Glosar de alpinism

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Prezentul glosar de alpinism conține termeni din domeniul drumeției și explorărilor montane, precum și noțiuni geografice, ecologice și tehnice conexe subiectului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • ablațiune:
- transport al materialului rezultat din dezagregarea rocilor;
- reducerea masei unui ghețar prin topire, evaporare sau desprinderea aisbergurilor.
  • abrupt:
- porțiune dintr-un versant muntos, stâncos, puternic înclinat, formând pereți (ex: Bucegi, Piatra Craiului, etc);
- (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
  • ac - stâncă izolată și ascuțită (colț) caracteristică zonelor de abrupt. (ex: Acele Morarului, Bucegi).
  • accident - neregularitate a reliefului apărută ca rezultat al interacțiunii agenților interni și externi.
  • acroșare - tehnică de cățărare sportivă care constă în agățarea unei prize înalte, cu vârful sau călcâiul piciorului, care devine o "a treia mână".
  • agest(ru) - aluviune sau îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apele repezi și formând un fel de stăvilar la cotitura unui râu.
  • Alien - dispozitiv mobil de asigurare, din categoria "nucilor active", care se fixeaza in fisuri mici; sunt asemănătoare friendurilor, cu patru came și tijă flexibilă.
  • alpenștoc - baston lung, cu vârf metalic ascuțit, folosit în alpinism; baston de munte (vezi și piolet).
  • alpin - zona cea mai înaltă a unui munte, începând de la circa 1.900 m altitudine.
  • alpiniadă - concurs de alpinism între mai multe țări, care constă în întreceri contratimp pe trasee de cățărare (vara) și pe trasee de alpinism (iarna).
  • alpinism:
- categoria ascensiunilor pe munte, pe jos, ca divertisment;
- exercițiu fizic de mare curaj, depus cu scopul atingerii unor puncte dificile dintr-o zona de abrupt; cel care execută acest gen de exercițiu fizic se numește alpinist.
- ascensiune pe munte în zone abrupte, stâncoase sau cu zăpadă permanentă, pe trasee nemarcate sau neamenajate și care necesită un echipament tehnic specific.
  • alpinism tehnic - vezi cățărare alpină.
  • alpinism utilitar - efectuarea de cățărări pe clădiri, structuri etc., folosind echipament specific alpinismului, în scopul efectuării unor intervenții.
  • altitudine - înălțimea unui punct de pe suprafața terestră, calculată față de nivelul mării sau față de un punct de referință.
  • alungire - prelungirea corzii de alpinism sub sarcină, mai ales la căderea capului de coardă, pentru reducerea forței de șoc.
  • alveolă - scobitură cvasicirculară generată de coroziune, atunci când vântul este perpendicular față de abrupt.
  • amonte, în ~ - în susul văii, al apei; mai aproape de izvoare (vezi și aval).
  • ancoră - piesă metalică ce se fixează în stâncă, într-o gaură forată artificial, pentru asigurarea împotriva căderii.
    • ancoră chimică - ancoră care se fixează în gaură prin intermediul unui adeziv special.
    • ancoră de zăpadă - dispozitiv de asigurare în zăpadă și care poate fi: ancoră profil V sau deadman.
    • ancoră profil V - cornier lung de circa 50 cm din duraluminiu care se îngroapă în zăpadă, lăsând la suprafață numai capătul buclei de coardă.
  • arcadă - element de relief în formă de arc, întâlnit în general în zonele calcaroase.
  • arșiță - suprafață de teren defrișată prin foc; fâneață sau pășune montană având această proveniență.
  • asigurare - mijloc de evitare sau limitare a căderii alpiniștilor; se realizează cu ajutorul cordelinelor , carabinierelor, pitoanelor, pioleților cu caracter fix (in locurile de regrupare sau odihnă) și cu caracter mobil (în ascensiune).
  • aval, în ~ - în josul văii, al apei (vezi și amonte).
  • avalanșă - masă de zăpada, gheață sau grohotiș care se deplaseaza rapid pe versanții înclinați ai unui munte, în virtutea legii gravitației (sinonim: lavină).
