Conclavul papal din 1492

(Redirecționat de la Conclavul papal, 1492)

Conclavul papal din 1492 (6–11 august 1492) a fost convocat după moartea papei Inocențiu al VIII-lea la 25 iulie 1492, și s-a soldat cu alegerea unanimă la al patrulea tur de scrutin a cardinalului Rodrigo Borja sub numele de Papa Alexandru al VI-lea. A fost primul conclav ținut în Capela Sixtină, și a rămas celebru pentru acuzațiile de cumpărare a voturilor de la electori în schimbul unor numiri profitabile pentru aceștia și al altor daruri materiale (simonie). În urma acestui conclav Papa Iulius al II-lea a stabilit în 1503 reguli mai stricte împotriva simoniei.

Cardinali electori

modificare

Din cei douăzeci și trei de cardinali care au participat la conclav, paisprezece fuseseră numiți de Papa Sixt al IV-lea.[1] Cardinalii lui Sixt al IV-lea, denumiți și cardinalii sixtini în frunte cu Giuliano della Rovere, controlaseră conclavul din 1484, în care l-au ales papă pe unul dintre ei, Giambattista Cibo, sub numele de Papa Inocențiu al VIII-lea.[2] Din 1431, structura Colegiului Cardinalilor se transformase radical, crescând numărul de cardinali-nepoți (de la 3 la 10), cel de cardinali ai coroanei (de la 2 la 8), și de reprezentanți ai familiilor nobiliare din Roma (de la 2 la 4).[3] Cu excepția a trei oficiali curiali și a unui pastor, cardinalii erau „principi cu concepții laice, care nu se îngrijeau de viața spirituală a niciune biserici latine cu membrii ei”.[3]

Când a murit Inocențiu al VIII-lea, numele cardinalilor Gherardo și Sanseverino (ambii numiți in pectore), nu fuseseră făcute publice, și deci erau ineligibili pentru a participa la conclav; numele ambilor au fost însă dezvăluite ca act al Colegiului în sede vacante, Gherardo fiind anunțat de Orsini și Sanseverino de Sforza.[3] Gherardo a fost numit la Santi Nereo e Achilleo, parohie despre care se credea că Inocențiu al VIII-lea intenționa să i-o acorde; Sanseverino a primit o diaconie săracă și nedorită de nimeni, cea de la San Teodoro pentru a fi sigur că viitorul pontif îi va confirma numirea.[3]

Conform relatării episcopului ambasador Giovanni Andrea Boccaccio, cel puțin șapte cardinali se considerau papabile, și și-au demobilat palatele ca măsură de precauție împotriva tradiționalei distrugeri a reședinței noului papă de către populația Romei: da Costa, Fregoso, Michiel, Piccolomini, Domenico della Rovere, Savelli și Zeno.[3]

