Klemm Kl 35
TipBiloc de antrenament și de sport
Țară de origineGermania
ConstructorKlemm Leightflugzeugbau GmbH
Proiectat deFriedrich Fecher
Zbor inaugural1935
Produs1937–1944
Introdus1935
Retras1952
Stareieșit din fabricație
retras din serviciu
Beneficiar principalLuftwaffe
Alți beneficiariCehoslovacia
România
Suedia
Ungaria
Bucăți fabricatepeste 3000
Cost unitar17 500 Reichsmark
Dezvoltat dinKlemm Kl 25

Klemm Kl 35 a fost un avion de antrenament și sport biloc, succesor al avionului Klemm Kl 25. Produs al Klemm Leichtflugzeugbau GmbH, era echipat cu același motor și avea aripa plasată jos, în consolă. Principala diferență era aripa de tip pescăruș inversat.

Cel mai cunoscut tip de Klemm[1] avionul de acrobație aeriană a fost prezentat publicului probabil în octombrie 1935 la mitingul aviatic internațional de la Milano. Echipat inițial cu motorul în linie Hirth HM60R de 80 CP (60 kW),[1] avea tren de aterizare fix,[1] era realizat din lemn împânzit,[1] și se putea opta pentru carlingă închisă sau deschisă.[1] Echipat cu motorul Hirth RM60R, a devent varianta Kl 35B (cu flotoare Kl 35BW).[1]

Varianta îmbunătățită Kl 35D, destinată pentru antrenamentul Luftwaffe, a fost echipată cu motorul Hirth HM 504A-2 de 105 CP (78 kW) a apărut în 1938.[1] Acestă variantă a fost cea mai numeroasă, fabricându-se peste 3000 de exemplare.[1]

Variante

modificare
Kl 35a
Primul prototip, echipat cu motorul Hirth HM60R.
Kl-35b
Al doilea prototip.
Kl 35B
Seria inițială, echipată cu motorul Hirth RM60R.
Kl 35BW
Versiunea cu flotoare.
Kl 35D
Versiunea îmbunătățită.
Kl 106
Versiunea echipată cu motorul Hirth HM 500, destinată producerii sub licență în SUA.
Sk 15
Notația pentru Kl 35D în Suedia.

Caracteristici tehnice (Klemm Kl 35D)

modificare
  • Echipaj: 2
  • Lungime: 7,50 m
  • Anvergură: 10,40 m
  • Înălțime: 2,05 m
  • Suprafață portantă: 15,20 m²
  • Greutate gol: 460 kg
  • Greutate maximă la decolare: 750 kg
  • Viteză maximă: 212 km/h
  • Viteză de croazieră: 190 km/h
  • Autonomie: 665 km
  • Plafon: 4350 m

Istoric și utilizare

modificare

Au cumpărat exemplare forțele armate ale României, Slovaciei și Ungariei.[1] Forțele armate ale Suediei au cumpărat câteva exemplare pentru antrenament[1] numite Sk 15, din care cel puțin 5 erau hidroavioane, iar din 1941 au produs sub licență încă vreo 74,[1] unele rămânând în serviciu până în 1951.[1] Forțele armate ale Lituaniei au cumpărat trei bucăți.[1]

Un avion Klemm Kl 35, având indicativul „TIM” inscripționat pe fuselaj, a fost cumpărat (din bani personali) de regele Mihai, pentru antrenament, la începutul carierei sale de pilot. Avionul apare în acte începând cu data de 23 septembrie 1943, iar inițialele indicativului se refereau la Traian (Udriski), Ionnițiu (Mircea) și Mihai.[2]. Acest avion a purtat numărul de înmatriculare oficial YR-MIH[3]. După abdicarea sa forțată, în urma loviturii de stat de la 30 decembrie 1947, Regelui nu i s-a permis să ia cu sine în exil nici unul dintre cele patru avioane mici care-i aparțineau (un Klemm KL-35, cele două Polikarpov Po-2 (U-2) primite cadou de la Stalin, un Beechcraft C18S), dar unul dintre ele (Beechcraft C18S) a fost returnat Regelui de către comandorul Udriski, după plecarea acestuia din țară, petrecută în ianuarie 1948, la manșa respectivului avion.

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m en Barry Ketley, Mark Rolfe,. Luftwaffe Fledglings 1935-1945: Luftwaffe Training Units and their Aircraft (Aldershot, GB: Hikoki Publications, 1996), p. 12
  2. ^ ASR Principele Radu al României - „Mașinile Regelui”, Editura Curtea Veche, 2012, pag. 103
  3. ^ en Romanian Civil Aircraft Registers & Production, yumpu.com, accesat 2017-06-18

Bibliografie suplimentară

modificare
  • en David Mondey, The Concise Guide to Axis Aircraft of World War II. London: Chancellor, 1996, ISBN 1-85152-966-7