Ecaterina Oproiu

scriitoare română
Ecaterina Oproiu
Date personale
Născută[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedată (94 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiebiografă[*]
critic de teatru[*]
critic de film[*]
scriitoare
dramaturgă
jurnalistă Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata

Ecaterina Oproiu (n. , București, România – d. ) a fost publicistă, biograf, critic de film, dramaturg, magistrată, realizatoare de filme documentare, scriitoare, autoare și traducătoare română. Conform unor surse și a unor afirmații făcute chiar de către ea în jurnalele sale, Ecaterina Oproiu a studiat și arhitectură.[3]

Biografie

modificare

A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1952. La data absolvirii facultății, Ecaterina era deja cunoscută drept fiind publicistă cu articole semnate în România Liberă și alte publicații periodice ale timpului. A început să publice având sprijinul profesional al familiei Bellu. Niculae Bellu era redactorul șef responsabil al României Libere, devenind ulterior Profesorul de Etică al Universității, iar soția sa, Elena Bellu, i-a devenit Ecaterinei Oprea o prietenă apropiată:

A fost căsătorită cu economistul român Costin Murgescu.[necesită citare]

Activitate

modificare

Între anii 1965-1989 a fost redactor-șef al revistei Cinema. A făcut parte din jurii internaționale, delegații, comisii de achiziție a filmelor străine, comitete de vizionare. A scris cronici de la aproximativ 30 de ediții Cannes,[4] publicate în România literară și în Cinema.

Cunoscută pentru piesele ei de teatru, Ecaterina Oproiu a transpus în acestea teme precum complexitatea cuplului, condiția femeii și feminismul. Astfel, piesele de teatru, „Nu sunt turnul Eiffel,” „Cerul înstelat deasupra noastră,” „Interviu,” și „3x8 plus infinitul” reflectă valorile sale și felul în care autoarea vede transpuse dramatic aceste teme.

A colaborat cu televiziunea națională a României, prezentând filmele ce rulau în cadrul emisiunii ,,Telecinemateca”.

Conform unor surse, mai mult sau mai puțin susținute, se presupune că Ecaterina Oproiu ar fi fost și informatoare a securității în vremea comunismului.[necesită citare] Nu există prea multe informații pe acest subiect, doar câteva surse ambigue[5].

După schimbarea regimului comunist din 1989, Ecaterina Oproiu a continuat să publice în săptămânalul „Adevărul literar și artistic.” Între anii 1992 și 2002 a făcut parte din Consiliul Național al Audiovizualului.

Între 2014 si 2017 a publicat trei antologii de diaristică și altele (Jurnal I, Jurnal II, Jurnal III), una de teatru (Comedii cu nisip în dinți), o piesă de sine stătătoare (Furnizorii Casei Regale) și două romane (Miss România, o garsonieră în iad)[6].

Despre emanciparea condiției feminine

modificare

Ecaterina Oproiu a decis să-și publice trei dintre jurnalele pe care le-a scris de-a lungul vieții, descriind întâlniri cu diferite personalități din lumea teatrului și filmului autohton sau internațional, cu prieteni, cunoscuți sau cu membrii ai familiei, totul sub forma unui jurnal care se întinde pe câteva volume (dintre cele publicate): Jurnal I; Jurnal II; Jurnal III, toate publicate la Editura Semne.

Ecaterina Oproiu considera că e necesară nu doar emanciparea femeii ci și emanciparea bărbatului. Într-o perioadă în care lucrări feministe occidentale fundamentale sau informații primare despre mișcarea de femei din lume erau inaccesibile chiar și specialiștilor în științe sociale, Ecaterina Oproiu „... reușea să-și mențină libertatea în gândire și liberă exprimare despre problema emancipării femeii în societate.”[7]

Fiind și traducătoare, la începutul anilor 1970, Ecaterina Oproiu a tradus în română Drama eliberării femeii, scrisă de Mathilde Niel, despre care Ecaterina mărturisește că:

Tot în cadrul traducerii în limba română a operei Drama eliberării femeii de Mathilde Niel și a comentariului asupra cărții, Ecaterina Oproiu afirmă[8] că:

Despre libertatea ei de exprimare manifestată prin intermediul operelor ei, Ecaterina Oproiu mărturisește în „Jurnal 1“ că a avut noroc cu părinții, bunicii, prietenii și profesorii ei. Îl include și pe Niculae Bellu, cel pe care Ecaterina în considera ca un al doilea tată, numindu-l „cea mai înaltă autoritate morală.“ a vieții ei. Publicând de la 18 ani în România Liberă, Ecaterina Oproiu mărturisește[9] despre Niculae Bellu,

Premii și distincții

modificare

A obținut două premii pentru critică cinematografică ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN): în 1977 („pentru cronicile filmelor românești din ziarul România Liberă”)[10] și în 1982 („pentru contribuția sa la afirmarea cinematografiei românești”).[11]

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român.”[12]

  • Un idol pentru fiecare, non-ficțiune, București, 1970
  • Greta Garbo, biografie (în colaborare), București, 1972
  • 3 x 8 plus infinitul - dialoguri despre condiția femeii, București, 1975 — Interviuri cu femei diferite: o sudoriță dintr-o uzină, o țărancă, o femeie procuror, celebra Ana Aslan, ...
  • Enciclopedia caminului – coordonatoare, Ecaterina Oproiu si Tatiana Corvin; redactor coordonator, Dinu-Teodor Constantinescu, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1975
  • Nu sunt Turnul Eiffel - pseudocomedie în doua părți, București, 1978
  • Cerul înstelat deasupra noastră - piesă în două părți, București, Editura Eminescu, 1986
  • O cină romantică, teatru, Editura „Dacia XXI”, 2011
  • Parlez-moi d’amour, teatru, Editura „Dacia XXI”, 2011
  • Furnizorii Casei Regale, Editura Semne, 2013
  • Jurnal, 3 volume (volumul 1 — Piguleli; volumul 2 – Liberte ... egalite ... decapite ...; volumul 3 — Salutări de la Cannes), Editura Semne, 2013 - 2015
  • Comedii cu nisip in dinti, roman, Editura Semne, 2014
  • Miss Romania, roman, Editura Semne, 2016
  • O garsoniera in iad, roman, Editura Semne, 2017

Piese de teatru

modificare

Traduceri

modificare
  • Premiul Academiei Române pentru dramaturgie (1978)
  • Premiul ACIN pentru critică de film (1977, 1982).
  1. ^ Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  2. ^ In memoriam Ecaterina Oproiu 
  3. ^ Andrei-Klauss, Agheorghiesei, Ecaterina Oproiu, aarc.ro, arhivat din original la , accesat în  
  4. ^ Note de subsol: Rămâi cu bine, Cannes! Gloria și decăderea Ecaterinei Oproiu, Films in Frame 
  5. ^ N.C. Munteanu si-a mai dibuit o cartita (în engleză), 9AM,  
  6. ^ Note de subsol: Rămâi cu bine, Cannes! Gloria și decăderea Ecaterinei Oproiu, Films in Frame 
  7. ^ Popescu, Liliana, Politica Sexelor, Editura Maiko, 2004 – pag. 82.
  8. ^ filosofie, Autor articol: Bianca Dobrescu Licențiată în; în 2011, Bianca este efervescentă în activitatea cotidiană și o cititoare împătimită A. fost premiată la Concursul IDC; lichelele, s-a centrat pe comunicare și relații publice și este activistă culturală A. debutat cu poezie la Ed Grinta în volumul „Toamna asta citim Kafka” Face jurnalism economic și cultural Nu-i plac mușchii și (), Drama eliberării femeii de Mathilde Niel, Semne Bune 
  9. ^ Morar, Vasile (), Ecaterina Oproiu sau de la Turnul Eiffel la Arcul de Triumf, Cotidianul RO 
  10. ^ Uniunea Cineaștilor din România (ed.), Premiile cineaștilor 1970-2000, Editura și Tipografia Intact, București, 2001, p. 28.
  11. ^ Uniunea Cineaștilor din România (ed.), Premiile cineaștilor 1970-2000, Editura și Tipografia Intact, București, 2001, p. 52.
  12. ^ Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 11.

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare