descris pe Thomas drept „cel mai calificat în momentul de față”.[55]

În mod tradițional, președinții americani propuneau potențiali candidați membrilor American Bar Association⁠(d) (ABA) pentru o evaluare confidențială a temperamentului, competențelor și integrității lor judiciare pe trei niveluri: excepțional, calificat sau necalificat.[57] Adam Liptak⁠(d), jurnalist al The New York Times, a remarcat că - istoric vorbind - ABA are tendința să adopte o poziție liberală în cazul subiectelor controversate, iar studiile sugerează că un candidat nominalizat de un președinte democrat are mai mari șanse să fie numit decât unul nominalizat de un președinte republican.[58] Anticipând această posibilitate, Casa Albă și senatorii republicani au făcut presiuni asupra organizației cu scopul de a obține cel puțin o evaluare mediocră și în același timp să demonstreze că membrii ABA sunt partizani.[59] ABA l-a considerat pe Thomas ca fiind calificat, cu toate că a avut unul dintre cele mai slabe niveluri de încredere pe care le-a avut un candidat la Curtea Supremă.[60][61]

O parte din declarațiile publice ale oponenților lui Thomas au prefigurat audierile de confirmare. Grupurile de interese ale liberalilor și republicanii de la Casa Albă, respectiv din Senat au abordat nominalizarea ca pe o campanie electorală.[62][63]

Procurorul general Richard Thornburgh⁠(d) l-a avertizat pe Bush că înlocuirea lui Marshall, venerat de multă lume ca fiind o personalitate a drepturilor civile, cu un candidat care nu militează pentru aceleași valori va fi dificilă.[64] Organizațiile feministe și cele pentru drepturile civile s-au opus numirii sale atât din cauza criticilor aduse programului de acțiune afirmative, cât și faptului că Thomas adoptă o poziție pro-viață (i.e. nu este de acord cu Roe v. Wade).[65]

Audierile formale au început pe 10 septembrie 1991. Acesta a răspuns cu reticență la întrebările senatorilor în timpul procesului, conștient fiind de consecințele suferite de Robert Bork după prezentarea propriei filozofii judiciare în timpul audierii de confirmare⁠(d) în urmă cu patru ani.[66] În primele sale scrieri, Thomas se referea deseori la teoria legală a dreptului natural; în timpul audierilor sale, acesta s-a limitat la afirmația că dreptul natural reprezintă „fundamentul filozofic” al Constituției”.[67][68][69]

Pe 27 septembrie 1991, după ample dezbateri, Comisia Judiciară a votat 13-1 pentru a trimite nominalizarea lui Thomas în plenul Senatului fără recomandare. O moțiune propusă în cursul zilei prin care se urmărea acordarea unei recomandări favorabile nominalizării a eșuat 7-7.[70] Acuzațiile de hărțuire sexuală formulate de Hill împotriva lui Thomas au devenit publice după ce nominalizarea a fost revizuită de comisie.[71]

Acuzațiile de hărțuire sexuală

modificare

La încheierea audierilor de confirmare și în timpul dezbaterii senatoriale privitoare la aprobarea finală a nominalizării lui Thomas, un interviu al FBI cu Anita Hill⁠(d) a fost divulgat presei. Prin urmare, pe 8 octombrie votul final a fost amânat și audierile de confirmare au fost redeschise.[72] Era pentru a treia oară în istoria Senatului când o astfel de decizie era luată și pentru prima dată din 1925, atunci când nominalizarea lui Harlan F. Stone⁠(d) a fost reexaminată de Comisia Judiciară.[73]

Hill a fost chemată în fața comisiei, unde a mărturisit că Thomas a făcut afirmații de natură sexuală pe care le considera hărțuire sexuală. Conform acesteia, „comportament nepotrivit pentru un individ care urmează să devină membru al Curții Supreme”.[74][75][76][77] Mărturiile sale includeau detalii melodramatice, iar unii senatori au interogat-o în mod agresiv.[78][79]

Thomas a fost rechemat în fața comisiei. Acesta a negat acuzațiile, declarând:[80]

„Această [întâlnire] nu reprezintă o oportunitate de a discuta despre chestiuni complicate în privat sau între patru ochi. Această [întâlnire] este un circ. Este o rușine națională. Și din punctul meu de vedere, ca american de culoare, în ceea ce mă privește, este un linșaj modern pentru negrii aroganți care catadicsesc în vreun fel să gândească independent, să trăiască independent, să aibă idei diferite și reprezintă un mesaj că dacă nu te înclini în fața vechii ordini, acestea vor fi consecințele. Vei fi linșat, distrus, caricaturizat de o comisie a Senatului Statelor Unite în loc să fii spânzurat de un copac.[81]”

Pe parcursul mărturiei sale, Thomas și-a apărat dreptul la viață privată. Acesta a clarificat că nu-și va expune viața personală în fața societății, va permite comisiei să-i cerceteze viața privată sau discuțiile pe care le-ar fi avut despre viața sa privată. Comisia a acceptat.[82]

Hill a fost singura persoană care a mărturisit public că Thomas a hărțuit-o sexual.[83] Angela Wright, care a lucrat sub Thomas în cadrul EEOC până când a fost concediată,[84] a decis să nu depună mărturie.[85] Aceasta a remis o declarație scrisă în care susținea că Thomas a curtat-o agresiv și făcea comentarii despre anatomia feminină, dar a menționat că nu a fost intimidată de comportamentul său și nu s-a simțit hărțuită sexual, deși este posibil ca „alte femei să se fi simțit astfel”.[86][87][88] Sukari Hardnett, fostă asistentă, a declarat în scris comisei că Thomas nu a hărțuit-o, însă: „Dacă erai tânără, neagră, femeie și destul de atractivă, știai foarte bine că ești examinată și audiată ca femeie”.[89][90]

 
Clarence Thomas depune jurământul în prezența judecătorului Byron White⁠(d) în 23 octombrie 1991 în cadrul unei ceremonii organizate la Casa Albă. Soția sa - Virginia Thomas⁠(d) - se află în planul secund.

Pe lângă Hill și Thomas, comisia a primit informații de la câțiva martori pe parcursul a trei zile, între 11 și 13 octombrie.[91] O fostă colegă, Nancy Altman, care a lucrat în același birou cu Thomas în cadrul Departamentului de Educație, a mărturisit că în cei doi ani în care au lucrat împreună, nu a auzit niciodată vreo afirmația sexistă sau jignitoare. Altman a privit cu suspiciune declarația lui Hill deoarece nicio altă femeie nu a depus mărturie împotriva lui Thomas.[92] Acest scepticism era împărtășit și de unii membrii ai comisiei. Senatorul Alan K. Simpson⁠(d) a întrebat-o pe Hill de ce s-a întâlnit, a luat masa și a continuat să vorbească cu Thomas de mai multe ori, deși cei doi nu mai lucrau împreună.[93] În 2007, Thomas a redactat My Grandfather's Son: A Memoir⁠(d), în care a abordat acuzațiile lui Hill și audierea de confirmare.[94]

Pornind de la „dovezilor adunate de jurnaliștii de investigație de-a lungul anilor”, inclusiv noi mărturii care coroborează cele spuse, jurnalistul Corey Robin⁠(d) a redactat într-o monografie din 2019 că „din acel moment a devenit clar că Thomas a mințit Comisia Judiciară când a declarat că nu a hărțuit-o niciodată sexual pe Anita Hill”.[95][96] Robin a considerat autentică reacția lui Thomas la acuzațiile caracterizate drept „linșaj modern”.[97]

Voturile Senatului

modificare

Pe 15 octombrie 1991, după mărturie, Senatul a votat pentru confirmarea lui Thomas ca judecător al Curții Supreme cu 52-48 de voturi.[98] În total, Thomas a primit voturile a 41 de republicani și 11 democrați în timp ce 46 de democrați și doi republicani au votat pentru respingerea candidaturii sale.[99]

Cele 99 de zile în care nominalizarea lui Thomas a așteptat în Senat a fost a doua cea mai lungă perioadă de așteptat, pe locul doi după cele 108 în cazul candidaturii lui Robert Bork;[100] votul a fost cea mai mică marjă de aprobare din 1881, când Stanley Matthews⁠(d) a fost confirmat cu 24-23.[101] Vicepreședintele Dan Quayle a prezidat votul în calitate de președinte al Senatului, dar votul său de departajare nu a fost necesar pentru confirmare. [102][103]

Thomas a primit său comision⁠(d) la data de 23 octombrie și a depus jurămintele constituționale și judiciare necesare, devenind judecătorul cu numărul 106 al Curții Supreme. A depus jurământul în prezența judecătorului Byron White⁠(d) în cadrul unei ceremonii programate inițial pe 21 octombrie, dar amânată din cauza morții soției judecătorului William Rehnquist⁠(d).[104][105]

Lucrări

modificare

Note

modificare
  1. ^ https://www.britannica.com/biography/Clarence-Thomas  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ http://www.aei.org/events/seriesID.8/series_detail.asp  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ Member Profile – Horatio Alger Association (în engleză), accesat în  
  4. ^ Clarence Thomas, Munzinger Personen, accesat în  
  5. ^ Clarence Thomas, SNAC, accesat în  
  6. ^ „Roll Call Vote 102nd Congress - 1st Session”. Senate.gov. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Stolberg, Sheryl Gay (). „An Older, More Conservative Court”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Totenberg, Nina (). „Clarence Thomas' Influence On The Supreme Court”. NPR. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Toobin, Jeffrey (). „Partners”. The New Yorker. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Wagner, Laura (). „Clarence Thomas Asks 1st Question From Supreme Court Bench In 10 Years”. National Public Radio. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ „The Oyez Project Supreme Court media, Clarence Thomas biography”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ Toobin, Jeffrey (). „Unforgiven: Why Is Clarence Thomas So Angry?”. The New Yorker. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ Brady, Diane (). „The Holy Cross Fraternity”. Bloomberg BusinessWeek. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ „In His Own Words: Justice Clarence Thomas”. The New York Times. New York City. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ Foskett 2004, pp. 22–3.
  16. ^ Merida, Kevin; Fletcher, Michael A. (). „Supreme Discomfort”. Washington Post Magazine. pp. W08. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Dolin, Monica (). „Anger Still Fresh in Clarence Thomas's Memoir”. ABC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ „The Oyez Project Supreme Court media, Clarence Thomas biography”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ a b Dolin, Monica (). „Anger Still Fresh in Clarence Thomas's Memoir”. ABC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ a b Dolin, Monica (). „Anger Still Fresh in Clarence Thomas's Memoir”. ABC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ a b Brady, Diane (). „Supreme Court Justice Clarence Thomas Speaks”. Bloomberg BusinessWeek. New York City: Bloomberg. Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ Brady, Diane (). „The Holy Cross Fraternity”. Bloomberg BusinessWeek. Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ Margolick, David (). „Judge Portrayed as a Product Of Ideals Clashing With Life”. The New York Times. New York City. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ Kantor, Jodi; Gonzalez, David (). „For Sotomayor and Thomas, Paths Diverge at Race”. The New York Times. New York City. Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ Robin 2019, p. 30.
  26. ^ Brady, Diane (). „Supreme Court Justice Clarence Thomas Speaks”. Bloomberg BusinessWeek. New York City: Bloomberg. Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ a b Kantor, Jody; Gonzalez, David (). „For Sotomayor and Thomas, Paths Diverge at Race”. The New York Times. New York City. Arhivat din original la . Accesat în . 
  28. ^ a b „Clarence Thomas”. FindLaw. Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ Simon, Martin (). „Supreme Mystery”. Newsweek. New York City. Accesat în . 
  30. ^ Kroft, Steve (). „Clarence Thomas: The Justice Nobody Knows – Supreme Court Justice Gives First Television Interview To 60 Minutes”. 60 Minutes. New York City: CBS Corporation. Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ „Talk Radio Online::Radio Show”. Townhall.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  32. ^ Fleming, Macklin; Pollak, Louis (). Bell, Daniel; Kristol, Irving, ed. „The black quota at Yale Law School”. The Public Interest (19): 44–52. Arhivat din original la . Accesat în . 
  33. ^ Lithwick, Dahlia (). „From Clarence Thomas to Palin”. Newsweek. New York City. Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ Thomas 2007, pp. 143–44.
  35. ^ a b Merida, Kevin; Fletcher, Michael A. (). „Supreme Discomfort”. Washington Post Magazine. pp. W08. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Tumulty, Karen (). „Court Path Started in the Ashes: A fire launched Clarence Thomas on a path toward fierce personal drive – but not before the Supreme Court nominee journeyed through anger, self-hatred, confusion and doubt”. Los Angeles Times. Los Angeles, California. Arhivat din original la . Accesat în . 
  37. ^ Foskett 2004, pp. 142–43.
  38. ^ Bidinotto, Robert James. „Celebrity 'Rand Fans' – Clarence Thomas”. World of Atlas Shrugged. Washington, D.C.: The Atlas Society. Arhivat din original la . 
  39. ^ Kauffman, Bill (noiembrie 1987). „Clarence Thomas”. Reason. Los Angeles, California: Reason Foundation. p. 3. Arhivat din original la . Accesat în . 
  40. ^ Greenburg, Jan Crawford (). „Clarence Thomas: A Silent Justice Speaks Out: Part VII: 'Traitorous' Adversaries: Anita Hill and the Senate Democrats”. ABC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  41. ^ Robin 2019, p. 10.
  42. ^ Foskett 2004, p. 139.
  43. ^ Foskett 2004, p. 138
  44. ^ Foskett 2004, pp. 139–40.
  45. ^ Foskett 2004, p. 147.
  46. ^ Foskett 2004, pp. 147, 149.
  47. ^ Foskett 2004, p. 149.
  48. ^ Thomas, Evan (). „Where Does He Stand?”. Newsweek. New York City. Arhivat din original la . Accesat în . 
  49. ^ Williams, Juan (). „EEOC Chairman Blasts Black Leaders”. The Washington Post. Washingyon, D.C. Arhivat din original la . Accesat în . 
  50. ^ „Clarence Thomas”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  51. ^ a b Greenburg, Jan Crawford (). „Clarence Thomas: A Silent Justice Speaks Out”. ABC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  52. ^ The Library of Congress Presidential Nominations Arhivat în , la Wayback Machine., Look up of Nomination: PN838-101. February 6, 1990 – Committee on Judiciary, hearings held. February 22, 1990 – Committee on Judiciary, ordered to be reported favorably, placed on Senate Executive Calendar. March 6, 1990 – floor action, confirmed by the Senate by voice vote.
  53. ^ Greenburg, Jan Crawford (). „Clarence Thomas: A Silent Justice Speaks Out”. ABC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  54. ^ Profile Arhivat în , la Wayback Machine. at the Biographical Directory of Federal Judges, a Public domain publication of the Federal Judicial Center. Retrieved November 1, 2011.
  55. ^ a b Greenburg, Jan Crawford (). „Clarence Thomas: A Silent Justice Speaks Out”. ABC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  56. ^ Dowd, Maureen. "The Supreme Court; Conservative Black Judge, Clarence Thomas, Is Named to Marshall's Court Seat" Arhivat în , la Wayback Machine., The New York Times (July 2, 1991).
  57. ^ Hall, Kermit; McGuire, Kevin (). The Judicial Branch. Oxford, England: Oxford University Press. p. 155. ISBN 978-0-19-517172-3. Accesat în . 
  58. ^ Liptak, Adam (). „Legal Group's Neutrality Is Challenged”. The New York Times. New York City. Arhivat din original la . Accesat în . 
  59. ^ Viera, Norman; Gross, Leonard (). Supreme Court appointments: Judge Bork and the politicization of Senate Confirmations. Southern Illinois University Press. p. 137. ISBN 978-0-8093-2204-6. Accesat în . 
  60. ^ Abraha, Henry (). Justices, Presidents, and Senators: A History of the U.S. Supreme Court Appointments From Washington to Bush II. Lanham, Maryland: Rowman and Littlefield. pp. 27–30, 299. ISBN 9780742558953. Accesat în . 
