Deschide meniul principal

Cupița pământului

(Redirecționat de la Cyathus striatus)

Cyathus striatus (William Hudson, 1778 ex Carl Ludwig Willdenow, 1787), din încrengătura Basidiomycota în familia Nidulariaceae și de genul Cyathus,[1] este o ciupercă necomestibilă și saprofagă ce descompune resturi vegetale, numită în popor cupița pământului, ferdela pământului, muierța pământului[2] sau cuib de pasăre.[3] Specia comună și răspândită în România, Basarabia și Bucovina de Nord crește, de la câmpie la munte, în grupuri compacte sau împrăștiat. Se poate găsi în păduri de conifere, de foioase și mixte pe fragmentele de lemn căzute aflate în descompunere, buturugi, crenguțe în special de arin, stejar, fag, pin, pe conuri de molid și adesea pe mulci, dezvoltând acolo foarte multe exemplare. Preferă habitatele umede de la marginea pădurilor, locurile umbrite și rariștile de pădure. Timpul apariției este din iunie până în decembrie.[4][5][6]

Cyatus striatus
2012-10-22 Cyathus striatus (Huds.) Willd 274333.jpg
Cupița pământului, cuib de pasăre
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Nidulariaceae
Gen: Cyathus
Specie: C. striatus
Nume binomial
Cyathus striatus
(Huds.) Willd. (1787)
Sinonime
  • Peziza lentifera L. (1753)
  • Peziza hirsuta Schaeff. (1774)
  • Peziza striata Huds. (1778)
  • Peziza hirsuta Schrank (1789)
  • Nidularia striata (Huds.) Bull (1791)
  • Nidularia striata (Huds.) With. (1792)
  • Cyathella striata (Huds.) Brot. (1804)
  • Nidularia striata var. pusilla Berk. (1839)
  • Cyathus striatus (Schaeff.) Sacc. (1905)

IstoricModificare

Specia a fost descrisă deja devreme, odată de faimosul Carl von Linné drept Peziza lentifera în 1753[7] și odată de cunoscutul savant [[Jacob Christian Schäffer ca Peziza hirsuta în 1774.[8]

Dar s-a hotărât, că numele binomial arte să fie Peziza striata, determinat de micologul englez (William Hudson în cartea sa Flora anglica - exhibens plantas per Regnum Britanniæ sponte cescentes din anul 1778[9] care a fost transferat la genul Cyathus sub păstrarea epitetului prin botanistul și medicul german Carl Ludwig Willdenow, de verificat în lucrarea sa Florae Berolinensis prodromus din 1787.[10]

Taxonul lui Willdenow este cel aplicat până în prezent (2019). Toate celelalte sinonime nu sunt folosite și astfel neglijabile.

DescriereModificare

 
Bres.: 2. Cyathus striatus
  • Corpul fructifer: este tare și subțire, inițial în formă de degetar negricios, acoperit de o epigramă (un fel de văl) alb și slab pâslos. După ce s luat forma de cupă sau cană mică care atinge un diametru de 1,5 până 2 cm și o înălțime de 1 cm, ocazional mai mult, vălul se rupe, prezentând 4-8 peridiole (corpuri rotunjite sau lenticulare, un recipient în care se formează sporii, fiind diseminate în ansamblu și având o coajă durabilă și conectate printr-un fel de cordon ombilical pe interiorul peridiei, care se numește funiculus)[11] pe fund. Suprafața exterioară este acoperită de peri deși, lânos-pâsloși, maroniu-roșcați, ruginii, dar în vârstă brun-negricioși, aproape negri. Interiorul este lucios, striat grosier longitudinal, tapițat crem-albui până gălbui la exemplarele tinere, devenind la bătrânețe gol, cenușiu până gri-negricios. Marginea este arcuit crenată.
  • Piciorul: este absent.
  • Sporii: sunt netezi, cu pereți groși, alungit elipsoidali, granulați pe dinăuntru, hialini (translucizi), cu o mărime de 17-22 x 7-11 microni. Pulberea lor este albă. Bazidiile (celulele purtătoare ale sporilor), sunt clavate, cu tulpini lungi. De obicei dețin 4 spori care sunt sesili, adică atașați direct la suprafața bazidii, și nu în formă de sterigmă.[12]
  • Carnea (gleba): recipientul este tare fibros până lemnos, brun pe dinăuntru și fără miros sau gust. Peridiolele cu diametrul de 0,1-0,2 cm sunt slab discoidale, în formă de linte, albicioase, fiind atașate de bazidiocarp până la maturitate prin funiculi (cordoane lungi, elastice de micelii) cu colorit alb. Ploaia spală peridiolele mature, favorizând astfel răspândirea sporilor. Privite de deasupra, peridiolele au aspectul unor ouă dintr-un cuib de pasăre.[4][5][6]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[13]

