Comuna Mogoșești, Iași

comună din județul Iași, România
Pentru alte sensuri, vedeți Mogoșești.

Mogoșești este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Budești, Hadâmbu, Mânjești și Mogoșești (reședința).

Mogoșești
—  comună  —
Mogoșești se află în România
Mogoșești
Mogoșești
Mogoșești (România)
Poziția geografică
Coordonate: 47°02′12″N 27°29′26″E ({{PAGENAME}}) / 47.03667°N 27.49056°E

Țară România
Județ Iași

SIRUTA98113

ReședințăMogoșești
Componență

Guvernare
 - primar al comunei Mogoșești[*]Rodica Popa-Roșu[*][1] (PNL, octombrie 2020)

Suprafață
 - Total67,72 km²
Altitudine168 m.d.m.

Populație (2021)
 - Total4.706 locuitori

Fus orarUTC+2

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Așezare

modificare

Comuna se află în partea de sud a județului. Este străbătută de șoseaua județeană DJ248B, care o leagă spre nord de Voinești și spre sud de Șcheia, Ipatele, Drăgușeni și mai departe în județul Vaslui de Negrești (unde se termină în DN15D). Din acest drum, la Budești se ramifică șoseaua județeană DJ248C, care duce spre est la Ciurea.[2]

Demografie

modificare




 

Componența etnică a comunei Mogoșești

     Români (91,33%)

     Alte etnii (0%)

     Necunoscută (8,67%)




 

Componența confesională a comunei Mogoșești

     Ortodocși (90,78%)

     Alte religii (0,47%)

     Necunoscută (8,75%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Mogoșești se ridică la 4.706 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 5.242 de locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt români (91,33%), iar pentru 8,67% nu se cunoaște apartenența etnică.[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,78%), iar pentru 8,75% nu se cunoaște apartenența confesională.[5]

Politică și administrație

modificare

Comuna Mogoșești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Rodica Popa-Roșu[*], de la Partidul Național Liberal, este în funcție din octombrie 2020. Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[6]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat7       
Partidul Național Liberal6       
Alianța pentru Unirea Românilor1       
Anton Vasile1       

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Stavnic a județului Iași și era formată din satele Mogoșeștii Frumoasei, Mogoșeștii Gălăței, Budești, Mânjești și Vocotești, având în total 1947 de locuitori. În comună funcționau o moară de vânt, două de apă, două școli cu 101 elevi, și cinci biserici.[7] Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Codru a aceluiași județ, având 2668 de locuitori în satele Budești, Mogoșești, Hadâmbu și Mânjești, și în cătunul Schitu Hadâmbu.[8]

În 1950, comuna a fost transferată raionului Iași din regiunea Iași. În 1968, a revenit la județul Iași, reînființat.[9][10]

Monumente istorice

modificare

Singurul obiectiv din comuna Mogoșești inclus în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monument de interes local este situl arheologic din „Dealul Bățului”, aflat la marginea de nord a satului Mogoșești, și care cuprinde așezări din eneoliticul final (cultura Horodiștea-Erbiceni), perioada Latène (epoca geto-dacică), Halstattul mijlociu și final, secolul al IV-lea e.n. (epoca daco-romană), secolele al V-lea–al VII-lea (epoca migrațiilor), secolele al X-lea–al XI-lea, secolul al XIII-lea (Evul Mediu Timpuriu) și din secolele al XVII-lea–al XVIII-lea.

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2020, Autoritatea Electorală Permanentă 
  2. ^ Google Maps – Comuna Mogoșești, Iași (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  3. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  7. ^ Lahovari, George Ioan (). „Mogoșești, com. rur., în partea de S.-E. a plășei Stavnicul” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 375. 
  8. ^ „Comuna Miroslava în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  9. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  10. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 

Vezi și

modificare