Duleu, Caraș-Severin

sat în comuna Fârliug, județul Caraș-Severin, România
Duleu
—  sat  —
Duleu
Duleu
Duleu se află în România
Duleu
Duleu
Duleu (România)
Localizarea satului pe harta României.
Duleu se află în Județul Caraș-Severin
Duleu
Duleu
Duleu (Județul Caraș-Severin)
Localizarea satului pe harta județului.
Coordonate: 45°30′41″N 21°46′47″E / 45.51139°N 21.77972°E45°30′41″N 21°46′47″E / 45.51139°N 21.77972°E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețActual Caras-Severin county CoA.png Caraș-Severin
ComunăFârliug

SIRUTA52810
Prima atestare1690

Populație (2011)[1]
 - Total218 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal327202

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Poziția localității Duleu
Poziția localității Duleu

Duleu este un sat în comuna Fârliug din județul Caraș-Severin, Banat, România.

Se situează în nordul județului Caraș-Severin, la granița cu Timiș, într-o zonă relativ izolată. Este traversată de drumul județean DJ585.

Se învecinează cu: Valeapai, Valea Mare, Bărbosu, Fârliug și Visag. Termenul popular dat de localnici pentru Duleu e „Dulău”.

Date geograficeModificare

Duleu este aflat între dealurile Pogănișului și munții Areniș. Dealurile din Duleu au o cultură bogată de prune. Cel mai înalt vârf din munții Arenișului are 547 m și se numește Cula Arenișului


PopulațieModificare

La recensământul din 2002, localitatea Duleu avea 247 locuitori, din care 240 români și 7 de alte naționalități.

BibliografieModificare

  • Ilieșiu, Nicolae, Monografia istorică a Banatului: Județul Caraș, Editura Mica Valahie, București, 2011 ISBN 606-8304-39-7
  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Țara”, Timișoara, 1935
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naționalitate, jud. Caraș-Severin 1880 - 2002, [1]

IstoricModificare

Lângă satul Duleu s-au găsit obiecte, morminte, fundații de case, de pe vremea dacilor.

 
Biserica ortodoxa dupa 1910
 
O mica panorama a satului impreuna cu biserica ortodoxa

In anul 1906, Gh. Ioanovici, batran fiind ,a venit la Duleu , s-a dus la biserica, si dupa terminarea slujbei le-a spus oamenilor: ,, Ce aveti de gand, ca pica biserica pe voi?"Oamenii i-au raspuns: ,,suntem saraci , nu avem cu ce ne face biserica ". El le-a spus ca le va da 2000 de coroane si lemnul din padurea sa, si carele sa aduca materialele, iar oamenii numai bratele de munca sa le puna. Imediat s-a inceput construirea bisericii care s-a terminat in 1908 sub preotul Nestor Damsa. Atunci, in 1906 a fost daramata biserica veche de zid, care a fost construita in anul 1797. In aceasta biserica veche s-a pastrat un masai pentru altar brodat cu fir de aur de mana Sofiei Ioanovici, care l-a donat bisericii in 1886. Cele doua clopote ale bisericii , turnate la Timisoara, au fost instalate sub preotul Petru Damsa, - unul in 1923, iar celalalt in 1936- ,fapt atestat de inscriptiile de pe ele. Este posibil ca vechile clopote ale bisericii sa fie fost rechizitionate si topite in timpul primului razboi mondial, pentru productia de tunuri, asa cum s-a intamplat in multe sate banatene. In anul 1940 pictura avea numai iconostasul, fiind facuta de catre Ion Badiu. Din cartile provenite din biserica din Duleu, la arhiva episcopiei Caransebesului se afla un Penticostar ( Ramnic, 1743), Antologhion ( Ramnic, 1745 si 1785), Octoih ( Ramnic 1750), Adunarea Cazaniilor (Viena,1793), si un Triod ( Blaj, 1800). Prin testament, Gh. Ioanovici a lasat cate 1.000 de coroane bisericii din Duleu, si 1.000 de coroane bisericii din Valea Mare. Suma lasata prin testament , dupa cum reiese din protocolul parohial Duleu din 20 iunie 1910, se afla la Casa Diecezana din Caransebes, fiind necesara la plata datoriei catre firma care a edificat biserica. Pentru a nu se uita aceste lucruri, peste ani, preotul Petru Damsa, insemneaza in 21 nov. 1944 pe un carnet intitulat ,,Tabloul despre diferite evenimente ale parohiei, ale binefacatorilor, si ale preotilor de când se stie", pe care scrie:- ,,Patronii bisericii si ajutatorii au fost Ilustrul Domn George Ioanovici cu sotia sa, Sofia ... a contribuit cu 2.000 de coroane si cu lemnul necesar pentru zidirea bisericii. Nu numai biserica a beneficiat de marinimia sa, ci si scoala. A infiintat un fond scolar si bisericesc pentru bunul mers al scolii. Pe langa salariul lor, invatatorii din Duleu si Valea Mare primeau anual un ajutor in bani oferit de el ( 80 coroane). Drept recunostinta, in scoala confesionala alaturi de tabloul mitropolitului Andrei Saguna si al episcopului Nicolae Popea era pus la loc de cinste si tabloul lui Gh. Ioanovici. Imaginea de aici este din 1940. Este normal ca numele lui nici macar sa nu fie pomenit intre ctitorii bisericii, pentru ca nimeni nu mai stie despre el. Astazi in biserica din Duleu sunt trecute pe pereti numai numele celor care inca sunt in viata si au platit bani pentru aceasta

