Letture
| Letture | |
| Publicată de | Edizioni San Paolo[*]  |
|---|---|
| Primul număr | |
| Sediu | Milano |
| Limbă | limba italiană |
Modifică date / text  | |
Letture (în traducere „Lecturi”) a fost o publicație lunară de studii și recenzii literare fondată la Milano în 1946. A fost publicată până în 2009.
Istoric
modificare- De la fondare până în 1956
În 1945, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, arhiepiscopul de Milano, cardinalul Schuster, a cerut iezuiților de la Centrul San Fedele să reia publicarea „Rivista di Letture”, fondată de preotul milanez Giovanni Casati.[1] Apărut din 1914 până în 1945, revista a publicat recenzii ale cărților noi cu scopul de a ghida alegerile publicului catolic, interesat de o „bună lectură”.[2]
În 1946 preoții Giuseppe Valentini, Cipriano Casella și Achille Colombo au fondat revista.[3] În anii care au urmat li s-au adăugat alți colaboratori, printre care preoții Guido Sommavilla, Alessandro Scurani, Armando Guidetti, Giuseppe Brunetta, Gabriele Casolari și Gaetano Bisol.[1]
Letture era adresată unui public catolic și oferea un ghid de lectură creștină, cu un rezumat al cărților analizate și cu o judecată morală a fiecărui text analizat.
Letture era împărțită în mai multe părți. Ea conținea scurte note biografice ale scriitorilor contemporani,[4] urmate de recenzii împărțite după genul literar, de la narațiunile italiene la cele străine, teatru, literatură, artă, religie, științe, biografii-monografii, documente, reviste.
Caracterul hotărâtor al revistei a fost dat în primii ani de promovarea și apărarea textelor moraliste.[1] A fost „descurajată”[4] citirea multor cărți foarte populare, ca Agostino de Alberto Moravia, Santuario de Faulkner, Il muro de Sartre, Il garofano rosso de Elio Vittorini și altele. Pe de altă parte, revista a avut meritul de a-i populariza publicului catolic pe cei mai cunoscuți scriitori francezi, printre care Léon Bloy și Charles Peguy, Paul Claudel, Julien Green, și Georges Bernanos și François Mauriac.[2]
În anii 1950 revista a devenit un punct de referință pentru preoți și laici, profesori și bibliotecari;[2] a crescut numărul articolelor pe teme generale, ca de exemplu industria editorială, libertatea presei, relația dintre moralitate și literatură.
- Din 1957 până în 1993
Din ianuarie 1957 Letture a apărut într-un nou format. Revista a fost lărgită și transformată în „Rassegna critica del libro e dello spettacolo”; au apărut rubrici de critică de film și de critică de teatru. Decizia de a se dedica criticii de teatru și de film s-a dovedit de succes în special în anii 1960, când cinematografia se afla într-o perioadă de avânt, ajungând o temă de interes mai ales în parohii, în cercurile catolice și în grupuri de tineri.[5]
- Din 1994 până la închidere
În 1994 Letture a devenit parte a grupului Periodici San Paolo,[5] care a preluat sarcina continuării revistei.
Publicarea revistei a fost suspendată în 2009, cu numărul din luna mai.
Directori
modificareGestione dei padri Gesuiti
- Giuseppe Valentini (1946 - 16 noiembrie 1979)
- Alessandro Scurani (1980 - 1994)[6]
Gestione Periodici San Paolo
- don Giusto Truglia (1994 - decembrie 1999)[7]
- don Antonio Rizzolo (ianuarie 2000 - mai 2009)
Note
modificare- ^ a b c „La rivista «Letture». Breve storia di un fondo”. Accesat în .
- ^ a b c „Formare la coscienza insegnando a leggere”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Letture”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b „La cultura cattolica da oggi è un po' più povera: chiude la rivista «Letture»”. Accesat în .
- ^ a b „Da sessant'anni al servizio dei lettori”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Gesuiti: è morto Scurani, fece le bucce a Montanelli e Eco”. Accesat în .
- ^ „Un servizio ai lettori, nella continuità”. Arhivat din original la . Accesat în .
Legături externe
modificare- „Letture”. Arhivat din original la . Accesat în . (raccolta dell'edizione cartacea 1999-2009)
- Tomaso Subini, La lagrimetta negata nel finale de "La dolce vita"[nefuncțională – arhivă]
- Emeroteca Braidense, Rivista di letture (collezione annate 1914-1944)