  • aven - puț natural, vertical, întâlnit în zonele calcaroase, uneori comunicând în partea inferioară cu o galerie subterană.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • bavareză - tehnică de cățărare liberă, constând în acțiunea prizelor de mână și apăsarea prizelor de picior (sinonim tehnica Piaz).
  • brană - porțiune de lățime variabilă, dar în general redusă, care înconjoară un versant și folosită la deplasări (sinonim poliță).
  • berbeci - stânci rotunjite de actiunea foștilor ghețari cuaternari, având aspectul unor spinări sau frunți de berbec; se întâlnesc în căldările înalte ale Carpaților și în nordul Rusiei și al Poloniei.
  • batcă - porțiune mai înaltă, situată pe o culme submontană sau pe o măgură (exemple: Ceahlău, Piatra Craiului).
  • biserică - formă de relief (turlă înaltă) întâlnită în zonele montane calcaroase (exemplu: Retezatul Mic).
  • bivuac - adăpost pentru noapte făcut de alpiniști sau turiști.
  • blid - nume dat de localnici unor căldări glaciare mici.
  • bouldering - formă de cățărare întreprinsă fără asigurare (fără corzi de siguranță), limitată la rute foarte scurte, astfel încât căderile să nu producă accidente; vezi și buildering.
  • brână - porțiune stâncoasă de lățime variabilă, suspendată de-a curmezișul unei zone de abrupt.
  • buclă - bucată de coardă sau chingă, având capetele înnodate sau cusute între ele.
  • buildering - urcarea pe o suprafață construită de om, care inițial nu a fost destinată cățărării, fără utilizarea mijloacelor de asigurare: corzi, ventuze, cuie sau pitoane (vezi și bouldering).
  • bulz - formă de relief submontan care reprezintă resturile unui con vulcanic stins, acoperite cu pădure, cu aspectul unei căpățâni de zahăr (poate fi întâlnit în Munții Metaliferi, în Munții Oaș); vezi și cornet.
  • bunget - partea cea mai ascunsă și mai deasă a unui masiv păduros și greu de străbătut.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • canion - porțiune de vale de abrupt, adâncă și foarte îngustă, cu pereți verticali.
  • canyoning - sport extrem care utilizează tehnicile de cățărare și urmărește parcurgerea unui canion de-a lungul apei acestuia.
  • cap de coardă - alpinistul care se găsește în fruntea echipei alpine și poartă capătul cel mai avansat al corzii și care este cel mai experimentat sportiv din echipă.
  • carabinieră - inel metalic, prevăzut cu o clapetă care se deschide spre interior și care servește la atașarea de pitoane a corzilor sau a scărițelor.
  • carst - fenomen complex întâlnit în zonele calcaroase și care se concretizează prin: peșteri, doline, avene, cheiuri, defileuri etc.
  • cascadă - cădere de apă peste una sau mai multe trepte de pe cursul unei văi; echivalente: vânturiș (Bucegi), duruitoare (Ceahlău).
  • cascadă de gheață - scurgere de apă înghețată, pe care cățărarea se efectuează cu un echipament special.
  • cățărare artificială - stil de cățărare în care se folosește orice mijloc natural sau artificial pentru înaintarea pe perete; altă denumire: cățărare mecanică.
  • cățărare mecanică - vezi cățărare artificială.
  • cățărare solitară - cățărare fără existența unui coechipier, dar folosind pentru auto-asigurare mijloace și tehnici specifice.
  • cârșie - înălțime calcaroasă împădurită sau nu, prezentând porțiuni abrupte.
  • centură complexă de siguranță - centură de tip ham, folosită mai ales în alpinismul utilitar sau în situații de urgență, de coborâre, de salvare etc.
  • chei - vale îngustă, cu pereți înalți și abrupți, care se formează acolo unde apa exercită o puternică eroziune.
  • cheie de picior - fixarea piciorului într-o fisură pentru realizarea unei prize.
  • chică - formă de relief submontan, echivalând cu un vârf rotunjit (de exemplu în Munții Făgăraș).
  • cioacă - formă de relief domoală, acoperită de vegetație.
  • circ glaciar - formă de relief adâncită, cu contur circular și cu aspect de amfiteatru, rezultată prin acțiunea de eroziune exercitată de un ghețar pe suprafața bazinului de acumulare a gheții (sinonime: căldare glaciară, zănoagă).
