Filosofie speculativă si experimentală

Metode de lucru din filosofia naturală a secolului XVII

Filosofia speculativă și experimentală sunt cele două metode principale prezente în filosofia naturală a secolului XVII[1]. Filosofia speculativă reprezintă explicarea fenomenelor naturale fără apel la observație sistematică sau experiment[2]. În contrast, filosofia experimentală reprezintă colectarea și ordonarea observațiilor și rapoartelor de experimente, cu scopul de a explica fenomene naturale pe baza acestor observații și experimente[1]. Potrivit unor autori, cei doi termeni reprezintă dihotomia fundamentală în orice discuție despre metodologia filosofiei naturale din secolul XVII[1].

"History of the Royal Society", Thomas Sprat, ediția din 1734. Se află printre primele lucrări care a folosit distincția speculativ/experimental, în forma sa cristalizată.

Originea termenilorModificare

Originea distincției nu este tocmai clară[1]. Francis Bacon a intuit-o într-o oarecare măsură în “De dignitata et augmentis scientarum”, unde distinge între filosofie naturală speculativă și operativă[1].  Filosofia speculativă a fost divizată în fizică și metafizică, fizica fiind fondată de istorie naturală și metafizica atât de istorie naturală, cât și de fizică. În orice caz, niciuna dintre distincțiile timpurii ale lui Bacon nu este sinonimă cu distincția speculativ/experimental, așa cum este găsită mai târziu în secolul XVII. Începând din 1650, filosofia naturală era împărțită în filosofie speculativă și experimentală.

Bacon s-a opus speculației comune și a promovat derivarea cunoașterii naturale din experiment. Idolii teatrului și critica dogmaticilor care țes pânze din ei înșiși sunt teme familiare din “Novum Organon”, acestea fiind  adoptate de promotorii filosofiei experimentale[3].

 
"Ephemerides", Samuel Hartlib. Printre primele lucrări de la începutul secolului XVII în care se găsește termenul de "filosofie experimentală."

De asemenea, există o distincție între filosofia speculativă și alte tipuri de filosofie în cadrul unor diviziuni scolastice ale științelor, din Renascentismul târziu. Spre exemplu, Toletus credea că filosofia este formată din trei părți principale:  speculativă , practică și factuală[4]. Partea speculativă este divizată în fizică, metafizică și matematică. O altă instanță de utilizare a terminologiei specifică dinstincției speculativ/experimental este lucrarea lui Samuel Hartlib, “Ephemerides”, unde termenul “filosofie experimentală” este folosit în anul 1635[5].

Distincția speculativ/experimental devine cu adevărat comună, începând cu a doua jumătate a secolului XVII. Distincția este evidentă în lucrările metodologice ale lui Robert Boyle, concepute între 1650 și 1660.  În “Usefulness of Natural Philosophy” , ne spune despre cum experimentele pot ajuta filosoful speculativ, care cercetează cauzele fenomenelor naturale, și cum filosoful speculativ ar putea îmbunătăți partea practică a filosofiei naturale (denumită “Physick”)[6]. Thomas Sprat vorbește despre această distincție în “History of the Royal Society” (1667), unde favorizează filosofia experimentală, deoarece concentrează eforturile oamenilor pe activități practice, ci nu pe dispute, cum este cazul în filosofia speculativă[1]. Printre alți autori care lucrează cu versiunea cristalizată a distincției speculativ/experimental se numără Margaret Cavendish. În prefața lucrării “Observations upon Experimental Philosophy” (1666), Cavendish afirmă următoarele:

“Așa cum am avut curajul de a purta dispute cu scriitori faimoși și eminenți ai filosofiei speculative, tot așa voi dezvolta niște cugetări asupra unor scriitori moderni experimentali, în această lucrare.[7]


Taberele speculative și experimentaleModificare

O agendă polemică puternică stă în spatele originii și folosirii distincției dintre filosofie speculativă și experimentală[8]. Noii filosofi naturali, în special cei aliați cu Societatea Regală și grupurile precedente acesteia, au folosit pentru prima dată distincția. Nu au făcut acest lucru doar pentru a sublinia faptul că erau filosofi experimentali, dar și pentru a se distanța de căile speculative învechite de a practica filosofia naturală.

Filosofii speculativi nu erau exclusiv aristotelici. Boyle îi numește pe Leucip, Epicur, pe însuși Aristotel, Telesius și Campanella ca fiind “creatori speculativi de ipoteze noi”. Mai mult de atât, în general, filosofia experimentală naturală era considerată nouă, inovatoare, în comparație cu filosofia anticilor. Mai exact, era inovatoare prin accentul pe care îl punea pe simțuri în obținerea de cunoaștere. Accentul pe simțuri era pus, de obicei, în contextul folosirii unor noi instrumente precum telescopul și microscopul, care au deschis căi noi către  cunoaștere prin extinderea simțurilor umane.  

