Iuliu Moisil
| Iuliu Moisil | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut |  Năsăud, Principatul Transilvaniei | ||
| Decedat | (87 de ani) Năsăud, Bistrița-Năsăud, România | ||
| Părinți | Grigore Moisil | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | scriitor traducător | ||
| Limbi vorbite | limba română | ||
| Activitate | |||
| Alma mater | Universitatea Tehnică din Viena | ||
| Rude | Constantin Moisil | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Iuliu Moisil (n. , Năsăud, Principatul Transilvaniei – d. , Năsăud, Bistrița-Năsăud, România) a fost un publicist român, membru de onoare al Academiei Române din anul 1943.[1]
S-a născut în Năsăud, fiu al preotului Grigore Moisil și bunic al istoricului Constantin Moisil.[2] De religie greco-catolică,[3] a urmat cursurile Liceului Grăniceresc din Năsăud (actualul Colegiu Național „George Coșbuc”). S-a înscris apoi la Politehnica din Viena, unde a studiat chimia industrială și științele naturale, și unde a fost un membru activ al societății România Jună. A revenit acasă în 1885 și, după o scurtă perioadă petrecută în Bucovina,[4] devine profesor de fizică la Liceul „Radu Greceanu” din Slatina (1886).[4][5] În 1894 s-a transferat la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Titularizat pe post în anul următor, a supravegheat construcția clădirii școlii[2]. A fondat periodicul Amicul tinerimii în 1896, pe care l-a condus până în 1899, după care a continuat activitatea publicistică în București. În 1897 a fondat societatea bancară Cerbul, ocupând postul de președinte. În 1900 a ajutat la înființarea Muzeului Gorjului alături de Alexandru Ștefulescu.[6] De asemenea, în același an, la Târgu Jiu, a fondat prima școală de olărit din Oltenia.[2]
În 1906 Moisil s-a mutat în București, unde a ajutat la organizarea Expoziției Generale Române. Ulterior (1906–1910) a lucrat ca secretar la Muzeul de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială.[4] Apoi a devenit bibliotecar la Muzeul Pedagogic (1910) și, ulterior, director (1921).[2] În 1911 obține cetățenia română,[2] păstrând legăturile cu românii din Transilvania[4], fiind șeful secțiunii din Oltenia al Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor (1892).[2] A fost un susținător al unirii Transilvaniei cu România.[4]
În 1931 s-a întors în Năsăud; împreună cu Virgil Șotropa și Iulian Marțian a contribuit la înființarea Muzeului Militar al Grănicerilor, secției locale a bibliotecii Academiei Române și secției locale a Arhivelor Naționale ale României. A condus până la sfârșitul vieții secția din Năsăud a Asociației ASTRA. În ultimii ani ai vieții a scris cea mai mare parte a lucrărilor dedicate personalităților locale, pe care le-a publicat în două volume, în 1937 și 1939.[4] A tradus The Story of My Life de Helen Keller și On The Trail of Ancient Man de Roy Chapman Andrews. În concluzie, opera sa numără sute de lucrări, în care a abordat o gamă largă de subiecte.[7] Printre periodicele la care a contribuit s-au numărat Buletinul Societății Române de Geografie, Convorbiri Literare, Arhivele Olteniei, Arhiva Someșană și Vatra.[4]
La propunerea lui Dimitrie Gusti, Moisil a fost ales membru de onoare al Academiei Române (mai 1943). În 1907 a primit titlul de Cavaler al Ordinului „Coroana României”.[2][4]
Note
modificareBibliografie
modificare- Remus Câmpeanu, „David Prodan despre unirea religioasă a românilor ardeleni”, Annales Universitatis Apulensis. Series Historica, 2002, 6, nr. 1, p. 237-52
- Lucian Nastasă, Itinerarii spre lumea savanta. Tineri din spațiul românesc la studii în străinătate (1864-1944), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 978-973-726-183-0
- Gheorghe Pleș, „O fructuoasă interferență - școlile Năsăudului și Academia Română”, Arhiva Someșană X/2011, p. 145-76
- Ioanela Alis Seni, Ioan Seni, „140 de ani de la înființarea Academiei Române. Academicienii năsăudeni și spiritul cărturăresc năsăudean” Arhivat în , la Wayback Machine., Revista Transilvania, 3/2006, p. 43-53