Ion Moina

Ion Moina în 1946
Date personale
PoreclăMoci Modificați la Wikidata
Născut Modificați la Wikidata
Nimigea, România[1] Modificați la Wikidata
Decedat (68 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Cluj-Napoca, România[2] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieatlet[*]
profesor de educație fizică[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Sportatletism  Modificați la Wikidata

Ioan Moina (n. , Nimigea, Bistrița-Năsăud, România – d. , Cluj-Napoca, România) a fost un atlet român, profesor, multiplu campion național si balcanic la 100 m.[3]

Biografie modificare

Părinții celebrului atlet sunt originari din Aruncuta și Soporu de Câmpie (mama acestuia s-a născut în Aruncuța, numele de fată fiind Sărmășan Susana și a locuit pe actualul amplasament al casei de la nr. 312), iar tatăl acestuia s-a născut în Soporu de Câmpie și a lucrat o perioadă la spitalul din Mociu, unde a copilărit și celebrul sportiv.

La 16 ani, după terminarea celor cinci clase la școala din Mociu, s-a înscris la Școala Normală din Cluj. A participat la campionatele interșcolare, unde a fost remarcat de profesorul Gheorghe Comănaru.[4] Acesta l-a îndemnat să vizioneze filmul Olimpiada din Berlin, unde l-a văzut pe Jesse Owens, cel cu care a visat toată viața să concureze.

Sub culorile clubului Șoimii, a participat la Campionatele naționale de juniori de la Brașov (1938), neobținând rezultate notabile. Și-a îmbunătățit performanțele la Campionatele naționale de juniori de la Cluj, unde a ocupat locul întâi la proba de săritură în lungime cu 6,71 metri. La următoarele campionate regionale a câștigat proba de 200 metri cu timpul de 22,8 secunde și a fost selecționat în lotul național pentru concursul de la Klaugenfurt, unde a terminat pe ultimul loc. În 1939 juniorul Moina a câștigat proba de 100 metri a Campionatului național de la Predeal cu timpul de 10,9 secunde. A fost selecționat pentru Balcaniada de la Atena, dar nu a participat din cauza unei accidentări.

În 1941 a intrat la Academia Națională de Educație Fizică devenind licențiat în 1945, când s-a întors la Cluj. În 1946 Ion Moina a stabilit un nou record național, cu timpul de 10,4 secunde la proba de 100 metri. Recordul său a fost doborât abia după 21 de ani.

De-a lungul carierei sale, Ion Moina a participat la peste 70 de concursuri internaționale, a fost de 27 de ori campion al României și a stabilit 33 de recorduri naționale. La Balcaniada de la Tirana din 1946 a câștigat 5 medalii de aur. În 1943 i s-a acordat Premiul Național pentru Sport,[4] în urma performanțelor obținute în atletism și pentru recordurile stabilite în probele de 100 metri și 200 metri.

Din 1954 și până la pensionare a condus Catedra de Educație Fizică a Institutului Politehnic din Cluj.[4] În cinstea sa, clujenii și-au redenumit stadionul cu numele său.[4]

A decedat la data de 15 februarie 1990 în Cluj-Napoca.[4]

Note modificare

  1. ^ a b c Moina, Ioan 
  2. ^ Ion Moina, primul sprinter de mare calibru al Romaniei! 
  3. ^ Vladimir Cinezan, Comuna Mociu: studiu monografic, ... p. 58
  4. ^ a b c d e ISTORIA CLUJULUI (IV) Povestea tristă a marelui atlet Ion Moina, clujulcultural.ro, 30 aprilie 2016

Legături externe modificare

  Materiale media legate de Ion Moina la Wikimedia Commons