  • ciuceve - versanți abrupți ai unei văi pe cursul unor chei (exemplu: Ciucevele Cernei).
  • claie - formă de relief tronconică, pe culmea sau cresta unui munte.
  • clăbucet - formă de relief sub-montană (sub-alpină) cu aspect rotunjit și acoperită de pădure (exemple: Clăbucetul Taurului, Clăbucetul Baiului, Prahova).
  • clădărie - îngrămădire haotică de stânci.
  • cleanț - trecătoare printre dealuri (exemplu Cleanțul Cozmii din Retezat); vezi și colț, țanc.
  • climbing wall - construcție artificială asemeni unui perete montan utilizată de către cățărători pentru antrenament, divertisment sau concursuri.
  • clin - pantă cu înclinație variabilă a unui munte sau a unei văi; vezi și coastă, versant.
  • coamă - culmea îngustă, situata la intersecția planurilor înclinate a unor versanți opuși; sinonime: culme, creastă, dungă, spinare.
  • coardă - mănunchi de mii de fibre sintetice de aceeași lungime, cu diametrul variind în general între 8 și 12 mm; se utilizează la coborâre și urcare.
  • coastă - povârnișul unui deal, al unui munte, al unei văi etc.; vezi și clin, versant.
  • coborâre în rapel⁠(d) - operație care se efectuează de-a lungul corzii⁠(d) bine ancorate și asigurate, pe pereți cu înclinație foarte mare; se realizează prin balansări și împingeri succesive cu picioarele în perete, în timp ce mâinile filează coarda.
  • colț - vârf stâncos al unui munte (vezi și cleanț, țanc).
  • colțari - dispozitiv metalic, având 6 - 8 vârfuri ascuțite, care se aplică pe talpa bocancilor, pentru a ușura ascensiunea unei pante de zăpadă întărită sau de gheață.
  • concrețiuni - forme diverse de depunere a carbonatului de calciu (lapte de piatră) pe pereții unei peșteri (stalactite, stalagmite, coloane, pânze, baldachine, bazinete, ghirlande, cristale, etc.)
  • cordelină - frânghie mai mică (cu diametrul de 4-7 mm) pentru transportul de materiale sau oameni.
  • cornet - formă de relief echivalent cu bulzul ca înfățișare, de origine calcaroasă.
  • cornișă - obstacol proeminent, de forma unei streșini stâncoase, situate în partea superioară a rupturilor de pantă, a săritorilor sau pe desfășurarea unui perete stâncos, perete sau porțiune de perete înclinat mai mult decât verticala; sinonim: cornișă.
  • corugă - vale de abrupt, stâncoasă.
  • costiș - se folosește pentru a arăta mersul în lungul unei coaste, în urcuș sau coborâș ușor, spre deosebire de linia de cea mai înaltă pantă (sinonim: de-a coasta).
  • covată - vezi curmătură.
  • cramponaj - utilizare a crampoanelor; fixare cu crampoanele.
  • creastă - vezi coamă.
  • crevasă - despicătură verticală într-un ghețar montan.
  • crupă - formă de relief din două versante care se unesc după o linie.
  • culme - vezi coamă.
  • cumpănă de ape - linia de separație dintre două bazine hidrografice sau dintre două văi învecinate; coincide în general cu coama sau creasta unui munte.
  • curătură - loc despădurit prin defrișare și folosit ca pășune; echivalent: runc.
  • curmătură - locul unde coama sau creasta unui munte coboară apreciabil sub nivelul general al acestuia, permițând trecerea de pe un versant pe celălalt (sinonime: covată, șa, tarniță, prislop).
  • custură - creastă stâncoasă, îngustă și prăpăstioasă, specifică zonelor alpine glaciare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • deadman - ancoră de zăpadă sub formă de lopățică, prevăzută cu cablu de ancorare și care se îngroapă în zăpadă pe direcția de cădere, funcționând ca un plug în caz de solicitare.
  • deal - formă de relief convexă, mai rar plată sau ascuțită, în general cu înălțimi cuprinse între 200 și 800 de metri.
  • defileu - vale transversală îngustă cu pereții abrupți, caracteristică râurilor care străbat regiuni muntoase.
