Wikipedia

Cuphophyllus fornicatus

specie de ciupercă

Cuphophyllus fornicatus (Elias Magnus Fries), 1838 ex Deborah Jean Lodge, Mahajabeen Padamsee & Alfredo Vizzini, 2013) sin. Hygrocybe fornicata (Elias Magnus Fries, 11838 ex Rolf Singer, 1951), din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] este o specie saprofită devenită rară de ciuperci comestibile. O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri mici pe sol calcaros prin pajiști nefertilizate, parcuri și pășuni, la margini de pădure, pe lângă poteci forestiere, chiar și în păduri înierbate. Apare de la câmpie la munte din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4]

Cuphophyllus fornicatus sin. Hygrocybe fornicata
Genul Cuphophyllus, aici: C. fornicatus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Cuphophyllus
Specie: C. fornicatus
Nume binomial
Cuphophyllus fornicatus
(Fr.) Lodge, Padamsee & Vizzini (2013)
Sinonime

Selecție:

  • Hygrophorus fornicatus Fr. (1838)
  • Hygrophorus streptopus Fr. (1838)
  • Hygrophorus fornicatus var. clivalis (Fr.) (1863)
  • Hygrophorus clivalis (Fr.) Quél. (1879)
  • Camarophyllus fornicatus P.Karst. (1879)
  • Hygrophorus fornicatus var. streptopus (Fr.) Bataille (1910)
  • Hygrocybe fornicata (Fr.) Singer (1951)
  • Hygrocybe clivalis (Fr.) P.D.Orton & Watling (1969)
  • Hygrocybe fornicata var. streptopus (Fr.) Arnolds (1985)
  • Hygrocybe fornicata var. clivalis (Fr.) Bon (1989)
  • Neohygrocybe fornicata (Fr.) Kovalenko (1989)
  • Porpolomopsis fornicata (Fr.) Bresinsky (2008)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Elias M. Fries

Numele binomial Hygrophorus fornicatus a fost determinat de renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries, în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[5]

Apoi, în 1951, micologul german Rolf Singer, a transferat specia, identificată drept saprofită, la genul Hygrocybe sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 22 al jurnalului Lilloa,[6] o modificare repede acceptă de aproape toți micologii și aparentă cu preponderență în cărți micologice până în prezent.

După ce, în 2011, cercetări moleculare bazate pe analiza cladistică a secvențelor ADN, au indicat faptul că specia este monofiletică și formează un grup natural distinct de Hygrocybe în sens strict,[7] micologii Deborah Jean Lodge, Mahajabeen Padamsee & Alfredo Vizzini au redenumit genul ciupercii în Cuphophyllus cu același epitet, publicat în volumul 64 al jurnalului micologic Fungal Diversity din 2013.[8] Denumirea este numele curent valabil, dar și toate sinonimele create sunt acceptate.

Epitetul specific se trage din adjectivul latin (latină fornicatus, -a, -um=arcuit),[9] datorită formei pălăriei.

Descriere modificare

 
Bres.: H. fornicatus var. clivalis
  • Pălăria: destul de fragilă și subțire, higrofană, cu un diametru de 2-6 (7) cm, se prezintă de la conic-campanulată până la convex mamelată, caracterizându-se prin prezența unui umbo evident. Cu avansarea în vârstă tinde să se crape radial la margine. Cuticula netedă, dar fibrilos-mătăsoasă către margine și adesea cu solzi mici în centru este preponderent uscată, însă în tinerețe și la umezeală lipicioasă, chiar și ceva unsuroasă. Coloritul poate fi cenușiu pal cenușiu-ocraceu, cenușiu-maroniu, mai deschis spre margine, dar și aproape albicios (variația Hygrophorus fornicatus var. clivalis), fiind spre margine mai deschis și în mijloc mai închis. Nu se schimbă după apăsare sau leziune.
  • Lamelele: moi, destul de îndepărtate, groase, sinuoase, cu lameluțe bifurcate și intercalate, interconectate prin nervuri încrucișate mai ales spre bază, sunt adnate până la nemărginite, arcuit-decurente la picior. Coloritul este preponderent gri-albicios. Muchiile sunt netede.
  • Piciorul: destul de robust de 4-9 cm lungime și 0,6-1 (1,2) cm grosime este uscat, fibrilos mătăsos, câteodată fin scămos, cilindric, uneori îndoit, în tinerețe plin, apoi împăiat și spongios. Coloritul este albicios, spre bază mai închis, maroniu. Nu prezintă un inel și nu se decolorează după rupere sau leziune.
  • Carnea: destul de subțire în pălărie, mai robustă și cărnoasă în picior, are un colorit alb. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este în tinerețe aproape imperceptibil, apoi ceva pământos și mucegăit, gustul fiind blând, plăcut slab amărui.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), netezi, cu pereți subțiri, alungit ovoidali până elipsoidali cu un apicol foarte evident, unii cu o picătură mare uleioasă în centru, având o mărime de 6,8-8,2 (9,1) × 4,6-5,3 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate, foarte zvelte, cu 4 sterigme (uneori doar cu două) alungite fiecare, măsoară (30) 45-43 (50) x 5 (6)-6 (8) microni. GAF, un modul foto-senzorial N-terminal care adăpostește cromoforul a fost observat la baza basidiocarpului. Pileipellis este o cutis alcătuită din hife cilindrice, paralele, ușor împletite, de 3-6 µm lățime, cu destul de multe capete libere, în centru un trichoderm, cu un pigment maroniu parietal (lateral), posibil și intracelular. Sub-cuticula nu este diferențiată în mod semnificativ. Himenoforul tramei este iregular. Cistidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) lipsesc. Conexiuni cu cleme sunt peste tot frecvente.[10][11]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.
  •  
    C.fornicatus, lamele și picior

