Forțele Aeriene Române

reprezintă aviația militară a Armatei Române
Forțele Aeriene Române

Stema și steagul Statului Major al Forțelor Aeriene
Fondată1 aprilie 1913 (oficial)
Țară România
Mărime15000
Parte aArmata Română
Garnizoana/SediuStatul Major al Forțelor Aeriene - București
PatronSfântul Ilie
Aniversare20 iulie
MisiuniAl Doilea Război Balcanic
Primul Război Mondial
Războiul româno-ungar din 1919
Al Doilea Război Mondial
Prezență onlinesite web oficial
pagină Facebook
canal YouTube
Comandanți
Șeful Statului Major al Forțelor AerieneGeneral-locotenent Viorel Pană
Însemne
Simbolul de
identificare
Aeronave
Avioane de atacIAR-330 SOCAT, F16 Block15
Avioane de luptăF-16 MLU
ReconnaissanceAntonov An-30, AAI RQ-7 Shadow
Avioane de antrenamentIAR-99, IAR 316, Iak-52
Avioane de transportLockheed C-130 Hercules, Alenia C-27J Spartan, Antonov An-26, IAR-330L Puma
Pagina „ROAF” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți ROAF (dezambiguizare).

Forțele Aeriene Române reprezintă aviația militară a Armatei Române. Înființată oficial la 1 aprilie 1913, prin aprobarea Legii privind Organizarea Aeronauticii Militare de către Parlamentul României, istoria aviației militare române începe odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu. Aviația militară a României a participat activ la luptele din Al Doilea Război Balcanic, din Primul Război Mondial, din Războiul româno-ungar din 1919 și din al Doilea Război Mondial.

În prezent, Forțele Aeriene Române au un efectiv de 10.800 de persoane și 164 de aeronave, fiind într-un proces de modernizare și reorganizare. În 2022, Forțele Aeriene Române aveau 11.700 de angajați.[1]

Istorie modificare

Începuturi modificare

Primul zbor al militarilor români a avut loc la 2 iulie [O.S. 20 iunie] 1874, când Marius Willemot, un inginer francez din București, i-a luat în zbor deasupra orașului pe maiorii (maj.) Iacob Lahovary, Constantin Poenaru și Dumitrescu cu balonul său cu hidrogen numit "Mihai Bravul". Ultimul zbor al acestui balon a avut loc la 19 [O.S. 7 iulie] 1874, Willemot zburând împreună cu colonelul (col.) Nicolae Haralambie, Ion Ghica și o a treia persoană[2].

Prima unitate de baloane a Armatei Române a fost înființată în anul 1893 în cadrul Companiei 1 Telegraf din cadrul Regimentului 1 Geniu, sub comanda locotenentului (lt.) Eugeniu Asachi. Unitatea de baloane a fost dotată cu un balon captiv sferic francez, care a fost înlocuit cu un balon zmeu german în 1900. La început, balonul captiv a fost folosit pentru supravegherea aeriană în sprijinul artileriei care apăra fortificațiile Bucureștiului. Apoi, balonul a fost folosit în exercițiile de antrenament pe teren din 1907-1911. Rezultatele pozitive au încurajat oficialii să achiziționeze încă 3 baloane captive și dispozitivele mobile necesare pentru a produce și stoca hidrogenul, care era folosit pentru a umfla baloanele, și pentru a transporta echipamentul în teatrele de operațiuni[3][4].

La 20 noiembrie 1909, la Chitila a fost înființată Cerchez & Co. prima companie de avioane, primul aerodrom și prima școală de zbor din România. Școala, condusă de instructori de zbor francezi, dispunea de cinci hangare, tribune pentru spectatori și ateliere unde se construiau avioane Farman sub licență[5].

Tot în noiembrie 1909, ministrul român de război l-a însărcinat pe Aurel Vlaicu să construiască avionul A Vlaicu I la Arsenalul Armatei din București. Avionul a zburat pentru prima dată la 17 iunie 1910. În septembrie, în timpul exercițiului militar de toamnă, Vlaicu a zburat cu avionul său de la Slatina la Piatra Olt purtând un mesaj, România devenind astfel una dintre primele țări care a folosit avioanele în scopuri militare.[6] Istoricul englez Michael J.H. Taylor menționând: "În acest moment, Vlaicu a zburat cu avionul său de la Slatina la Piatra Olt: "În 1910 a fost înființată aviația militară românească, fiind una dintre națiunile care au adoptat aviația în scopuri militare. Aviația română a participat, cu mare succes, la campaniile din Primul Război Mondial."[7]

În aprilie 1911, Ministerul de Război a comandat 4 Farmans, aceasta fiind urmată de o comandă pentru încă 2 Farmans. Aceste avioane construite sub licență au început să fie livrate începând cu 30 august. În același an, primii ofițeri au început pregătirea la școala de zbor, Sublocotenentul (Sublocotenent - Slt.) Ștefan Protopopescu primind prima licență de pilot din România și devenind primul pilot al Armatei Române.[5] La 1 aprilie 1912, prima școală militară de aviație a fost înființată la Cotroceni.[3] Prințul George Valentin Bibescu a luat inițiativa înființării Ligii Naționale Aeriană, la 5 mai 1912, care avea sediul la Băneasa. Liga a fost înființată cu scopul de a sprijini aviația națională cu bani și avioane. Instructorii școlii de zbor erau toți piloți militari.[7]

Ca urmare a dezvoltării rapide a aviației, a fost necesar să se reglementeze statutul acesteia în cadrul armatei. La 1 aprilie 1913 a fost emisă o lege privind organizarea aeronauticii militare, care a organizat aeronautica militară în două ramuri - cea de aviație și cea de baloane.[3] Serviciul Aeronauticii Militare a fost pus sub comanda Inspectoratului General al Tehnicii și Aeronauticii, condus de generalul Mihail Boteanu. De asemenea, legea a înființat Corpul Aeronauților Permanenți, format din piloți, observatori aerieni și mecanici. Ea stabilea condițiile de admitere la școlile de pilotaj, sistemul de licențiere a piloților, stabilirea primelor salariale de zbor, formarea continuă a personalului navigant și introducerea brevetului superior de pilot pentru aviatori. Această licență superioară de pilot era acordată aviatorilor experimentați care executau misiuni în condiții dificile, iar deținătorii ei erau repartizați permanent în Corpul aviatorilor permanenți. Piloții erau obligați să zboare cel puțin 120 de ore pe an, în caz contrar, erau excluși din aviația militară.[7]

Al Doilea Război Balcanic (1913) modificare

La 5 iulie [O.S. 22 iunie] 1913, România și-a mobilizat armata împotriva Bulgariei. Serviciul de Aeronautică Militară a fost, de asemenea, mobilizat și a participat la campania care a început la 10 iulie. Școala Militară și Parcul de Aviație au mobilizat 5 "Farmani", care au constituit Secția I de Aviație, comandată de locotenentul Ștefan Paraschivescu. La această secție a fost repartizat și Aurel Vlaicu, cu avionul său A Vlaicu II. Liga Națională Aeriană a fost transformată în Secția II de Aviație, contribuind cu 13 avioane: 8 monoplane Blériot bi-loc cu motoare de 80 CP, 2 Blériot monopost cu motoare de 50 CP, 2 Farman MF.7[7] și 1 Blériot XXI cu motor de 70 CP[8].

La 24 iulie, căpitanul Constantin Fotescu și cpt. observator Ioan H. Arion, au executat prima misiune de luptă, cu un zbor de recunoaștere pe drumul Vidin - Ferdinandovo. Blériotul a virat apoi spre nord-vest, zburând deasupra satului Rabisha, unde erau staționate trupe bulgare. Două focuri de tun au fost trase asupra avionului, fără efect. Pe 30 iulie, două Blériot din Escadrila nr. 1, Secția a II-a, au decolat. Avioanele au fost pilotate de: Locotenent Nicolae Capșa cu Cpt. observator Ioan H. Arion și soldat Poly Vacas cu Cpt. observator Ioan Viieșeanu. Aviatorii au executat o misiune de recunoaștere în nordul Bulgariei, apoi au aterizat la Segarcea.[7]

Intensificarea misiunilor de recunoaștere executate de Secția a II-a l-a determinat pe comandantul secției, cpt. George Valentin Bibescu, să reorganizeze activitatea acesteia. În acest scop, patru Blériot cu motoare de 80 CP și două Blériot cu motoare de 50 CP au format Escadrilele de rezervă nr. 2 și nr. 3.[7]

Cpt. Nicolae Capșa și Ioan H. Arion au decolat la 8 august 1913, la ora 6.05, cu ordinul de a lansa pliante deasupra Sofiei. Pilotul notează:

"...Aparatul a urcat încet până la 1.200 m (3.900 ft)... Întorcându-ne spre est, am urcat urmând drumul spre Sofia și satul Zeljava am observat trupe campate în 140 de forturi mici. La ora 7.30 eram deasupra Sofiei, la 1.200 m (3.900 ft) și treceam pe deasupra Palatului Regal, unde Arion a lansat mai multe manifesturi. Ne-am întors deasupra Catedralei Mitropolitane și, la aproximativ 5 km de oraș, am văzut un fort cu două cupole lângă drumul spre Filipopol. La întoarcere, căpitanul Arion a făcut mai multe vederi stereoscopice. La ora 8.10 am aterizat la Orhanie. Total 150 km (93 mi) în 2 ore și 5 minute de zbor."[7]

