Wikipedia

Kinuyo Tanaka

Kinuyo Tanaka
Date personale
Născută[1][2] Modificați la Wikidata
Shimonoseki, Japonia Modificați la Wikidata
Decedată (67 de ani)[1][3] Modificați la Wikidata
Japonia Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăShimonoseki Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (cancer al creierului[*]​) Modificați la Wikidata
Căsătorită cuHiroshi Shimizu[*][[Hiroshi Shimizu (scenarist japonez)|​]] (–) Modificați la Wikidata
Cetățenie Japonia
 Imperiul Japonez (–) Modificați la Wikidata
Ocupațieactriță
regizoare de film
actriță de film
actor-copil[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba japoneză[4] Modificați la Wikidata
Alte premii
Ursul de Argint pentru cea mai bună actriță (1975)
Kinema Junpo Award for Best Actress[*][[Kinema Junpo Award for Best Actress |​]] (1959)
Mainichi Film Award for Best Actress[*][[Mainichi Film Award for Best Actress (annual film award)|​]] (1948)
Medal with Purple Ribbon[*][[Medal with Purple Ribbon (a type of Japanese Medals of Honor)|​]] (1970) Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Kinuyo Tanaka (田中 絹代 Tanaka Kinuyo?, n. , Shimonoseki, Japonia – d. , Japonia) a fost o actriță și regizoare de film japoneză. A avut o carieră întinsă pe o durată de peste 50 de ani, timp în care a apărut în mai mult de 250 de filme, și a devenit bine cunoscută pentru rolurile interpretate în 15 filme regizate de Kenji Mizoguchi între 1940 și 1954, printre care Viața lui Oharu (1952), Ugetsu (1953) și Guvernatorul Sansho (1954).[5] Ea a fost verișoara de gradul doi a regizorului Masaki Kobayashi.[6]

Biografie

modificare

Începuturile carierei

modificare

Tanaka s-a născut în Shimonoseki, Yamaguchi, Japonia. Prima ei apariție în film a avut loc în A Maid of the Genroku Era (1924), ceea ce a marcat, de asemenea, începutul colaborării ei cu studiourile Shochiku. S-a căsătorit cu regizorul Hiroshi Shimizu în 1929, după ce a apărut într-o serie de filme în anii 1920. Deși au divorțat după mai puțin de un an, ea a jucat ulterior într-o serie de filme regizate de fostul ei soț.[6]

A devenit o actriță principală încă de la o vârstă fragedă, apărând în 1929 în filmul I Graduate, But... al lui Yasujirō Ozu. În anul următor a jucat rolul principal în filmul Aiyoku no ki, iar în 1931 a apărut în primul film sonor din Japonia, The Neighbor's Wife and Mine, regizat de Heinosuke Gosho. În anii 1930 ea a devenit atât de populară, încât numele ei a fost inclus în titlurile filmelor, ca în „Povestea lui Kinuyo” (Kinuyo Monogatari) în 1930, „Doctor Kinuyo” (Joi Kinuyo sensei) în 1937 și „Prima iubire a lui Kinuyo” (Kinuyo no hatsukoi) în 1940. În 1938 ea a jucat, alături de Ken Uehara, în filmul Flower in Storm (愛 染 か つ ら Aizen-Katsura) al lui Hiromasa Nomura, care a fost filmul cu cele mai mari încasări din perioada interbelică.[6] În 1940 a lucrat pentru prima dată cu Kenji Mizoguchi, jucând în „O femeie din Osaka” (Naniwa Onna), film care nu s-a păstrat. El a marcat începutul tranziției sale către roluri mai provocatoare.

Cariera postbelică

modificare

Tanaka a efectuat o călătorie de trei luni în Statele Unite ale Americii, începând cu octombrie 1949, ca unul dintre primii delegați culturali postbelici ai Japoniei.[6] La întoarcere și-a dat demisia din cadrul companiei Shochiku și și-a anunțat intenția de a lucra ca actriță liber profesionistă, ceea ce îi oferea o mai mare libertate în alegerea regizorilor cu care dorea să lucreze.

