Discuție:Raiduri aviatice românești în Africa
 |
Raiduri aviatice românești în Africa este un articol de calitate; acesta, sau o versiune anterioară a acestuia, a fost identificat ca fiind unul dintre cele mai bune articole produse de către comunitatea Wikipediei. Articolul este încă deschis îmbunătățirilor; așadar, dacă considerați că îl puteți îmbunătăți, puteți să o faceți. | |||
| ||||
 | Acest articol este de interes pentru următoarele WikiProiecte: | ||||||||||||||||
| |||||||||||||||||
 |
Acest articol a ocupat locul I la secțiunea societate, în cadrul ediției din martie 2014 a concursului de scriere. |
|
| |
Impactul în presă modificare
- (Adus de la Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/Raiduri aviatice românești în Africa/Arhiva 1)
- Există surse pentru a fi creată o secțiune „după raiduri” pentru a oferi informații despre modul în care au fost primite în România (eventual și internațional) aceste performanțe ? (conferințe radiofonice, filme documentare, expoziții fotografice, acoperirea în presă, publicarea jurnalelor de călătorie ale participanților sau a memoriilor ?) --Pocor (discuție) 24 aprilie 2014 22:48 (EEST)
Pe plan internațional, impactul în presă al raidurilor a fost conform scopului publicațiilor respective. Ziarele din SUA care publicau știri din domeniul economic au relatat că raidul Bănciulescu-Bibescu a explorat în vederea deschiderii liniei aeriene spre Madagascar. Performanțele sportive aviatice nu erau foarte căutate, de exemplu nu există date despre Caspareuthus (menționat în articol), nici d-na Ada Meiring, care se ocupă de biografia lui, n-are date. Iar Glen Kidston și-a făcut faima în epocă ca pilot de curse, nu ca aviator.
În România gazetele au căutat întotdeauna (doar) senzaționalul. Raidul la Malakal a fost considerat de înșiși cei care l-au efectuat un eșec, nu s-a vorbit despre el decât în articolele despre Petre Ivanovici. Bănciulescu, ca militar, era rezervat cu presa, a dat date doar pentru scurte știri. Raidul Irinei Burnaia a fost relatat, dar articolele erau dominate de invidia că în acel moment o femeie, particular, ajunsese mai departe decât bărbații din armată. Articole din presă se găsesc pe net sub formă de imagini cu tăieturi din ziare, dar propoziții din ele nu sunt găsite de motoarele de căutare, așa că nu pot fi căutate sistematic.
Jurnalele de bord au fost, mai devreme sau mai târziu, publicate sub formă de cărți și au fost baza majorității lucrărilor ulterioare despre aceste raiduri.
Nu s-a făcut niciun film, cele artistice au nevoie de intrigă și acțiune, iar pentru cele documentare nu există scene filmate, iar ilustrarea doar cu fotografii este anostă. Unii participanți au decedat încă înainte de WW2, iar după WW2 nu s-a îngrijit nimeni să facă interviuri filmate, că doar erau „reprezentanți ai regimului burghezo-moșieresc” — Jienescu chiar condamnat, Burnaia și Manolescu emigrați, Cernescu și Davidescu marginalizați. Însă n-au fost uitați, sunt menționați chiar în politizata și cenzurata Istorie a Aviației Române, ceea ce spune mult.
Evident, noile „surse” care apar acum prin presă și blogosferă, în absența cercetărilor în arhive sunt simple bârfe sau „siropuri”, expresie pe care am întâlnit-o prin comentarii. --Turbojet 2 mai 2014 13:53 (EEST)