Coerența Bibliei

Problema coerenței Bibliei se referă la coerența și integritatea textuală a scripturilor biblice și la coerența ei externă. Acest lucru a fost mult timp o problemă pentru creștini și evrei, care consideră că Biblia și, respectiv, Tanakh, sunt inspirate de Dumnezeu.

O Biblie americană din 1859

Lungă istorieModificare

Preocupările privind coerența biblică au o lungă istorie. În Contra Celsus, Părintele Bisericii Origene i-a răspuns scriitorului și filozofului Celsus, un critic al creștinismului, care se plângea de faptul că:

unii dintre credincioși, procedând așișderea cu persoanele care într-un acces de beție se automaltratează, au corupt Evanghelia de la integritatea ei originală, și de vreo trei-patru ori au remodelat Evanghelia, astfel încât acestea să fie capabile să răspundă obiecțiilor [aduse creștinismului].[1]

— Celsus după Origene, Contra Celsus

Origene a răspuns acestor acuze ale lui Celsus că

Eu nu cunosc pe alții care să fi modificat Evanghelia, cu excepția adepților lui Marcion și cei ai lui Valentinus, și, cred, că și adepții lui Lucian [din Samosata]. Dar o astfel de afirmație nu este o acuzație împotriva sistemului creștin, ci împotriva celor care au îndrăznit să-și bată joc de Evanghelii. Și, după cum nu este niciun motiv de acuzație împotriva filosofiei, deoarece există Sofiști, Epicureeni sau Peripatetici, sau alții, oricare ar fi ei, care au opinii false; la fel nu se poate aduce nimic împotriva creștinismului autentic deși există unii care au corupt istorisirile Evangheliei și care au introdus erezii diferite de sensul doctrinei lui Isus.

— Origene, Contra Celsus

Ceea ce este izbitor sub acest aspect este că Origene, atunci când e confruntat cu acuzațiile unui necreștin referitoare la proasta copiere a textului de către creștini, respinge aceste acuzații în ciuda faptului că el însuși se plângea de același lucru în alte scrieri ale sale.[2]

— Bart D. Ehrman, Misquoting Jesus. The Story Behind Who Changed the Bible and Why

Printre textele clasice care discută incoerența textuală a Bibliei sunt The Age of Reason[3] (Epoca Rațiunii) de Thomas Paine, Tractatus Theologico-Politicus de Baruch Spinoza, Encyclopédie de Denis Diderot și Dictionnaire philosophique de Voltaire.

Abordări ale coerenței bibliceModificare

Abordări teologiceModificare

Savanții evrei împart Biblia ebraică în cuvintele lui Dumnezeu și cuvintele despre Dumnezeu. Numai Tora este privită ca fiind literal cuvântul lui Dumnezeu, dictată de Moise pe muntele Sinai. Profeții au fost inspirați de Dumnezeu, dar cuvintele lor nu reprezintă cuvintele directe ale lui Dumnezeu însuși, și Scrieri (categorie care include cărți, cum ar fi Plângerile și Cronicile) sunt cuvinte despre Dumnezeu. Această diviziune nu apare în viziunea creștinismului, dar a moștenit de la iudaism credința în originea divină directă a Pentateuhului, însușire pe care multe denominații creștine o extind asupra întregii Biblii. Uniele denominații, inclusiv Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă folosesc modelul evreiesc de a considera anumite cărți ca fiind apocrife (deși acestea nu sunt cărțile pe care Biblia ebraică le numește Scrieri și nici toate bisericile nu au aceeași listă de cărți considerate apocrife).

William John Lyons a citat diverși autori care afirmă: „Ca oricare altă știință reală, Teologia Noului Testament își are scopul în ea însăși, fiind total indiferentă față de orice dogmă a Teologiei Sistematice ... spiritul cercetării istorice a înlocuit actualmente doctrina tradițională a inspirației”.[4]

În general creștinismul liberal nu are nicio problemă cu faptul că în Biblie există greșeli și contradicții.[5] Creștinii liberali resping dogma că Biblia ar fi lipsită de greșeli,[5] pe care o văd drept idolatrizarea (fetișizarea) Bibliei.[6] Martin Luther declara cu emfază „dacă dușmanii noștri apelează la Scriptură contra lui Hristos, noi apelăm la Hristos contra Scripturii.”[6] Luther a găsit numeroase erori în cărțile profetice și cele istorice ale Bibliei.[6]

Un fost episcop al Bisericii Episcopale din SUA declara că interpretarea literală a Bibliei este erezie.[7][8]

SeculareModificare

Încă din secolul al XVIII-lea, oamenii de știință au studiat inconsecvențele biblice în și dintre texte și canoane ca un mijloc prin care anumite adevăruri cu privire la textele biblice și societățile care l-au creat, pot fi studiate. Terenul a fost extrem de fructuos, dând naștere la numeroase teorii, cum ar fi ipoteza documentară și istoria Deuteronomistică (cu privire la originile Torei și istoria Israelului cuprinse în cărțile de la Iosua la Regi), și teorii similare pentru a explica problema sinoptică (inter-relația dintre primele trei Evanghelii). Savanții în studii biblice produc puține certitudini - în ziua de azi nimeni nu este destul de sigur de relația dintre Pentateuhul samaritean și textul masoretic mai familiar, sau răspunsul la întrebarea dacă ebraica veche a fost sau nu împărțită în dialecte.