Elector Naționalitate[4] Ordin și titlu[5] Data numirii[4] Papa care l-a numit Note[3][4]
Rodrigo Borja Valencian Cardinal-episcop de Porto și Santa Rufina 1456, 20 februarie
numit in pectore; publicat la 17 septembrie 1456
Calixt al III-lea Decan al Colegiului Cardinalilor și administrator al Valenciei
ales Papa Alexandru al VI-lea
Cardinal-nepot, vicecancelar al Sfintei Biserici a Romei, Casa Borgia
Oliviero Carafa Napolitan Cardinal-episcop de Sabina 1467, 18 septembrie Paul al II-lea vicedecan al Colegiului Cardinalilor
Cardinal al coroanei lui Ferdinand I al Neapolelui
Giuliano della Rovere Savona Cardinal-episcop de Ostia și Velletri 1471, 16 decembrie
numit in pectore; publicat la 22 decembrie 1471
Sixt al IV-lea Cardinal-nepot; episcop de Bologna, administrator al Avignonului
Viitorul Papa Iulius al II-lea
Giovanni Battista Zeno Venețian Cardinal-episcop de Frascati 1468, 21 noiembrie Paul al II-lea Cardinal-nepot
Giovanni Michiel Venețian Cardinal-episcop de Palestrina 1468, 21 noiembrie Paul al II-lea Cardinal-nepot
Jorge da Costa Portughez Cardinal-episcop de Albano 1476, 16 decembrie Sixt al IV-lea Arhiepiscop de Lisabona; Cardinal al coroanei lui Afonso al V-lea al Portugaliei
Girolamo Basso della Rovere Savona Cardinal-preot la S. Crisogono 1477, 10 decembrie
numit in pectore; publicat la 12 decembrie 1477
Sixt al IV-lea Cardinal-nephew; episcop de Recanati și Macerata
Domenico della Rovere Piemontez Cardinal-preot la S. Clemente 1478, 10 februarie Sixt al IV-lea Cardinal-nepot; arhiepiscop de Torino
Paulo Fregoso Genovez Cardinal-preot la S. Sisto 1480, May 15 Sixt al IV-lea fost domnitor al Genovei; arhiepiscop al Genovei
Giovanni Conti Roman Cardinal-preot la S. Vitale 1483, 15 noiembrie Sixt al IV-lea
Giovanni Giacomo Sclafenati Milanez Cardinal-Priest of S. Cecilia 1483, 15 noiembrie Sixt al IV-lea Episcop de Parma
Lorenzo Cibò di Mari Genovez Cardinal-preot de S. Marco 1489, 9 martie Inocențiu al VIII-lea Cardinal-nepot; arhiepiscop de Benevento
Ardicino della Porta Milanez (Novara) Cardinal-preot la Ss. Giovanni e Paolo 1489, martie 9 Inocențiu al VIII-lea episcop de Aleria
Antoniotto Pallavicini Genovez Cardinal-Priest of S. Prassede 1489, 9 martie Inocențiu al VIII-lea episcop de Orense
Maffeo Gherardi, O.S.B.Cam. Venețian Cardinal-preot la Ss. Nereo e Achilleo 1489, 9 martie (numit in pectore) Inocențiu al VIII-lea Nepublicat înainte de moartea lui Inocențiu al VIII-lea; patriarh al Veneției
Francesco Piccolomini Napolitan Cardinal-diacon la S. Eustachio 1460, 5 martie Pius al II-lea Protodiacon, episcop de Siena, viitor Papa Pius al III-lea, Cardinal-nepot
Raffaele Riario Savona Cardinal-Diacon de S. Lorenzo in Damaso 1477, 12 decembrie Sixt al IV-lea Camerlengo al Sfintei Biserici a Romei, Cardinal-nepot
Giovanni Battista Savelli Roman Cardinal-diacon de S. Nicola in Carcere Tulliano 1480, 15 mai Sixt al IV-lea Fost guvernator al Bolognei
Giovanni Colonna Roman Cardinal-Diacon de S. Maria in Aquiro 1480, 15 mai Sixt al IV-lea
"Giambattista" Orsini Roman Cardinal-diacon de S. Maria Nuova 1483, November 15 Sixt al IV-lea
Ascanio Sforza Milanez Cardinal-Diacon de Ss. Vito e Modesto 1484, 6 martie
numit in pectore; publicat la 17 martie 1484
Sixt al IV-lea Casa Sforza, membru al familiei domnitoare de la Milano
Giovanni de' Medici Florentin Cardinal-Diacon de S. Maria in Domnica 1489, 9 martie Inocențiu al VIII-lea Viitorul Papa Leon al X-lea, membru al familiei domnitoare din Florența
Federico Sanseverino Napolitan Cardinal-Deacon of S. Teodoro 1489, 9 martie (numit in pectore) Inocențiu al VIII-lea Nepublicat înainte de moartea lui Inocențiu al VIII0lea

Cardinali absenți

modificare

Nu există niciun indiciu că vreunul din cei patru cardinali absenți ar fi încercat să ajungă la Roma pentru conclav.[3]

