Serie de dezintegrare

În fizica și chimia nucleară, seria de dezintegrare (numită și lanț de dezintegrare, familie de dezintegrare sau radioactivitate in cascadă) reprezintă o serie secvențială de evenimente de dezintegrare succesive, genetic legate prin intermediul unor produși de dezintegrare intermediari. Majoritatea radioizotopilor nu se transformă direct într-un izotop stabil, ci suferă o serie de dezintegrări până la trecerea într-o formă finală, stabilă.

Etapele de dezintegrare sunt denumite în funcție de relațiile lor anterioare sau ulterioare. Un izotop părinte este acel radioizotop care suferă un eveniment de dezintegrare radioactivă, transformându-se într-un izotop fiică. Acest izotop fiică poate fi stabil sau se poate dezintegra la rândul său, dând naștere unui izotop fiică propriu; acest „izotop nepoată” este genetic legat de părintele fiicei, deci de „bunicul” său.

Timpul necesar pentru un singur atom părinte să se transforme prin dezintegrare într-un atom al izotopului fiică poate varia în limite largi, nu numai între perechile părinte-fiică dar – de asemenea – în mod aleatoriu între perechi identice de izotopi părinte și izotopi fiică. Dezintegrarea fiecărui atom are loc spontan, dezintegrarea unei populații inițiale de atomi identici într-un interval de timp t urmând o distribuție de dezintegrare exponențială e^−λt, unde λ reprezintă așa-numita constantă de dezintegrare. Una dintre proprietățile unui radioizotop este perioada (timpul) de înjumătățire, respectiv timpul în care jumătate dintr-un număr inițial de nuclee de radioizotop părinte identice se dezintegrează la fiicele lor, fiind invers proporțională cu λ. Perioadele de înjumătățire au fost determinate pentru majoritatea radioizotopilor, variind de la fracțiuni de secundă la 10¹⁹ ani sau mai mult.

Produșii de dezintegrare intermediari au o radioactivitate egală cu cea a radioizotopului părinte (adică există un raport unu-la-unu între numărul de dezintegrări în etapele succesive de dezintegrare), dar cantitatea de energie eliberată în fiecare din aceste etape este diferită. Dacă eventual starea de echilibru este atinsă, fiecare izotop fiică succesiv este prezent într-o cantitate direct proporțională cu timpul său de înjumătățire; cum însă activitatea este invers proporțională cu perioada de înjumătățire, fiecare nuclid din lanțul de dezintegrare contribuie în cele din urmă cu tot atâtea evenimente de dezintegrare ca și nuclidul părinte, chiar dacă nu cu acceași energie. De exemplu, ²³⁸U prezintă o radioactivitate slabă, dar pehblenda este de 13 ori mai activă comparativ cu uraniul metalic; fenomenul se datorează prezenței radiului și a celorlalți radioizotopi fiică genetic produși. Pe lângă faptul că sunt destul de activi, izotopii radiului generează în următoarea etapă de dezintegrare radon, un gaz inert radioactiv greu, care se poate acumula în spații închise precum subsolurile caselor sau mine subterane.

Istoric

Toate elementele (deci și izotopii acestora) prezente pe Pământ (cu excepția hidrogenului, deuteriului, heliului, ³He și – probabil – urme ale izotopilor stabili ale litiului și beriliului, care au fost create în Big Bang) au fost produse prin procesele s și r în stele; cele care mai sunt astăzi parte a Pământului au fost create acum 4,5 miliarde de ani în urmă sau anterior. Toate elementele produse cu mai mult de 4,5 miliarde de ani în urmă sunt denumite primordiale, ceea ce înseamnă că au fost generate în Univers prin procese care au loc în stele. Din momentul în care au fost create, cele instabile au început a se dezintegra. Toți izotopii care au timpul de înjumătățire mai mic de 100 de milioane de ani au în prezent o concentrație de maxim 2,8×10⁻¹²% din cea în care au fost prezente inițial pe Pământ, indiferent de cât a fost acesta; astfel, radioizotopii primordiali mai apar pe Pământ fie în urme, fie au dispărut complet. Există doar alte două metode pentru a crea izotopi: în mod artificial, ca de exemplu în interiorul reactorililor nucleari (uneori naturali), sau prin dezintegrarea unui specii izotopice părinte, proces cunoscut și ca serie de dezintegrare.

Izotopii instabili se dezintegrează cu o viteză dată în produșii fiică (care pot fi uneori chiar mai instabili decât părintele); în cele din urmă – de multe ori, după o serie de dezintegrări succesive – se ajunge la o formă finală reprezentată de un izotop stabil. Izotopii stabili (circa 200 astfel de specii în Univers) sunt caracterizate printr-un raport aproximativ unitar între numărul de neutroni și cel de protoni din nucleul lor pentru nuclee ușoare, crescând treptat până la circa 1,5 pentru elementele grele precum plumbul (cel mai greu izotop stabil existent este ²⁰⁸Pb). Radioizotopii mai grei se stabilizază prin eliminarea excesului de masă, de cele mai multe ori prin dezintegrare alfa. Altă metodă comună prin care izotopii cu raport neutron-proton (n/p) ridicat se stabilizează este dezintegrare β^–, în care nuclidul își modifică identitatea elementală, păstrând greutatea, dar diminuându-și raportul n/p. Pentru izotopi cu raport n/p scăzut are loc un proces invers de dezintegrare β⁺, prin care un proton se transformă într-un neutron, deplasându-se astfel către o formă stabilă; cu toate acestea, deoarece fisiunea nucleară produce aproape întotdeauna radioizotopi cu exces de neutroni, emisia de pozitroni este relativ rară în comparație cu emisia de electroni. Există multe serii de dezintegrare beta relativ scurte, cu cel puțin două evenimente de dezintegrare (unul β^– și unul β⁺) pentru fiecare radioizotop cu masă de până la 207 și chiar peste. Pentru izotopi mai grei decât cei ai plumbului există patru serii de dezintegrare care cuprind toate modurile de dezintegrare amintite: dezintegrările alfa (care reduce greutatea nuclidului părinte cu 4 uam) și cele beta, care nu modifică greutatea atomică, ci doar numărul atomic și raportul p/n. Cele patru serii sunt denumite 4n, 4n + 1, 4n + 2, 4n + 3; (practic, restul împărțirii masei atomice a izotopului părinte la patru). Există și alte moduri de dezintegrare, dar ele apar invariabil cu o probabilitate mai mică decât dezintegrările alfa și beta (aceasta nu presupune că aceste serii nu prezintă ramificații, ci doar că se are în vedere o situație simplificată).

Trei dintre aceste serii pornesc de la un radioizotop cosmogen de viață lungă, însemnând că procesul de atingere a stării de echilibru decurge greu în prima sa parte. Acești trei radionuclizi sunt ²³⁸U (cu un timp de înjumătățire de 4,5 miliarde de ani), ²³⁵U (timp de înjumătățire de 700 milioane de ani) și ²³²Th (timp de înjumătățire de 14 miliarde de ani). Cea de-a patra serie (4n + 1) pornește dintr-un radioizotop de viață mai scurtă, permițând atingerea mai rapidă a echilibrului; inițial s-a presupus că seria se încheie în ²⁰⁹Bi, considerat mult timp ca fiind stabil. Recent însă s-a demonstrat că ²⁰⁹Bi este radioactiv, trecând prin emisie alfa în ²⁰⁵Tl, stabil. În trecutul îndepărtat, pe când se forma Sistemul solar, mai mulți radionuclizi cosmogeni grei (în prezent extincți) au fost prezenți, cele patru serii de dezintegare pornind de la alte capete de serie. Acești radioizotopi au fost recreați pe Pământ de către om prin utilizarea bombei atomice sau a reactorilor nucleari. Astfel, ²³⁹Pu cu un timp de înjumătățire de „doar” 24500 de ani, se dezintegrează prin emisie alfa în ²³⁵U. De asemenea, prin producerea de ²³⁷Np, seria de dezintegrare 4n + 1 (anterior dispărută) a fost regenerată.

Moduri de dezintegrare

Această diagramă ilustrează cele patru serii de dezintegrare discutate în text: seria thoriului (4n, în albastru), seria neptuniului (4n+1, în violet), seria uraniului (4n+2, în roșu) și seria actiniului (4n+3, în verde).

