Glanda lui Skene

Glandele lui Skene (Glandele vestibulare mici, Glandele parauretrale) sunt amplasate în partea anterioară a vulvei, în jurul uretrei. Petru prima dată, glandele parauretrale au fost descrise de către ginecologul american de origine germană Alexander Skene în 1880.

Glanda lui Skene
Skenes gland RO.png
Poziția orificiului canalului drept, față de meatul urinar, al glandei lui Skene pe suprafața vestibulului vaginal al vulvei
Detalii
Latinăglandula vestibularis minores
Originea embrionarăSinusul urogenital
Parte aVulvei
SistemAparatul genital feminin
Resurse externe
Gray'sp.1213
TAA09.2.01.017
FMA20083
Terminologie anatomică

StructurăModificare

Glandele lui Skene reprezintă organe duble, au forma unor tuburi subțiri și ramificate, adiacente porțiunii inferioare ale uretrei. Lungimea tuburilor ramificate poate măsura peste 4 cm. Din punct de vedere histologic, pereții tuburilor sunt alcătuiți dintr-un strat de celule epiteliale columnare și un strat de celule secretorii cilindrice prevăzute cu microvili.[1][2] Canalele de excreție ale glandelor, aproximativ, sunt paralele și însoțesc uretra pe o distanță de 1,5 cm.[3] Orificiile canalelor glandelor Skene sunt amplasate pe părțile laterale față de meatului urinar.[4]

FuncțieModificare

Secreția glandelor lui Skene, în combinație cu cea a glandelor sebacee și descuamația epitelială ale mucoasei labiilor, produce o substanță cu aspect alb-lăptos, numită smegmă.[5] Unii ginecologi sunt de părerea că fluidul elaborat de aceste glande menține nivelul potrivit al umidității orificiului uretral și poate avea proprietăți antimicrobiene care protejează tractul urinar de infecții.[6]

Totuși, rolul glandelor este disputat, în special, importanța lor în viața sexuală a femeii. Unii medici afirmă că lichidul eliminat de unele femei în timpul orgasmului („ejacularea feminină”) provine din aceste glande. Datorită amplasării sale în apropierea peretelui anterior al vaginului se presupune existența unei legături între glandele Skene și sursa orgasmul în punctul G.[7]

OmologieModificare

Structura microscopică și conținutul substanței secretate prezintă afinități cu prostata masculină.

ReferințeModificare

  1. ^ DAGUR, G.; et al. Clinical implications of the forgotten Skene's glands: A review of current literature. Polish Annals of Medicine , 23, 2016, pp. 182 – 190. DOI: 10.1016/j.poamed.2016.02.007
  2. ^ Zaviacic, M; Jakubovská, V; Belosovic, M; Breza, J (2000). "Ultrastructure of the normal adult human female prostate gland (Skene's gland)". Anatomy and Embryology. 201 (1): 51–61. doi:10.1007/PL00022920 (inactive 21 July 2019). PMID 10603093.
  3. ^ Zanoschi, C.; Moldovanu, R. Uretra femenină - implicații anatomo-clinice. Anatomie și tehnici chirurgicale Jurnalul de Chirurgie, Nr. 1, Vol. 11, 2006, pp. 98-102 [ISSN 1584 – 9341]
  4. ^ FARAGE, Miranda A.; MAIBACH, Howard I. The vulva: physiology and clinical management. Second edition. Boca Raton: CRC Press (SUA), 2018. 352 p. ISBN 9781498752435 (pack : hardback : alk. paper) | ISBN 9781498752459 (ebook (Vitalbook)) | ISBN 9781498752442 (ebook (PDF))
  5. ^ FURĂU, Gheorghe. Ginecologie. 2005. 238 p.
  6. ^ A female prostate?". Berkeley Wellness, University of California at Berkeley. 18 April 2013.
  7. ^ Dwyer, Peter L. Skene’s gland revisited: function, dysfunction and the G spot. International Urogynecological Journal, 23, 2012, pp. 135–137.

Legături externeModificare

Nedelciuc, Boris. Punctul G și “prostata femeilor”. Health & Beauty Online Journal, 22 octombrie 2015.