Lazăr Baroga

halterofil român
Lazăr Baroga
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Cisnădie, România[1] Modificați la Wikidata
Decedat (63 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România[1] Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul României
 Republica Populară Română
 Republica Socialistă România
 România Modificați la Wikidata
Ocupațiesportiv Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Înălțime178 cm[1]  Modificați la Wikidata
Sporthaltere
culturism  Modificați la Wikidata

Lazăr Baroga (n. , Cisnădie, Sibiu, România – d. , București, România) a fost un halterofil român. A concurat la Jocurile Olimpice de vară din 1960 și la Jocurile Olimpice de vară din 1964.[2] A publicat numeroase cărți pentru uzul halterofililor și culturiștilor, promovând practicarea sportului și dezvoltarea fizică armonioasă a populației.[3]

Lazăr Baroga cu echipa de haltere a României la Los Angeles 1984

Biografie

modificare

S-a născut în 1937 la Cisnădie.[3] A fost multiplu campion și recordman național la haltere.[3] A obținut o medalie de bronz la categoria „total” la Campionatele Europene de Haltere de la Milano din 1960[3] și a concurat la Jocurile Olimpice de vară din 1960 și la Jocurile Olimpice de vară din 1964.[2] La Olimpiada de la Tokio din 1964 a ocupat locul 5 și a stabilit un record olimpic la stilul aruncat.[3]

A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS) în 1961 și Facultatea de Psihologie a Universității București în 1978.[3][4] După încheierea carierei sportive a devenit antrenor federal[3] și a fost angajat în cadrul Federației Române de Haltere, unde a îndeplinit timp de peste 30 de ani funcția de secretar (1967–2000).[3][4] A fost membru al Comitetului Executiv al Federației Internaționale de Haltere, președinte al Comitetului Tehnic al Federației Internaționale de Haltere (din 1980), vicepreședinte al Federației Europene de Haltere și membru al Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic Român.[3][4] A desfășurat, în paralel, o bogată activitate de promovare a sportului prin elaborarea mai multor lucrări cu caracter științific, metodic și istoric în domeniul halterelor, culturismului și al tehnicilor yoga.[3]

Pe 7 septembrie 2000, cu o zi înainte de a pleca la Jocurile Olimpice de la Sydney, a suferit un atac cerebral în sala de haltere a Complexului Național Sportiv „Lia Manoliu” și a fost internat în stare gravă la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență „Floreasca”.[4] A decedat pe 14 septembrie 2000 în urma unui stop cardio-respirator iresuscitabil.[4]

Soția sa, Marta Baroga, a fost membru al Comisiei Medicale a Federației Europene de Haltere.[4]

  • Culturism, Ed. Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, București, 1969 (ed. a II-a, Ed. Stadion, București, 1972)
  • Culturism: sănătate, forță, frumusețe, Ed. Stadion, București, 1970
  • Manual de haltere și culturism, Ed. Stadion, București, 1970
  • Culturism la domiciliu, Ed. Stadion, București, 1973
  • Yoga, Ed. Stadion, București, 1973 – împreună cu Marta Baroga
  • Culturismul pentru toți, Ed. Sport-Turism, București, 1975
  • Haltere și culturism, Ed. Sport-Turism, București, 1977
  • Forța în sportul de performanță, Ed. Sport-Turism, București, 1980
  • Weightlifting – fitness all sports („Halterele – mijloc de pregătire în toate sporturile”), Budapesta, 1980 – împreună cu dr. Tamas Ayan, secretar al Federației Internaționale de Haltere
  • Antrenamentul modern al halterofilului, Ed. Sport-Turism, București, 1982
  • Săli și aparate pentru educarea calităților fizice, Ed. Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, București, 1983
  • Educarea calităților fizice combinate, Ed. Sport-Turism, București, 1984
  • Haltere de la A la Z, Ed. Sport-Turism, București, 1985
  1. ^ a b c d e Olympedia 
  2. ^ a b
  3. ^ a b c d e f g h i j „Personalități de referință. A. Promotori și profesioniști ai educației fizice și sportului” (PDF), Ministerul Tineretului și Sportului, p. 27, arhivat din original (PDF) la , accesat în  
  4. ^ a b c d e f „A decedat Lazăr Baroga”, Ziarul de Iași, , accesat în  

Legături externe

modificare