Această metodă speculativă învechită aparținea academicienilor aristotelici, care se implicau în speculații ipotetice și metafizice ce sufereau de imposibilitatea de a fi testate empiric. Entitățile dubioase cu care se lucra în filosofia speculativă scolastică erau: calități oculte inexplicabile, forme substanțiale, extensie virtuală, simpatii și antipatii.  În această ordine de idei, avem lucrări precum “Plus Ultra” (1668) a lui Joseph Glanvill, care acționează drept apărare a filosofiei experimentale în fața criticii unui aristotelician. El afirmă următoarele:

“Experimentatorii moderni cred că, deși filosofii din trecut erau în posesia unor abilități intelectuale excelente, nu era probabil ca metoda lor să aducă avantaje semnificative asupra obținerii cunoașterii sau asupra utilității umane. Această metodă era constituită din Noțiune și Dispută, care sunt prevalente în Labirintul Vorbitului, dar nu aduc niciun progres. Eșecul acestor metode științifice care de secole nu au produs cunoaștere practică, benefică, aproape deloc (spre exemplu, cunoaștere cu privire la leacul unui deget tăiat), constituie un argument palpabil, cum că erau greșeli fundamentale, și calea lor era greșită.[9]

În ciuda faptului că distincția speculativ/experimental este rezonabil de clară, împărțirea filosofilor naturali într-o tabără sau alta este dificilă[10]. Acest lucru se datorează existenței unei diversități mari de poziții. Cei precum Robert Boyle și Sprat aveau o poziție reconciliantă, încercând să găsească un rol pentru ipoteze (care erau mai degrabă speculative) în filosofia naturală experimentală. Gânditori precum Hooke aderau puternic la filosofia experimentală, dar în același timp erau conștienți de faptul că foloseau, adesea, ipoteze pentru a explica în mod cauzal fenomenele naturii. În final, avem și poziția celor care credeau că abordarea experimentală este singura metodă corectă, fiind extrem de împotriviți față de speculație și ipoteze[10].

Filosofia experimentalăModificare

 
Francis Bacon (1561–1626) a fost responsabil pentru popularizarea istoriilor naturale ca bază a filosofiei naturale experimentale.

În general, istoriile naturale baconiene stăteau la baza filosofiei naturale experimentale. Aceste istorii naturale erau colecții vaste de fapte referitoare la obiecte sau calități particulare, obținute prin observare, experiment și rapoarte ale călătorilor, printre altele[11]. Aceste colecții erau asamblate și aranjate de către filosofi naturali care, ulterior, aveau să folosească aceste date pentru a dezvolta explicații ale fenomenelor naturale. Majoritatea muncii experimentatorilor Societății Regale era concepută în termeni de dezvoltare a istoriilor naturale. Henry Oldenburg, primul secretar aparținând Societății, și-a conceput rolul în Societate în termeni de promovare și realizare a acestei metode. Dezvoltarea acestor istorii reprezintă, în general, principiul organizațional în întreprinderea experimentelor și observațiilor, care constituie metoda filosofului natural experimental[11].

         

Filosofia speculativăModificare

 
"Instauratio Magna" a lui Francis Bacon prezintă un sistem speculativ complex.

Dacă istoria naturală era componenta principală a filosofiei naturale experimentale, este unanim acceptat faptul că ipotezele erau cele mai importante pentru filosoful speculativ[11]. Termenul de “ipoteză”, așa cum este înțeles în filosofia naturală timpurie, se putea referi la o explicație cauzală, un principiu sau maximă metafizică, o generalizare inductivă, sau chiar o teorie sau un sistem de doctrine. Un astfel de set de doctrine este filosofia speculativă a lui Francis Bacon.

Filosofia naturală a lui Bacon este cunoscută, mai degrabă, pentru oferirea unui program, menit să construiască un corpus de cunoaștere științifică care va aduce beneficii practice imense pentru omenire[12]. Cu alte cuvinte, filosofia naturală a lui Bacon constituie un set de recomandări metodologice, a căror scop era stabilirea științei legitime.

Pe lângă acest aspect, filosofia naturală a lui Bacon are un al doilea aspect, mai puțin cunoscut: aspectul speculativ. Potrivit lui Graham Rees, putem interpreta gândirea lui Bacon ca o filosofie ce prezintă două aspecte, sau ca două filosofii separate[12].

Filosofia speculativă baconiană este un corpus de speculații cu privire la ce fel de știință ar trebui să creeze metodologia abordată de prima parte a filosofiei sale. Partea a Va a Instauratio-ului ar fi trebuit să ofere o imagine completă a filosofiei speculative, însă acest plan nu a fost înfăptuit vreodată. Cu toate acestea, celelalte părți ale Instauratio-ului oferă destul material pentru reconstrucția detaliată a sistemului speculativ:

Cugetările lui Bacon asupra unei multitudini de subiecte printre care se numără filosofia naturală aristotelică, astronomia lui Copernic, atomismul și astronomia lui Galileo, au dus la înfăptuirea unei filosofii naturale speculative, ce combină structura fizică a universului, modelată după cosmogoniile mozaice, cu ideile despre mișcarea cerească derivată din lucrările unui aristotelician arab[13]. La inima acestei concepții se află o teorie a materiei, inspirată din doctrina celor trei prime (tria prima : mercur, sare, sulf) și pneumatologia renascentistă. Această teorie avea ca scop oferirea unor predicții cu privire la tărâmul viețuitoarelor, oferind o provocare concepțiilor din medicina vremurilor respective. Sistemul speculativ a ajuns să aibă un scop universal, pentru a fi capabil să explice fiecare aspect al ordinului natural, cum ar fi, modul în care are loc moartea[14].

