Legea spicelor

decret sovietic din 1932 privind furtul de cereale din fermele colective

Legea spicelor (cunoscută și ca Legea celor trei spice, Legea celor cinci spice, Legea 7-8, Decretul bunicului)[1]) (în rusă Закон о трёх колосках, Закон о пяти колосках, Закон семь-восемь, Дедушкин указ) a fost un decret sovietic pentru protejarea proprietății sovhozurilor (fermelor de stat) și a colhozurilor (fermelor colective), în special a cerealelor pe care le produceau, de furturile făcute în mare parte de către țăranii disperați în timpul foametei din 1932-1933. Decretul este cunoscut și ca Legea șapte optimi (Закон 'семь восьмых'), datorită modului în care a fost scrisă data emiterii documentului: 7/8/1932 (7 august 1932).[2] Legea prevedea represiunea judiciară pentru furtul din proprietatea colectivă și cooperatistă și „executarea cu confiscarea tuturor bunurilor și înlocuirea, în cazul existenței circumstanțelor atenuante, cu închisoare de cel puțin 10 ani cu confiscarea tuturor bunurilor”. Amnistia era interzisă în aceste cazuri. Din 1932 până în 1940, 182.173 de persoane au fost condamnate în temeiul acestei legi.

Deși denumirea oficială a legii era mai lungă, denumirile comune Legea spicelor sau Legea celor trei spice au intrat în uz datorită articolului și broșurii procurorului general Andrei Vîșinski (1933), unde a condamnat practica punerii sub urmărire penală atât a funcționarilor corupți, cât și a celor care strângeau boabele (sau spicele) rămase în urmă pe câmpuri după ce întreaga recoltă a fost adunată și numărată oficial. Decretul a fost acceptat și folosit cu asprime în timpul foametea sovietică din 1932-1933, pentru a asigura hrană pentru muncitorii industriali și pentru cei mai săraci locuitori din mediul rural[3].

Temeiul decretului

modificare

Decretul Comitetului Executiv Central al URSS și al Sovietului Comisarilor Poporului, „Cu privire la protecția proprietății întreprinderilor de stat, a colhozurilor și a cooperativelor și la consolidarea proprietății publice (socialiste)”, este datat 7 august 1932. Înainte de aceasta, urmărirea penală pentru furtul proprietății de stat sau a cooperativelor era una de formă și nu depășea 2-5 ani de închisoare sau muncă în folosul comunității, ceea ce nu era o barieră pentru furturile în masă de alimente și bunuri, în special în colhozuri[4]. Statul sovietic intenționa să oprească furturile prin pedepse mai mari și chiar prin pedeapsa cu moartea pentru infracțiuni deosebit de grave împotriva oamenilor și a statului.

Cea mai mare pedeapsă pentru furt, conform acestui decret, era execuția prin împușcare. În mod normal, pedeapsa era de cel puțin 10 ani de închisoare. În toate cazurile, bunurile personale ale condamnaților urmau să fie confiscate. Condamnații pentru infracțiunile reglementate de acest decret nu puteau fi admnistiați. Legea a fost semnată de Mihail Kalinin, Viaceslav Molotov și Abel Enukidze⁠(d).

În „Instrucțiunile privind aplicarea decretului din 7/8/1932” (publicate în septembrie 1932), care însoțesc acest document, se preciza că pedeapsa cu moartea urma să fie aplicată în cazul furturilor organizate și sistematice, al furturilor însoțite de incendiere și alte distrugeri. De asemenea, pedeapsa cu moartea a fost aplicată (deși cu prevederi pentru circumstanțe atenuante în cazul anumitor infracțiuni) „în ceea ce privește „culacii, foștii negustori și alte elemente străine din punct de vedere social” care:

  • „lucrau în întreprinderi sau instituții de stat”.
  • „au fost descoperiți furând bunuri sau vânzându-le pe piața privată și deturnând unor sume mari de bani”.
  • „s-au infiltrat în ferma colectivă și cei care sunt în afara fermei colective și care organizează sau iau parte la furtul bunurilor și produselor agricole ale fermei colective"

Colhoznicii obișnuiți și țăranii necolectivizați (edinoliciniki) precum și furtul minor în transport urmau să fie pedepsite cu 10 ani de închisoare sau mai puțin[5][6].

