Coriolan Tămâian

Pr. Dr. Coriolan TămâianModificare

Pr. Dr. Coriolan Tămâian (n. 16 decembrie 1904 - d. 20 mai 1990)

Preot greco-catolic Canonic scolastic, profesor al Academiei Teologice, Rector al Academiei Teologice din Oradea, Academiei Greco-Catolice din Oradea, Vicar general, Ordinarius, numit Episcop auxiliar al Episcopului Dr. Valeriu Traian Frențiu, canonic.[1] al Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, condamnat la 25 de ani de temniță grea.

Nascut: Fărcașa jud. Maramureș, /Rogoz? (comuna Sâmbăta, jud Bihor),Tatăl – Paul, mama – Iuliana

Studii: Colegiul Urban Pontifical "De Propaga Fide", RomaModificare

A absolvit la Roma Colegiul Urban Pontifical "De Propaganda Fide' [1]( cea mai înaltă școală catolică, actual Pontificia Università Urbaniana).

Perioada de detenție:? – 25 august 1947;Modificare

Rearestat și închis în perioada 29 octombrie 1948 – octombrie 1955 (7 ani); 5 septembrie 1958 – 29 iulie 1964 (6 ani) - Penitenciarul Oradea, Gherla),

Condamnat în 1958 la 25 de ani închisoare.

Centre de detenție: Penitenciarul Oradea, Manastirea Neamț, Căldărușani, Închisoarea Sighet, Închisoarea Jilava, Închisoarea Galați, Închisoarea Botoșani

Monseniorul Coriolan Tămâian, rectorul Academiei Greco-Catolice din Oradea, a desfășurat o amplă rezistență împotriva politicii de desființare a Bisericii Unite cu Roma și a obligației trecerii enoriașilor greco-catolici, în frunte cu liderii lor spirituali, la ortodoxism în ciuda presiunilor si torturii[2][2].

A fost adus din Cetatea Oradea în Penitenciarul Oradea pe data de 19 august 1947, fiind eliberat pe data de 25 august 1947. Un an mai târziu, a fost rearestat, fiind torturat în chip bestial: i-au fost vârâte mâinile în foc, a fost bătut fără milă[3].

Pe data de 29 octombrie 1948 a fost din nou reținut împreună cu episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frențiu[4]

A refuzat functia de Episcop ca succesor al Pr. Traian Frentiu fiind urmărit și urmand să intre curând la închisoare; aceasta a fost preluata de Pr. Iuliu Hirțea. despre care deși l-au închis, comuniștii nu știau că era episcop.

A fost dus, împreună cu 25 de deținuți preoți și călugări greco-catolici, la Mănăstirea Neamț, ulterior a fost trimis la Căldărușani, (27 februarie 1949 - 25 mai 1950), apoi a fost transferat la Închisoarea Sighet impreuna cu Valeriu Traian Frențiu care s-a stins în brațele Monseniorului Coriolan Tămaian, in prezența episcopului loan Suciu, a colegilor de celulă - frați de suferință, la 11 iunie 1952; la 77 de ani. La Sighet tot în brațele sale a murit Pr. Ioan Suciu de la Cluj.[5]

După transferarea de la Sighet a episcopilor Hossu, Rusu și Bălan, părintele Coriolan Tămâian s-a aflat în celula episcopilor împreună cu Episcopul TIT LIVIU CHINEZU și cu Episcopul Chertes. În mărturia pe care a dat-o părintelui Anton Moisin[6] Coriolan Tămâian arată că „în 12 ianuarie 1955 i s-a făcut rău [Episcopului Chinezu], nu mai vorbea, nu mânca, până în dimineața zilei de 15 ianuarie. Noi căutam să-l «acoperim», să nu-l vadă paznicul, ca și cu episcopul Frențiu și cu episcopul Suciu, altfel îi ducea de acolo să moară. A intrat întâmplător paznicul, un rutean, l-a văzut bolnav, a sesizat gardianul, care l-a transportat împreună cu mine în altă cameră, de o persoană, spunând că va fi dus la spital, ceea ce eu am contestat. El s-a prins de mine, de reverul hainei, nu voia să plece. Peste două ore a murit.”