Cele mai comune moduri de dezintegrare radioactivă sunt: dezintegrarea alfa, dezintegrarea β^–, dezintegrarea β⁺ și tranziția izomeră (T.I.). Dintre acestea, doar dezintegrarea alfa schimbă masă atomică (A) a nucleului părinte, trecând într-o fiică cu masă mai mică cu 4 uam. Din acest motiv, aproape orice dezintegrare va conduce la un nucleu a cărui masă va da același rest prin împărțirea la 4 ca și părintele, definind astfel cele patru serii de dezintegrare. Prin dezintegrare alfa se produc și particule alfa (nuclee de ⁴He).

Principalele trei serii (sau familii) naturale de dezintegrare, sunt deobicei numite seria thoriului, seria uraniului și seria actiniului, toate încheiate în izotopi ai plumbului. Numarul de masă al fiecarui izotop din aceste serii urmează o legitate de tip A = 4n, A = 4n + 2, respectiv A = 4n + 3. Capetele de serie sunt radioizotopii primordiali ²³²Th, ²³⁸U, respectiv ²³⁵U.

Din cauza timpului de înjumătățire relativ scurt al ²³⁷Np (2,14 milioane de ani), seria A = 4n + 1 (seria neptuniului) era pe cale de disparitie în natură (cu excepția ultimei etape, dezintegrarea ²⁰⁹Bi la ²⁰⁵Tl, stabil). ²⁰⁹Bi este slab radioactiv, cu un timp de înjumătățire de 1,9×10¹⁹ ani.

În natură există și alte serii de dezintegrare care implică elemente mai ușoare, de exemplu seriile ²⁸Mg sau ³⁹Cl. Cele mai multe dintre aceste serii de dezintegrare prezente pe Pământ înainte de 1945 au fost generate de radiațiile cosmice. Din 1945, testarea și utilizarea de arme nucleare, respectiv reactori nucleari, a dus la formarea produșilor de fisiune sau de activare. Aproape toți acești radioizotopi se stabilizează secvențial prin emisie β⁻ sau β⁺, pănă se transformă într-un izotop stabil.

Seriile de dezintegrare ale actinidelor

Actinide și produși de fisiune după timpul de înjumătățire
Actinide după seria de dezintegrare				Perioadă de înjumătățire (ani)	Produșii de fisiune ai 235U după randament
4n	4n+1	4n+2	4n+3
						4,5–7%	0,04–1,25%	<0,001%
228Ra№				4–6	†		155Euþ
244Cmƒ	241Puƒ	250Cf	227Ac№	10–29		90Sr	85Kr	113mCdþ
232Uƒ		238Puƒ	243Cmƒ	29–97		137Cs	151Smþ	121mSn
248Bk	249Cfƒ	242mAmƒ		141–351	Niciun produs de fisiune nu are un timp de înjumătățire în intervalul de 100–210 k ani...
	241Amƒ		251Cfƒ	430–900
		226Ra№	247Bk	1,3 k – 1,6 k
240Pu	229Th	246Cmƒ	243Amƒ	4,7 k – 7,4 k
	245Cmƒ	250Cm		8,3 k – 8,5 k
			239Puƒ	24,1 k
		230Th№	231Pa№	32 k – 76 k
236Npƒ	233Uƒ	234U№		150 k – 250 k	‡	99Tc₡	126Sn
248Cm		242Pu		327 k – 375 k			79Se₡
				1.53 M		93Zr
	237Npƒ			2,1 M – 6,5 M		135Cs₡	107Pd
236U			247Cmƒ	15 M – 24 M			129I₡
244Pu№				80 M	... sau mai mare de 15,7 M ani
232Th№		238U№	235Uƒ№	0,7 G – 14,1 G
Legendă ₡  are o captură neutronică în intervalul 8–50 barn ƒ  fisil m  izomer metastabil №  primar un naturally occurring radioactive material (NORM) þ  Otravă neutronică (secțiune de captură eficace a neutronilor termici mai mare de 3k barn) †  intervalul 4–97 ani: produs de fisiune cu viață medie ‡  peste 200000 ani: produs de fisiune cu viață lungă

În cele patru tabele de mai jos sunt omise ramurile minore de dezintegrare (cu o probabilitate de ramificare mai mică de 0,0001%). Energia eliberată include energia cinetică totală a tuturor particulelor emise (electroni, particule alfa, cuante gama, neutrini, electroni Auger și radiații X) și energia de recul a nucleului, presupunând că nucleul original a fost în stare de repaus.