  61. ^ Yalof, David (). Pursuit of Justices: Presidential Politics and the Selection of Supreme Court Nominees. Chicago, Illinois: University of Chicago Press. p. 214. ISBN 9780226945460. 
  62. ^ Mayer, Jane; Abramson, Jill (). Strange Justice: The Selling of Clarence Thomas. Boston, Massachusetts: Houghton Mifflin Company. ISBN 978-0-395-63318-2. [necesită pagina]
  63. ^ Tushnet, Mark. A Court Divided Arhivat în , la Wayback Machine., p. 335 (Norton & Company 2005).
  64. ^ Merida, Kevin; Fletcher, Michael (). Supreme Discomfort: The Divided Soul of Clarence Thomas. New York City: Random House. ISBN 978-0-7679-1636-3. Accesat în . 
  65. ^ Smith, Robert; Seltzer, Richard (). Contemporary Controversies and the American Racial Divide. Lanham, Maryland: Rowman & Littlefield. p. 68. ISBN 0-7425-0024-1. Accesat în . 
  66. ^ Toobin 2007, pp. 25, 31.
  67. ^ Toobin 2007, p. 31.
  68. ^ Woodward, Kenneth (). „Natural Law, An Elusive Tradition”. Newsweek. New York City. Arhivat din original la . Accesat în . 
  69. ^ Epstein, Aaron (). „The Natural Law According To Clarence Thomas”. The Seattle Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  70. ^ „Judiciary Committee Votes On Recent Supreme Court Nominees”. Washington, D.C.: Senate Committee on the Judiciary. Compiled by the Senate Library. Arhivat din original la . Accesat în . 
  71. ^ McMillion, Barry J. (). „Supreme Court Appointment Process: Senate Debate and Confirmation Vote” (PDF). Washington, D.C.: Congressional Research Service. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  72. ^ Thomas Second Hearing Day 1, Part 1. Washington, D.C.: C-SPAN. 11 octombrie 1991. https://www.c-span.org/video/?21974-1/thomas-hearing-day-1-part-1. 
  73. ^ McMillion, Barry J. (). „Supreme Court Appointment Process: Senate Debate and Confirmation Vote” (PDF). Washington, D.C.: Congressional Research Service. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  74. ^ "The Thomas Nomination; Excerpts From Senate's Hearings on the Thomas Nomination" Arhivat în , la Wayback Machine., The New York Times (1991-10-12): "Q: Professor Hill, there's a big difference between your articulating your version of events, contrasted with your statement that Judge Thomas sexually harassed you. And in the transcript of your October 7 interview, you responded to a question saying that it was sexual harassment. "A: In my opinion, based on my reading of the law, yes, it was. But later on, immediately following that response, I noted to the press that I did not raise a claim of sexual harassment in this complaint. It seems to me that the behavior has to be evaluated on its own with regard to the fitness of this individual to act as an Associate Justice. It seems to me that even if it does not rise to the level of sexual harassment, it is behavior that is unbefitting an individual who will be a member of the Court."
  75. ^ Braver, Rita. "Inappropriate Conduct" Arhivat în , la Wayback Machine., CBS News (1999): "Hill herself did not accuse Thomas of outright harassment, but did say that he had made unwelcome advances toward her and used language that embarrassed her."
  76. ^ Pollitt, Katha. Subject to Debate: Sense and Dissents on Women, Politics, and Culture, page 161 (2001): "The question Hill's testimony placed before us was not whether Thomas was guilty of a legally actionable offense (she herself was unsure if his behavior added up to sexual harassment) but whether he belonged on the Supreme Court."
  77. ^ Travis, Carol (). „Casting Simple Louts as Lawbreakers”. St. Petersburg Times. St. Petersburg, Florida. Although Thomas was never accused of illegal behavior—merely of behavior thought unseemly in a Supreme Court nominee—in the public mind the case conflated obnoxious actions with illegal harassment. [nefuncțională]
  78. ^ Segers, Grace (). „Here are some of the questions Anita Hill answered in 1991”. CBS News. New York City: CBS Corporation. Arhivat din original la . Accesat în . 
  79. ^ Jacobs, Julia (). „Anita Hill's Testimony and Other Key Moments From the Clarence Thomas Hearings”. The New York Times. New York City. Arhivat din original la . Accesat în . 
  80. ^ Hudson, David L. (). The Rehnquist Court: Understanding Its Impact and Legacy. Westport, Connecticut: Greenwood Publishing Group. p. 50. ISBN 9780275989712. Accesat în . 