Abordările seculare sunt criticate de Allan Bloom în felul următor:

Aici disting între două probleme înrudite dar deosebite. Conținutul cărților clasice a devenit deosebit de dificil de apărat în vremurile moderne, iar profesorii care le predau azi nu le apără și nu sunt interesați de adevărul lor. Ultimul aspect poate fi văzut clar în cazul Bibliei. A o include în disciplinele umaniste este deja o blasfemie, o negare a propriilor ei aserțiuni. Acolo ea este inevitabil tratată în unul din două moduri: este supusă la analiza „științifică” modernă, numită critica superioară, în care este descompusă pentru a arăta cum cărțile „sacre” au fost compilate și că ele nu sunt ceea ce pretind că sunt. Ea folosește drept mozaic din care răzbat urmele multor civilizații dispărute. Sau Biblia este folosită în cursuri de religie comparată ca o expresie a nevoii de „sacru”, ca o contribuție la studiul foarte modern și foarte științific al structurii „miturilor”. (Aici putem fi în părtășie cu antropologii și să fim plini de trăire.) Un profesor care ar trata Biblia în mod naiv, crezând-o pe cuvânt sau pe Cuvânt, ar fi acuzat de incompetență științifică și lipsă de sofisticare. Mai mult, el ar putea răsturna corabia și ar reîncepe războaiele religioase, la fel ca și cearta din cadrul universității dintre rațiune și revelație, care ar deranja aranjamente foarte convenabile și ar fi în final umilitoare pentru disciplinele umaniste. Aici vedem urmele proiectului politic al Epocii Luminilor, care voia precis să transforme Biblia și alte cărți vechi în texte lipsite de pericol. Acest proiect este una din cauzele hotărâtoare ale neputinței disciplinelor umaniste. Cel mai bine ar fi, se pare, să predai „Biblia ca literatură”, adică opus lui „ca revelație”, așa cum ea însăși pretinde că e. În acest fel ea poate fi citită fără a deforma aparatul cercetării științifice, așa cum citim de exemplu Mândrie și prejudecată. Astfel acei câțiva profesori care cred că e ceva în neregulă cu alte abordări își respectă conștiințele.[9]

— Allan Bloom, The Closing of the American Mind

Tipuri de coerențeModificare

CanoniceModificare

Afirmația că Biblia are o inerentă coerență internă contine o oarecare doză de subiectivitate, căci este evident că evreii vorbesc despre propria lor Biblie (textul masoretic) cu interpretarea ei, care diferă [10] teologic de aceea despre care vorbesc creștinii (adică Biblia creștină, Vechiul Testament ce provine în unele traduceri ale Bibliei dintr-un document diferit de cel masoretic și care a primit o interpretare teologică diferită, de exemplu interpretarea diverșilor profeți în chestiunea lui Mesia).

ManuscriseModificare

Dacă cineva vrea să susțină că Dumnezeu a inspirat fiecare cuvințel al scripturii, ce rost ar avea asta dacă nu avem cuvintele originare ale scripturii? În anumite locuri, așa cum vom vedea, pur și simplu nu putem fi siguri că am reconstruit cu acuratețe textul original. Este cam greu să știi ce înseamnă cuvintele Bibliei dacă nici măcar nu știm care sunt cuvintele ei!

Aceasta a devenit o problemă pentru viziunea mea asupra inspirației, căci mi-am dat seama că nu ar fi fost mai dificil pentru Dumnezeu să păstreze neștirbite cuvintele scripturii decât i-a fost să le inspire inițial. Dacă el dorea ca poporul său să aibă cuvintele sale, cu siguranță i le-ar fi transmis lui (și poate le-ar fi transmis cuvintele într-o limbă pe care s-o înțeleagă, mai degrabă decât în greacă și ebraică). Faptul că nu avem aceste cuvinte ne arată, gândeam eu, că el nu le-a păstrat pentru noi neștirbite. Iar dacă el nu a produs acest miracol, nu pare să existe niciun motiv de a crede că el a produs miracolul anterior, cel de a inspira aceste cuvinte.[11]

— Bart D. Ehrman, Misquoting Jesus. The Story Behind Who Changed the Bible and Why

NarativeModificare

Prima întrebare era dacă Moise putea fi într-adevăr autorul celor Cinci Cărți ale lui Moise, din moment ce ultima carte, Deuteronomul, descrie în mod foarte detaliat timpul precis și împrejurările proprii morți a lui Moise. Alte incoerențe au devenit rapid clare: textul biblic era încărcat cu paranteze literare care explicau numele antic al unor locuri și remarcau în mod frecvent că dovezi ale faimoaselor evenimente biblice erau disponibile « până în ziua de azi ». Acești factori i-au convins pe unii cercetători din secolul al XVII-lea că cel puțin primele cinci cărți ale Bibliei au fost alcătuite, amplificate și înfrumusețate de editori ulteriori, anonimi și de revizori din secolele care au urmat.