Tabelele conțin și denumirile istorice ale radionuclizilor naturali ce apar în aceste serii de dezintegrare, cu excepția neptuniului. Aceste denumiri au fost folosite la momentul în care seriile de dezintegrare au fost descoperite și investigate. Aceste denumiri istorice pot fi utilizate pentru a localiza cărei serii respectivul radionuclid aparține.

Cei trei serii naturale ale actinidelor – a thoriului, uraniului (de la ²³⁸U) și a actiniul (²³⁵U) – toate se termină în izotopi ai plumbului (²⁰⁸Pb, ²⁰⁶Pb, respectiv ²⁰⁷Pb). Toți acești izotopi sunt stabili și sunt prezenți în natură ca nuclizi primordiali. Cantitatea în exces relativ la ²⁰⁴Pb (care este doar de origine primordială) poate fi folosită în tehnica de datare uraniu-plumb, utilizată în determinarea vârstei rocilor.

Seria thoriului

Seria de dezintegrare 4n este deobicei denumită „seria thoriului”. Acestă serie începe cu radioizotopul natural ²³²Th și include următoarele elemente: actiniului, bismut, plumb, poloniu, radiu, radon și taliu. Toate sunt prezente – cel puțin tranzitoriu – în orice probă naturală care conține thoriu (în formă metalică, compus chimic sau minerale). Seria se termină cu ²⁰⁸Pb.

Energia totală eliberată de ²³²Th pentru a se transforma în ²⁰⁸Pb este 42,6 MeV, incluzând energia a pierdută prin neutrini.

Nuclid	Denumire istorică (scurtă)	Denumire istorică (lungă)	Mod de dezintegrare	Timp de înjumătățire	Energie eliberată, MeV	Produs de dezintegrare
252Cf			α	2.645 a	6,1181	248Cm
248Cm			α	3.4×105 a	5,162	244Pu
244Pu			α	8×107 a	4,589	240U
240U			β−	14,1 h	0,39	240Np
240Np			β−	1,032 h	2,2	240Pu
240Pu			α	6561 a	5,1683	236U
236U		Thorouraniu	α	2.3×107 a	4,494	232Th
232Th	Th	Thoriu	α	1.405×1010 a	4,081	228Ra
228Ra	MsTh1	Mezothoriu 1	β−	5,75 a	0,046	228Ac
228Ac	MsTh2	Mezothoriu 2	β−	6,25 h	2,124	228Th
228Th	RdTh	Radiothoriu	α	1,9116 a	5,520	224Ra
224Ra	ThX	Thoriu X	α	3,6319 d	5,789	220Rn
220Rn	Tn	Thoron, Emanația thoriului	α	55,6 s	6,404	216Po
216Po	ThA	Thoriu A	α	0,145 s	6,906	212Pb
212Pb	ThB	Thoriu B	β−	10,64 h	0,570	212Bi
212Bi	ThC	Thoriu C	β− 64,06% α 35,94%	60,55 min	2,252 6,208	212Po 208Tl
212Po	ThC′	Thoriu C′	α	299 ns	8,784	208Pb
208Tl	ThC″	Thoriu C″	β−	3,053 min	1,803	208Pb
208Pb	ThD	Thoriu D	stabil	.	.	.

Seria neptuniului

Seria de dezintegrare 4n + 1 este deobicei denumită „seria neptuniului”. Doar doi dintre izotopii implicați în acestă serie se găsesc în natură și anume ultimii doi: ²⁰⁹Bi și ²⁰⁵Tl. Într-un detector de fum care conține o cameră de ionizare cu ²⁴¹Am se acumulează o cantitate semnificativă de ²³⁷Np ca produs de dezintegrare alfa; următoarele elemente sunt, de asemenea, prezente – cel puțin tranzitoriu – ca produse de dezintegrare ale neptuniului: actiniului, astatin, bismut, franciu, plumb, poloniu, protactiniu, radiu, taliu, thoriu și uraniu. Întrucât această serie a fost studiată după 1945, radionuclizii implicați nu au nume istoric. O trăsătură unică a acestei serii de dezintegrare este că nu include niciun izotop al gazului nobil radon, deci emanația radioactivă este inferioară celei corspunzătoare seriilor 4n, 4n + 2 și 4n + 3.

Energia totală eliberată de ²⁴⁹Cf pentru a se transforma în ²⁰⁵Tl este 66,8 MeV, incluzând energia a pierdută prin neutrini.