 
Amplasat în centrul satului, la arterele principale ce unesc răscrucea satului, căminul cultural este un monument istoric ce dateaza încă din anii 1800 , rezistând trecerii timpului și marcând centrul de interes din satul Duleu.

Prima atestare documentară a localității datează din 1690-1700, fiind vorba despre însemnările lui Marsigli despre așezările di Banat, în care apare cu numele Duleg. La recensământul austriac al Banatului din 1717 avea 70 de case și era arondată districtului Ciacova. Până la 1800 este proprietate a fiscului, după care este donată lui Pavel Ioanovics, care primește totodată și titlul de nobil.

Biserica romano-catolică din Duleu,a fost construită în anul 1926. La recensământul din anul 1910 romano-catolicii din sat erau în număr de 109, 84 fiind nemți. D.p.d.v. etnic românii ortodocsi reprezentau o majoritate de 776 persoane, iar ungurii erau în număr de 23, romano-catolici și ei. Tot pentru același an, în unele descrieri, sunt menționați în număr foarte mic slovaci și croați. Nemții din Duleu au venit din alte sate bănățene în sec. XIX, nemulțumiți de traiul pe care-l aveau acolo. Aici se vor ocupa cu agricultura. După spusele sătenilor, în anul 2015 în sat mai trăia o singură persoană de etnie germană. La recensământul din 2002, localitatea Duleu avea 247 locuitori, din care 240 români și 7 de alte naționalități. Administrativ, face parte din comuna Fârliug. Este un sat relativ izolat, așezat la poalele munceilor Arinișului, în lunca Pogănișului. A fost menționat pentru prima oară în însemnările contelui Marsigli privind Banatul în perioada 1690-1700. După altă variantă numele satului ar fi menționat prima oară într-un defter otoman din anul 1579 în care se spunea de existența aici a 15 case. Se spune că Prunii Spăiei (spăhiei/spahiului), numele dat unui loc din zonă ar fi un toponim din acea perioadă. În sec. XVIII, când Țara Banatului era administrată de Viena prin Camera Aulică, Duleu făcea parte din Districtul Ciacova. Prima școală este atestată în anul 1776, în anul 1785 fiind frecvantată de 12 băieți. În anul 1797, după sistematizarea satului, a fost construită prima biserică ortodoxă zidită, în centru. Anterior, cele din lemn (trei), ar fi fost amplasate între casele răsfirate pe dealuri, după cum ne spune una din monografii. Actuala biserică ortodoxă a fost construită în același loc (centru) în perioada 1906-1908 cu sprijinul grofului Gheorghe Ioanovici care a donat suma de 2000 de coroane, lemne din pădurile sale și a pus la dispoziție cociile pentru transportul materialelor de construcție. Credința baptistă la Duleu a fost adoptată începând cu anul 1919. În a doua jumătate a sec. XIX satul a fost lovit de mai multe nenorociri – secetă, inundații, holeră, variolă – la fel ca mai multe sate bănățene. Iosif Cireșan Loga, poet în grai bănățan românesc a fost un fiu al satului

Numele localității a fost schimbat prin Decretul 799 din 1964, din Dulău în Duleul.

 
Duleu în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ „Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). Accesat în . 

Legături externeModificare