Confuzii modificare

Specia poate fi confundată de exemplu cu Cuphophyllus colemannianus (comestibil),[12] Cuphophyllus flavipes (comestibil),[13] Cuphophyllus lacmus (comestibil),[14] Hygrocybe cinerea (comestibil)[15] + imagini[nefuncțională – arhivă], Hygrocybe nitrata, necomestibilă (pălărie cenușie cu tonuri măslinii, picior de aceiași culoare cu pălăria, fragil și gol pe dinăuntru, miros nitros),[16] Gliophorus irrigatus sin. Hygrocybe irrigata (comestibil),[17] Inocybe fibrosa,[18] sau Mycena pura (condiționat comestibilă, ușor otrăvitoare, margine canelată, miros de ridiche).[19]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    Cuphophyllus colemannianus
  •  
    Cuphophyllus flavipes
  •  
    Cuphophyllus ochraceopallidus
  •  
    !Entoloma turbidum!
  •  
    Gliophorus irrigatus sin. Hygrocybe irrigata
  •  
    Cuphophyllus lacmus
  •  
    !Hygrocybe nitrata!
  •  
    !!!Inocybe fibrosa!!!
  •  
    Mycena pura

Valorificare modificare

Această specie este de fapt comestibilă, dar, din cauza cărnii fragile precum al mirosului nu prea plăcut, de calitate foarte scăzută, nefiind de interes alimentar. În plus, datorită rarității, ar trebui fi cruțată și lăsată la loc. Specia este clasificată drept vulnerabilă în Lista roșie a IUCN în mai multe țări.[20]

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 112-113 - 1, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 394-395 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 327 [1]
  6. ^ Rolf Singer: „Hygrocybe fornicata”, în: „Lilloa”, vol. 22, Editura Cramer, Weinheim 1951, p. 152
  7. ^ M. Babos, K. Halász et al.: (2011). „Preliminary notes on dual relevance of ITS sequences and pigments in Hygrocybe taxonomy”, în: „Persoonia”, vol. 26, 2011, p. 99-107
  8. ^ Lodge, Padamsee & Vizzini: „Cuphophyllus fornicatus”, în: „Fungal Diversity”, vol. 64. P. 80
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 489, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 333
  11. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 104, ISBN 978- 90-6191-971-1
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 448-449 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 102 - 6, ISBN 978-3-440-13447-4
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 442-443, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 116-117 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 280-281, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Pilzforum

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Agnès Acker: „Encyclopédie de l'Alsace”, vol. 3, Editura Editions Publitotal, Strasbourg 1983
  • David Boertmann: „The Genus Hygrocybe”, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1996, p. 94, ISBN: 978-87983-5811-4
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • L.R. Hesler: „North American Species of Hygrohorus”, Editura University of Tennessee Press, Knoxville 1963
  • Bruce Ing: „The Fungi of North East Wales: A Mycota for Vice-Counties 50 (Denbighshire) and 51 (Flintshire)”, Editura University of Chester Press, Chester 2020, ISBN: 978-1910-48142-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Beschreibungen - die übrigen Gattungen der Agaricales mit weißem Sporenpulver”, vol. 3, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2007, ISBN: 978-3-940316-02-8
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „The Agaricales in Modern Taxonomy”, Editura J. Cramer, Weinheim 1962

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cuphophyllus_fornicatus&oldid=15920653