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și preponderent în cel de-al XIX-lea mulți cercetători critici ai Bibliei au început să se îndoiască de faptul că Moise ar fi avut ceva de-a face cu scrierea cărților Pentateuhului; ei au ajuns să creadă că Biblia era în mod exclusiv opera unor autori târzii. Acești cercetători au arătat ceea ce păreau drept versiuni diferite ale acelorași povești din cărțile Pentateuhului, sugerând că textul biblic era produsul mai multor scriitori care puteau fi astfel recunoscuți. O citire atentă a cărții Genezei, spre exemplu, a demonstrat două versiuni contradictorii ale creației (Geneza 1:1-2:3 și Geneza 2:4-25), două genealogii foarte diferite ale urmașilor lui Adam (Geneza 4:17-26 și Geneza 5:1-28), și două povești separate și rescrise ale potopului (Geneza 6:5-9:17). În plus, erau zeci de dublete și uneori chiar triplete ale acelorași evenimente în poveștile călătoriilor patriarhilor, Ieșirii din Egipt și dării Legii.[12]

— Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

TeologiceModificare

Mi s-a cerut însă să predau un curs numit «Problema suferinței în tradițiile biblice». M-am bucurat de această șansă deoarece mi s-a părut o cale interesantă de a aborda Biblia: examinând răspunsurile date de diverși autori biblici întrebării de ce există suferință în lume, în special printre oamenii Domnului. Credința mea era și este încă: diverși autori ai Bibliei au avut soluții diferite la întrebarea de ce suferă poporul lui Dumnezeu: unii (cum ar fi profeții) gândeau că suferința provine dintr-o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcat; unii gândeau că suferința vine de la inamicii cosmici ai lui Dumnezeu, care produceau suferința precis pentru că oamenii făceau ceea ce era drept în ochii Domnului; alții gândeau că suferința vine ca un test pentru a vedea dacă oamenii vor rămâne credincioși în ciuda suferinței; alții afirmau că suferința este un mister și că e greșit să ne întrebăm de ce o îngăduie Dumnezeu; iar alții gândeau că lumea aceasta este un dezastru complet și că trebuie «să mâncăm, să bem și să ne veselim» atunci când o putem face. Ș.a.m.d. Mi se părea și mi se pare încă: una din căile de a înțelege vasta diversitate a moștenirii scripturale a evreilor și creștinilor este să înțelegem cum autori diferiți au răspuns la întrebarea fundamentală a suferinței.[13]

— Bart D. Ehrman, God’s Problem. How the Bible Fails to Answer Our Most Important Question—Why We Suffer

Diversele eshatologii paulineModificare

Abordarea eshatologiei inaugurate⁠(en) a fost dezvoltată pentru prima dată de Geerhardus Vos, în special în lucrarea sa din 1930, The Pauline Eschatology.[14] Mai târziu, Oscar Cullmann a căutat să combine „eshatologia aprofundată” a lui Albert Schweitzer cu „eshatologia realizată” a lui C. H. Dodd.[15] Cullmann a sugerat analogia dintre Ziua D și Ziua V pentru a ilustra relația dintre moartea și învierea lui Isus, pe de o parte, și a lui A doua venire pe de altă parte.[16]

Epistola către Coloseni are o eshatologie încheiată.[17] Evanghelia după Luca deja abandonase eshatologia iminentă, specifică primilor creștini.[18] Consensul academic ar susține că Isus și, după el, primii creștini, au înțeles sfârșitul lumii ca fiind iminent.[19] Pavel scria la 1 Corinteni „Că El va veni din nou, probabil în timpul vieții lor.”[19]

În 1 Corinteni învierea este în trup, la revenirea lui Isus de la sfârșitul lumii.[17][20] În Efeseni viziunea asupra sfârșitului lumii este tocmai cea combătută în 1 Corinteni, și anume că credincioșii ar fi deja înviați cu Hristos și ar domni cu Hristos în locurile cerești.[17][20] Această contradicție îi face pe unii cercetători să creadă că Pavel a scris 1 Corinteni dar nu și Efeseni.[20] Viziunea din 1 Tesaloniceni era că sfârșitul lumii era iminent, putea veni în orice moment, în timp ce în 2 Tesaloniceni „Pavel” le spune tesalonicenilor că sfârșitul nu poate veni încă, deoarece nu s-au petrecut anumite evenimente.[17][20]

Vechiul TestamentModificare

Contradicțiile dintre primele două capitole ale GenezeiModificare

În religia creștină, Dumnezeu este unicul creator al lumii văzute și nevăzute, este o entitate supremă care există dintotdeauna, nu are început și nici sfârșit. Biblia descrie în prima carte din Vechiul Testament, Facerea, procesul genezei. Creația lumii s-a desfășurat în etape succesive timp de șase zile, după care Dumnezeu s-a odihnit și a binecuvântat ziua a șaptea.