Elector Naționalitate Ordin și titlu Data numirii Numit de Note
Luis Juan del Mila y Borja Spaniol Cardinal-preot la Ss. IV Coronati 1456, 20 februarie
numit in pectore; publicat la 17 septembrie 1456
Calixt al III-lea Arhipărinte al Sfântului Colegiu; episcop de Lérida; de facto retras
Cardinal-nepot
Pedro González de Mendoza Castilian Cardinal-preot la S. Croce in Gerusalemme 1473, 7 mai Sixt al IV-lea Arhiepiscop de Toledo; Nu a părăsit Peninsula Iberică de la numire
Cardinal al coroanei Monarhilor Catolici
André d'Espinay Francez Cardinal-preot de Ss. Silvestro e Martino ai Monti 1489, 9 martie Inocențiu al VIII-lea Arhiepiscop de Bordeaux și Lyon; Cardinal al coroanei lui Carol al VIII-lea al Franței
Pierre d'Aubusson Francez Cardinal-Diacon de S. Adriano 1489, 9 martie Inocențiu al VIII-lea Mare maestru al Cavalerilor Ospitalieri
Era ocupat cu apărarea Rhodosului de turci

Începerea lucrărilor

modificare
 
Conclavul din 1492 a fost primul ţinut în Capela Sixtină

Așa cum impuneau Ubi periculum și Ne Romani, conclavul trebuia să înceapă la 4 august, la zece zile de la moartea lui Inocențiu al VIII-lea; el a fost însă amânat pentru a aștepta sosirea întârziată a vârstnicului Gherardo, cu o scrisoare din partea Consiliului celor Zece din Veneția prin care cerea acceptarea sa în Colegiu.[3] Cardinalii hotărâseră încă de la prima lor întrunire la 24 iulie să folosească Capela Sixtină ca loc de întâlnire al conclavului și de numărare a voturilor.[3]

Johann Burchard, germanul maestru de ceremonii papal, care a prezidat acest conclav, ca și pe cel anterior din 1484, a ținut un jurnal detaliat, notând că fiecare cardinal a primit:[6]

Liturghia Sfântului Spirit (oficiată de Giuliano della Rovere și nu de Borja care, în calitate de decan, ar fi trebuit să oficieze)[3] și apoi un discurs al lui Bernardino Lopez de Carvajal, un spaniol ambasador la Ferdinand și Isabella, despre „relele care afectează Biserica” au precedat începutul conclavului la 6 august 1492.[7] Un alt spaniol, Gonzalo Fernandez de Heredia, arhiepiscop de Tarragona, a fost numit prefect al Vaticanului. Două funcții importante din timpul sede vacante au fost ocupate de compatrioți ai cardinalului Borja, și se crede că ambii au fost aleși de Borja în calitate de decan pentru a-și întări poziția în fața conclavului.[3]

Restul zilei de 6 august a fost dedicată redactării și semnării capitulației conclavului, care—deși nu s-a mai păstrat—se știe că a restrâns numărul maxim de cardinali pe care putea noul papă să-i numească.[3]

Numărarea voturilor

modificare
Naționalitatea Cardinalilor Electori
Țara Numărul de electori
Roma, Savona 4
Genova, Milano, Napoli, Veneția 3
Florența, Portugalia, Spania 1

S-a spus despre primul tur de scrutin, ținut la 8 august, că a avut ca rezultat nouă voturi pentru Carafa, șapte pentru Borja, Costa și Michiel, și cinci pentru Giuliano della Rovere, Sforza primind zero voturi.[8]

La al doilea tur, rezultatul a fost: nouă pentru Carafa, opt pentru Borja, șapte pentru Michiel și cinci pentru Giuliano della Rovere.[7]

Ambasadorul florentin, care a vegheat conclavul, menționează că până la 10 august fuseseră trei tururi de scrutin nevalidate, favorabile lui Costa și Carafa,[9] dar că niciunul nu-l indica pe Borja drept favorit.[10] Sigismondo de' Conti, cronicar și secretar papal, relatează că la al patrulea tur votul a fost unanim, în dimineața zilei de 11 august, deși Borja avea doar 15 voturi înainte de accessus;[11] conform altor relatări, Borja a primit toate voturile cu excepția votului său, pe care l-ar fi dat lui Carafa.[10]

Acuzații de simonie

modificare
 
Papa Alexandru al VI-lea, pictură de Pinturicchio

Emisarul venețian la Milano și-a informat confratele de la Ferrara: „căci prin simonie și o mie de fărădelegi și fapte necinstite s-a vândut titlul de papă, faptă rușinoasă și detestabilă”, adăugând că se așteaptă ca Spania și Franța să nu-l susțină pe noul pontif.[10][12] După conclav, prin Roma a circulat o epigramă care spunea: „Alexandru vinde Cheile, Altarul, pe Hristos Însuși—are dreptul, căci le-a cumpărat.”[13]

La 10 august, după al treilea tur de scrutin, Ascanio Sforza a început să creadă că ambițiile sale de a fi ales papă sunt imposibile și a început să ia în calcul oferta lui Borja: funcția de vicecancelar cu reședința la Palazzo Borgia, Castelul Nepi, episcopia Erlau (cu un venit anual de 10.000 de ducați) și alte beneficii.[14][15] S-a spus că Sforza ar fi primit și patru catâri încărcați cu argint (alte surse spun aur), care Borja a ordonat să fie livrate imediat după ce s-a căzut la înțelegere.[12][16] Prețul celorlalți cardinali a fost: Orsini, orașele fortificate Monticelli și Soriano, legația Mărcilor și episcopia Cartagena (cu un venit anual de 5.000 de ducați);[15][17] Colonna, mănăstirea Subiaco și împrejurimile ei (cu un venit anual de 3.000 de ducați);[15][18] Savelli, Civita Castellana și episcopia Majorca;[18] Pallavicini, episcopia Pampeluna (Pamplona);[15][18] Michiel, the scaunul suburbicar Porto;[15][19] Riario, beneficii în Spania cu un venit anual de 4.000 de ducați și returnarea unei case din Piazza Navona (pe care o ocupase Sforza) copiilor contelui Girolamo.[15] Compensația pentru Sanseverino includea casa lui Rodrigo Borgia din Milano.[15] Cardinalii Sclafenati și Domenico della Rovere urmau să primească abații și/sau alte beneficii.[19] Cardinalii Andicino della Porta și Conti l-au urmat pe Sforza, pe care îl susținuseră la început.[19]

Cardinalii sus-menționați împreună cu votul lui Borja însemnau 14 voturi, cu unul mai puțin de majoritatea de două treimi necesară. Însă cardinalii Carafa, Costa, Piccolomini, Cibò și Zeno, urmați de Medici, nu erau dispuși să accepte mită.[12][19] Cardinalul Giuliano della Rovere, urmat de Basso, se opunea ferm alegerii lui Borja.[19] Astfel, Gherardo (care avea 96 de ani), Cardinalul Patriarh al Veneției,[12] care a primit doar 5.000 de ducați,[20] a constituit votul decisiv.[21]

Conform profesorului Picotti, care a efectuat cercetări asupra conclavului și a ajuns la concluzia că s-a practicat simonia, nu există relatări privind cheltuielile și veniturile papale în registrele Introitus et Exitus pentru luna august 1492, iar la scurt timp au apărut datorii ale Camerei Apostolice către cardinalii Campofregoso, Domenico della Rovere, Sanseverino și Orsini.[22] S-a spus că banca Spannocchi, în care Borja își ținea mare parte din avere, ar fi fost aproape de faliment după conclav din cauza vitezei cu care a trebuit să facă plăți.[11]

Unele surse spun că regele Carol al VIII-lea al Franței pregătise 200.000 de ducați (plus 100.000 de ducați de la dogele Genovei) pentru alegerea lui Giuliano della Rovere, deși mai mulți cardinali altfel coruptibili erau ostili intervenției franceze.[23]

Alți istorici consideră că politica a jucat un rol mai mare în cadrul conclavului decât mita, rivalitatea personală între Giuliano della Rovere și Ascanio Sforza (care se întâlniseră să discute viitorul conclave la Castel Gandolfo chiar înainte de moartea lui Inocențiu al VII-lea[24]) a ținut locul mai vechii rivalități între Napoli și Milano,[25] aversiunea dintre cele două părți făcând din Borja un candidat viabil.[11]