Nuclid	Mod de dezintegrare	Timp de înjumătățire	Energie eliberată, MeV	Produs de dezintegrare
249Cf	α	351 a	5,813 + 0,388	245Cm
245Cm	α	8500 a	5,362 + 0,175	241Pu
241Pu	β−	14,4 a	0,021	241Am
241Am	α	432,7 a	5,638	237Np
237Np	α	2,14·106 a	4,959	233Pa
233Pa	β−	27,0 d	0,571	233U
233U	α	1,592·105 a	4,909	229Th
229Th	α	7340 a	5,168	225Ra
225Ra	β−	14,9 d	0,36	225Ac
225Ac	α	10,0 d	5,935	221Fr
221Fr	α	4,8 min	6,3	217At
217At	α	32 ms	7,0	213Bi
213Bi	β− 97,80% α 2,20%	46,5 min	1,423 5,87	213Po 209Tl
213Po	α	3,72 μs	8,536	209Pb
209Tl	β−	2,2 min	3,99	209Pb
209Pb	β−	3,25 h	0,644	209Bi
209Bi	α	1,9·1019 a	3,137	205Tl
205Tl	.	stabil	.	.

Seria uraniului (radiului)

(Grafic mai cuprinzător)

Seria de dezintegrare 4n + 2 este deobicei denumită „seria uraniului”, uneori „seria radiului”. Începe cu ²³⁸U (natural) și include următoarele elemente: astatin, bismut, plumb, poloniu, protactiniu, radiu, radon, taliu, și thoriu. Toate sunt prezente – cel puțin tranzitoriu – în orice probă naturală care conține uraniu (în formă metalică, compus chimic sau minerale). Seria se termină cu ²⁰⁶Pb.

Energia totală eliberată de ²³⁸U pentru a se transforma în ²⁰⁶Pb este 51,7 MeV, incluzând energia a pierdută prin neutrini.

Nuclid părinte Denumire istorică (scurtă) Denumire istorică (lungă) Masa atomică, uam Mod de dezintegrare Probabilitate de ramificare Timp de înjumătțire Energie eliberată, MeV Nuclid fiică Subtotal, MeV 238U UI Uraniu I 238,051 α 100 % 4,468·109 a 4,26975 234Th 4,2698 234Th UX1 Uraniu X1 234,044 β− 100 % 24,10 d 0,273088 234mPa 4,5428 234mPa UX2, Bv Uraniu X2, Breviu 234,043 T.I. 0,16 % 1,159 min 0,07392 234Pa 4,6168 234mPa UX2, Bv Uraniu X2, Breviu 234,043 β− 99,84 % 1,159 min 2,268205 234U 6,8110 234Pa UZ Uraniu Z 234,043 β− 100 % 6,70 h 2,194285 234U 6,8110 234U UII Uraniu II 234,041 α 100 % 2,455·105 a 4,8598 230Th 11,6708 230Th Io Ioniu 230,033 α 100 % 7,54·104 a 4,76975 226Ra 16,4406 226Ra Ra Radiu 226,025 α 100 % 1600 a 4,87062 222Rn 21,3112 222Rn Rn Radon, Emanația radiului 222,018 α 100 % 3,8235 d 5,59031 218Po 26,9015 218Po RaA Radiu A 218,009 β− 0,020 % 3,098 min 0,259913 218At 27,1614 218Po RaA Radiu A 218,009 α 99,98 % 3,098 min 6,11468 214Pb 33,0162 218At 218,009 β− 0,1 % 1,5 s 2,881314 218Rn 30,0428 218At 218,009 α 99,9 % 1,5 s 6,874 214Bi 34,0354 218Rn 218,006 α 100 % 35 ms 7,26254 214Po 37,3053 214Pb RaB Radiu B 214,000 β− 100 % 26,8 min 1,019237 214Bi 34,0354 214Bi RaC Radiu C 213,999 β− 99,979 % 19,9 min 3,269857 214Po 37,3053 214Bi RaC Radiu C 213,999 α 0,021 % 19,9 min 5,62119 210Tl 39,6566 214Po RaC' Radiu C' 213,995 α 100 % 164,3 μs 7,83346 210Pb 45,1388 210Tl RaC" Radiu C" 209,990 β− 100 % 1,30 min 5,48213 210Pb 45,1388 210Pb RaD Radiu D 209,984 β− 100 % 22,20 a 0,063487 210Bi 45,2022 210Pb RaD Radiu D 209,984 α 1,9·10−6 % 22,20 a 3,7923 206Hg 48,9311 210Bi RaE Radiu E 209,984 β− 100 % 5,012 d 1,161234 210Po 46,3635 210Bi RaE Radiu E 209,984 α 13,2·10−5 % 5,012 d 5,03647 206Tl 50,2387 210Po RaF Radiu F 209,983 α 100 % 138,376 d 5,40745 206Pb 51,7709 206Hg 205,978 β− 100 % 8,32 min 1,307649 206Tl 50,2387 206Tl RaE" Radiu E" 205,976 β− 100 % 4,202 min 1,532221 206Pb 51,7709 206Pb RaG Radiu G 205,974 stabil - - - - 51,7709

Seria actiniului (plutoniului)

(Grafic mai detaliat)

Seria de dezintegrare 4n + 3 este deobicei denumită „seria actiniului”, uneori „seria actinouraniului” sau „seria plutoniului”. Începe cu ²³⁵U (natural) și include următoarele elemente: actiniului, astatin, bismut, franciu, plumb, poloniu, protactiniu, radiu, radon, taliu, și thoriu. Toate sunt prezente – cel puțin tranzitoriu – în orice probă naturală care conține ²³⁵U (în formă metalică, compus chimic sau minerale). Seria se termină cu ²⁰⁷Pb.

Energia totală eliberată de ²³⁵U pentru a se transforma în ²⁰⁷Pb este 46,4 MeV, incluzând energia a pierdută prin neutrini.

Nuclid părinte	Denumire istorică (scurtă)	Denumire istorică (lungă)	Mod de dezintegrare	Timp de înjumătățire	Energie eliberată, MeV	Produs de dezintegrare
251Cf			α	900,6 a	6,176	247Cm
247Cm			α	1,56·107 a	5,353	243Pu
243Pu			β−	4,95556 h	0,579	243Am
243Am			α	7388 a	5,439	239Np
239Np			β−	2,3565 d	0,723	239Pu
239Pu			α	2,41·104 a	5,244	235U
235U	AcU	Actinouraniu	α	7,04·108 a	4,678	231Th
231Th	UY	Uraniu Y	β−	25,52 h	0,391	231Pa
231Pa	Pa	Protactiniu	α	32760 a	5,150	227Ac
227Ac	Ac	Actiniu	β− 98,62% α 1,38%	21,772 a	0,045 5,042	227Th 223Fr
227Th	RdAc	Radioactiniu	α	18,68 d	6,147	223Ra
223Fr	AcK	Actiniu K	β− 99,994% α 0,006%	22,00 min	1,149 5,340	223Ra 219At
223Ra	AcX	Actiniu X	α	11,43 d	5,979	219Rn
219At			α 97,00% β− 3,00%	56 s	6,275 1,700	215Bi 219Rn
219Rn	An	Actinon, Emanația actiniului	α	3,96 s	6,946	215Po
215Bi			β−	7,6 min	2,250	215Po
215Po	AcA	Actiniu A	α 99,99977% β− 0,00023%	1,781 ms	7,527 0,715	211Pb 215At
215At			α	0,1 ms	8,178	211Bi
211Pb	AcB	Actiniu B	β−	36,1 min	1,367	211Bi
211Bi	AcC	Actiniu C	α 99,724% β− 0,276%	2,14 min	6,751 0,575	207Tl 211Po
211Po	AcC'	Actiniu C'	α	516 ms	7,595	207Pb
207Tl	AcC"	Actiniu C"	β−	4,77 min	1,418	207Pb
207Pb	AcD	Actiniu D	.	stabil	.	.

Vezi și

• Chimie nucleară
• Contaminare radioactivă
• Fizica nucleară
• Produs de dezintegrare
• Radioactivitate
• Radioizotopi

Referințe

• C.M. Lederer; J.M. Hollander; I. Perlman (1968). Table of Isotopes (ed. 6th). New York: John Wiley & Sons. 

Legături externe

• Nucleonica nuclear science portal
• Nucleonica's Decay Engine for professional online decay calculations
• Decay chains
• US Government website listing isotopes and decay energies
• National Nuclear Data Center - Freely available databases that can be used to check or construct decay chains. Fully referenced.
• The Live Chart of Nuclides - IAEA with decay chains
• Decay Chain Finder