Heinrich Rose

chimist german
Heinrich Rose
Date personale
Născut[5][6][7][8][9] Modificați la Wikidata
Berlin, Regatul Prusiei[10][11] Modificați la Wikidata
Decedat (68 de ani)[5][6][7][8][9] Modificați la Wikidata
Berlin, Regatul Prusiei[10][12] Modificați la Wikidata
Frați și suroriGustav Rose[*][[Gustav Rose (German mineralogist and university teacher (1798-1873))|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul Prusiei Modificați la Wikidata
Ocupațiechimist
mineralog[*]
cadru didactic universitar[*]
farmacist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană[6] Modificați la Wikidata
Activitate
InstituțieUniversitatea Humboldt din Berlin  Modificați la Wikidata
Alma MaterUniversitatea Christian-Albrecht[1]  Modificați la Wikidata
OrganizațiiSocietatea Regală din Londra
Academia de Științe din Berlin
Academia Regală Suedeză de Științe
Bayerische Akademie der Wissenschaften[*][[Bayerische Akademie der Wissenschaften (academy of sciences)|​]]
Academia de Științe din Sankt Petersburg[*]
Academia Americană de Arte și Științe[*]
Academia Rusă de Științe
Academia Leopoldină
Académie nationale de médecine[*][[Académie nationale de médecine (French organization)|​]]  Modificați la Wikidata
Conducător de doctoratJöns Jakob Berzelius[2]
Jöns Jakob Berzelius[1]  Modificați la Wikidata
DoctoranziHeinrich Wilhelm Heintz[*][[Heinrich Wilhelm Heintz (German Chemist (1817-1880))|​]][3]
Heinrich Wilhelm Heintz[*][[Heinrich Wilhelm Heintz (German Chemist (1817-1880))|​]][1]  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*]
membru străin al Royal Society[*] ()[4]
Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[*]  Modificați la Wikidata

Heinrich Rose (n. , Berlin, Regatul Prusiei – d. , Berlin, Regatul Prusiei) a fost un mineralog și chimist analist german. El a fost fratele mineralogului Gustav Rose⁠(d) și fiul lui Valentin Rose⁠(d).

Lucrările inițiale ale lui Rose în domeniul fosforescenței au fost remarcate în Quarterly Journal of Science în 1821,[13] și pe baza puterii acestelor lucrări, el a fost ales privatdozent la Universitatea din Berlin, din 1822, apoi profesor de la 1832.[14] În 1846, a redescoperit elementul chimic niobiu, dovedind în mod concludent că acesta era diferit de tantal. Aceasta a fost o confirmare a descoperirii niobiului în 1801 de către Charles Hatchett în minereul de columbit⁠(d). Hatchett numise noul element „columbiu”, după minereul în care coexistă niobiul și tantalul. Elementului i s-a atribuit în cele din urmă numele de niobiu, de către IUPAC în 1950, după Niobe⁠(d), fiica lui Tantal în mitologia greacă. În 1845, Rose a publicat descoperirea unui nou element, pelopiu, pe care l-a găsit în mineralul tantalit⁠(d).[15] După cercetări ulterioare, s-a constatat că acest pelopiu este de fapt un amestec de tantal și niobiu.[16]

În 1830, a fost ales membru străin al Academiei Regale Suedeze de Științe.

  1. ^ a b c Genealogia matematicienilor 
  2. ^ Genealogia matematicienilor, accesat în  
  3. ^ Genealogia matematicienilor, accesat în  
  4. ^ List of Royal Society Fellows 1660-2007 (PDF), p. 306 
  5. ^ a b Heinrich Rose, SNAC, accesat în  
  6. ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în  
  7. ^ a b „Heinrich Rose”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  8. ^ a b Heinrich Rose, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  9. ^ a b Heinrich ROSE, Académie nationale de médecine, accesat în  
  10. ^ a b Розе Генрих, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  11. ^ „Heinrich Rose”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  12. ^ „Heinrich Rose”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  13. ^ Quarterly Journal, vol. 11, nr. 22, p.399.
  14. ^ „Lista de publicații de Heinrich Rose” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  15. ^ Rose, Heinrich (). „On two new metals, pelopium and niobium, discovered in the bavarian tantalites”. Philosophical Magazine Series 3. 26 (171): 179–181. doi:10.1080/14786444508562692.  Mai multe valori specificate pentru |DOI= și |doi= (ajutor)
  16. ^ Marignac, M. C. (). „Recherches sur les combinaisons du niobium”. Annales de chimie et de physique⁠(d) (în French). 4 (8): 7–75. 

Bibliografie

modificare