 
Toshirō Mifune și Kinuyo Tanaka în La Vie d'O'Haru femme galante (1952).

Liberă acum să aleagă cu cine lucrează, Kinuyo Tanaka a început să lucreze, pentru studiourile Daiei și Shintōhō, la o serie impresionantă de filme mari în care au fost combinate talentele unui mare scenarist (Yoshikata Yoda), ale unui operator genial (Kazuo Miyagawa), ale unui regizor imens (Kenji Mizoguchi) și ale actriței sale principale; sunt de menționat filmele Miss Oyu (お遊さま Oyū-sama?, 1951), La Vie d'O'Haru femme galante (西鶴一代女 Saikaku ichidai onna?, 1952), Les Contes de la lune vague après la pluie (雨月物語 Ugetsu monogatari?, 1953) și L'Intendant Sansho (山椒大夫 Sanshō dayū?, 1954).[7] Aceste ultime trei filme au fost premiate trei ani consecutivi la Festivalul Internațional de Film de la Veneția,[8][9][10][11] contribuind astfel la recunoașterea internațională a lui Kenji Mizoguchi și Kinuyo Tanaka.[12][13] Interpretarea ei din La Vie d'O'Haru femme galante condensează într-un singur film mai multe roluri emblematice ale actriței de comedie: femeie nobilă de la curte, amantă, mamă, gheișă, soție a unui bărbat din clasa de mijloc, prostituată și în sfârșit pelerină;[14] această interpretare a fost considerată de istoricul de film Stuart Galbraith IV „strălucitoare”, „uimitoare”, „una dintre cele mai bune din întreaga cinematografie japoneză”.[15] Zvonurile despre o relație romantică între Kinuyo Tanaka și Kenji Mizoguchi continuă să consolideze mitul „cineastului și muzei sale”, deși actrița a negat întotdeauna existența unei astfel de legături romantice.[13][n 1] Relația lor de colaborare s-a încheiat în momentul în care Mizoguchi a respins recomandarea Asociației Regizorilor din Japonia pentru studioul Nikkatsu de a o angaja ca regizoare. În ciuda acestui fapt, producția celui de-al doilea ei film pe care l-a regizat a continuat, dar Tanaka nu l-a iertat niciodată pe Mizoguchi, iar motivele comportamentului lui sunt neclare.[16]

Actrița a colaborat cu cei mai mari regizori ale acestei perioade: cu Yasujirō Ozu în Les Sœurs Munakata (宗方姉妹 Munakata kyōdai?, 1950) și Fleurs d'équinoxe (彼岸花 Higanbana?, 1958), primul film color al regizorului,[17] ca și cu Heinosuke Gosho în Là d'où l'on voit les cheminées (煙突の見える場所 Entotsu no mieru basho?, 1953). A colaborat cu Mikio Naruse în filmele Le Fard de Ginza (銀座化粧 Ginza keshō?, 1951), La Mère (おかあさん Okaasan?, 1952), unul dintre cele mai bune filme ale regizorului, potrivit lui Tadao Satō,[18] și Au gré du courant (流れる Nagareru?, 1956), apoi cu Kaneto Shindō în La tristesse est aux femmes (悲しみは女だけに Kanashimi wa onna dakeni?, 1958).[19]

În 1958, Keisuke Kinoshita i-a oferit unul dintre cele mai frumoase roluri ale sale în filmul La Ballade de Narayama (楢山節考 Narayama bushiko?),[19] o adaptare în stilul teatrului kabuki și însoțită de muzică jōruri a romanului lui Shichirō Fukazawa, el însuși inspirat dintr-o veche legendă populară.[20] Ea a interpretat acolo rolul unei femei bătrâne și sărace care acceptă fericită să se supună obiceiului ca bătrânii satului care au împlinit vârsta de 70 de ani să fie abandonați în munți pentru a muri.[21] Aflată atunci la vârsta de patruzeci și opt de ani, ea și-a scos patru implanturi dentare pentru a întruchipa acest personaj cu douăzeci de ani mai în vârstă, mărturie a pasiunii cu care actrița își exercită arta.[12][22]. Revista Kinema Junpō i-a acordat premiul pentru cea mai bună actriță a anului 1958 pentru această interpretare.[23][24]

