Ionică Dinicu

Pavilionul românesc de la Expoziția Internaționala de la Paris din 1889: taraful de lăutari condus de Ionică Dinicu.
Date personale
Nume la naștereDinu Ion
NăscutȚara Românească 1854, Ștefănești, județul Argeș, Țara Românească
DecedatRegatul României 19 februarie 1929, București, Regatul României
Ocupațiecompozitor Modificați la Wikidata
Activitate
Gen muzicalpopulară, romanțe
Instrument(e)vioară

Ionică Dinicu (n. 1854, Ștefănești, județul Argeș – d. 19 februarie 1929, București) a fost un violonist și compozitor român, de etnie romă, tatăl violonistului Grigoraș Dinicu.

Biografie modificare

S-a născut în anul 1854 în Ștefănești, județul Argeș, într-o familie renumită de lăutari.[1]

În anul 1889 participă la Expoziția Universală din Paris. unde este premiat.[2] La întoarcerea în țară, încurajat de succesele dobândite în străinătate, își formează unt taraf plecând în turnee peste hotare, mai întâi în Elveția la Zürich (1893), iar apoi în Rusia.[2]

Din 1 august 1898 cântă la restaurantele Enescu și Andreescu (situat în spatele Palatului Regal) din București.[3]

A compus numeroase jocuri și cântece populare, unele fiind aranjate pentru pian de profesorul Iulius Wiest, fiul violonistului Ludwing Anton Wiest, și publicate de către editorul Constantin Gebauer sub titlul Trei naționale („Hora nouă regală”; „Hora crângului”; „Hora spaniolă”).[1] Mai apoi un brâu pentru pian („Paleașca”) și „Hora ruginită” au apărut în colecția Hore și danțuri naționale la același editor, iar „Hora țărănească” (alt șlagăr al epocii) a fost aranjată pentru vioară și pian de Gheorghe A. Dinicu și publicată în Caietul II din Dinicu-Album.

În 1907 compune romanța „Nu voi spune a mea durere”, care se oferea ca premiu de către Revista Muzicală și Teatrală cititorilor cei mai fideli.[1]

Decesul modificare

Moare la data de 19 februarie 1929 în București, la vârsta de 75 de ani, fiind înmormântat la cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”) din Colentina.[1]

Bibliografie modificare

  • Cosma, Viorel: Interpreți din România. Lexicon. Dirijori – cântăreți – instrumentiști – regizori. Vol. I (A-F), Editura Galaxia, București, 1996, p. 239 ISBN 973-97473-5-3 ISBN 973-97473-6-1
  • Cosma, Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Fundația culturală Gheorghe Marin Sepeteanu, București, 2009, pp. 178–179, ISBN 978-973-88609-7-1

Note modificare

  1. ^ a b c d Cosma, București. Citadela seculară a lăutarilor români, p. 178
  2. ^ a b Cosma, Interpreți din România, p. 239
  3. ^ Cosma, București. Citadela seculară a lăutarilor români, p. 179