  81. ^ „Hearing of the Senate Judiciary Committee on the Nomination of Clarence Thomas to the Supreme Court”. University of Virginia Library. Charlottesville, Virginia: University of Virginia. . Arhivat din original la . 
  82. ^ Fiske, John (). Media matters: race and gender in U.S. politics (ed. Third printing, revised). Minneapolis, Minnesota: University of Minnesota Press. p. 113. ISBN 0-8166-2463-1. Accesat în . 
  83. ^ „THE THOMAS NOMINATION; Excerpts From an Interview With Another Thomas Accuser”. The New York Times. New York City. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  84. ^ „The Thomas Nomination; On the Hearing Schedule: Eight Further Witnesses”. The New York Times. New York City. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  85. ^ See hearing record from October 13, 1991. Senator Biden wrote to Wright: "I wish to make clear, however, that if you want to testify at the hearing in person, I will honor that request." Wright responded to Biden: "I agree the admission of the transcript of my interview and that of Miss Jourdain's in the record without rebuttal at the hearing represents my position and is completely satisfactory to me."
  86. ^ Vieira, Norman; Gross, Leonard (). Supreme Court appointments: Judge Bork and the politicization of Senate Confirmations. Carbondale, Illinois: SIU Press. p. 219. ISBN 9780809322046. Accesat în . 
  87. ^ „United States Senate, Transcript of Proceedings” (PDF). U.S. Government Printing Office. . pp. 442–511. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  88. ^ „The Thomas Nomination; Excerpts From Judiciary Committee's Interview of Angela Wright”. The New York Times. New York City. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  89. ^ Marcus, Ruth (). „One Angry Man, Clarence Thomas Is No Victim”. The Washington Post. Washington, D.C. Arhivat din original la . Accesat în . 
  90. ^ „FAIR's Reply to Limbaugh's Non-Response”. Fairness and Accuracy in Reporting. . Arhivat din original la . 
  91. ^ McMillion, Barry J. (). „Supreme Court Appointment Process: Senate Debate and Confirmation Vote” (PDF). Washington, D.C.: Congressional Research Service. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  92. ^ "Nomination of Judge Clarence Thomas to be Associate Justice of the Supreme Court of the United States," Senate Hearing 102–1084, pt. 4, p. 590 Arhivat în , la Wayback Machine..
  93. ^ „The Thomas Nomination; Questions to Those Who Corroborated Hill Account”. The New York Times. New York City. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  94. ^ „My Grandfather's Son: A Memoir”. Goodreads. Arhivat din original la . Accesat în . 
  95. ^ Robin 2019, p. 163, 272n45.
  96. ^ Abramson, Jill (). „Do You Believe Her Now?”. New York. Arhivat din original la . Accesat în . 
  97. ^ Robin 2019, p. 163.
  98. ^ McMillion, Barry J. (). „Supreme Court Appointment Process: Senate Debate and Confirmation Vote” (PDF). Washington, D.C.: Congressional Research Service. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  99. ^ „The Thomas Confirmation; How the Senators Voted on Thomas”. The New York Times. New York City. Associated Press. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  100. ^ McMillion, Barry J. (). „Supreme Court Appointment Process: Senate Debate and Confirmation Vote” (PDF). Washington, D.C.: Congressional Research Service. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  101. ^ Hall, Kermit, ed. (). The Oxford Companion to the Supreme Court of the United States. Oxford, England: Oxford Press. p. 871. ISBN 978-0-19-505835-2. 
  102. ^ Spivack, Miranda S. (). „Senate Confirms Him by 52-48”. Hartford Courant. Hartford, Connecticut: Tribune Publishing. Arhivat din original la . Accesat în . 
  103. ^ Hall, Kermit L., ed. (). The Oxford Companion to the Supreme Court of the United States. Oxford Press. p. 871. 
  104. ^ „The Thomas Swearing-In; A Festive Mood at Thomas Swearing-In”. The New York Times. New York City. Associated Press. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  105. ^ Greenhouse, Linda (). „Thomas Sworn in as 106th Justice”. The New York Times. New York City. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

