Ughi

Ughiul desemnează moneda de aur ungurească sau transilvăneană imitată după florin (ducat). Ughiul apare în documente sub diverse alte denumiri: zlot de aur, zloți, zloți ungurești și zloți roșii ungurești, galbeni (ungari d’oro), florin unguresc.

Etimologie

Cuvântul românesc ughi este împrumutat din polonă, ug.

Istoric

Moneda este semnalată pe piața românească în secolul al XV-lea și se menține până în secolul al XIX-lea și a avut o valoare relativ constantă în raport cu celelalte specii monetare: la 1586, ughiul valora 100 de aspri; în 1658 valora 1,73 lei; după un secol, 2,75 lei. În 1660 ughiul valora 200 bani (1,5 taleri); în 1671 valora 20 costande; în 1665, 3 florini și 60 dinari; în 1715, 4 florini sau chiar mai mult; în 1750 valora 300 bani. Sub Constantin Brâncoveanu valora 1,5 taleri; în 1728 era definit în Oltenia: „moneta ideale calcolata per un talero leonino e mezzo”; în 1745 înregistrează 1,66 taleri (sau 20 de taleri pentru 12 ughi).

În secolele XV-XVIII, a fost moneda dominantă și a constituit împreună cu talerul (de diferite specii, olandez sau german) sistemul comercial al vremii, cu putere eliberatorie recunoscută de vistierie (vezi Condica Vistieriei Țării Românești Arhivat în 2 octombrie 2013, la Wayback Machine.). Datorită intensei circulații pe piața comercială românească, ughiul a îndeplinit și funcția de unitate metrologică. Trebuie făcută o distincție între diferitele monede de aur, pentru a nu se crea confuzii, întrucât documentele de epocă nu fac acest lucru. În acea perioadă circulau mai multe monede de aur (ungurești, austriece, germane, venețiene etc.) iar în actele de vânzare-cumpărare le putem întâlni pe toate sub denumirea generică de galbeni (destul de rar se face specificația: galbeni venetici, galbeni turcești etc.) Dăm în acest sens respectivele monede de aur împreună cu greutatea lor și cu valoarea lor în monedă de argint.

galbeni venetici / țechini

galbenul olandez 		= 3,494 gr.
	galbenul romano-german (imperial)	= 3,500 gr.
	galbenul unguresc 		= 3,495 gr.
	galbenul venețian		= 3,485 gr.
	galbenul otoman 		= 3,635 gr.

Puritatea galbenilor statelor din cadrul Sfântului Imperiu Romano-German era de 986‰, la fel a ducaților emiși în Țările de Jos și a celor venețieni. Moneda de aur turcească, deși inițial avea o puritate mare - 990,3 ‰ , se va deprecia, ajungând în această perioadă la 950‰.

Între 1690 – 1714 galbenul venetic (ducatul venețian)   = 2,5 taleri
	     1709, galbenul imperial (austriac)		= 4 florini și 30 creițari (în monedă renană)
							= 5 florini și 40 dinari (în monede ungurești)
             1709, galbenul (ducatul) bavarez	        = 3 florini renani
							= 3,6 florini ungurești
	     1694 – 1703, galbenul turcesc		= 1,5 taleri
	     1709. 					= 5 florini ungurești
							= 4,1 florini renani
             1710 – 1711, 3 galbeni 			= 5 taleri
             1715, galbenul unguresc (ughiul)		= 4 florini
             1717, 					= 4 florini și 5 creițari
             1728,					= 1,5 taleri lei
             1745, 					= 1,66 taleri
             1750, 					= 300 dinari 

Este important să nu se facă confuzie între monedele de aur aflate în circulație în Țara Românească la acea vreme și zlotul valah, monedă care, prin denumirea ei, lasă impresia că ar fi bătută din aur. Avem de a face cu o monedă de argint și nu de aur și este vorba, de fapt, de florin (zlot valah sau florin fiind același lucru). Desigur, la origine trebuie să fi fost vorba de o monedă de aur (ducat), însă datorită devalorizării ei de-a lungul timpului, a început să fie bătută din argint, păstrându-i-se doar numele. Dăm mai jos valoarea în alte monede:

Un zlot valah valora în anul

                           1709 = 1 florin și 10 creițari
				= 1,4 florini ungurești
	 		 	= 0,25 galbeni
			   1711	= 88 bani
			   1735	= 80 bani (15 taleri = 25 zloți)
			        = 2 tulți

Bibliografie

• Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
• C.D. Aricescu, Condica de venituri și cheltuieli a Vistieriei de la leatul 7202 la leatul 7212 (1694-1704) în Revista Istorică a Arhivelor României, București, 1873
• Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. V/1, VI, IX/1, XIV/2, XV/2, București, 1881-1920.
• Dinu Giurescu, Anatefterul, Condica de porunci a Vistieriei lui Constantin Brâncoveanu în Studii și Materiale de Istorie Medie, nr. V, 1962, pp. 353-491
• Costin Kirițescu, Sistemul bãnesc al leului și precursorii lui, București 1997
• Bogdan Murgescu, Circulația monetară în Țările Române în secolul al XVI-lea, București, 1996
• Gheorghe Zane, Economia de schimb în Principatele Române, București, 1930
• Mihai Berza, Haraciul Moldovei și Țării Românești în sec. XV-XIX, în Studii și materiale de istorie medie, II, București, 1957, pp. 7-47
• Ruxandra Cămărășescu și Coralia Fotino, Din istoria prețurilor. Evoluția prețurilor cailor în Țara Românească, în Studii și materiale de istorie medie, VI, București, 1973, pp. 225-243.
• Paul Cernovodeanu, Economy and Society in the Romanian Countries in the 17th and mid. 18th Centuries, în Romanian's Economic History, From the beginning to World War II, București, 1994, pp. 75-113
• N. Grigoraș Dările personale ale populației din Țara Românească a Moldovei și dările în bani pentru turci de la întemeierea statului până la reforma lui Constantin Mavrocordat (1359 – 1741) partea I în C.I. serie nouă, an XI, 1980
• Florica Moisil, Monetele din Țara Românească din timpul lui Constantin Brâncoveanu în Cronica arheologică și numismatică, 7, nr. 67-68, București, ian.-febr. 1927, pp. 57-69
• Dragoș Ungureanu, Considerații privind diminuarea numărului tezaurelor monetare între ultimul sfert de secol XVII și prima jumătate a secolului XVIII, în Muzeul Național, nr. XIII, București, 2000, pp. 47 – 71
• Aurel Vâlcu, Monedă reală și monedă de cont în Țara Românească în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în 130 de ani de la crearea sistemului monetar românesc modern, București, 1997, pp. 289-294
• Huszar Lajos, Munzkatalog Ungarn von 1000 bis heute, München, 1979

Vezi și

• Bir