Eudoxiu de Hurmuzachi

Nu confundați cu Eudoxiu de Hurmuzachi (1845).

Eudoxiu Hurmuzaki
Date personale
Născut	29 septembrie 1812 Cernăuca, Imperiul Austriac
Decedat	10 februarie 1874 (61 de ani) Cernăuți, Austro-Ungaria
Frați și surori	Alexandru Hurmuzaki Gheorghe de Hurmuzachi Nicolae Hurmuzaki Constantin Hurmuzaki
Cetățenie	Imperiul Austriac  Austro-Ungaria
Etnie	români Epoca fanariotă
Religie	creștinism ortodox[*]​
Ocupație	politician istoric scriitor avocat
Limbi vorbite	limba germană limba română
Membru al Camerei Deputaților din Consiliul Imperial Austriac
Deputat în Dieta Bucovinei
Partid politic	IND
Alma mater	Universitatea din Viena (drept)
Cunoscut pentru	luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Austro-Ungar, în special din Ducatul Bucovinei; una dintre figurile renașterii naționale a românilor din Bucovina
Membru titular al Academiei Române

Eudoxiu baron de Hurmuzaki, 1873

Eudoxiu baron de Hurmuzachi (sau Eudoxius Freiherr von Hormuzaki) (n. 29 septembrie 1812, Cernăuca, Cernăuți – d. 29 ianuarie/10 februarie 1874, Cernăuți) a fost un istoric, politician austriac (între altele mareșal al Ducatului Bucovinei) și patriot român, membru al Academiei Române, care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; a fost, de asemenea, avocat și scriitor.

Origini

Palatul Hurmuzachi-Logothetti din Cernăuți, locuința lui Eudoxiu Hurmuzachi, azi: (Str. Zankovetskaya colț cu Str. Golovna (Principală)

Hurmuzachi s-a născut într-o veche familie aristocrată (vezi familia Hurmuzachi), ca al doilea fiu al lui Doxachi Hurmuzachi, la domeniul familiei din Cernăuca, Imperiul Austriei (actualmente în Ucraina), în regiunea istorică a Bucovinei. Tatăl său era cunoscut pentru faptul că oferea refugiu liderilor politici români transilvăneni persecutați, intrând în datorii pentru a-i putea ajuta în continuare.

Stema baronului Eudoxiu de Hurmuzachi

Biografie

După absolvirea Liceului în Cernăuți, a studiat în perioada 1830-1836, împreună cu fratele său Constantin Hurmuzaki, la Facultatea de Drept a Universității din Viena.După încheierea studiilor, acesta va demara o serie de cercetări în arhivele statului din Viena, reușind să colecteze un material documentar valoros compus din peste trei mii de acte.

Participă la Revoluția de la 1848, se înscrie în garda națională din Viena, după care se întoarce în Bucovina unde va fi unul dintre susținătorii autonomiei Bucovinei, opunându-se încorporării acestei regiuni în Galiția. La sfârșitul anului 1848, ministrul justiției, baronul Alexander von Bach, l-a chemat la Kremsier ca să ajute la decretarea hotărârilor luate și adoptarea regulamentelor pentru Bucovina cu cunoștințele sale speciale și locale, apoi i-a fost încredințată traducerea codului civil și codului penal din limba germană în limba română. Tot în acest timp a devenit colaborator al ziarului politic „Bucovina” care a contribuit mult în pregătirea unei noi ere pentru această țară. Ziarul a fost publicat în limba română și germană, fiind editat de către frații săi Gheorghe și Alexandru. În anul 1850 a fost numit de către cavalerul Anton von Schmerling, pe atunci ministru al justiției, membru al comisiei pentru elaborarea unui lexicon de terminologie juridică în limba română. El a preluat de asemenea examinarea manualelor românești pentru școlari utilizate în Bucovina, mai departe a tradus câțiva ani edictele și legile imperiale în limba sa maternă. Eudoxiu, a trăit, cu scurte întreruperi, mai mulți ani la Viena, practicând studii istorice privind Bucovina. I-a fost acordată permisiunea de utilizare a arhivelor imperiale, ceea ce a fost și foarte util pentru studiul său de istorie, început în 1851, la universitatea vieneză. Mai târziu a călătorit mereu între capitală și Cernăuți.

Petiția către împăratul Austriei pentru transformarea provinciei galițiene Bucovina într-un ducat a coroanei cu acest nume, a fost susținută și subscrisă de mulți respectați români bucovineni, între ei și Eudoxiu, împreună cu frații săi Alexandru, Constantin, Gheorghe și Nicolae. Petiția a fost formulată și postulată de Iordachi Wassilko de Serecki, în 1849, în „Promemoria [memorand] privind petiția țării (landului) Bucovinei din anul 1848”/„Promemoria zur Bukowiner Landespetition vom Jahre 1848“, scrisă în limba germană și română. Cererea a fost conformată, dar pusă în aplicare de abia în 1861. A susținut de asemenea și unirea Principatelor Române.