  • Prima zi: Dumnezeu a creat lumina. Această lumină nu este cea a astrelor cerești, care au fost create mai târziu, ci este lumina primordială.[necesită citare] Lumina este despărțită tot acum de întuneric și considerată bună de către Dumnezeu.
  • Ziua a doua: Dumnezeu a creat cerul și Raiul. Apa din ceruri este separată de apa de pe pământ (creația apei nu este descrisă explicit).
  • Ziua a treia: Pământul este separat de apă și i se dă nume. Apa este de asemeni numită. Iarba, plantele și pomii sunt creați și acoperă pământul.
  • Ziua a patra: Dumnezeu creează “luminătorul cel mai mare”, adică soarele, “pentru cârmuirea zilei” și “luminătorul cel mai mic”, luna, “pentru cârmuirea nopții”. Totodată sunt făurite stelele, sunt rânduite anotimpurile, zilele și anii.
  • Ziua a cincea: Sunt create animalele mării și păsările cerului, care sunt împrăștiate în întreaga lume pentru a se înmulți. Conform cu Geneza 2:15-25, întâi a fost creat bărbatul și abia apoi au fost create plantele și animalele, contrazicând astfel ordinea creației din Geneza cap. 1.
  • Ziua a șasea: Dumnezeu dă naștere animalelor pământului (“fiarele sălbatice după felul lor, și animalele domestice după felul lor, și toate târâtoarele pământului după felul lor”). Apoi, Dumnezeu creează omul din lut, după chipul și asemănarea sa, și îi insuflă viață. Primul om s-a numit Adam și i s-a dat porunca de a stăpâni animalele pământului. Mai târziu Dumnezeu îi aduce lui Adam o pereche, pe Eva, prima femeie, pe care o modelează din coasta bărbatului (după unele variante, Adam și Eva au fost creați împreună, Geneza 1:27). Conform Bibliei, Adam numește toate ființele pământului (Geneza 2:19) și este dus împreună cu Eva în Grădina Edenului.
  • Ziua a șaptea: Dumnezeu se odihnește.

Ordinea creației din Geneza cap. 1: plante, animale, oameni (bărbat și femeie). Ordinea creației din Geneza cap. 2: bărbat, animale, femeie.[21][22]

Noul TestamentModificare

Coerența internăModificare

EvangheliiModificare

ExempleModificare

EvangheliiModificare

Faptele ApostolilorModificare

Charles GuignebertModificare

Charles Guignebert, profesor de istoria bisericii la Sorbona la începutul sec. XX, susținea că „a fost demonstrat că autorul Faptelor nu cunoștea epistolele lui Pavel, ba chiar le contrazice în anumite locuri; că nu înțelege anumite tradiții antice [de ex. glossolalia]; iar pe deasupra toate descrierile primilor ani ai istoriei Bisericii sunt drastic de inadecvate, deși ar trebui să presupunem că i-a cunoscut îndeaproape pe fondatorii ei.”[23]

Pasaje problematiceModificare
Pretenții de necrezutModificare

Alții au disputat plauzibilitatea pretențiilor unor miracole menționate de Luca, miracole care nu sunt amintite de alți autori. Edward Gibbon scria cu ironie deliberată de „neatenția indolentă” a unor mari istorici, cum ar fi Seneca și Plinius cel Bătrân, care „într-o lucrare laborioasă, [au] notat toate marile fenomene ale Naturii, cutremure, meteori, comete și eclipse” dar ar fi fost martori la întunericul de trei ore care a cuprins lumea după crucificare. „Atât unul cât și celălalt au omis să menționeze cel mai măreț fenomen pe care ochii muritorilor l-au văzut de la crearea lumii.”[32]

Folosirea surselorModificare

Mai mulți cercetători au criticat modul în care Luca a folosit sursele pe care s-a bazat. De exemplu, Richard Heard a scris că: „în narațiunea de la începutul Faptelor Apostolilor el pare a însăila pe cât de bine se pricepe un număr de povești și narațiuni diferite, unele dintre ele părând că, până să ajungă până la el, fuseseră grav distorsionate de către cei care le povesteau.”[33]

Chestiuni privitoarea la scrierea polemicăModificare

Unii teologi afirmă că povestirile din Noul Testament sunt anistorice, deoarece nu există dovezi dinafara Noului Testament sau scrieri ale Părinților Bisericii care să le confirme. Conform acestei perspective, persecuțiile fie nu s-au întâmplat niciodată, fie au fost exagerate de autorii Noului Testament ca parte a polemicii anti-iudaice. Această exagerare polemică a fost sporită de scriitori ulteriori, cum ar fi Părinții Bisericii. De exemplu, se argumentează că incidentele din Noul Testament reprezentau incidente locale și izolate, nefiind urmarea unei politici a autorităților. Evenimentele care au urmat revoltei lui Bar-Kokhba au putut conduce la o reinterpretare a unor evenimente izolate ca fiind inspirate de politica autorităților.

Alte obiecții științificeModificare

Catholic Encyclopedia citează mai multe obiecții împotriva autenticității Faptelor Apostolilor:

„Cu toate acestea, acest adevăr solid a fost contrazis. Baur, Schwanbeck, De Wette, Davidson, Mayerhoff, Schleiermacher, Bleek, Krenkel, ș.a. s-au opus autenticității Faptelor Apostolilor. O obiecție este extrasă din discrepanța dintre Fapte 9:19-28 și Gal. 1:17, 19. În Epistola către Galateni 1:17,18 Sf. Pavel afirmă că imediat după convertire a plecat în Arabia și s-a întors din nou la Damasc. «După trei ani, m'am suit la Ierusalim să fac cunoștință cu Chifa.» În Fapte nu este menționată călătoria Sf. Pavel în Arabia, iar călătoria la Ierusalim este plasată imediat după ce s-a aflat că Pavel a predicat în sinagogă. Hilgenfeld, Wendt, Weizäcker, Weiss, ș.a. pretind că aici este vorba de o contradicție între Pavel și autorul Faptelor Apostolilor.”[34]