ConfuziiModificare

Ferdela pământului poate fi doar confundată cu specii înrudite, și ele absolut necomestibile, ca de exemplu cu Crucibulum laeve (cupă mai înaltă, perete interior neted, peridiole crem-gălbuie, văl galben portocaliu), [14] Cyathus olla sin. Cyatus vernicosus (perete interior neted, peridiole cenușii, mai turtite),[15] Cyathus stercoreus (perete interior neted, peridiole brun-negricioase, chiar și negre, mai turtite)[16] sau Sphaerobolus stellatus (perete interior neted portocaliu cu o singură peridiolă mare care este catapultată afară la maturitate).[17]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Cuiburile de pasăre sunt absolut necomestibile și de nici o valoare culinară, dar nu le distrugeți, ci, mult mai mult, admirați acest capriciu al naturii.

Cyathus striatus s-a dovedit a fi o sursă bogată în compuși chimici bioactivi. În 1971 a fost raportat pentru prima dată calitatea pentru a produce substanțe indolice (compuși cu o structură de indol), precum și un complex de compuși antibiotici diterpenoizi, cunoscuți colectiv ca ciatine.[18] Câțiva ani mai târziu, cercetările au relevat că compușii de substanțe indolice sunt acum cunoscute sub numele de striatină. Striatinele A, B și C au o activitate antibiotică împotriva ciupercilor imperfecte și diverselor bacterii Gram-pozitive și Gram-negative.[19]

NoteModificare

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 508, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1-3
  3. ^ Denumire RO 4
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 300-301, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 612-613 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 305
  7. ^ Carolus Linnaeus: „Species Plantarum”, vol. II, Editura Laurentii Salvii, Holmiae Stochholm) 1753, p. 1180
  8. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae”, vol. 4, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1800, p. 124, tab. 178
  9. ^ William Hudson: „Flora anglica - exhibens plantas per Regnum Britanniæ sponte cescentes”, ed. a 3-a, Editura R. Faulder, Londra 1798, p. 634 [1]
  10. ^ Carl Ludwig Willdenow: „Florae Berolinensis prodromus”, Editura Wilhelm Vieweg, Berlin 1787, p. 399 [2] (1787)
  11. ^ Ewald Gerhardt: „ Pilze - Spektrum der Natur - BLV Intensivführer”, vol. 2, Editura BLV, München, Viena, Zürich 1985, p. 22-26, ISBN 3-405-12965-6
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1146 – 2
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 577, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 634-635 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 528-529, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 576-577 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 536-537 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ B. N. Johri, H. J. Brodie: „Extracellular production of indolics by the fungus Cyathus”, în: „Mycologia”, vol. 63, nr. 4, 1971, p. 736-744 [3]
  19. ^ T. Anke, F. Oberwinkler: „The striatins - new antibiotics from the basidiomycete Cyathus striatus (Huds. ex Pers.) Willd.”, în: „The Journal of Antibiotics”, 1984, vol. 30, nr. 3, p. 221-225

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Marcel Pârvu: „Ghid practic de micologie”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2007

Legături externeModificare