Punerea în practică a decretului

modificare

În prima jumătate a anului 1933, aproximativ 150.000[7] de oameni au fost condamnați în Uniunea Sovietică, iar, dintre aceștia, 3,5%, adică 782 de oameni, au fost condamnați la pedeapsa capitală. Tribunalele pentru transporturi au emis 812 sentințe, iar cele militare 205 sentințe în întreaga uniune. Unele dintre aceste condamnări au prevăzut pedeapsa capitală, dar mare majoritate a pedepselor cu moartea au fost comutate în pedepse privative de libertate de către tribunalele superioare. 60,3% dintre cei judecați au fost condamnați la pedepse de 10 ani de închisoare, iar 36,2% la pedepse mai mici de 10 ani. În cazul ultimei categorii, 80% dinte cei condamnați au primit pedepse care nu prevedeau și privarea de libertate[3],

Odată cu creșterea tensiunilor sociale din cauza foametei, numărul celor condamnați conform prevederilor Decretului spicelor a ajuns în RSFSR în prima jumătate a anului 1933 la 69.523 de oameni, dintre care 84,5% au fost condamnați la zece ani de închisoare. La aproximativ 10% dintre cazuri au fost date sentințe mai ușoare, dar pentru 5,4% a fost stabilită pedeapsa capitală, atunci când fapta penală a fost săvârșită de un grup organizat, iar cantitatea de grâne depășea 100 de tone.

În primăvara anului 1933, în urma unei decizii a Biroului politic al CC al PCUS din 1 februarie și a deciziei Prezidiului CEC al URSS din 27 martie, numărul de condamnări a scăzut. În a doua jumătate a anului 1933, numărul condamnărilor a scăzut la jumătate și în anul următor de trei ori comparat cu 1933. Doi ani mai târziu, au fost pronunțate doar 6.706 sentințe. Situația din RSS Ucraineană a urmat aceeași evoluție: 12.767 de oameni condamnați în 1933 și 730 în 1935[3].


Numărul celor condamnați de instanțele generale ale RSFSR și al prizonierilor din lagărele de muncă forțată prin prevederile decretului din 7 august 1932[8]
Anul Numărul de condamnați Numărul deținuților la 1 ianuarie
1932 22.347
1933, prima jumătate a anului 69.523
1933, a doua jumătate a anului 33.865
1934, prima jumătate a anului 19.120 93.284
1934, a doua jumătate a anului 17.609
1935, prima jumătate a anului 6.706 123.913
1935, a doua jumătate a anului 6.119
1936 4.262 118.860
1937 1.177 44.409
1938 858 33.876
1939 241 27.661
1940 346 25.544
1941 22.441
Total 182.173


Amnistia

modificare

La 26 iulie 1935, Politburo a decis amnistierea colhozilor condamnați pe nedrept în baza decretului 7/8.

Un an mai târziu, procurorul general al URSS, Vîșinski, a redactat un memoriu adresat lui Stalin, Molotov și Kalinin (20 iulie 1936), în care se preciza că revizuirea cazurilor celor condamnați pe baza Legii spicelor a fost finalizată. În total, au fost verificate peste 115.000 de cazuri, iar, în cazul a peste 91.000 de cazuri (79%), aplicarea decretului din 7 august a fost recunoscută ca fiind incorectă. Pe această bază 37.425 de persoane au fost eliberate sau amnistiate[9].

S-a estimat că peste 200.000 de persoane au fost acuzate de OGPU, iar în perioada 1932-1939 au fost pronunțate 181.827 de sentințe (de obicei la 5-10 ani în lagărele Gulagului). Dintre cei judecați, mai puțin de 1.000 în 1932 și 3.754 în 1933 par să fi fost condamnați la moarte[3][10]. Pentru a face o comparație, conform raportului Departamentului judiciar de pe lângă Curtea Supremă a Federației Ruse, pentru prima jumătate a anului 2017, 127.113 persoane au fost condamnate pentru infracțiuni împotriva proprietății, dintre care 3.903 persoane pentru delapidare (articolul 160 din codul penal) și 1.880 de persoane pentru distrugere sau deteriorare a proprietății (articolul 167)[11].