Aviatorii români au continuat să zboare în misiuni de recunoaștere în timpul războiului. La 14 august, aviația a fost rechemată la București. Încă de la prima experiență de război, comandanții de la sol au început să vadă avantajele aviației, rezultând faptul că avioanele puteau fi folosite foarte eficient în misiuni pe distanțe lungi, de peste 200 km deasupra liniilor inamice, și în misiuni de legătură cu infanteria și cavaleria. Au fost observate și unele neajunsuri. De exemplu, doar unul dintre cele cinci Farmans ale Secțiunii I a zburat, pilotat de Slt. Gheorghe Negrescu[ro], deoarece celorlalte le lipseau piese de schimb.[7]

Anul 1913 a marcat un moment important pentru aviația românească, cu noi achiziții de avioane din Franța, Marea Britanie și Germania. La sfârșitul anului, aviația avea 20 de piloți licențiați și era dotată cu 34 de aeronave, după cum urmează:[7]

  • Avioane militare: 3 monoplane Bristol-Coanda cu motoare de 50 CP; 7 Bristol T.B.8 cu motoare de 80 CP;[7] 4 Farman HF.20; 1 Rumpler Taube cu un motor Mercedes de 100 CP; 1 "Nieuport" cu două locuri cu motor de 80 CP; 1 Albatros B.I cu motor de 100 CP; 8 Blériot XI cu două locuri cu motoare de 80 CP, deținute de Liga Națională Aeriană, care puteau fi mobilizate în timpul războiului.
  • Avioane școală și de antrenament: 2 Bristol-Coandă "coté a coté"(cu doua locuri,tandem) cu motoare de 50 CP; 2 Bristol-Coandă fără motor; 1 Bristol B.R.7 cu motor de 70 CP; 1 Farman model 1912; 2 Blériot XI cu motoare Anzani de 25 CP (deținut de Liga Națională Aeriană); 1 Nieuport IV cu motor de 50 CP, pilotat de Mircea Zorileanu.

Războiul pentru întregirea patriei 1916-1919 modificare

Articol principal: Corpul Aerian Român⁠(en)

Primul avion de vânătoare al Forțelor Aeriene Române a fost aparatul Nieuport 11, de producție franțuzească, utilizat în timpul acestui conflict.

Perioada interbelică modificare

Al Doilea Război Mondial modificare

Războiul Rece modificare

Cei mai cunoscuți:

- Gen. Parașutist Grigore Baștan (erou și recorder)

- Col. Aviator Mihai Virag (erou)

- Col. Aviator Nicolae Deé (comandant la Ianca)

- Lt. Col. Parașutist Mircea Dărescu (erou)

- Loc. Aviator Pallas Ernestin (erou)

- Gen. Cosmonaut Dumitru Prunariu (erou)

- Col. Cosmonaut Dumitru Dediu (erou)

După 1989 modificare

Structură modificare

Dotare în prezent modificare

Model Imagine Origine Tip Versiuni În uz Note
Avioane
F-16     Statele Unite ale Americii
  Portugalia
Avion de luptă multirol F-16 Block 15 MLU M5.2 17[10]
An-26     România Avion de transport An-26 1[11] va fi menținut în dotare până în 2024 sau mai târziu
An-30     România Avion de cercetare An-30 2[11] pentru misiuni geodezice și în cadrul acordului "Open Skies"
C-27J Spartan     Italia Avion de transport C-27J 7[12]
C-130 Hercules     Statele Unite ale Americii Avion de transport C-130B
C-130H
4
4[13][14]
IAR 99 Șoim     România Avion de antrenament IAR-99
IAR-99C
10[11]
10[11]
Capabil de atac ușor la sol.
Iak-52     România Avion de antrenament Iak-52 14[11] fabricate sub licență la Aerostar Bacău
Elicoptere
IAR 316     România Elicopter de antrenament IAR-316B 7[11] Aérospatiale Alouette III fabricat sub licență. Capabil de atac ușor la sol.
IAR 330 Puma     România Elicopter de transport IAR-330 36[11] 20L, 10 medevac,3 vip, 3 navale .
Elicopter de atac IAR 330 SOCAT 21 [11] 25 inițial,4 s-au prăbușit în accidente.
Alte dotări
RQ-7 Shadow     Statele Unite ale Americii Aeronavă fără pilot Shadow-600 7 11 inițial, 4 s-au prăbușit (1 la Timișoara, 3 în Irak). În dotare din anul 1999.[15]
S-60     Uniunea Sovietică Tun antiaerian CRT 1RL-35M1 250 Va fi înlocuit treptat cu sisteme SHORAD.[16]
MIM-23 Hawk     Statele Unite ale Americii Rachetă sol-aer Hawk XXI 24 8 baterii achiziționate din Olanda.
S-75 Dvina     Uniunea Sovietică Rachetă sol-aer S-75 M3 "Volhov" 6 baterii; inițial au fost livrate 18-20 baterii de către URSS între 1963-1967, modernizate de trei ori.[17]
AN/FPS-117     Statele Unite ale Americii Radar AN/FPS-117E (T) 5 Radar tridimensional cu rază lungă de acțiune aflat în dotare din anul 1998.[18]
P-18     Uniunea Sovietică Radar P-18 Radar bidimensional pe distanțe mici aflat în dotare din anul 1977.[19]
P-37     Uniunea Sovietică Radar P-37 Radar bidimensional pe distanțe mari aflat în dotare din 1975.[20]
TPS-79     Statele Unite ale Americii
  România
Radar TPS-79(R) 19 Radar tridimensional mobil pentru înălțimi mici și medii.[21]
PRV-13     Uniunea Sovietică Radioaltimetru