Evangheliile și Faptele ApostolilorModificare

Relația dintre Faptele Apostolilor și Evanghelia după LucaModificare

Deoarece Faptele Apostolilor este îndeobște privită drept continuare a Evangheliei după Luca, problemele credibilității istorice ale aceste evanghelii pot fi folosite pentru a pune la îndoială credibilitatea istorică a Faptelor Apostolilor. De exemplu, descrierea recensământului lui Quirinius (Luca 2:1-5) a fost considerată implauzibilă de către istorici.[35] Nu există nicio mărturie despre cetățeni siliți să călătorească distanțe considerabile pentru a fi înregistrați, și nu e ușor de înțeles de ce ar fi fost justificată bulversarea produsă de recensământ.[36] Încercări ale apologeților creștini de a reconcilia Evanghelia după Luca altor surse au fost descrise de John P. Meier, cercetător al Noului Testament, drept „extrem de forțate”.[37]

În mod asemănător Faptelor, Evanghelia după Luca pare să comită erori privind perioadele (lista din Luca 3:1 menționează drept contemporane mai multe domnii care nu s-au suprapus, idem ditto pentru doi Mari Preoți), titlurile corecte pentru conducători cum ar fi Pilat din Pont și geografia (Luca s-a luat după Marcu în a plasa Gherghesul la Marea Galileii în Luca 8:26. O traducere alternativă ar fi „ținutul Gherghesenilor” ca fiind la Marea Galileii. Niciuna dintre ele nu este corectă, Gherghesul fiind la peste 48 km de Galileea, care este de fapt un lac cu apă dulce, fiind separat de Galileea de către teritoriile altor orașe. Traducerile ulterioare ale Evangheliei după Luca au urmat Evanghelia după Matei, schimbând Gherghesul cu Gadara.)

EpistoleleModificare

Vechiul Testament față în față cu Noul TestamentModificare

Care este motivul pentru a denatura scripturile atât de flagrant? Ei bine, răspunsul, desigur, este evident: scriitorii Evangheliei erau disperați să demonstreze că omul lor, Isus, era Mesia care fusese promis în Vechiul Testament. Deoarece în Vechiul Testament nu existau în mod real profeții despre un Mesia născut din fecioară, răstignit și înviat, ei au trebuit să se strâmbe și să denatureze pentru a da impresia că Isus era acela cel mult așteptat.[38]

— Farrell Till, „Prophecy Fulfillment: An Unprovable Claim”

Evreii consideră că niciuna dintre acestea nu a fost împlinită de Isus și, în unele cazuri, nu le consideră deloc profeții mesianice. Profețiile din Vechiul Testament despre Isus fie nu sunt considerate a fi profeții de către cercetătorii critici (versetele nu pretind că prezic nimic), fie nu se referă în mod explicit la Mesia.[39][40][41][42] Metoda critico-istorică nu poate argumenta pentru împlinirea profeției sau că Isus a fost într-adevăr Mesia pentru că a împlinit profețiile mesianice – deoarece critica istorică nu are nicio modalitate de a „construi un astfel de argument” în cadrul acelei metode academice.[43]