  1. ^ „75 лет назад был принят указ, именуемый «7-8»” [În urmă cu 75 de ani, a fost adoptat un decret numit „7-8”.]. Фонтанка.ру (în rusă). . 
  2. ^ Soljenițîn, Alexandr (). Arhipelagul Gulag. București: Univers. pp. 68/482. ISBN 9781602572348. La anul 1932, am avut prilejul să pomenim Legea „din șapte a opta”, sau „șapte pe opt”, lege în virtutea căreia au condamnat pentru un spic, pentru un castravete, pentru doi cartofi, pentru o așchie, pentru un mosorel cu ață (în procesul verbal se scria „două sute metri de material de croitorie”, totuși le era rușine să scrie „un mosorel cu ață”) și mereu pentru zece ani. 
  3. ^ a b c d Pykhalov, Igor (). „Закон о пяти колосках” [Legea celor cinci spice] (PDF). Terrra Humana (în rusă). 4: 100–104. ISSN 1997-5996. 
  4. ^ Филиппович, Анисимов Валерий (). „Ответственность за хищения социалистической собственности по советскому уголовному кодексу” [Răspunderea pentru furtul proprietății socialiste în conformitate cu codul penal sovietic]. Вестник Югорского государственного университета (în rusă). 4 (11). ISSN 1816-9228. 
  5. ^ „Инструкция по применению постановления ЦИК и СНК СССР от 7 августа 1932 г. об охране имущества государственных предприятий, колхозов и кооперации и укреплении общественной (социалистической) собственности. 16 сентября 1932 г” [Instrucțiunea privind punerea în aplicare a Rezoluției CEC și PCC al URSS din 7 august 1932 privind protecția proprietății întreprinderilor de stat, a fermelor colective și a cooperativelor și consolidarea proprietății publice (socialiste). 16 septembrie 1932.] (în rusă). Исторические Материалы. 
  6. ^ Instrucțiuni privind aplicarea decretului CEC și CPC al URSS din 7 august 1932 cu privire la protecția proprietății de stat
  7. ^ „10 фактов о Голодоморе” [10 informații despre Holodomor]. BBC News Русская служба (în rusă). . Accesat în . 
  8. ^ Пыхалов, Игорь Васильевич (). „Закон о пяти колосках” [Legea celor cinci spice] (PDF) (Научно-теоретический журнал) (în rusă) (4). Санкт-Петербург: Terra Humana: 100–104. ISSN 1997-5996. Arhivat din original (PDF) la . 
  9. ^ „Докладная записка прокурора СССР А. Я. Вышинского И. В. Сталину, М. И. Калинину, В. М. Молотову о выполнении в срок постановления ЦИК и СНК СССР от 16 января 1936 г” [Memorandumul procurorului URSS A. Ia. Vîșinski către I. V. Stalin, M. I. Kalinin, V. M. Molotov privind punerea în aplicare a deciziei Comitetului Executiv Central și a Consiliului Comisarilor Poporului din URSS din 16 ianuarie 1936]. stalinism.ru (în rusă). Accesat în . 
  10. ^ „Stalin and the Soviet Famine of 1932-33 Revisited” [Stalin și foametea sovietică din 1932-1933 revizuită] (pdf). Europe-Asia Studies (în engleză). Routledge. 59 (4): 663–693. . JSTOR 20451381. 
  11. ^ „Отчет о числе осужденных по всем составам преступлений уголовного кодекса Российской Федерации и иных лицах, в отношении которых вынесены судебные акты по уголовным делам, Раздел 1, 7 (гл. 21)” [Raport privind numărul de persoane condamnate pentru toate infracțiunile prevăzute de codul penal al Federației Ruse și alte persoane împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești în cauze penale, Secțiunea 1, 7 (capitolul 21)].