modificare

Lectură suplimentară

modificare
  • Abraham, Henry J. (2007). Justices, Presidents, and Senators: A History of the U.S. Supreme Court Appointments from Washington to Bush II (5th ed.). Rowman & Littlefield Publishers. ISBN 978-0-7425-5895-3.
  • Brooks, Roy L. (2008). Structures of Judicial Decision Making from Legal Formalism to Critical Theory (2nd ed.). Durham, NC: Carolina Academic Press. ISBN 978-1-59460-123-1.
  • Carp, Dylan (September 1998). "Out of Scalia's Shadow". Liberty. Archived from the original on February 13, 2006.
  • Cushman, Clare, ed. (2001). The Supreme Court Justices: Illustrated Biographies, 1789–1995 (2nd ed.). Supreme Court Historical Society, Congressional Quarterly Books. ISBN 978-1-56802-126-3.
  • Frank, John P. (1995). Friedman, Leon; Israel, Fred L. (eds.). The Justices of the United States Supreme Court: Their Lives and Major Opinions. Chelsea House Publishers. ISBN 978-0-7910-1377-9.
  • Gerber, Scott D (1999). First Principles: The Jurisprudence of Clarence Thomas. New York University Press. ISBN 978-0-8147-3099-7.
  • Hall, Kermit L., ed. (1992). The Oxford Companion to the Supreme Court of the United States. New York: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-505835-2.
  • Holzer, Henry Mark (2006). Supreme Court Opinions of Clarence Thomas 1991–2006: A Conservative's Perspective. Madison Press. ISBN 978-1-59113-911-9.
  • Lazarus, Edward (January 6, 2005). "Will Clarence Thomas Be the Court's Next Chief Justice?". FindLaw. Archived from the original on August 20, 2010. Retrieved May 15, 2010.
  • Mayer, Jane; Abramson, Jill (1994). Strange Justice: The Selling of Clarence Thomas. Houghton Mifflin. ISBN 978-0-452-27499-0.
  • Martin, Fenton S.; Goehlert, Robert U. (1990). The U.S. Supreme Court: A Bibliography. Congressional Quarterly Books. ISBN 978-0-87187-554-9.
  • Onwuachi-Willig, Angela (January 2005). "Just Another Brother on the SCT?: What Justice Clarence Thomas Teaches Us About the Influence of Racial Identity". Iowa Law Review. University of Iowa College of Law. 90: 931. SSRN 638281.
  • Presser, Stephen B. (January–February 2005). "Touting Thomas: The Truth about America's Most Maligned Justice". Legal Affairs. Archived from the original on September 25, 2010. Retrieved May 15, 2010.
  • Robin, Corey (2019). The Enigma of Clarence Thomas. New York: Metropolitan Books. ISBN 978-1-62779-383-4.
  • Rossum, Ralph A. (2013). Understanding Clarence Thomas: The Jurisprudence of Constitutional Restoration. University Press of Kansas.
  • Thomas, Andrew Peyton (2001). Clarence Thomas: A Biography. Encounter Books. ISBN 978-1-893554-36-8.
  • Urofsky, Melvin I. (1994). The Supreme Court Justices: A Biographical Dictionary. New York: Garland Publishing. ISBN 978-0-8153-1176-8.
  • Woodward, Robert; Armstrong, Scott (1979). The Brethren: Inside the Supreme Court. New York: Simon & Schuster. ISBN 978-0-671-24110-0.

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Clarence_Thomas&oldid=16687712