Bun venit!

modificare

Vă mulţumim că v-aţi înregistrat ca utilizator. Probabil că la început veţi avea multe nedumeriri şi întrebări: ce este Wikipedia, cum se modifică articolele, ce putem şi ce nu putem scrie în ele etc. Am pregătit o pagină de bun venit (←apăsaţi aici) pe care vă recomandăm s-o citiţi. De asemenea puteţi să ne întrebaţi la Cafenea sau pe canalul IRC oficial (pentru detalii vezi Canal IRC). Nu vă fie teamă de greşeli, suntem aici pentru a vă ajuta.

În ce domenii aţi dori să contribuiţi? Poate să fie specialitatea dumneavoastră sau un domeniu pentru care aveţi o pasiune aparte. Aveţi la dispoziţie propria pagină de utilizator (vedeţi sus de tot unde scrie Bliana) în care să vă prezentaţi pe scurt, dacă doriţi, dar nu înainte de a citi regulile paginii de utilizator şi aveţi grijă să nu scrieţi CV-uri pe pagina dumneavoastră.

Ca să vă semnaţi simplu — doar în paginile de discuţii, nu şi în articole — scrieţi la sfârşitul mesajului patru tilde ~~~~ şi Wikipedia vi le va transforma automat în semnătură şi dată.

Sperăm să contribuiţi cu plăcere la acest proiect!

Puteţi contribui şi la alte proiecte ale Wikimediei: Wikţionar, Wikimanuale, Wikiştiri, Wikicitat, Wikisursă. -- Comunitatea utilizatorilor 25 iulie 2010 17:04 (EEST)

Universitatea Spiru Haret

modificare

V-am anulat modificarea întrucât aţi încălcat unele politici Wikipedia.

Nu ştergeţi contribuţiile altora la articole, în special când acestea sunt susţinute de nenumărate surse, aşa cum este secţiunea Critici a acestui articol. Scopul Wikipedia nu este de a asigura un spaţiu de reclamă sau autoprezentare într-o lumină bună a instituţiilor etc. Aici contează punctul de vedere neutru şi verificabilitatea. Odată ce o sursă de încredere a publicat ceva legat de Universitate, această informaţie are dreptul să apară în articol. Sunteţi liberă să completaţi articolul, dar nu ştergeţi ce există deja. Mulţumesc. --Urzică (discuţie) 25 iulie 2010 20:41 (EEST)Răspunde

Mulţumesc că aţi luat în considerare mesajul meu, cel puţin parţial. Trebuie totuşi să insist asupra nevoii ca informaţiile din articol să fie verificabile, adică susţinute de surse de încredere, independente. Toate pasajele de tipul "oferă tinerilor şansa unei pregătiri superioare, în condiţii care să permită valorificarea capacităţilor şi înclinaţiilor acestora" vor fi considerate drept cercetare originală şi reclamă, ambele nepermise la Wikipedia, dacă nu puteţi aduce surse independente care să spună aşa ceva. Din păcate, mare parte din contribuţia dvs cade în această categorie şi va trebui ştearsă. --Urzică (discuţie) 25 iulie 2010 21:05 (EEST)Răspunde
E bine că aţi început să adăugaţi surse, dar din păcate site-ul universităţii nu este o sursă independentă. Vă rog să citiţi cu mare atenţie Wikipedia:Verificabilitate, Wikipedia:Fără cercetare originală şi Wikipedia:Surse de încredere pentru a înţelege ce poate rămâne în articol şi ce nu. Înţelegerea acestor politici este obligatorie pentru a contribui la Wikipedia. --Urzică (discuţie) 25 iulie 2010 22:07 (EEST)Răspunde