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ "Contra Celsus, Book II, Chapter XXVII" Adus la 2008-05-07.
  2. ^ Ehrman, Bart (). „The Copyists of the Early Christian Writings”. MISQUOTING JESUS. The Story Behind Who Changed the Bible and Why (în engleză) (ed. First). New York: HarperSanFrancisco. p. 52. ISBN 9780060738174. What is striking in this particular instance is that Origen, when confronted with an outsider's allegation of poor copying practices among Christians, actually denies that Christians changed the text, despite the fact that he himself decried the circumstance in his other writings. 
  3. ^ Paine, Thomas. Writings of Thomas Paine — Vol.4 (1794-1796): the Age of Reason by Paine. Proiectul Gutenberg. Adus la 2010-03-16.
  4. ^ Lyons, William John (). Canon and Exegesis: Canonical Praxis and the Sodom Narrative. A&C Black. p. 17. ISBN 978-0-567-40343-8. On the relationship between the results of his work and the task of Christian theology, Wrede writes that how the 'systematic theologian gets on with its results and deals with them—that is his own affair. Like every other real science, New Testament Theology's has its goal simply in itself, and is totally indifferent to all dogma and Systematic Theology' (1973: 69).16 In the 1920s H. Gunkel would summarize the arguments against Biblical Theology in Old Testament study thus: 'The recently experienced phenomenon of biblical theology being replaced by the history of Israelite religion is to be explained from the fact that the spirit of historical investigation has now taken the place of a traditional doctrine of inspiration' (1927-31: 1090-91; as quoted by Childs 1992a: 6). 
  5. ^ a b Chryssides, George D. (). Christianity Today: An Introduction. Religion Today. Bloomsbury Academic. p. 21. ISBN 978-1-84706-542-1. Accesat în . 
  6. ^ a b c Dorrien, Garry J. (). The Barthian Revolt in Modern Theology: Theology Without Weapons. Westminster John Knox Press. p. 112. ISBN 978-0-664-22151-5. Accesat în . 
  7. ^ Chellew-Hodge, Candace (). „Why It Is Heresy to Read the Bible Literally: An Interview with John Shelby Spong”. Religion Dispatches. Accesat în . 
  8. ^ Spong, John Shelby (). „Stating the Problem, Setting the Stage”. Biblical Literalism: A Gentile Heresy: A Journey into a New Christianity Through the Doorway of Matthew's Gospel. HarperOne. p. 22. ISBN 978-0-06-236233-9. To read the gospels properly, I now believe, requires a knowledge of Jewish culture, Jewish symbols, Jewish icons and the tradition of Jewish storytelling. It requires an understanding of what the Jews call ‘midrash.’ Only those people who were completely unaware of these things could ever have come to think that the gospels were meant to be read literally. 
  9. ^ Bloom, Allan (). „The Student and the University”. The Closing of the American Mind (în engleză) (ed. Pbk). New York: SIMON & SCHUSTER PAPERBACKS. pp. 374–375. ISBN 0-671-65715-1. Accesat în . I am distinguishing two related but different problems here. The contents of the classic books have become particularly difficult to defend in modern times, and the professors who teach them do not care to defend them, are not interested in their truth. One can most clearly see the latter in the case of the Bible. To include it in the humanities is already a blasphemy, a denial of its own claims. There it is almost inevitably treated in one of two ways: It is subjected to modern "scientific" analysis, called the Higher Criticism, where it is dismantled, to show how "sacred" books are put together, and they are not what they claim to be. It is useful as a mosaic in which one finds the footprints of many dead civilizations. Or else the Bible is used in courses of comparative religion as one expression of the need for the "sacred" and as a contribution to the very modern, very scientific study of the structure of "myths". (Here one can join up with the anthropologists and really be alive.) A teacher who treated the Bible naively, taking at its word, or Word, would be accused of scientific incompetence and lack of sophistication. Moreover, he might rock the boat and start the religious wars all over again, as well as a quarrel within the university between reason and revelation, which would upset comfortable arrangements and wind up by being humiliating to the humanities. Here one sees the traces of the Enlightenment's political project, which wanted precisely to render the Bible, and other old books, undangerous. This project is one of the underlying causes of the impotence of the humanities. The best that can be done, it appears, is to teach "The Bible as Literature," as opposed to "as Revelation," which it claims to be. In this way it can be read somewhat independently of deforming scholarly apparatus, as we read, for example, Pride and Prejudice. Thus the few professors who feel that there is something wrong with the other approaches tend to their consciences. 
  10. ^ Ed. Jacob, Vechiul Testament, Humanitas, 1993, p. 18
  11. ^ Ehrman, Bart (). „Introduction”. MISQUOTING JESUS. The Story Behind Who Changed the Bible and Why (în engleză) (ed. First Edition). New York: HarperSanFrancisco. p. 11. ISBN 9780060738174. If one wants to insist that God inspired the very words of scripture, what would be the point if we don't have the very words of scripture? In some places, as we will see, we simply cannot be sure that we have reconstructed the original text accurately. It's a bit hard to know what the words of the Bible mean if we don't even know what the words are! This became a problem for my view of inspiration, for I came to realize that it would have been no more difficult for God to preserve the words of scripture than it would have been for him to inspire them in the first place. If he wanted his people to have his words, surely he would have given them to them (and possibly even given them the words in a language they could understand, rather than Greek and Hebrew). The fact that we don't have the words surely must show, I reasoned, that he did not preserve them for us. And if he didn't perform that miracle, there seemed to be no reason to think that he performed the earlier miracle of inspiring those words. 
  12. ^ Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher () [2001]. „Introduction: Archaeology and the Bible”. The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts (în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 11. ISBN 978-0-684-86913-1. The first question was whether Moses could really have been the author of the Five Books of Moses, since the last book, Deuteronomy, described in great detail the precise time and circumstances of Moses' own death. Other incongruities soon became apparent: the biblical text was filled with liter¬ary asides, explaining the ancient names of certain places and frequently noting that the evidences of famous biblical events were still visible "to this day." These factors convinced some seventeenth century scholars that the Bible's first five books, at least, had been shaped, expanded, and embel-lished by later, anonymous editors and revisers over the centuries.
    By the late eighteenth century and even more so in the nineteenth, many critical biblical scholars had begun to doubt that Moses had any hand in the writing of the Bible whatsoever; they had come to believe that the Bible was the work of later writers exclusively. These scholars pointed to what appeared to be different versions of the same stories within the books of the Pentateuch, suggesting that the biblical text was the product of several recognizable hands. A careful reading of the book of Genesis, for example, revealed two conflicting versions of the creation (1:1—2:3 and 2:4-25), two quite different genealogies of Adam's offspring (4:17-26 and 5:1-28), and two spliced and rearranged flood stories (6:5-9:17). In addi¬tion, there were dozens more doublets and sometimes even triplets of the same events in the narratives of the wanderings of the patriarchs, the Exo¬dus from Egypt, and the giving of the Law.
     
  13. ^ Ehrman, Bart (). „Suffering and a Crisis of Faith”. God’s Problem. How the Bible Fails to Answer Our Most Important Question—Why We Suffer (în engleză) (ed. Adobe Acrobat eBook Reader). New York: HarperCollins. p. 7. ISBN 9780061578311. But I had been asked to teach a course called “The Problem of Suffering in the Biblical Traditions.” I welcomed the opportunity because it seemed like an interesting way to approach the Bible: examining the responses given by various biblical authors to the question of why there is suffering in the world, in particular among the people of God. It was my belief then, and continues to be my belief now, that different biblical authors had different solutions to the question of why God’s people suffer: some (such as the prophets) thought that suffering came from God as a punishment for sin; some thought that suffering came from God’s cosmic enemies, who inflicted suffering precisely because people tried to do what was right before God; others thought that suffering came as a test to see if people would remain faithful despite suffering; others said that suffering was a mystery and that it was wrong even to question why God allowed it; still others thought that this world is just an inexplicable mess and that we should “eat, drink, and be merry” while we can. And so on. It seemed to me at the time, and seems so now, that one of the ways to see the rich diversity of the scriptural heritage of Jews and Christians was to see how different authors responded to this fundamental question of suffering. 
  14. ^ Powell, Scott C. (). An Environmental Ethic for the End of the World: An Ecological Midrash on Romans 8. Cambridge Scholars Publishing. p. 13. Accesat în . 
  15. ^ Ted M. Dorman, "The Future of Biblical Theology," in Scott J. Hafemann (ed.), Biblical Theology: Retrospect and Prospect, p. 252.
  16. ^ C. Marvin Pate, The End of the Age Has Come: The Theology of Paul, p. 33.
  17. ^ a b c d “The christology of Col is built on the traditional hymn in 1:15–20, according to which Christ is the image of the invisible God... and other christological statements that have no parallel in the undisputed Pauline writings are added: that Christ is the mystery of God... that believers have been raised with Christ ... that Christ forgives sins... that Christ is victorious over the principalities and powers..." Compared to undisputed Pauline epistles, in which Paul looks forward to an imminent Second Coming, Colossians presents a completed eschatology, in which baptism relates to the past (a completed salvation) rather than to the future: “...whereas Paul expected the parousia in the near future (I Thes 4:15; 5:23; I Cor 7:26)... The congregation has already been raised from the dead with Christ ... whereas in the undisputed letters resurrection is a future expectation... The difference in eschatological orientation between Col and the undisputed letters results in a different theology of baptism... Whereas in Rom 6:1–4 baptism looks forward to the future, in Col baptism looks back to a completed salvation. In baptism believers have not only died with Christ but also been raised with him.” The New Jerome Biblical Commentary, Edited by Raymond E. Brown, S.S., Union Theological Seminary, New York; NY, Maurya P. Horgan (Colossians); Roland E. Murphy, O. Carm. (emeritus) The Divinity School, Duke University, Durham, NC, with a foreword by His Eminence Carlo Maria Cardinal Martini, S.J.; Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1990 1990 p. 876
  18. ^ Noble, Joshua (). „Preliminaries to a Golden Age Reading of the Acts Summaries”. Common Property, the Golden Age, and Empire in Acts 2:42-47 and 4:32-35. The Library of New Testament Studies. Bloomsbury Publishing. p. PT106. ISBN 978-0-567-69584-0. Accesat în . 
  19. ^ a b Collins, John; Boyer, Paul; Tabor, James; Fredriksen, Paula. „Apocalypticism Explained | Apocalypse! FRONTLINE | PBS”. www.pbs.org. Accesat în . 
  20. ^ a b c d Bart Ehrman - The History of the Bible: The Making of the New Testament Canon The Teaching Company, Lecția nr. 4.
  21. ^ Bar-Asher Siegal, Michal (). Kessler, Gwynn; Koltun-Fromm, Naomi, ed. A Companion to Late Ancient Jews and Judaism: 3rd Century BCE - 7th Century CE. Blackwell Companions to the Ancient World (în engleză). Wiley. p. 96. ISBN 978-1-119-11362-1. 
  22. ^ Hyers, Conrad (). „Comparing Biblical and Scientific Maps of Origin”. În Miller, Keith B. Perspectives on an Evolving Creation (în engleză). Wm. B. Eerdmans Publishing. p. 22. ISBN 978-0-8028-0512-6. 
  23. ^ Jesus, Translated from the French by S. H. Hooke, Professor of Old Testament Studies, University of London, University Books, New York, 1956.
  24. ^ A dictionary of the Roman Empire. By Matthew Bunson. ISBN-10: 0195102339. See page 90.
  25. ^ a b Grant, Robert McQueen (). A Historical Introduction to the New Testament. Burt Franklin research and source work series, 58. Harper & Row. p. 145. ISBN 978-0-00-642706-3. Accesat în . 
  26. ^ Jewish War 2.259-263
  27. ^ Jewish Antiquities 20.169-171
  28. ^ Steve Mason, Josephus and Luke-Acts, Josephus and the New Testament (Hendrickson Publishers: Peabody, Massachusetts, 1992), pp. 185-229.
  29. ^ Pervo, Richard, Dating Acts: between the evangelists and the apologists (Polebridge Press, 2006)
  30. ^ Ernst Haenchen, quoted in Grant, 1963
