Comuna Negrilești, Galați
Negrilești este o comună în județul Galați, Moldova, România, formată din satele Negrilești (reședința) și Slobozia Blăneasa. Se află în Câmpia Tecuciului[*] ; lângă Bârlad și Blăneasa; și la o altitudine de 57 m deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 32 km². Populația este de 2.400 locuitori, determinată în , prin recensământ, chestionar.
Negrilești | |
— comună — | |
Negrilești (România) Poziția geografică în România | |
Coordonate: 45°57′05″N 27°28′50″E / 45.95139°N 27.48056°E | |
---|---|
Țară | România |
Județ | Galați |
SIRUTA | 77579 |
Reședință | Negrilești |
Componență | Negrilești, Slobozia Blăneasa |
Guvernare | |
- primar al comunei Negrilești[*] | Alexandru Fuică-Haisler[*][1][2] (PSD, ) |
Suprafață | |
- Total | 32 km² |
Altitudine | 57 m.d.m. |
Populație (2021) | |
- Total | 2.400 locuitori |
- Densitate | 111,25 loc./km² |
Fus orar | UTC+2 |
Prezență online | |
GeoNames | |
Localizarea comunei pe harta României | |
Localizarea comunei pe harta României | |
Modifică date / text |
Așezare
modificareComuna se află în nord-vestul județului, în Câmpia Tecuciului, acolo unde râul Bârlad primește apele afluentului Blăneasa. Este străbătută de șoseaua județeană DJ240, care o leagă spre sud de Munteni (unde se termină în DN24) și spre nord de Ghidigeni și Priponești (unde se termină tot în DN24).[3]
De la nord, în sensul acelor de ceasornic, Negrilești se învecinează cu următoarele comune: Ghidigeni, Cerțești, Corod, Munteni, Țepu, Gohor.
Istorie
modificareLa sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Nicorești a județului Tecuci și era formată din satele Negrilești, Slobozia Blăneasa, Slobozia Corni și Slobozia Tălpigi, având în total 2206 locuitori. În comună funcționau două mori de apă și una cu aburi, două biserici (la Negrilești și Tălpigi) și două școli (una în Negrilești, cu 37 de elevi, toți băieți; și una în Tălpigi, cu 44 de elevi).[4] În 1925, Anuarul Socec o consemnează în aceeași plasă, având 2742 de locuitori în satele Negrilești, Slobozia Corni și Tălpigi (satul Slobozia Blăneasa fiind trecut la comuna Ungureni).[5]
În 1950, comuna a fost transferată raionului Tecuci din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și în sfârșit (după 1956) din regiunea Galați.[6] În 1968, a fost trecută la județul Galați și imediat desființată, satele ei fiind arondate comunei Munteni.[7][8] Comuna a fost reînființată în 2004, în componența actuală.[9]
Monumente istorice
modificareUn singur obiectiv din comuna Negrilești este inclus în lista monumentelor istorice din județul Galați ca monument de interes local: situl arheologic din curtea școlii din Negrilești, ansamblu alcătuit dintr-o așezare medievală (secolul al XVI-lea), una romană (secolul al IV-lea e.n.), una din Epoca Bronzului Târziu (cultura Noua) și una eneolitică (mileniul al IV-lea î.e.n.) aparținând culturii Gumelnița, aspectul Stoicani-Aldeni.
Demografie
modificareConform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Negrilești se ridică la 2.400 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.405 locuitori.[10] Majoritatea locuitorilor sunt români (93,42%), iar pentru 6,58% nu se cunoaște apartenența etnică.[11] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (93,29%), iar pentru 6,67% nu se cunoaște apartenența confesională.[12]
Politică și administrație
modificareComuna Negrilești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Alexandru Fuică-Haisler[*] , de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[13]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | |||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Social Democrat | 9 | ||||||||||
Alianța pentru Unirea Românilor | 1 | ||||||||||
Partidul Național Liberal | 1 |
Note
modificare- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central
- ^ Google Maps – Comuna Negrilești, Galați (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în .
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Negrilești, com. rur., jud. Tecuciu” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 488.
- ^ „Comuna Negrilești”. Anuarul Socec al României Mari. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în .
- ^ „GL-F-00158 Sfatul Popular al Raionului Tecuci, 1950-1968 (niv.Fond)”, Cautare-b.arhivelenationale.ro, arhivat din original la , accesat în
- ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege5.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 84/2004 pentru înființarea unor comune”, Lege5, accesat în
- ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
Vezi și
modificare- Pădurea Balta - Munteni (sit de importanță comunitară inclus în rețeaua europeană Natura 2000 în România).
Legături externe
modificare