Ioan N. Radu

Ioan N. Radu la Sesiunea Diviziei de Istoria Tehnicii, 11 mai 2017
Date personale
Născut15 septembrie 1935
Tîrgoviște
Decedat3 noiembrie 2017
CetățenieRomânia română
Ocupațieprofesor
Activitate
Alma materUniversitatea de Vest din Timișoara
Pregătireprofesor de matematică-fizică
Ani de activitate19591997
Cunoscut pentrurachetomodelism,
campion mondial, 1972

Ioan N. Radu (n. 15 septembrie 1935, Târgoviște – d. 3 noiembrie 2017[1]) a fost un profesor român, maestru emerit al sportului în rachetomodelism (en), scriitor și jurnalist.

Între 1942–1953 a urmat școala primară și Școala Tehnică de Petrol din Târgoviște. Și-a completat ciclul liceal la Liceul „Ienăchiță Văcărescu”, unde și-a luat bacalaureatul în 1955. În continuare, a urmat cursurile Facultății de Matematică-Fizică a Universității din Timișoara, absolvită în 1959.[2]

Activitate

modificare

Din 1959 a fost profesor la Liceul „Grigore Alexandrescu” din Târgoviște, unde a predat matematica și fizica.[2] În 1977 acesta a devenit Liceul Industrial de Transporturi Auto,[3] iar Ioan N. Radu a fost directorul său între 19841990.[2] Între 1975–1983 a fost inspector școlar de specialitate, iar între 1990–1993 inspector general al Inspectoratului Școlar Dâmbovița. După 1993 a fost director al Casei Corpului Didactic din Târgoviște până în 1997, când s-a pensionat.[2] După pensionare și-a continuat activitatea de îndrumare sportivă în același liceu, devenit Colegiul Național „Constantin Carabella”.[4][5]

A fost atras de aeromodelism în 1949, iar de rachetomodelism în 1957.[2] În 1972 a câștigat titlul de campion european la rachetomodelism în Cehoslovacia și de campion la prima ediție a campionatului mondial de rachetomodelism, organizată în Iugoslavia, performanțe în urma cărora a primit titlul de maestru emerit al sportului. A deținut 5 recorduri mondiale și 16 recorduri naționale.[2][6]A inclus rachetomodelismul românesc ca ramură de specialitate a Federației Române de Modelism. Este considerat de către Comisia Internațională de Aeromodelism (CIAM) din cadrul Federației Aeronautice Internaționale ca fiind unul dintre cei mai activi promotori ai acestei discipline sportive la nivel mondial. A participat la competiții și alte evenimente de profil organizate de CIAM în Federația Rusă, Kazahstan, Elveția.[necesită citare]

Publicații

modificare

Este fondator și coordonator al revistei Astronautica din Târgoviște[2] și autor a numeroase volume dedicate astronauticii, precum:

  • Rachetomodele (1972, ed. a 2-a 1977)[2]
  • Dicționar de astronautică (1974, vol. 1, 1975, vol. 2)[7]
  • ABC rachetomodelistic (1976)[2]
  • Contribuții privind istoria rachetei în România (1997)[2]
  • Istoria astronauticii românești. De la începuturi până la primul război mondial (2000)[2]
  • Evoluția rachetei în România. Manuscrisul Conachi. Sec. al XVIII-lea (2002)[2]
  • Mic dicționar enciclopedic de astronautică (2003)[7]
  • Istoria astronauticii românești. Secolul XX (2006)[2]
  • Istoria astronauticii în România (2006)[2]
  • Rachetomodelismul internațional (2010)[2][6]
  • World Space Modelling (2011)[2]
  • Rachetomodelismul în România (2012)[2]
  • Half Century of World Space Modelling (2012)[2]
  • Aeronautica în România de la începuturi până în prezent (2015), Ed. Bibliotheca

De asemenea, a colaborat la revistele Gazeta Matematică și Fizică, Revista de Fizică și Chimie, Sport și Tehnică și Modelism.[2]

  • Diploma „Paul Tissandier (en/fr)”, acordată de FAI (en) la 10 octombrie 2003[2]
  • Diploma aniversară „50th Anniversary of FAI Space Modelling”, acordată de FAI la 23 aprilie 2012[2][6]
  • Cetățean de onoare al Târgoviștei (2000).[2][8]

Interviuri

modificare
  1. ^ Ionuț Cristache, In Memoriam – Ioan N. Radu! Domnul Profesor a plecat într-o lume mai bună…, Gazeta Dâmboviței, accesat 2018-04-28
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v Petre Gheorghe Bârlea, Ioan N. Radu, bibliotheca.ro, accesat 2016-03-13
  3. ^ Liceul Tehnologic de Transporturi Auto: Repere istorice Arhivat în , la Wayback Machine., edu.ro, accesat 2016-03-13
  4. ^ Cine am fost?, carabella.ro, accesat 2016-03-13
  5. ^ Ionuț Cristache, Ioan N. Radu, în Cultura de sămbătă, 25 aprilie 2015, accesat 2016-03-13
  6. ^ a b c Liviu Dobre, Ioan Radu va primi o distincție la Laussane, jurnaldedambovita.ro, 14 februarie 2012, accesat 2016-03-13
  7. ^ a b Cosmosul din noi – Ioan N. Radu: 40 de ani de la apariția primului dicționar românesc de astronautică, gazetadambovitei.ro, 3 octombrie 2014, accesat 2016-03-13
  8. ^ Cetățeni de onoare ai municipiului Târgoviște, pmtgv.ro, accesat 2016-03-13