Alexandru Mavrocordat Exaporitul
| Alexandru Mavrocordat Exaporitul | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1636[1]  Constantinopol, Imperiul Otoman |
| Decedat | 1709 (73 de ani)[1] Constantinopol, Imperiul Otoman |
| Părinți | Nikolaos Mavrocordatos[*][2] Ruxandra Scarlati[*] |
| Frați și surori | Georgios Mafrokordatos[*] Sofia Mafrokordatou[*] Charikleia Mafrokordatou[*] |
| Căsătorit cu | Sultane Chrysoskoulaine[*] |
| Copii | Nicolae Mavrocordat Ioan Mavrocordat Helene Mavrocordato[*][2] Roxandre Mavrocordatπ[*][2] |
| Ocupație | medic diplomat politician Mare Dragoman[*] |
| Limbi vorbite | limba greacă modernă limba latină limba turcă limba franceză limba italiană limba greacă |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din Bologna |
Modifică date / text  | |
Alexandru Mavrocordat Exaporitul (neogreacă: Ἀλέξανδρος Μαυροκορδάτος, Alexandros Mavrokordatos; n. 1641 – d. 23 decembrie 1709) a fost ca dragoman, unul dintre cei mai importanți politicieni din Imperiul Otoman.
Biografie
modificareAlexandru Mavrocordat provine din familia fanariotă Mavrocordat. Tatăl său, Nikolaos, provenea din Chios, dar s-a mutat în Constantinopol.[3] Mama sa a fost Roxandra Beglitzi de Skarlatou.
Alexandru Mavrocordat părăsește Imperiul Otoman și studiază filozofia, teologia și medicina în Roma, Padova și Bologna, unde a primit doctoratul la începutul anilor 1660. În anul 1664 și-a publicat teza, confirmând teoria circulației sângelui din 1628 a lui William Harvey. După întoarcerea sa la Constantinopol, Mavrocordat a predat la școala Patriarhiei Ecumenice și a fost medic al mai multor familii turcești distinse.[4] În 1689 a fost admis la Academia Leopoldină (Deutsche Akademie der Naturforscher Leopoldina).[5][6] Pseudonimul său academic a fost Alexander Magnus.
Datorită cunoașterii ample a limbilor, el ajunge dragoman (traducător) în 1673 - la acel moment o poziție foarte influentă; în același an, a fost numit mare logofăt, care a mediat între patriarhat și guvernul otoman. El a câștigat astfel o mare influență asupra politicii externe otomane.[7] A fost mare dragoman al Porții Otomane în două rânduri, între 1673–1683 și între 1685–1699.
După înfrângerea otomanilor în a doua asediere Vienei, a fost condamnat la moarte, dar după un an de detenție a fost eliberat și reabilitat. După o misiune în numele sultanului la împăratul Leopold I, el a jucat un rol decisiv la Tratatul de la Karlowitz, pe care l-a semnat în 1699 pentru partea otomană.
Între 1699–1703 a fost secretar intim al sultanului Mustafa al II-lea. A jucat un rol în chemarea la Adrianopole din 1703 a lui Constantin Brâncoveanu, terminată cu bine pentru domnul Țării Românești. În 1705 a mediat împăcarea dintre Brâncoveanu și Antioh Cantemir.
În 1670 s-a căsătorit cu Sultana Chrisoscoleo. Au avut cinci copii: Roxandra Ghica-Mavrocordat (1673-?), mama lui Grigore al II-lea Ghica, domn al Moldovei, Scarlat Mavrocordat (1678-1699), Nicolae Mavrocordat (1680-1730), mai târziu domn al Moldovei si Țării Românești, Elena Rosetti-Mavrocordat (1682-1722) și Ioan Mavrocordat (1684-1719), caimacam în Moldova și domn în Țara Românească.
Pe fiul său, Scarlatache Exaporitul, l-a căsătorit în 1698 cu Ilinca, fiică a lui Brâncoveanu, însă mariajul a fost scurt, întrucât Scarlatache a murit la vârsta de 22 ani, în 1699, fiind înmormântat la Mitropolia din Târgoviște. Scarlatache fusese numit de socrul său din ianuarie 1698 în dregătoria de vel-paharnic.
A murit pe 23 decembrie 1709.[7]
Note
modificare- ^ a b „Alexandru Mavrocordat Exaporitul”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b c Genealogics
- ^ Irmscher 1999, S. 1005.
- ^ Irmscher 1999, S. 1006.
- ^ Alexander Maurocordatus Arhivat în , la Wayback Machine., leopoldina.org, accesat la 2 aprilie 2016
- ^ J. D. F. Neigebaur: Geschichte der kaiserlichen Leopoldino-Carolinischen deutschen Akademie der Naturforscher während des zweiten Jahrhunderts ihres Bestehens. Friedrich Frommann, Jena 1860, S. 198
- ^ a b Irmscher 1999, S. 1007.
Bibliografie
modificare- Cantemir, Dimitrie (), Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, Ediție îngrijită, studiu introductiv, note și comentarii de Paul Cernovodeanu. Transcriere, traducere și indici de Emil Lazea, București: Editura Minerva, pp. 5, 37
- Cernovodeanu, Paul (), „Alexandru Mavrocordat Exaporitul (1641–1709)”, Diplomați iluștri, Volumul 4, București, pp. 5–64
- Stoicescu, Nicolae (), Dicționar al Marilor Dregători din Țara Românească și Moldova în sec. XIV-XVII, București: Editura enciclopedică română, p. 209
- Cernovodeanu, Paul; Caratașu, Mihail (), „Correspondance diplomatique d'Alexandre Mavrocordato l'Exaporite, 1676-1703. Partea I”, Revue des études Sud-est européennes, 20 (1): 93–128
- Cernovodeanu, Paul; Caratașu, Mihail (), „Correspondance diplomatique d'Alexandre Mavrocordato l'Exaporite, 1676-1703. Partea II”, Revue des études Sud-est européennes, 20 (3): 327–348
- Cernovodeanu, Paul; Caratașu, Mihail (), „Correspondance diplomatique d'Alexandre Mavrocordato l'Exaporite, 1676-1703. Partea III”, Revue des études Sud-est européennes, 22 (4): 327–358
Vezi și
modificare