Constantin Virgil Gheorghiu

scriitor român
Nu confundați cu Virgil Gheorghiu.
Constantin Virgil Gheorghiu
Date personale
Născut[2][3] Modificați la Wikidata
Războieni, România[1] Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani)[2][3][4] Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Passy[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie România
 Franța[5] Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiediplomat
romancier[*]
scriitor
preot ortodox[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[6]
limba franceză
limba moldovenească[7] Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicCruciada Românismului  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea din Heidelberg
Universitatea din București[1]
Limbilimba franceză  Modificați la Wikidata

Constantin Virgil Gheorghiu (n. , Războieni, Neamț, România – d. , Paris, Franța) a fost un diplomat român interbelic și un jurnalist, romancier, poet și preot român din exilul românesc postbelic.

Biografie modificare

Bunicul și tatăl său au fost preoți în localitatea Războieni.

Între anii 1928 și 1936 a studiat la Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău.

După ce a terminat liceul, a renunțat la cariera militară și a venit în București unde a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București.

În 1943 a fost numit atașat de presă al ambasadei românești din Croația. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Germania, unde s-a refugiat 1944 (imediat ce sovieticii au intrat în România), pentru ca în 1948, după ce-a fost eliberat din arest de americani, să se stabilească în Franța, unde a publicat circa 40 de volume.

În exil fiind, a urmat studii de teologie la Heidelberg (în Germania de Vest), astfel că în 1963 a fost hirotonit preot la biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli” din Paris. Primește rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constatinopol.

În 1975, a conferențiat în Japonia, iar în 1978 a stat opt luni în Liban, ceea ce l-a inspirat să scrie volumul Christ au Liban: De Moïse au Palestiniens (1979). În 1989 a primit premiul Academiei Româno-Americane.[8]

Opera modificare

Iată o listă cronologică a cărților publicate de Constantin Virgil Gheorghiu:[9]

  • romanul Taraful de noapte (Editura Fortuna)
  • Viața de toate zilele a poetului ("La vie de tous le jours du poète") – poezie, Editura "Cartea Românească", 1937;
  • Caligrafie pe zăpadă ("Calligraphie sur neige") – poezie, Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea”, București, 1940;
  • Armand Călinescu (Armand Calinesco), Editura Socec, București, 1940;
  • Ard malurile Nistrului: mare reportaj de război din teritoriile desrobite ("Le rives du Dniestr sont en flammes"), cu o scrisoare de Tudor Arghezi, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1940 — reportaje de pe front din timpul războiului de eliberare a Basarabiei și a Bucovinei de Nord, folosite mai târziu de Marin Preda, ca sursă documentară, în romanul „Delirul”;
  • Cu submarinul la asediul Sevastopolului ("Avec le sus-marin à l'assault de Sébastopol"), Editura Națională, București, 1942;
  • Am luptat în Crimeea ("J’ai combattu en Crimée"), reportaj de război cu un portret de Lucia Demetriade Bălăcescu, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1942
  • Ceasul de rugăciune ("L'Heure de la prière") – poezie, cu un portret de R. Rybickza, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1942;
  • Ultima oră ("La dernière heure"), Editura Națională, București, 1943;
  • Rumänische Märchen ("Povești românești"/ Contes roumains), Eibandentwurf (?) de Eugen Dörr, editura "Ähren", Heidelberg, Germania, 1948;
  • La vingt-cinquième heure ("Ora a douăzeci și cincea"/ "Ora 25"), roman tradus din română de Monique Saint-Côme, cu prefața de Gabriel Marcel, Plon, editura „Feux Croisés”, Paris, 1949
  • De la vingt-cinquième heure à l'heure éternelle ("De la al 25-lea ceas, la momentul eternității")
  • Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer (1965, Paris și 2003, Sibiu)
  • Perahim - Rendez-vous à l'infini ("Perahim - Ne vedem la infinit")
  • La Seconde Chance (1952) ["A doua șansă"], Editura Plon, Paris, tradus din română de Livia Lamoure
  • Les Sacrifiés du Danube (1957) ["Jertfele Dunării"]
  • La Maison de Petrodava (1961) ["Locuința Petrodavei"]
  • Les Immortels d'Agapia (1964) ["Nemuritorii Agapiei"]
  • Dieu Paris (1964) ["Zeul Paris"]
  • L’oeil américain („Ochiul american”) (1972) – roman de acțiune, suspans, politică-ficțiune și gândire geo-politică. Editura Plon.
  • Memorii (1990), tradus în limba română de Sanda Mihăescu-Cârsteanu. În Memorii, Constantin Virgil Gheorghiu prezintă un aspect inedit; de exemplu, se referă la pogromul împotriva evreilor bucureșteni din timpul revoltei legionare;
  • După romanul Ora 25, care îl consacra definitiv în lumea liberă, descoperirea unei opere apărute în timpul războiului, favorabilă redobândirii Basarabiei, îi va aduce autorului o serie de atacuri violente în presa occidentală, care îl acuza, neîntemiat, de antisemitism. Își va explica atitudinea într‑un nou roman – Omul care călătorea singur (Ed. Sophia, 2010). [10]
  • Les Inconnus de Heidelberg ("Necunoscuții din Heidelberg"), Plon, 1977, 251 de pagini. ISBN 2259001955, ISBN 9782259001953. Traducere în limba română: Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2015, 256 de pagini ISBN 978-983-136-466-7
  • Viața lui Mahomed, traducere în limba română de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2016, 500 de pagini, ISBN 978-973-136-524-4
  • "Sfântul Ambrozie al Milanului", traducere în limba română de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2013, 301 pagini, ISBN 978-973-136-375-2

A publicat în 1937 un poem dedicat tatălui, intulat „Scrisoare către tatăl meu”, și, după o vreme, a fost acuzat că ar fi plagiat un poem al lui Virgil Carianopol. Numai că el publicase poemul cu câteva luni înaintea lui Virgil Carianopol. Totuși, nu a fost posibil să-și dovedească nevinovăția, pentru că Virgil Carianopol era legionar și presa legionară nu admitea că un membru al Legiunii ar putea să facă vreun act necinstit. Episodul este relatat de Thierry Gillyboeuf în cartea sa ”Constantin Virgil Gheorghiu, scriitorul calomniat”.[11]

Note modificare

  1. ^ a b https://www-ceeol-com.wikipedialibrary.idm.oclc.org/search/viewpdf?id=944631  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b c d Constantin Virgil Gheorghiu, SNAC, accesat în  
  4. ^ a b C. Virgil Gheorghiu, Find a Grave, accesat în  
  5. ^ https://www.milligazette.com/news/12-special-reports/15231-special-issue-of-taha-magazine-released/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  6. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  7. ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  8. ^ Băileșteanu, Fănuș (). Personalități culturale românești din străinătate. Editura România Press. p. 89. 
  9. ^ C. Virgil Gheorghiu - Ora 25, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2016, ISBN 978-606-8680-50-7, Introducere, Opera lui Constantin Virgil Gheorghiu, paginile LXVII - LXX
  10. ^ Ce mai citim? Omul care calatorea singur, de Constantin Virgil Gheorghiu, 9 iunie 2010, Ziare.com, accesat la 23 ianuarie 2014
  11. ^ Gillyboeuf, Thierry (). Constantin Virgil Gheorghiu, scriitorul calomniat. Sophia. p. 120. 

Vezi și modificare

Legături externe modificare