Ioan Popescu (preot)
| Ioan Popescu (preot) | |
 Preotul Ioan Popescu în perioada interbelică | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Valea Dragului(d), Ilfov, România |
| Decedat | (86 de ani) București, România |
| Părinți | Gheorghe (tatăl) |
| Frați și surori | Dumitra (căsătorită Diaconescu) |
| Căsătorit cu | Săftica Enăchescu |
| Copii | Nicolae Elena Alți cinci (decedați de tuberculoză) |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | preot ortodox[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Deputat în Parlamentul României | |
| Circumscripția | Județul Ilfov |
| Premii | Ordinul național „Steaua României” Medalia „Răsplata Muncii pentru biserică” Medalia „Răsplata Muncii pentru Învățământ” |
| Partid politic | PNL |
| Alma mater | Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București |
Modifică date / text  | |
Ioan Popescu (n. , Valea Dragului(d), Ilfov, România – d. , București, România)[1] a fost un preot[2] ortodox român, deputat din partea Partidului Național Liberal în Parlamentul României.[1] În perioada participării României la Primul Război Mondial, a îndeplinit funcția de preot confesor al Regimentului 40 Infanterie „Călugăreni”.[2]
Familia și primii ani
modificareS-a născut la 18 octombrie 1885 în comuna Valea Dragului, județul Ilfov, în satul în care tatăl sau, Gheorghe, era dascăl bisericesc. A mai avut o soră numită Dumitra (căsătorită Diaconescu).[1]
A urmat cursurile seminarului „Nifon Mitropolitul”, absolvind, ulterior, în cursul vieții și cursurile Institutului Teologic din București.[1]
S-a căsătorit cu prahoveanca Săftica Enăchescu (12 noiembrie 1885 - 17 octombrie 1957) din Teișani, cu care a avut 7 copii, din care i-au supraviețuit numai 2 (Nicolae și Elena), ceilalți murind de tuberculoză. Soția sa a activat la Budești ca profesoară de lucru manual.[1]
A murit într-o casă pe care o avea în București, fiind înmormântat la 1 decembrie 1971, la Budești.[1]
Cariera
modificareȘi-a început cariera ca preot paroh la Rătești-Furduești în județul Argeș, unde a funcționat între 9 decembrie 1909 și 1 februarie 1911, după care a fost transferat în același județ la Măineasa. În 1912 a preluat parohia Tânganu și din 1914 a ajuns Bazargic (astăzi Dobrici), în Cadrilater. Aici a funcționat drept profesor de religie la gimnaziul și la Școala Profesională de Fete, din reședința județului Caliacra.[1]
După ce în perioada 1916-1919 a servit ca preot confesor al Regimentul 40 Infanterie „Călugăreni”, succesiv demobilizării, începând cu 1 aprilie 1919 a fost preluat parohia Budești. Aici s-a implicat cu bune rezultate, atât în administrarea parohiei, cât și în activitatea școlară, socială și culturală a localității.[1]
A fost deputat de Ilfov, din partea Partidului Național Liberal.[1]
În semn de recunoaștere a meritelor sale, a fost ridicat la rang de iconom stavrofor. A fost decorat cu Ordinul național „Steaua României”, precum și cu medaliile „Răsplata Muncii pentru biserică” și „Răsplata Muncii pentru învățămînt”.[1]
In memoriam
modificare
În cadrul Centenarului Marii Uniri, în anul 2018, Arhiepiscopia Dunării de Jos împreună cu filiala județeană a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Mănăstirea Dervent și Asociația „Casa Mării Negre” l-au comemorat pe preotul Ioan Popescu la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Topraisar. Aici acesta, în luna octombrie 1916, a slujit o liturghie la care a asistat trupa, sub focul direct al artileriei inamice, până la final.[3] Episodul respectiv, din timpul luptelor duse la Topraisar, a intrat în atenția presei regionale, cu ocazia Centenarului.[4]
Vezi și articolul: Lupta de la Topraisar (1916)Vezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].În cartea memorial a închisorilor prin care a trecut scriitorul Mircea Diaconu, publicată în 1945 sub titlul „Rogojina”,[5] este portretizat și părintele Ioan Popescu. Acesta a ajuns în universul penitenciar al Închisorii Văcărești, trimis pentru 6 luni de închisoare corecțională, drept urmare a unor dispute pe teren administrativ și religios cu generalul Nicolae Petala, în perioada în care Ioan Popescu era preot paroh la Budești.[1]
Devenit primar la Budeștiului din partea Frontului Renașterii Naționale, generalul în rezervă Nicolae Petala a decis să vorbească locuitorilor în fiecare duminică în biserică, acțiune la care preotul Popescu s-a opus, pe motiv că în biserică vorbește numai preotul. Acest fapt a reprezentat debutul ostilităților dintre preot și general, decis să facă militărie cu locuitorii. Ulterior, primarul a deschis la nivel local un ștrand (care a consumat banii, ce, ar fi putut servi construirii unei noi aripi la școala de fete). Ioan Popescu a fost invitat să facă sfeștanie acestuia, dar părintele a refuzat, spunând că prezența lui „va încuraja dezmățul”. Drept efect, localnicii nu au frecventat noul stabiliment, care, a a funcționat doar o singură vară.
Referințe
modificare- ^ a b c d e f g h i j k Popescu, Paulina; Preotul Ioan Gh. Popescu (1885-1971), o personalitate legendară a Budeștiului; radiotvoltenita.ro; accesat la 15 iunie 2021
- ^ a b Nicolescu, Gheorghe & Dobrescu, Gheorghe & Nicolescu, Andrei; Preoți în lupta pentru făurirea României Mari 1916-1918 Arhivat în , la Wayback Machine.; Ed. Europa Nova; București; 2000; p. 165
- ^ Grigorescu, Fineta; Preot militar, comemorat la Topraisar. Iată despre cine este vorba; Ziua de Constanța, 16 iunie 20218
- ^ Druche, Ionuț; Bombardarea bisericii din Topraisar în timpul Sfintei Liturghii (galerie foto); Ziua de Constanța, 15 ianuarie 2018
- ^ Negoițescu, I; Rogojina; Revista Cercului Literar, Anul I. Nr. 2 februarie, 1945; p. 50
Lectură suplimentară
modificare- Drăgoi, Eugen; Ierarhi și preoți de seama la Dunărea de Jos: 1864-1989; Editura Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos; 1990