În anii 1950 filmografia lui Kinuyo Tanaka a fost vertiginoasă, deoarece a inclus creații majore ale cinematografiei japoneze clasice.[19]

Regizoare și actriță

modificare

Tanaka a fost a doua femeie japoneză care a lucrat ca regizor de film, după Sakane Tazuko (1904–1975). Primul film pe care l-a regizat a fost Love Letter în 1953,[25] după un scenariu al lui Kinoshita, care a fost înscris la Festivalul de Film de la Cannes în 1954. A regizat apoi alte cinci filme între 1953 și 1962.[25] Filmul „Moon Has Risen” (Tsuki wa noborinu) în 1955 a avut scenariul scris de Yasujirō Ozu, iar „Wandering Princess” (Ruten no onna), în care a jucat Machiko Kyō, a fost realizat după scenariul soției lui Kon Ichikawa.[6] În paralel cu activitatea regizorală, Tanaka și-a continuat cariera de actriță, apărând ca mama lui Yasumoto în filmul Barbă Roșie (1965) al lui Akira Kurosawa.[5] Pentru interpretarea prostituatei în vârstă în Sandakan N ° 8 al lui Kei Kumai, ea a câștigat premiul Ursul de Aur pentru cea mai bună actriță la cel de-al 25-lea festival internațional de film de la Berlin din 1975.[26] În anii 1960, s-a orientat tot mai mult spre televiziune.

Sfârșitul carierei

modificare

Începând din anii 1960 cariera lui Kinuyo Tanaka a intrat în declin. Ea a apărut mai ales în producții de televiziune și a primit doar câteva roluri secundare în filmele lui Mikio Naruse (Chronique de mon vagabondage (放浪記 Hōrōki?, 1962)), Kon Ichikawa (Seul sur l'océan Pacifique (太平洋ひとりぼっち Taiheiyō hitori-botchi?, 1963)) sau Akira Kurosawa (Barbă Roșie (赤ひげ Akahige?, 1965)).[27][28]

În 1975 ea a fost una dintre persoanele intervievate în documentarul Kenji Mizoguchi ou la vie d'un artiste (ある映画監督の生涯 溝口健二の記録 Aru eiga-kantoku no shōgai Mizoguchi Kenji no kiroku?) pe care Kaneto Shindō i l-a dedicat regizorului Kenji Mizoguchi.[27]

Tanaka a murit din cauza unei tumori cerebrale la 21 martie 1977.

Posteritate

modificare

Premiul „Kinuyo Tanaka”

modificare

În 1985, la mai puțin de opt ani de la moartea actriței-regizoare, a fost creat premiul „Kinuyo Tanaka” în cadrul premiilor Mainichi, la inițiativa regizorului Masaki Kobayashi.[29][n 2] El recompensează în fiecare an o actriță pentru întreaga sa carieră.[19][30] Sayuri Yoshinaga a fost prima laureată a acestui premiu în 1986, ea interpretând cu un an mai înainte rolul lui Kinuyo Tanaka în filmul L'Actrice, filmul biografic pe care i l-a dedicat Kon Ichikawa. Printre actrițele care au primit premiul „Kinuyo Tanaka” se numără Chieko Baishō (1987), Shima Iwashita (1989), Keiko Kishi (1991), Yoshiko Kuga (1995), Chikage Awashima (1998), Keiko Awaji (2005), Ayako Wakao (2006), Mitsuko Kusabue (2007) și Mariko Kaga (2013).[29]

În cinema

modificare

În 1987 cineastul Kon Ichikawa a realizat L'Actrice (映画女優 Eiga joyū?), un film care prezintă viața lui Kinuyo Tanaka într-o perioadă cuprinsă între 1926 și până la turnarea filmului La Vie d'O'Haru femme galante (西鶴一代女 Saikaku ichidai onna?) în 1952, cu următoarea distribuție: Sayuri Yoshinaga în rolul lui Kinuyo Tanaka, Bunta Sugawara în rolul lui Kenji Mizoguchi, Kiichi Nakai în rolul lui Heinosuke Gosho și Tōru Watanabe în rolul lui Hiroshi Shimizu.[31] Scenariul a fost scris de Kaneto Shindō, după propria sa carte biografică dedicată actriței: Shōsetsu Tanaka Kinuyo (小說田中絹代?).[32]