  31. ^ Grant, 1963
  32. ^ Edward Gibbon, Decline and Fall of the Roman Empire, Chapter 15.
  33. ^ Heard, Richard: An Introduction to the New Testament Chapter 13: The Acts of the Apostles, Harper & Brothers, 1950
  34. ^ „CATHOLIC ENCYCLOPEDIA: Acts of the Apostles”. www.newadvent.org. 
  35. ^ Emil Schürer (revised by Geza Vermes, Fergus Millar and Matthew Black), The History of the Jewish People in the Age of Jesus Christ, Continuum International, 1973, Volume I page 401.
  36. ^ James Douglas Grant Dunn, Jesus Remembered, p. 344; E. P. Sanders, The Historical Figure of Jesus, Penguin, 1993, p86.
  37. ^ John P. Meier, "A Marginal Jew: Rethinking the Historical Jesus" (Doubleday, 1991), v. 1, p. 213.
  38. ^ Till, Farrell (). „Prophecy Fulfillment: An Unprovable Claim”. Skeptical Review. Arhivat din original la . Accesat în . What is the rationale for distorting the scriptures so flagrantly? Well, the answer, of course, is obvious: the gospel writers were desperate to prove that their man Jesus was the Messiah who had been promised in the Old Testament. Since there really were no prophecies of a virgin-born, crucified, resurrected Messiah in the Old Testament, they had to twist and distort to give the appearance that Jesus was the long-awaited one. 
  39. ^ Professor Bart D. Ehrman, The Historical Jesus. Part I. The Teaching Company, 2000, p. 36. Quote: "C. Early Christians began searching their Scriptures to see how these things could be. 1. The Hebrew Bible did not discuss the messiah's suffering. Some passages refer to the suffering of a righteous man (cf. Isaiah 53), who feels abandoned by God, but whose suffering is accepted as a sacrifice for others. 2. Some passages, such as the Psalms of Lament (e.g., Pss. 22, 35, 69) and the songs of the Suffering Servant of the Lord in the book of Isaiah (Isaiah 53), were taken to refer not just to any person who was suffering, or even to Israel as a whole (cf. Isaiah 49:3), but to the future messiah of Israel. 4. Jews and Christians began to debate the meanings of these texts, and the debates continue to this day."
  40. ^ Ehrman, Bart D. (). „7. Who Invented Christianity? A Suffering Messiah. Jewish Expectations of the Messiah”. Jesus, Interrupted: Revealing the Hidden Contradictions in the Bible (And Why We Don't Know About Them). HarperCollins, USA. pp. 228–229. ISBN 978-0-06-186327-1. But doesn’t the Bible constantly talk about the Messiah who would suffer? As it turns out, the answer is no. Since the beginning, Christians have frequently cited certain passages in the Old Testament as clear prophecies of the future suffering Messiah, passages such as Isaiah 53 and Psalm 22, in which someone suffers horribly, sometimes expressly for the sins of others. These passages, Christians have claimed, are clear statements about what the Messiah would be like. Jews who do not believe in Jesus, however, have always had a very effective response: the Messiah is never mentioned in these passages. You can check it out for yourself: read Isaiah 53 or Psalm 22 (I’ll quote the relevant verses later in this chapter). The term “Messiah” never occurs in them. In Jewish tradition, these passages refer not to the Messiah but to someone else (or to lots of someone elses). 
  41. ^ Ehrman, Bart D. (). Forged: Writing in the Name of God--Why the Bible's Authors Are Not Who We Think They Are . HarperOne. p. 163. ISBN 978-0-06-207863-6. The truth, of course, is that Jews throughout history have been no more illiterate, blind, or stupid than Christians. The typical response of Jews to the Christian claims that Jesus fulfilled prophecy is that the scriptural passages that Christians cite are either not speaking of a future messiah or are not making predictions at all. And one has to admit, just looking at this set of debates from the outside, the Jewish readers have a point. In the passages allegedly predicting the death and resurrection of Jesus, for example, the term “messiah” in fact never does occur. Many Christians are surprised by this claim, but just read Isaiah 53 for yourself and see. 
  42. ^ Iar cel mai puternic argument despre aceasta este că istoricii post-iluminiști nu lucrează cu precogniție supranaturală.
    • Ehrman, Bart D. (). Jesus: Apocalyptic Prophet of the New Millennium . Oxford University Press. p. 197. ISBN 978-0-19-983943-8. As I've pointed out, the historian cannot say that demons—real live supernatural spirits that invade human bodies—were actually cast out of people, because to do so would be to transcend the boundaries imposed on the historian by the historical method, in that it would require a religious belief system involving a supernatural realm outside of the historian's province. 
  43. ^ Miller, Robert J. (). Helping Jesus Fulfill Prophecy. Wipf and Stock. ISBN 9781498228961. Historical criticism cannot argue that Jesus really did fulfill prophecy and then treat that fulfillment as evidence that he was the messiah. Historical criticism simply has no method by which to construct such an argument. ... However, there are also scholars who attempt to harmonize the belief that Jesus fulfilled prophecy with the findings of historical-critical exegesis by creating a place for that belief within that academic method. They run into great difficulty, as we will see. 

BibliografieModificare