Din momentul în care l-a lăsat pe episcopul Chinezu în celula 62, părintele Coriolan Tămâian n-a mai fost martor direct al evenimentelor. În schimb, Episcopul Boroș și Episcopul Todea l-au văzut în celula de izolare, „în ultima cameră” (E de notat că Episcopul Boroș nu menționează că era vorba de celula 62).

Prin desființarea închisorii Sighet in Aprilie 1955 a fost mutat la Jilava, unde a stat cinci săptămâni, apoi a ajuns din nou la Penitenciarul Oradea, - până în octombrie 1955.

Cât timp Hirțea a fost la temniță și după moartea acestuia, grija Episcopiei a purtat-o canonicul Coriolan Tămâian, personaj ferm, ingenios și îndrăzneț.[7][8][9]

Activ în Memoriul din 1956 al celor trei episcopi din „garda veche”, (rămași după ce au trecut prin infernul închisorii de la Sighet, Alexandru Rusu al Maramureșului și Mitropolit al Blajului din 1946, nerecunoscut de Guvernul Petru Groza, Iuliu Hossu al Clujului și Gherlei și Ioan Bălan al Lugojului) la care au aderat în jur de 250-300 credincioși din Craidorolț, Pișcolt și din alte localități. Listele înaintate prin poștă Consiliului de Miniștri, susțineau urmatoarele solicitări „Subsemnații credincioși greco-catolici ai Parohiei Craidorolț, vă rugăm să bine voiți a aproba libera profesare a cultului nostru greco-catolic și a reda libertate episcopilor noștri canonici... etc. etc. Am comunicat lista trimisă preoților Coriolan Tămâian și Stan Gavril, iar lui Tămâian i-am arătat detailat.[3][10]

In urma transmiterii acestui Memoriu au foste operate arestări prin asa cunoscutul „Lot Tămâian”[11]. Iată membrii „lotului”și sentințele de condamnare a lor:

  1. Dr. Pr. Coriolan Tămâian (1904-1990), canonic, rector al Academiei Teologice din Oradea, Vicar general, Ordinarius, numit episcop auxiliar al Episcopului Dr. Valeriu Traian Frențiu, condamnat la 25 de ani de temniță grea.
  2. Pr. Eugen Foișor, secretar episcopal, condamnat la muncă silnică pe viață.
  3. Pr. Teodor Dărăban, preot la Petrani, județul Bihor, și Pișcolt, județul Satu Mare. Condamnat la 25 de ani de temniță grea.
  4. Pr. Dumitru Mureșan, paroh la Craidorolț, condamnat la 25 de ani de temniță grea.
  5. Pr. Dr. Virgil Maxim, profesor de teologie la Oradea, condamnat la 20 de ani.
  6. Pr. Ioan Tăutu, paroh la Borod, județul Bihor, condamnat la 18 ani de închisoare.
  7. Pr. Gheorghe Mangra, economul Seminarului Greco-Catolic din Oradea, condamnat la 15 ani.
  8. Ciarnău Iosif, laic, credincios greco-catolic din Pișcolt, condamnat la 12 ani de închisoare.
  9. Varga Iosif, laic, credincios greco-catolic din Pișcolt, condamnat la 12 ani de închisoare.
  10. Naghi Andrei, laic, credincios greco-catolic din Pișcolt, condamnat la 12 ani de închisoare.
  11. Cialinschi Gheorghe, laic, credincios greco-catolic din Pișcolt, condamnat la 10 ani de închisoare.
  12. Cosma Ioan, laic, credincios greco-catolic din Pișcolt, condamnat la 10 ani de închisoare.
  13. Hossu Ioan, laic, credincios greco-catolic din Pișcolt, condamnat la 10 ani de închisoare.

A fost rearestat pe 4 septembrie 1958 de Securitatea din Oradea, fiind „chinuit sistematic în 101 anchete de câte patru ore fiecare” și depus la Penitenciarul Oradea în 25 iunie 1959 unde a primit o condamnare de 25 de ani de temință grea.

Referindu-se la desele șicanări ale Securității, Tămâian spunea că "libertatea e mai grea ca închisoarea".

A fost transferat la Gherla - 20 noiembrie 1959 - vara anului 1964 cand a fost eliberat in urma amnistiei.

In aceasta perioada oficia liturghii preoți și credincioși si le transmitea bani anume strânși de Fundația "Ostpristerhilfe"[7] (înființată de cardinalul de Koln) și trimiși în țară prin călugări străini, astfel era iubit si toți îl numeau "Unchiul Cori"[8].

În 1978, a fost numit Ordinarius / Ordinarul (substitut de episcop) Diecezei Române Unite din Oradea, calitate în care a condus Eparhia orădeană până în decembrie '89 (11 ani), când a fost numit episcopul Vasile Hossu.

1983 - A negociat impreuna cu Pr. Ioan Erdeli un pact secret cu secretarul Consiliului Popular, Ioan Chivari pentru a folosi Biserica Capucinilor ca lăcaș de rugăciune pentru credincioșii greco-catolici aflati in ilegalitate.

1989 - avand puterea ordinară de jurisdicție în dieceza Oradea din 1978 (de la moartea episcopului auxiliar Iuliu Hirțea), l-a desemnat succesor pe preotul profesor Vasile Hossu acesta devenind după moartea lui Coriolan Tămăian ordinarius diecezan[12]

Preotul Coriolan Tamaian a decedat la 20 mai 1990, în urma unui accident vascular cerebral suferit în 1989.

In cadrul Faculttății de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai - Departamentul Oradea s-a înființat in memoria sa Asociația Studenților „Coriolan Tămăian”.[4]

NoteModificare

  1. ^ „Dex canonic, canonic, definiție canonic, dex.ro”. www.dex.ro. Accesat în . 
  2. ^ „CRISTINA PUSCAS ÎN BISERICA ÎN LANȚURI, LOCATARII PENITENCIARULUI ORADEA 1945 – 1977, NOUTATI”.  horizontal tab character în |title= la poziția 16 (ajutor)
  3. ^ „Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977 | Memoria rezistenței – Asociația Cei 40 de Mucenici” (în engleză). Accesat în . 
  4. ^ Soica, Sergiu. „Clerici ai Eparhiei Greco-Catolice de Oradea în detenție sub regimul comunist din România” (în engleză). 
  5. ^ „Sapte preoti greco – catolici români care au pierit în prigoana comunista,”. Episcopia Greco Catolica - Oradea. . Accesat în . 
  6. ^ „Cei șapte Episcopi greco-catolici care au pierit în detenție sub regimul comunist”. Viața Creștină. Accesat în . 
  7. ^ a b „E-bihoreanul”. Accesat în https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/uniti-sub-prigoana-87787.html.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  8. ^ a b Criș, Adrian (mai 2010). „Uniți sub prigoană”. Bihoreanul. 
  9. ^ Adrian Criş. „Uniţi sub prigoană”. 
  10. ^ (PDF) https://crisia.mtariicrisurilor.ro/pdf/2013/013_ER%20Sava.pdf.  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  11. ^ Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Dos. I 264573, vol. 1; Dos. P 015071, vol. 3, p. 5, 9, 62, 63, 66-70, 72, vol. 7, passim
  12. ^ Silvestru Augustin Prunduș, și a Pr. Clemente Plăianu (). Catolicism și Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Cluj-Napoca: Casa de Editură Viața Creștină,.