Doina Cojocaru
| Doina Cojocaru | |||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 | |||||||||||||||
| Informații generale | |||||||||||||||
| Nume complet | Doina Petruța Băicoianu-Cojocaru | ||||||||||||||
| Data nașterii | 25 noiembrie 1948 | ||||||||||||||
| Locul nașterii | Sighișoara, România | ||||||||||||||
| Data decesului | (48 de ani) | ||||||||||||||
| Naționalitate | Română | ||||||||||||||
| Înălțime | 1,76 m | ||||||||||||||
| Greutate | 72 kg | ||||||||||||||
| Post | Coordonator de joc | ||||||||||||||
| Cluburi de juniori | |||||||||||||||
| Ani | Club | ||||||||||||||
.svg){kind=small} Ș.S.E. Orașul Victoria | |||||||||||||||
| Cluburi de seniori* | |||||||||||||||
| Ani | Club | ||||||||||||||
| –1973 |
IEFS București | ||||||||||||||
| 1973– |
Universitatea Timișoara | ||||||||||||||
| Echipa națională | |||||||||||||||
| Ani | Țară | Ap | (G) | ||||||||||||
| 1967–1976 |
România | 182 | (285) | ||||||||||||
Palmares
| |||||||||||||||
|
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern # Selecții și goluri la națională până la data de 8 aprilie 2012 | |||||||||||||||
Modifică date / text  | |||||||||||||||
Doina Petruța Cojocaru (nume de fată Băicoianu, n. 25 noiembrie 1948, în Sighișoara – d. 14 decembrie 1996) a fost o handbalistă română ce a jucat pentru echipa națională a României pe postul de coordonator.
Biografie
modificareDoina Petruța Băicoianu-Cojocaru și-a început cariera ca junioară la Școala Sportivă de Elevi Orașul Victoria, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Marian.
Ea a făcut parte din echipa României care a cucerit medalia de aur în Olanda, la Campionatul Mondial pentru Tineret din 1967. Deoarece la acest turneu nu au participat decât echipe din Europa, Federația Internațională de Handbal a decis să îl considere doar o ediție experimentală, nu una oficială.[1]
Petruța Băicoianu-Cojocaru a fost componentă a selecționatei României care s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1971, care s-a desfășurat în Olanda,[2] precum și a echipei naționale care a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1973, desfășurat în Iugoslavia.[1] La Campionatul Mondial din 1973, în partida contra Ungariei, ea a jucat o parte din meci sângerând și cu arcada spartă, în urma loviturilor primite în special de la Klára Horváth-Csik.[2] În total la acest campionat, Băicoianu-Cojocaru a înscris 19 goluri în 5 partide, fiind cea mai bună marcatoare a echipei României.[2]
De asemenea, Petruța Băicoianu-Cojocaru a făcut parte și din selecționata României care s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1975, desfășurat în URSS.[3]
În urma unei ședințe de analiză cu toți antrenorii echipelor de handbal feminin, desfășurată în 1975, după Campionatul Mondial, s-a stabilit prin vot deschis clasamentul pe posturi din lotul lărgit al selecționatei României.[3] Clasamentul centrilor a fost următorul: Doina Cojocaru (43 voturi), Constantina Pițigoi (38 de voturi).[3] În 1976, cele 22 de jucătoare alese prin vot au fost urmărite în meciuri de pregătire și din campionatul intern, iar lotul a fost restrâns apoi la 16 jucătoare cu care s-a atacat etapa finală de omogenizare și pregătire.[3]
Astfel, în final, Petruța Băicoianu-Cojocaru a fost selectată să facă parte din naționala de 14 handbaliste a României care a obținut locul patru la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal.[1] Ea a jucat în toate cele cinci meciuri.[4]
Petruța Băicoianu-Cojocaru fost chemată pentru prima dată în 1967 la echipa națională a României, pentru care a evoluat în total în 182 de partide, în care a înscris 285 goluri.[5] Între 1970 și 1976, Băicoianu-Cojocaru a fost căpitanul reprezentativei României.[6]
Viața personală
modificareDoina Petruța Băicoianu a fost căsătorită cu Pătru Cojocaru, șeful biroului bazelor sportive al Primăriei Timișoara. Conform acestuia:[6]
„Ne-am cunoscut la Rapid, sub tribună, unde practicam box, iar ea venise ca o handbalistă de perspectivă, din orașul Victoria. A fost un sportiv de calitate, un om de caracter, muncitoare, nu vorbea mult și nu se lamenta, dar punea suflet... Și a fost o mamă foarte bună.”
În Timișoara, Doina Cojocaru a activat pentru câțiva ani ca asistent universitar la Facultatea de Educație Fizică și Sport, iar apoi ca profesoară de sport la Școala Generală nr. 6.
Doina și Pătru Cojocaru au avut împreună un fiu, stabilit în Statele Unite și absolvent de studii masterale în management cu calificativul Magna Cum Laude, în California.[6]
Palmares
modificare- Echipa națională
- Campionatul Mondial:
Medalie de argint: 1973
- Campionatul Mondial pentru Tineret:
Medalie de aur: 1967
- Club
- Campionatul României:
- Câștigătoare: 1973, 1974, 1975, 1976
Distincții
modificareÎn 1973, Doinei Petruța Băicoianu-Cojocaru i s-a conferit titlul de „Maestru al Sportului”, iar în 1998, titlul de „Maestru Emerit al Sportului” pentru medalia de argint obținută la Campionatul Mondial din 1973.[1]
În 1976, Doina Petruța Băicoianu-Cojocaru a primit prin Decretul nr. 250 din 18 august 1976 distincția „Meritul Sportiv Clasa I”.[7]
În memoria ei, la Școala cu clasele I-VIII nr. 7 din Timișoara se desfășoară anual trofeul de handbal feminin „Memorialul Doina Cojocaru”.[8] De asemenea, baza sportivă a școlii, pentru care s-au construit două terenuri de bitum pentru handbal, se numește acum Baza sportivă Doina Cojocaru.[8][9]
Referințe
modificare- ^ a b c d „Palmares, date statistice – Retrospectivă competiții interne și internaționale” (PDF). Federația Română de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b c „1963-1974 Ascensiune, dominare mondială” (PDF). Federația Română de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b c d „Medalii Olimpice (m)-Fluctuații (f) 1975-1984” (PDF). Federația Română de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Doina Cojocaru la Sports-Reference.com (arhivat la 1 aprilie 2020)
- ^ „Palmaresul individual și al echipelor naționale în jocurile interțări” (PDF). Federația Română de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b c Mihai Comșulea (). „In memoriam Doina Cojocaru”. sporttim.ro. Accesat în .
- ^ „DECRET nr. 250 din 18 august 1976”. Monitorul Juridic. Accesat în .
- ^ a b Mihai Comșulea (). „Memoria Doinei Cojocaru dăinuie prin turneul de 1 iunie de la Școala 7”. sporttim.ro. Accesat în .
- ^ Mihai Comșulea (). „Baza sportivă Doina Cojocaru, la Generală 7: aici se antrenează învingătorii în 3 din 4 jocuri ale Naționalului de juniori III, seria I”. sporttim.ro. Accesat în .