În 1861, Eudoxiu a fost ales deputat în Dieta Bucovinei pentru județul Câmpulung Moldovenesc-Solca. La 8 februarie 1862, el a fost numit adjunct al mareșalului Bucovinei Eugenie Hacman de către împăratul Franz Joseph I, și după demisia lui, pe data de 5 decembrie 1862, a devenit noul căpitan al țării. Politicianul a deținut această funcție cu zel și devotament față de interesele familiei imperiale austriece, Imperiul Austriac și Ducatul până în 1870. De asemenea, politicianul a fost ales pentru legislatura a II-a deputat în Consiliului Imperial (Reichsrat), dar a putut fi învestit, din cauza unei pneumonie suferite, de abia pe 23 septembrie 1867.

Prin rezultatul alegerilor pentru parlamentul Bucovinei din 1870, Partidul Federalist Român a câștigat majoritatea mandatelor deputaților, și prin urmare, Alexandru baron Wassilko de Serecki a fost ales nou mareșal, la 16 august 1870. Colapsul cabinetului lui Alfred conte Potocki la Viena a provocat schimbări în raportul de forțe în parlament și, pe 16 decembrie 1871, Eudoxiu a fost din nou numit căpitan al ducatului. Această funcție a îndeplinit-o până la moartea sa în 1874.

Hurmuzaki s-a simțit foarte onorat pentru primirea sa în Academia Română la București, pe 2 august 1872.

Cu data atribuirii, pe 6 mai 1872 și diplomei de la Viena din 20 februarie 1873, în conformitate cu cea mai înaltă rezoluție al împăratului Franz Joseph I al Austriei, i-a fost acordat titlul personal de baron, ca semn de recunoaștere a serviciilor sale pentru imperiu și țară precum ca urmare a nobilimii vechi a familiei sale.

Istoricul ucrainean Ivan Snigur îl consideră pe Hurmuzachi "un anti-ucrainean și unul dintre fondatorii pseudo-istoriei șovine românești" (conform teoriei ucrainene, românii au fost mereu minoritari în Bucovina. Acest lucru a fost demontat atât de recensămintele din România Mare - considerate de ucraineni ca fiind fraudate -, cât și de cele din Imperiul Austro-Ungar).

Epilog

Baronul a avut o fată, Eufrosina (mama lui Dimitrie Petrino). Ultimul mareșal al Bucovinei a fost nepotul lui de frate, Alexandru baron de Hurmuzaki. În calitate de cetățean și demnitar al Imperiului Austro-Ungar, Eudoxiu a luptat mereu pentru drepturile românilor din tot imperiul, în special pentru cei din Bucovina, devenind așa împreună cu frații săi, una dintre figurile importante ale renașterii naționale românești. Pentru această atitudine compatrioții săi de ieri și astăzi au fost și sunt foarte recunoscători. Deja în 1860, drept recunoștință, oamenii din Câmpulung i-au ridicat o movilă de piatră, numind-o „Movila lui Hurmuzachi”. În zilele noastre, numeroase instituții poartă numele acestui mare român: Multe școli, de exemplu, celebrul „Obergymnasium” din timpurile imperiale în Rădăuți, sau „Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de pretutindeni” afiliat Ministerului Afacerilor Externe. Dar, de asemenea, o mulțime de străzi și piețe, răspândite peste tot în România, sunt denumite după el. Este înmormântat în cimitirul ortodox român din Cernăuți.

Opere

El a scris un total de unsprezece cărți științifice și istorice, între ele cele cinci volume faimoase „Documente privitoare la Istoria Românilor”. În ceea ce privește, lucrarea amplă privind istoria românilor, aceasta a rămas neterminată, relatarea evenimentelor oprindu-se la anul 1782. În ceea ce privește această lucrare de proporții, relatarea cronologică a evenimentelor predomină în detrimentul interpretărilor. Guvernul regal român a considerat că ar fi datoria sa să publice aceste cinci volume, plătite cu bani publici. A explorat cu minuțiozitate arhivele vieneze de unde a cules documentele care au stat la baza Colecției Hurmuzaki.

Bibliografie

• I. G. Sbiera, "Hurmuzachi," Enciclopedia Română, (1900), II, 736-739.
• Nicolae Bănescu "Corespondența familiei Hurmuzaki cu Gheorghe Bariț" Vălenii de Munte, 1911.
• Teodor Bălan "Frații George și Alexandru Hurmuzachi și ziarul Bucovina", Cernăuți, 1924.
• Teodor Bălan "Activitatea refugiaților moldoveni în Bucovina", Sibiu, 1944.
• Mihai-Ștefan Ceaușu, „Die historische Entwicklung der rumänischen politischen Parteien in der Bukowina und ihre bedeutendsten Vertreter im Reichsrat und Landtag (1861-1914)“ Institut für Geschichte "A. D. Xenopol" der Rumänischen Akademie
• Emil Satco, "Enciclopedia Bucovinei", vol. I, Iași, 2004.

Legături externe

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – H
• en Istoria domeniului Cernăuca Arhivat în 30 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• en James Chastain, Hurmuzachi Brothers Arhivat în 27 mai 2006, la Wayback Machine., in online "Encyclopedia of 1848 revolutions"
• Patrioti cu inima, cu fapta^{[nefuncțională]}, 5 decembrie 2005, Carmen Preotesoiu, Jurnalul Național