Din 1612, Bacon a început să folosească Concepția lui Telesio asupra structurii universului și principiile alpetragiene pentru a construi o teorie chimică a materiei[15]. Rezultatul a fost o reprezentare a universului ca plenum geocentric și finit. Pământul este format din materie densă, tangibilă, iar restul universului este format din materie intangibilă, pneumatică. Plenumul este întotdeauna umplut de materie. În cazul lui Bacon, este constituit din materie tangibilă și pneumatică[15].

Deși Bacon considera că discursul științific este categorial diferit față de cel teologic, acesta afirma faptul că teologia impunea anumite limite științei (boundary conditions). Filosofia naturală nu trebuie să fie invadată de teologie, însă este o activitate limitată de aceasta. Orice teorie care întrece limitele impuse de teologie este suspectă de la bun început.

Cea mai importantă condiție de limitare este credința cum că universul nu este etern. Dumnezeu a creat haosul din nimic, iar universul este finit. Universul este doar un “strănut gigantic în eternitate[16]”.

NoteModificare

  1. ^ a b c d e f Anstey, Peter (). “The Science of Nature in the Seventeenth Century”, “Experimental Versus Speculative Philosophy”. Springer Netherlands. p. 217. 
  2. ^ Anstey, Peter (). “The Science of Nature in the Seventeenth Century”, “Experimental Versus Speculative Philosophy”. Springer Netherlands. p. 216. 
  3. ^ Bacon, Spedding, Ellis, Heath (). The Works of Francis Bacon, IV. Houghton Mifflin. p. 62-66; 92-93. 
  4. ^ Anstey, Peter (). "The Science of Nature in the Seventeenth Century", "Experimental Versus Speculative Philosophy". Springer Netherlands. p. 218. 
  5. ^ Anstey, Peter (). “The Science of Nature in the Seventeenth Century”, “Experimental Versus Speculative Philosophy”. Springer Netherlands. p. 218. 
  6. ^ Boyle, Robert (august 1999). "The Works of Robert Boyle", 14. Pickering and Chatto. p. 351. 
  7. ^ Cavendish, Margaret (). “Observations upon Experimental Philosophy” (1666). Cambridge University Press. p. 10. 
  8. ^ Anstey, Peter (). “The Science of Nature in the Seventeenth Century”, “Experimental Versus Speculative Philosophy”. Springer Netherlands. p. 222. 
  9. ^ Glanvill, Joseph (). "Scepsis scientifica, or, Confest ignorance, the way to science". Printed by E. Cotes, for Henry Eversden, London. p. 7-8. 
  10. ^ a b Anstey, Peter (). “The Science of Nature in the Seventeenth Century”, “Experimental Versus Speculative Philosophy”. Springer Netherlands. p. 226. 
  11. ^ a b c Anstey, Peter (). “The Science of Nature in the Seventeenth Century”, “Experimental Versus Speculative Philosophy”. Springer Netherlands. p. 224. 
  12. ^ a b Rees, Graham (). “Bacon’s Speculative Philosophy”, “The Cambridge Companion to Bacon”. Cambridge University Press. p. 121. 
  13. ^ Rees, Graham (). “Bacon’s Speculative Philosophy”, “The Cambridge Companion to Bacon”. Cambridge University Press. p. 122. 
  14. ^ Rees, Graham (). “Bacon’s Speculative Philosophy”, “The Cambridge Companion to Bacon”. Cambridge University Press. p. 138. 
  15. ^ a b Rees, Graham (). “Bacon’s Speculative Philosophy”, “The Cambridge Companion to Bacon”. Cambridge University Press. p. 125. 
  16. ^ Rees, Graham (). “Bacon’s Speculative Philosophy”, “The Cambridge Companion to Bacon”. Cambridge University Press. p. 132. 

ReferințeModificare

  • Anstey, Peter (2006). The Science of Nature in the Seventeenth Century, Experimental Versus Speculative Philosophy. Springer Netherlands.
  • Bacon, Spedding, Ellis, Heath (1859). The Works of Francis Bacon, IV. Houghton Mifflin.
  • Boyle, Robert (august 1999). "The Works of Robert Boyle", 14. Pickering and Chatto.
  • Cavendish, Margaret (2001). “Observations upon Experimental Philosophy” (1666). Cambridge University Press.
  • Glanvill, Joseph (1665). "Scepsis scientifica, or, Confest ignorance, the way to science". Printed by E. Cotes, for Henry Eversden, London.
  • Rees, Graham (2006). “Bacon’s Speculative Philosophy”, “The Cambridge Companion to Bacon”. Cambridge University Press.

Legături externeModificare