  • derivație - ramificație a unui traseu turistic, având drept obiectiv un anumit punct interesant.
  • distanță de cădere - distanța maximă între două puncte de ancorare.
  • dolină - o adâncitură sub formă de pâlnie, fenomen geologic întâlnit în zonele carstice și care rezultă din acțiunea dizolvantă a apelor de suprafață asupra calcarului.
  • dos (de munte) - versant cu expunere către nord, umbrit (vezi și față de munte).
  • dungă - vezi coamă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • emergență - vezi izbuc.
  • escaladă - ascensiunea unui perete de stâncă, fie prin cățărare liberă, fie cu ajutorul unor ustensile specifice alpinismului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • față (de munte) - versantul cu expunere la sud (însorit) (vezi și dos).
  • făgaș - urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul.
  • fereastră - despicătură îngustă pe linia unei creste montane, în general abruptă și care face dificilă continuarea drumului (sinonim: strungă; vezi și portiță).
  • filare (a unei coarde) - procesul în care un membru al echipei de alpinism urcă pe traseu, iar ceilalți membri ai echipei îl urmează, fie că urcă sau coboară, folosind o singură coardă⁠(d) de legătură între ei.
  • firn - zăpadă frecventă de pe munții înalți, devenită granulară în urma topirilor și înghețărilor repetate.
  • fisură - crăpătură îngustă practicată într-un perete stâncos ca urmare a acțiunii apelor meteorice asupra acesteia și care uneori servește la cățărat.
  • fosilă - peșteră pe care nu o (mai) străbate un curs de apă.
  • fundul văii - linia cea mai joasă a unei depresiuni.
  • funicular:
- frânghie de alpinism întinsă peste o prăpastie, o crăpătură sau o prăbușire pentru a trece oameni și materiale;
- mijloc de transport aerian pentru transportat materiale sau persoane, format din cabluri purtătoare de vagonete.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • galerie - culoar strâmt, rezultat al scurgerii apelor prin diaclazele care intersctează culoarele de calcare.
  • gâlmă - denumire regională pentru un vârf de munte de înălțime modestă.
  • genune:
- prăpastie adâncă, abis;
- (pe cursul unei ape) lac întins cu adâncime foarte mare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • ham - centură de siguranță croită sub chingă (sub forma unui scaun în jurul coapselor).
  • ham complet - ham format atât din chinga care se fixează pe bazin și coapse, cât și din cea care se fixează pe piept (vesta).
  • hățaș:
- cărare făcută de animale sălbatice prin pădure;
- drum râpos, abrupt, cu coaste repezi.
  • hățiș - desiș, pădure tânără deasă si încâlcită, greu spre foarte greu de străbătut, ce apare de obicei după tăierea unei păduri mature.
  • hău - prăpastie mare, gol adânc.
  • hidrografie - (în sens restrâns) rețeaua generală de văi și de ape care străbate o anumită zonă.
  • horn - spărtură îngustă și adâncă, practicată în peretele unui munte și care permite trecerea alpiniștilor (vezi jgheab).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • jgheab - scobitură mai largă decât un horn, practicată pe un versant; vezi și: șiștoacă, vâlcea, văiugă.
  • jugulare - chingile cu care se fixează casca pe cap.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • kevlar - material compozit, rezistent și neinflamabil, din care se fabrică piese de echipament alpin: corzi, cordeline sau piese de îmbrăcăminte.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • lavină - vezi avalanșă.
  • lăsătoare - loc liber, sub forma unui culoar, în mijlocul unor întinderi acoperite de jnepenișuri.
  • lungime de coardă - etapă de cățărare corespunzând ca lungime cu cea a coardei (40-50 m).
  • luminiș - vezi poiană.
  • lungime de coardă - etapa de cățărare corespunzând ca lungime cu cea a coardei (40-50 m).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • marcaj turistic - ansamblu de semne dispuse în locuri vizibile, pentru a indica turiștilor un anumit drum sau traseu turistic.
  • martoane - grămezi de crengi și trunchiuri provenite din defrișarea plantelor lemnoase din pajiști (jneapăn, ienupăr).
  • măgură:
- formă de relief aproape conică care se ridică deasupra zonei înconjurătoare;
- culme submontană în general împădurită.
  • momâie - piramidă din lespezi de piatră ridicată de localnici pentru orientare în teren (de exemplu în Munții Retezat); sinonim: om de piatră.
  • morenă - masă de material detritic (nisip, pietriș, bolovăniș), transportată de ghețari și lăsată acolo unde se topește gheața.
  • muchie - linia de culme a unui munte sau a unei creste de munte.
  • muncel - formă de relief de o înălțime modestă, în general făcând parte dintr-un grup.
  • mutătoare - stână sau bordei ocupat periodic și numai pentru o perioadă a sezonului pastoral.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • nișă - grotă în stâncă, de mici dimensiuni, unde se odihnesc alpiniștii în timpul traseelor mai lungi (exemplu: Fisura Albastră din Bucegi).
  • nod - realizarea unui ochi pe coardă, cu un scop anume, cum ar fi legarea a două fire între ele.
  • nod autoblocant - nod care se blochează atunci când este încărcat cu greutate.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • obcină:
- culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți;
- înălțime acoperită de pădure.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • padină:
- porțiunea inferioară a unei văi abrupte, mai largă, cu vegetație și în general umedă;
- poiană cu aspect de depresiune.
  • paravalanșă - zid de piatră sau de beton pentru apărarea unei căi de comunicație contra avalanșelor de zăpadă.
  • pas - punctul de trecere de pe un versant pe altul al unui grup de munți, folosind invariabil o curmătură (sinonim: trecătoare).
  • peșteră - scobitură adâncă, în general desfășurată pe mai multe galerii, determinată în zonele carstice de acțiunea dizolvantă a apelor asupra calcarelor (sinonim: grotă).
  • piatră grăitoare - stâncă izolată pe culmea unui munte, unde frecvent se formează ecouri.
  • picior de munte - ramificație a unui masiv muntos, ramură a unei culmi montane, pornind, în general, dintr-un pisc dominant.
  • piemont - formă de relief situată la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă.
  • pinten - porțiune de creastă ascuțită și abruptă care se ridică brusc, întrerupând linia descendentă a crestei.
  • piolet - instrument asemănător cu un mic târnăcop, folosit de alpiniști la escaladări, în special în zonele cu zăpadă sau gheață (vezi și alpenștoc).
  • pisc - vârf stâncos ascuțit (de obicei fără vegetație) al unui munte.
  • piton - țăruș metalic, care se fixează în fisurile de stâncă, având la capăt un inel prin care se introduce coarda sau scara și care servește la asigurarea alpiniștilor în timpul escaladărilor.
  • plai:
- partea mijlocie sau superioară a unui munte sau deal, slab înclinată, acoperită cu pajiști;
- drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă.
  • platou - zona plană, ușor înclinată, care încununează unii masivi muntoși, de structura conglomeratică, reprezentând o formă de relief structurată; sinonim: pod.
  • poală - zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.).
  • pod - vezi platou.
  • poiană - suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori (sinonim: luminiș).
  • poliță - vezi brană.
  • portiță - loc de trecere printre stânci, care permite de obicei traversarea unei culmi (vezi și fereastră).
  • potecă - vezi cărare.
  • prelucă - (regionalism) poiană mică într-o pădure, între munți sau între dealuri, pe valea unei ape.
  • pripor:
- coastă de deal sau de munte, pantă abruptă; povârniș;
- adăpost de iarnă pentru oi, făcut din împletitură de nuiele sau din stuf și acoperit cu paie, trestie, cetină de brad etc.
  • prislop - vezi curmătură.
  • priză - asperitate, proeminență a unei stânci de care se poate apuca un alpinist în timpul cățărării.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • rachete (de zăpadă) - împletituri din sfoară care imită o paletă de tenis și care se adaptează la bocanci pentru mersul pe zăpadă.
  • ramonaj - escaladare prin interiorul unei formații stâncoase.
  • rapel (coborâre în ~) - coborârea pe o coardă cu ajutorul unui sistem de frânare numit ochi de rapel și care permite recuperarea coardei după terminare.
  • ravenă - șanț larg format de o pantă datorită puternicei eroziuni de suprafață.
  • regula celor trei contacte - principiu care prevede asigurarea unui minim de trei puncte solide în perete (de exemplu ambele mâini și un picior, ambele picioare și o mână, genunchi, cot etc.), verificate în prealabil și care pot fi: proeminențe, scobituri, pitoni.
  • repeziș - zonă de înclinație mijlocie și relativ uniformă, în profilul longitudinal al unei văi; când această înclinație se apropie de verticală, porțiunea respectivă devine concavă.
  • resurgență - vezi izbuc.
  • Reverso⁠(d) - dispozitiv patentat de asigurare, utilizat pentru a controla coarda cățărătorului, proiectat pentru a permite asigurarea în ambele direcții și pentru a facilita coborârea controlată pe coardă.
  • runc - vezi curătură.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • Salvamont - organizație pentru salvarea celor rătăciți sau surprinși de viscole ori avalanșe în munți.
  • sălaș - așezare, gospodărie izolată, specifică regiunilor cu fânețe, locuită numai în perioada lucrărilor agricole.
  • săritoare - treaptă de înălțime variabilă care întrerupe cursul descendent al unei văi de abrupt, ruptură de pantă, denivelare în firul unei văi; poate fi utilizată pentru depășirea văilor.
  • scoc:
- jgheab pentru transportul lemnelor;
- vale adâncă sub formă de jgheab.
  • seninari - stânci golașe de culoare deschisă, foarte înclinate, situate în zonele de abrupt ale unor masivi calcaroși.
  • sohodol - vale seacă în regiuni calcaroase.
  • sorb - loc de pierdere în pământ a unui curs de apă situate sub oglinda acestuia și în care scurgerea apei se face sub presiune.
  • spălătură - stâncă golașă, de o înclinație mai redusă, lustruită de acțiunea apelor de ploaie sau a zăpezilor.
  • spinare - vezi coamă.
  • strungă - vezi fereastră.
  • surplombă - vezi cornișă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • șa - vezi curmătură.
  • șipot:
- izvor a cărui apă țâșnește cu putere și este captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă;
- jgheab, țeavă prin care se captează apa unui izvor;
- loc unde o apă curge repede; vârtej.
  • șiștoacă - șanț stâncos și îngust, puternic înclinat, care brăzdează versantul abrupt al unui munte; vezi și: jgheab, vâlcea, văiugă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- tehnică de alunecare pe o coardă întinsă cu ajutorul unui dispozitiv similar unui scripete;
- coarda sau sistemul de coarde folosite în această tehnică.
  • trecătoare - vezi pas.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • uluc (glaciar) - sector alungit al unei văi glaciare, în pantă mică și constituind, de regulă, o treaptă inferioară și cea mai întinsă a acesteia.
  • umăr - treaptă orizontală și de mici dimensiuni pe traiectul unei creste și precedând o căldare glaciară pronunțată a acesteia.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • vale - formă de relief, îngustă și alungită, cu panta în descreștere în aval, creată prin acțiunea apelor curgătoare.
  • vale glaciară - vale largă, cu profil transversal în formă de U, formată prin eroziunea ghețarilor; în cadrul acesteia se disting: circul glaciar (fosta zonă de acumulare a zăpezii) în partea de sus și ulucul glaciar (locul unde s-a scurs ghețarul).
  • vale oarbă - vale închisă de un perete, la baza căruia se pierde apa.
  • văiugă - vale îngustă și puțin adâncă; vezi și: jgheab, șiștoacă, vâlcea.
  • vâlcea:
- vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară; vâlcică; vezi și jgheab, șiștoacă, văiugă.
- pârâu mic de-a lungul unei vâlcele.
  • vânturiș - cascadă mică.
  • vârf - partea (punctul) cea mai de sus (uneori ascuțită) a anumitor forme de relief (stâncă, deal, munte); vezi și pisc.
  • versant - față a unui masiv muntos; versantele sunt oponente în cazul unei culmi, creste sau spinări și divergente în cazul unui bloc montan; vezi și clin, coastă.
  • viroagă - vale mică, râpoasă, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu; albia unui torent, cu malurile adânci și abrupte.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și

modificare

Bibliografie

modificare
  • Tiberiu Căileanu, Mic dicționar al sporturilor, Editura Albatros, București, 1984.

Legături externe

modificare

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.