Filmografie

modificare

Filmografia lui Kinuyo Tanaka a fost stabilită pe baza a două surse: baza de date JMDb[33] pe de o parte și filmografia ei de pe site-ul Muzeului Kinuyo Tanaka Bunkakan[34] pe de altă parte.
Pentru filmele care nu apar decât în una din aceste două surse, a fost adăugată o notă.

Actriță

modificare

Ea a apărut în peste 259 de filme:[35]

Anii 1920

modificare

Anii 1930

modificare

Anii 1940

modificare

Anii 1950

modificare

Anii 1960

modificare

Anii 1970

modificare

Regizoare

modificare

Premii și distincții

modificare

Selecție

modificare
  • Festivalul Internațional de Film de la Cannes (1954): în competiție oficială pentru Lettre d'amour[55]

Note

modificare
  1. ^ În documentarul său Kenji Mizoguchi ou la vie d'un artiste din 1975, Kaneto Shindō a întrebat-o de mai multe ori pe Kinuyo Tanaka dacă era convinsă că regizorul Kenji Mizoguchi ar fi fost îndrăgostit de ea, la care ea a răspuns că ei erau „căsătoriți pe ecran” și că cineastul ar fi fost îndrăgostit de personajele interpretate de ea, Oharu și Ochika, dar nu de ea (sursă : DVD-ul filmului de la min. 131 la min. 141).
  2. ^ Tatăl lui Masaki Kobayashi a fost verișorul actriței Tanaka. Sursă : Biografia lui Masaki Kobayashi pe www.cinemaclassics.jp.
  3. ^ a b c d e f g h Acest film apare în filmografia lui Kinuyo Tanaka de pe site-ul Muzeului Kinuyo Tanaka Bunkakan, dar nu și în filmografia ei din baza de date JMDb.
  4. ^ a b c d e Acest film apare în filmografia lui Kinuyo Tanaka din baza de date JMDb, dar nu și în filmografia ei de pe site-ul Muzeului Kinuyo Tanaka Bunkakan.
  5. ^ La lune s'est levée este titlul francez din catalogul Hideko Govaers, Reiko Inoue și La Cinémathèque française (). Le Cinéma japonais de ses origines à nos jours (de janvier 1984 à avril 1985) (în franceză). Cinémathèque française. p. 141. .
  6. ^ Maternité éternelle este titlul francez al filmului în cursul retrospectivei « La Nikkatsu où la modernité toujours recommencée » organizate din 2 octombrie până în 27 octombrie 2007 la MCJP.
  7. ^ La Nuit des femmes este titlul francez al filmului în cursul retrospectivei « Tōhō, le rêve américain » organizate din 21 februarie până în 31 martie 2011 la MCJP.
  8. ^ Mademoiselle Ogin este titlul francez din catalogul Hideko Govaers, Reiko Inoue și La Cinémathèque française (). Le Cinéma japonais de ses origines à nos jours (de janvier 1984 à avril 1985) (în franceză). Cinémathèque française. p. 141. .

Referințe

modificare
  1. ^ a b Kinuyo Tanaka, SNAC, accesat în  
  2. ^ http://kinuyo-bunka.jp/kinuyo/biography/post.html, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ „Kinuyo Tanaka”, Internet Movie Database, accesat în  
  4. ^ CONOR.SI[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  5. ^ a b c d Galbraith IV (2002), p. 383.
  6. ^ a b c d e Sharp, Jasper (). Historical Dictionary of Japanese Cinema. Scarecrow Press. pp. 240–242. ISBN 978-0-8108-7541-8. 
  7. ^ Endo & Vincent (2018), p. 235.
  8. ^ Satō (1997), p. 44.
  9. ^ „Lista premiilor decernate la Festivalul de la Veneția din 1952”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „Lista premiilor decernate la Festivalul de la Veneția din 1953”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ „Lista premiilor decernate la Festivalul de la Veneția din 1954”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ a b Gonzalez-Lopez & Smith (2018), p. Prefață XIII.
  13. ^ a b Alejandra Armendáriz-Hernández (). „Kinuyo Tanaka” (în engleză). wfpp.cdrs.columbia.edu/. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Chris Fujiwara (). „Love Letter - A centenary valentine to Japanese screen legend Kinuyo Tanaka” (în engleză). www.movingimagesource.us. 
  15. ^ Galbraith IV (2002), p. 153.
  16. ^ Tony Rayns video essays in the Masters of Cinema edition of Chikamatsu Monogatari/Uwasa no onna set.
  17. ^ Satō (1997), p. 105.
  18. ^ Satō (1997), p. 69.
  19. ^ a b c d Endo & Vincent (2018), p. 236.
  20. ^ Satō (1997), p. 78.
  21. ^ Satō (1997), p. 91.
  22. ^ Mainichi Shinbun, 5 martie 1996
  23. ^ Sharp (2011), p. 241.
  24. ^ „絹代の生涯【1933年〜1962年】”. www.kinuyo.info (în japoneză). . Accesat în . 
  25. ^ a b Galbraith IV (2002), p. 364.
  26. ^ „Berlinale 1975: Prize Winners”. berlinale.de. Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ a b Sharp (2011), p. 242.
  28. ^ Gonzalez-Lopez & Smith (2018), p. 15.
  29. ^ a b ja Premiul Kinuyo Tanaka - site-ul Muzeului Kinuyo Tanaka Bunkakan
  30. ^ „絹代の生涯【1965年〜”. www.kinuyo.info (în japoneză). . Accesat în . 
  31. ^ Eiga joyū la Internet Movie Database
  32. ^ Shōsetsu Tanaka Kinuyo pe Woldcat.org
  33. ^ „Filmografie”. JMDB (în japoneză). Accesat în . 
  34. ^ Filmographie de Kinuyo Tanaka - site-ul Muzeului Kinuyo Tanaka Bunkakan
  35. ^ 258 de filme potrivit 田中絹代 (în japoneză). Japanese Movie Database. Accesat în .  și încă un film: Kōge(香華)
  36. ^ Galbraith IV (2002), p. 74.
  37. ^ Galbraith IV (2002), pp. 149, 364.
  38. ^ Galbraith IV (2002), pp. 153, 383, 671.
  39. ^ Galbraith IV (2002), pp. 271-272, 691.
  40. ^ Galbraith IV (2002), pp. 383, 706-707.
  41. ^ Galbraith IV (2002), pp. 364, 533.
  42. ^ „Preise & Auszeichnungen 1975”. www.berlinale.de. 
  43. ^ a b Hammer (1991), p. 325.
  44. ^ „Mainichi Film Awards - 2nd (1947年)”. mainichi.jp (în japoneză). Accesat în . 
  45. ^ „Mainichi Film Awards - 3rd (1948年)”. mainichi.jp (în japoneză). Accesat în . 
  46. ^ Hammer (1991), p. 330.
  47. ^ „Mainichi Film Awards - 29th (1974年)”. mainichi.jp (în japoneză). Accesat în . 
  48. ^ a b Hammer (1991), p. 327.
  49. ^ „Mainichi Film Awards - 12th (1957年)”. mainichi.jp (în japoneză). Accesat în . 
  50. ^ „Mainichi Film Awards - 15th (1960年)”. mainichi.jp (în japoneză). Accesat în . 
  51. ^ Hammer (1991), p. 301.
  52. ^ Galbraith 1996, p. 475.
  53. ^ Hammer (1991), p. 311.
  54. ^ Galbraith (1996), p. 477.
  55. ^ „En Compétition - Longs Métrages : Koibumi (Lettre d'amour)”. Festival de Cannes (în franceză). . Accesat în . 

Bibliografie

modificare

Legături externe

modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Kinuyo_Tanaka&oldid=15603180