terestru

PRV-13 Radar pentru determinarea înălțimii aflat în dotare din anul 1978.[22]

Note modificare

  1. ^ International Institute for Strategic Studies (februarie 2022). The Military Balance 2022. Routledge. p. 140-141. ISBN 978-1032279008. 
  2. ^ "1874: Balonul "Mihai-Bravul" și Ascensiunile Sale" (PDF). Ioan Vasile Buiu. . 
  3. ^ a b c Mihail Orzeață, Valeriu Avram (). "Romanian Aviation in the First World War" (PDF). pp. 206–231. 
  4. ^ „Anul 1893”. 
  5. ^ a b Dan Antoniu; George Cicoș (). "Primii pași către o industrie aeronautică în România". 
  6. ^ Gheorghiu, Constantin C. (). Aurel Vlaicu, Un precursor al aviației romanești (ed. Prima Editie). 
  7. ^ a b c d e f g h i j Valeriu Avram (). "Din Istoria Aripilor Românești 1910-1916" (PDF). Buletinul Arhivelor Militare Române. pp. 2–17. 
  8. ^ Antoniu, Dan (). Istoria Ilustrata a Aeronauticii Romane. p. 27. ISBN 978-973-0-17209-6. 
  9. ^ a b „Ultimele avioane MIG LanceR ale armatei au fost scoase din uz. Locul lor va fi luat de avioane de luptă F-16”, Europa Liberă România, , accesat în  
  10. ^ „România și-a completat Escadrila 53 de avioane F-16. Cea de-a 17-a aeronavă a sosit din Portugalia”. Defense Romania. . Accesat în . 
  11. ^ a b c d e f g h Institutul Internațional de Studii Strategice (IISS), The Military Balance 2010, pag. 158
  12. ^ „INFORMAȚIE DE PRESĂ O nouă aeronavă C-27J SPARTAN pentru Forțele Aeriene Române (12.01.2015)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ „Guvernul SUA a donat o aeronavă C-130 Hercules Forțelor Aeriene Române” [The US government has donated a C-130 Hercules aircraft to the Romanian Air Force]. Adevarul.ro. . Accesat în . 
  14. ^ „MApN: tancurile Abrams nu costă 2.5 miliarde de dolari, cât a anunțat Departamentul de Stat, ci 1,07 miliarde, cât a aprobat Parlamentul. Vineri, România primește din SUA a doua aeronavă Hercules C-130H”. Monitorul Apărării și Securității. . Accesat în . 
  15. ^ Stockholm International Peace Research Institute
  16. ^ „S-60 (RoAF.ro)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ „S-75 M3 Volhov (RoAF.ro)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ „FPS-117 (RoAF.ro)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ „P-18 (RoAF.ro)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ „P-37 (RoAF.ro)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ „Gap Filler (RoAF.ro)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ „PRV-13 (RoAF.ro)”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie modificare

  • Valeriu Avram, Istoria aviației militare 1910-2010, Editura Scrib, 2010, ISBN 978-606-92171-8-4
  • Mihai Iliescu, Vasile Bărboi, Tiberiu Marineanu, Marin Stafie, Istoria artileriei și rachetelor antiaeriene române, Editura Modelism, 1996
  • Nicolae Balotescu, Carmen Zgăvârdici, Istoria aviației române, Editura științifică și enciclopedică, 1984

Legături externe modificare