Ecaterina Oproiu

Ecaterina Oproiu
Ecaterina Oproiu.jpg
Ecaterina Oproiu
Date personale
Născută (91 de ani)[1] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiebiografă[*]
critic de teatru[*]
critic de film[*]
scriitoare Modificați la Wikidata

Ecaterina Oproiu (n. 13 septembrie 1929, București) este o publicistă, biograf, critic de film, dramaturg, magistrată, realizatoare de filme documentare, scriitoare, autoare și traducătoare română.

BiografieModificare

Absolventă a Facultății de Drept a Universității din București, în 1952, Ecaterina Oproiu era la data absolvirii facultății un publicist pe deplin consacrat, cu zeci de articole publicate în România liberă, dar și în alte publicații periodice ale timpului, axate pe diverse subiecte. La vremea respectivă, Ecaterina Oproiu era soția economistului român Costin Murgescu, demolatorul planului Valev, care dacă ar fi fost aplicat, ar fi transformat România într-o adevărată „colonie agrară” a Uniunii Sovietice.[2]

Între 1965 - 1989 a fost redactor-șef al revistei Cinema. A scris câteva piese de teatru, Nu sunt turnul Eiffel, Cerul înstelat deasupra noastră, Interviu, 3 x 8 plus infinintul în care a abordat teme precum condiția cuplului și feminismul. Actrițe foarte cunoscute, precum Mariana Mihuț, Leopoldina Bălănuță sau Tamara Buciuceanu Botez, au jucat în piesele sale.

A fost una dintre colaboratoarele frecvente ale televiziunii naționale a României, fiind prin prezentările sale pline de informații reale, sensibilitate, delicatețe și umor inteligent una dintre prezentatoarele favorite ale filmelor ce rulau la emisiunea de mare succes " Telecinemateca.". A promovat și a susținut organizarea Sărbătoarea Fiilor Satului din 22 iunie 1969.

Între 1992 și 2002 a făcut parte din Consiliul Național al Audiovizualului.

Premii și distincțiiModificare

A obținut două premii pentru critică cinematografică ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): în 1977 („pentru cronicile filmelor românești din ziarul România Liberă”)[3] și în 1982 („pentru contribuția sa la afirmarea cinematografiei românești”).[4]

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[5]

Revista CinemaModificare

OperăModificare

CărțiModificare

  • Un idol pentru fiecare, non-ficțiune, București, 1970
  • Greta Garbo, biografie (în colaborare), București, 1972
  • 3 x 8 plus infinitul - dialoguri despre condiția femeii, București, 1975. Interviuri cu femei diferite: o sudoriță dintr-o uzină, o țărancă, o femeie procuror, celebra Ana Aslan.
  • Enciclopedia caminului; coord. Ecaterina Oproiu si Tatiana Corvin ; red. coord. Dinu-Teodor Constantinescu, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1975
  • Nu sunt Turnul Eiffel: pseudocomedie în doua parti, București, 1978
  • Cerul înstelat deasupra noastră - piesă în două părți, București, Editura Eminescu, 1986
  • O cină romantică, teatru, Editura „Dacia XXI”, 2011
  • Parlez-moi d’amour, teatru, Editura „Dacia XXI”, 2011
  • Furnizorii Casei Regale, Editura Semne, 2013
  • Jurnal, 3 volume (vol. 1 Piguleli; vol. 2 Liberte… egalite… decapite…; vol. 3 Salutari de la Cannes), Editura Semne, 2013-2015
  • Comedii cu nisip in dinti, roman, Editura Semne, 2014
  • Miss Romania, roman, Editura Semne, 2016
  • O garsoniera in iad, roman, Editura Semne, 2017

Piese de teatruModificare

  • Nu sunt Turnul Eiffel, premiera în 1964, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț
  • Cerul înstelat deasupra noastră, data premierei: joi, 10 ianuarie 1985
  • Interviu (piesă de teatru de Ecaterina Oproiu)|Interviu]], (titlul inițial, Handicap), Teatrul „L.S. Bulandra”, data premierei: 18 decembrie 1976

TraduceriModificare

PremiiModificare

  • Premiul Academiei Române pentru dramaturgie (1978)
  • Premiul ACIN pentru critică de film (1977, 1982).

NoteModificare

  1. ^ Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  2. ^ România Liberă - Articolul Prima femei la cârma <României libere> (după 135 de ani)
  3. ^ Uniunea Cineaștilor din România (ed.), Premiile cineaștilor 1970-2000, Editura și Tipografia Intact, București, 2001, p. 28.
  4. ^ Uniunea Cineaștilor din România (ed.), Premiile cineaștilor 1970-2000, Editura și Tipografia Intact, București, 2001, p. 52.
  5. ^ Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 11.

Legături externeModificare

Vezi șiModificare