Când Giuliano della Rovere a fost ales papă în 1503 sub numele de Papa Iulius al II-lea, el a emis o bulă prin care impunea anularea oricărui scrutin papal afectat de simonie, precum și caterisirea și excomunicarea oricărui cardinal care și-ar vinde votul. Deși între Alexandru al VI-lea și Iulius al II-lea s-a interpus domnia de douăzeci și șase de zile a papei Pius al III-lea, presupusa lipsă de scrupule a papei Borgia rămăsese în memoria instituțională a Curiei Romane. Cardinal în timpul domniei lui Alexandru al VI-lea, Iulius al II-lea fusese atacat politic și adesea militar în afara zidurilor castelului său de la Ostia.[26]

  1. ^ Pastor, Ludwig. 1906. The History of Popes. K. Paul, Trench, Trübner & Co., Ltd. p. 416.
  2. ^ Signorotto, Gianvittorio, și Visceglia, Maria Antonietta. 2002. Court and Politics in Papal Rome, 1492-1700. Cambridge University Press. ISBN 0521641462. p. 17.
  3. ^ a b c d e f g h i j k l Burke-Young, Francis A. 1998. "The Cardinals of the Holy Roman Church: Papal elections in the Fifteenth Century: The election of Pope Alexander VI (1492) Arhivat în , la Wayback Machine.." Accesat la 28 august 2009.
  4. ^ a b c Sursă: datele biografice: Miranda, Salvador (1998-2009) The Cardinals of the Holy Roman Church: conclave of 1492 Arhivat în , la Wayback Machine. Accesat la 28 august 2009.
  5. ^ Miranda, Salvador (1998-2009) The Cardinals of the Holy Roman Church: conclave of 1492 Arhivat în , la Wayback Machine. Accesat la 28 august 2009.
  6. ^ Chamberlin, 2003, p. 169.
  7. ^ a b Bellonci, Maria. 2003. Lucrezia Borgia. Sterling Publishing Company, Inc. ISBN 1842126164. p. 7.
  8. ^ Bellonci, 2003, p. 6.
  9. ^ Pastor, 1902, p. 381.
  10. ^ a b c Setton, Kenneth Meyer. 1984. The Papacy and the Levant, 1204-1571: The 13th & 14th Centuries. ISBN 0871691272. p. 433.
  11. ^ a b c Bellonci, 2003, p. 8.
  12. ^ a b c d Setton, 1984, p. 435.
  13. ^ Chamberlin, 2003, p. 170.
  14. ^ Pastor, 1902, p. 382.
  15. ^ a b c d e f g Setton, 1984, p. 434.
  16. ^ Chamberlin, 2003, p. 170-171.
  17. ^ Pastor, 1902, p. 382-383.
  18. ^ a b c Pastor, 1902, p. 383.
  19. ^ a b c d e Pastor, 1902, p. 384.
  20. ^ Chamberlin, 2003, p. 171.
  21. ^ Pastor, 1902, p. 385.
  22. ^ Setton, 1984, p. 433-434.
  23. ^ Chamberlin, 2003, p. 169-170.
  24. ^ Shaw, Christine. 1993. Julius II: The Warrior Pope. Blackwell Publishing. ISBN 063120282X. p. 84.
  25. ^ Ady, Cecilia M. 1928. "Review of La giovinezza di Leone X." English Historical Review. 43: p. 627.
  26. ^ Sladen, Douglas Brooke Wheelton, and Bourne, Francis. 1907. The Secrets of the Vatican. Hurst and Blackett Limited. p. 50.

Bibliografie

modificare
  • Chamberlin, Eric Russell. 2003. The Bad Popes. Barnes & Noble Publishing. ISBN 0-88029-116-8
  • Pastor, Ludwig. 1902. The History of Popes. K. Paul, Trench, Trübner & Co., Ltd