Deschide meniul principal

Băloasa conică

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Hygrocybe nigrescens)

Hygrocybe nigrescens (Lucien Quélet, 1888 ex Robert Kühner, 1926), sin. Hygrophorus nigrescens (Lucien Quélet, 1884 ex Lucien Quélet, 1888), din încrengătura Basidiomycota în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrocybe,[1][2] este o specie saprofită de ciuperci otrăvitoare denumită în popor băloasa conică.[3] În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în grupuri mai mari sau mai mici pe sol sărac și/sau nisipos, adesea imediat după perioadele de ploaie, iubind locuri însorite, de găsit prin luminișuri de pădure, cărări, locuri ierboase, chiar și la marginea străzilor. Apare de la câmpie la munte (iulie) august până în octombrie (noiembrie).[4][5]

Hygrocybe nigriscens
Hygrocybe nigrescens.jpg
Băloasa conică
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrocybe
Specie: H. nigrescens
Nume binomial
Hygrocybe nigrescens
(Quél.) Kühner (1926)
Sinonime
  • Hygrophorus puniceus var. nigrescens Quél. (1884)
  • Hygrophorus nigrescens Quél. (1888)
  • Hygrophorus puniceus subsp. nigrescens (Quél.) Sacc. (1910)
  • Godfrinia nigrescens (Quél.) Herink (1958)

IstoricModificare

Renumitul micolog francez Lucien Quélet s-a preocupat deja în 1883 cu această ciupercă, descriind-o sub denumirea Hygrophorus puniceus var. nigrescens la congresul asociației L'avancement des Sciences în Rouen.[6] El însuși a declarat-o cu ani mai târziu, în 1888, specie proprie în lucrarea sa Flore Mycologique de la France et des Pays Limitrophes.[7]

Deci compatriotul lui de origine germană Robert Kühner a transferat specia datorită studiilor macroscopice și microscopice corect la specia Hygrocybe sub denumirea actuală valabilă (2018),[8] taxonul lui Quélet s-a mai ținut pentru multe decenii și se mai poate găsi ocazional până în prezent în descrieri micologice.[9][10]

Cele puține alte încercări de redenumire nu au fost folosite niciodată și pot fi neglijate.

Din păcate se poate citi nu rar, că specia ar fi doar un sinonim pentru Hygrocybe conica,[11][12][13] cea ce pare să fie incorect.

DescriereModificare

 
Bres.: H. nigrescens
  • Pălăria: are un diametru între 4 și 10 (12) cm, este fragilă, higrofilă, inițial conică, cu vârful ascuțit, apoi convexă și turtit conică, la bătrânețe neregulat dezvoltată cu un gurgui foarte lat și zdrențuros crăpată. Cuticula este lucioasă, uscată și niciodată lipicioasă, străbătută de fibre radiale de aceeași culoare și ocazional foarte slab canelate la margine. Coloritul variază de la portocaliu-gălbui peste portocaliu-roșcat la roșu încins, devenind în vârstă (dar și după apăsare sau leziune) negru.
  • Lamelele: sunt spațiate, destul de groase, inegale, inițial bulbos aderate la picior, mai târziu libere, gălbuie până galbene ca lămâia pe bază portocalie, apoi gri, înnegrind în sfârșit la bătrânețe sau atingere ca cuticula.
  • Sporii: sunt lunguieț-elipsoidali, netezi, hialini (translucizi), având o mărime de 12-14 × 7-8 microni. Praful lor este alb. Basidiile cu 4 spori în formă de măciucă subțire măsoară 50-65 x 8-10 microni.[14]
  • Piciorul: are o lungime de 5 la 9 cm și o grosime de 1 până la 2,5 cm, este ușor detașabil de pălărie, cilindric, ocazional îndoit, striat fibros longitudinal, fiind mai întâi împăiat, apoi gol pe dinăuntru. Coloritul poate fi galben ca lămâia până galben-portocaliu, spre bază albicios, care schimbă și el în vârstă la negru.
  • Carnea: este destul de carnoasä, apoasă, conținând un lichid zaharos, fiind fe culoare gălbuie care se colorează repede gri până gri-violaceu și după câtva timp negricios în contact cu aerul după o secțiune. Mirosul este imperceptibil și gustul plăcut.[4][5]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[15]

ConfuziiModificare

Marcant este, că această ciupercă și surata ei de asemenea otrăvitoare Hygrocybe conica,[16] înnegresc la bătrânețe, leziune sau tăiere, în timp ce speciile asemănătoare comestibile, de exemplu Hygrocybe aurantiosplendens,[17] Hygrocybe chlorophana,[18] Hygrocybe coccinea,[19] Hygrocybe miniata[20][21] sau Hygrocybe punicea,[22] nu se colorează.

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ToxicitateModificare

Mai multe exemplare consumate deodată, provoacă tulburări gastrointestinale cu greață, vărsături și diaree. Latența este de 15 minute până la 4 ore. Toxinele conținute sunt parțial încă necunoscute.[23][24]

Pe pagini românești, soiul este văzut din păcate comestibil, un aspect foarte periculos pentru culegători.[25][26]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 458-459, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 136-137, ISBN 978-3-8354-1839-4
  6. ^ Lucien Quélet: „Hygrophorus puniceus var. nigrescens”, în: „Association Française pour l'avancement des Sciences - Congrès de Rouen, 1883”, nr. 12, Editura de Chaix, Paris 1884, p. 6 (publicația)
  7. ^ Lucien Quélet: „Flore Mycologique de la France et des Pays Limitrophes”, Editura Octave Doin, Paris 1888, p. 254
  8. ^ Robert Kühner: „Contribution à l’Étude des Hyménomycètes et spécialement des agaricacées nigrescens”, în jurnalul „Le Botaniste”, vol. 17 (nr. 1-4), Editura Jouve & Cie. Paris 1926, p. 57
  9. ^ JSTOR
  10. ^ Mycology Collections Portal
  11. ^ Bayerische Mykologische Gesellschaft e. V.
  12. ^ Dictionary CC
  13. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 118-119, ISBN 978-3-440-14530-2
  14. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. 350
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 120, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 454-455, ISBN 88-85013-46-5
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 450-451, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 454-455, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 372-373, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 438-439, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ DGFM
  24. ^ Toxikologische Abteilung, Klinikum Rechts der Isar, München
  25. ^ Europea RO
  26. ^ Gazeta Agricultura

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare