Literatura română veche

Începuturile culturii scrise

Perioada antică

1. Cultura dacilor: dacii foloseau alfabetul grec sau latin. Pe niște blocuri de piatră de la Sarmizegetusa s-au descoperit rudimente de scriere cu litere grecești. La curtea lui Decebal se folosea ca limbă diplomatică latina. Singurul text presupus dacic a fost descoperit la Sarmizegetusa: „Decebalus per Scorilo”.

2. Perioada daco-romană: mii de inscripții latinești pun în evidență dezvoltarea limbii române prin transformările suferite de limba latină.

3. Perioada marilor migrații: cultura scrisă scade în intensitate, dar s-au păstrat câteva inscripții în greacă și latină.

Limbile de cultură folosite în evul mediu pe teritoriul românesc

1. Latina a fost reintrodusă ca limbă oficială a cultului catolic și a cancelariilor voievodale în Transilvania secolului al XI-lea. În Moldova și Muntenia era folosită în relațiile diplomatice cu țările catolice. Cele mai importante documente păstrate sunt: Memoriul lui Vlad Țepeș către Matei Corvin, redactat de Radu Grămăticul în sec. al XV-lea și Hungaria, cea mai valoroasă operă a învățatului umanist transilvănean Nicolaus Olahus. Acesta, descriind principalele regiuni istorice românești, Țara Românească, Moldova, Transilvania, Țara Someșului, Țara Crișurilor și Țara Timișului, formulează ideea originii latine a limbii și a locuitorilor lor, arătînd că au „aceeași limbă, religie și obiceiuri”.

2. Greaca a fost folosită mai mult accidental. Se păstrează un poem în această limbă, compus de Stavrinos, vistiernicul lui Mihai Viteazul, pe cînd era închis la Bistrița după moartea voievodului și intitulat Poveste preafrumoasă a lui Mihai Viteazul.

3. Slavona era limba cultului ortodox și limba oficială în stat.

4. Româna începe să fie folosită mai des abia din sec. al XVI-lea.

Primele texte în limba română

Păreri despre începuturile scrisului în limba română

„Torna, torna fratre!” s-a crezut că acest strigăt al unui soldat roman (menționat în documente pentru că se pare că a dus la pierderea unui război, fiind confundat cu semnalul de retragere) ar fi o mențiune din protoromână. Călinescu contrazice afirmația, pentru că nici unul dintre caracterele esențiale ale cuvintelor românești nu se regăsește aici.

Dosoftei a însemnat pe marginea unei psaltiri un cântec de vitejie pe care-l punea pe seama lui Ștefan cel Mare: „Hai, frați, hai frați, la năvală dați/ La năvală dați, țara s-apărați;/ Hai, frați, hai frați, la năvală dați/ La năvală dați, crucea s-apărați;/ Hai, frați, hai frați, la năvală dați/ La năvală dați, steagul s-apărați” afirmația nu poate fi argumentată științific.
În documentele sibiene se găsește însemnarea că la 1495 s-a dat suma de un florin unui preot român care a compus o scrisoare în limba română. Din păcate, documentul s-a pierdut.
P. P. Panaitescu crede că jurământul făcut de Ștefan cel Mare la Colomeea a fost tradus în latinește pe baza unei versiuni românești care s-a pierdut.
Codicele de la Ieud are pe prima pagină o dată pe care unii cercetători au descifrat-o ca fiind 1391 – 1392.

Documente păstrate în limba română

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, adresată judelui Hanăș Bengner al Brașovului, 1521

Scrisoarea a fost descoperită de către Friedrich Wilhelm Stenner în Arhivele Brașovului în anul 1894. Neacșu era cunoscut din timpul domniei lui Vlad cel Tînăr, pentru că avea un proces de datorii cu negustorii brașoveni. Împăratul despre care informează scrisoarea este Soliman al II-lea Magnificul. Valoarea stilistică à documentului este susținută de:

Precizia și laconismul expresiei (introducerea rapidă în subiect prin construcția cu dativul: „…dau știre domniei tale…”).
Caracterul oral al mesajului.
Limbă foarte puțin deosebită de cea vorbită astăzi, cu excepția formulelor de început și încheiere, cerute de protocol în limba slavonă. Fondul latin este de 89,47℅.

Valoarea morală a scrisorii constă în gestul unui român de dincoace de munți de a-i preveni pe ardeleni de pericolul invaziei turcești.

Textele maramureșene sau rotacizante denumesc patru cărți religioase:

Codicele voronețean, Psaltirea scheiană, Psaltirea voronețeană, Psaltirea Hurmuzachi. Autorii lor sunt originari din Maramureș, ceea ce explică fenomenul de rotacism: în cuvintele de origine latină litera n este înlocuită cu r. Pentru că traducătorii se țin prea aproape de originalul slavon, textele sunt greoaie, aproape de neînțeles.

Primele tipărituri

Cei mai importanți tipografi ai sec. al XVI-lea au fost:

Macarie, care în 1508 tipărește prima carte în Țara Românească, Liturghierul (în limba slavonă);
Dimitrie Liubavici, împreună cu ucenicii Oprea și Petre, tipărește în 1547 Apostolul, din porunca lui Iliașcu-voievod;
Diaconul Coresi tipărește între 1559 și 1583 nouă cărți în limba română: Întrebare creștinească, Evangheliarul, Praxiul, Cazania I, Molitvenicul, Psaltirea, Cazania II, Liturghierul, Pravila Sfinților Apostoli. El a mai publicat în Brașov Psaltirea slavo-română, în al cărei epilog își exprimă profesiunea de credință referitoare la istoria culturii românești și evoluția limbii literare, afirmînd că destinația cărții este să învețe „pre mișelamea”.

Palia de la Orăștie

Tipărită în 1582, cuprinde primele două cărți ale Vechiului Testament (Facerea și Exodul). Este unul dintre primele monumente ale limbii române literare. Aici apare pentru prima dată numele român în locul muntenescului rumân.

Alte scrieri considerate monumente ale limbii:

Însemnarea autografă à lui Mihai Viteazul pe spatele unui document din 1600, uimitoare prin laconism: „Și hotaru Ardealului. Pohta ce-am pohtit: Moldova, Țara Rumânească”:
Scrisoarea soldatului Cocrișel care, prins de dușmani, se roagă să fie răscumpărat.

Vezi și

Bibliografie

George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini și pînă în prezent
Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române

Lectură suplimentară

Istoria literaturii Române vechi, Ioan Șiadbei, Editura Albatros, 1975
Istoria literaturii române vechi, Nicolae Cartojan, Editura Minerva, 1980
Istoria literaturii române vechi, Ștefan Ciobanu, Dan Horia Mazilu, Editura Eminescu, 1989
Istoria literaturii române: Perioada veche, Al. Piru, Editura didactică și pedagogică, 1970

Probleme de bază ale literaturii române vechi, Ion Constantin Chițimia, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972
Recitind literatura română veche: Privire generală, Dan Horia Mazilu, Editura Universității București, 1994
Recitind literatura română veche: Genurile literare, Dan Horia Mazilu, Editura Universității București, 2000
Vocația europeanǎ a literaturii române vechi, Dan Horia Mazilu, Editura Minerva, 1991
Contribuții la istoria literaturii române vechi, Dan Zamfirescu, Editura științifică și enciclopedică, 1981
Studii și articole de literatură română veche, Dan Zamfirescu, Editura Edit. pentru Literatură, 1967
Crestomație de literatură română veche, Vol. 2, Ion Constantin Chițimia, Stela Toma, Liliana Botez, Editura Dacia, 1989
Cartea românească veche: studia bibliologica, Dan Râpă-Buicliu, Editura Alma, 2000

Cronicarii munteni: cîteva modele de retorică a povestirii, Dan Horia Mazilu, Editura Minerva, 1978

Contribuții: literatură română medievală, Dan Simonescu, Editura Eminescu, 1984
Literatura română în epoca Renașterii, Dan Horia Mazilu, Editura Minerva, 1984
Arta cărții: cartea românească veche 1508-1700, Ana Andreescu, Editura Univers enciclopedic, 2002
Un veac de aur în Moldova, 1643-1743: contribuții la studiul culturii și literaturii române vechi, Pavel Balmuș, Virgil Cândea, Întreprinderea Editorial-Poligrafică Știința, 1996
Istoriea literaturii romîne din secolul XVII., Giorge Pascu, Editura Institutul de arte grafice "Viaṭa romîneascǎ" s.a., 1922
Istoria literaturii romîne în secolul al XVIII-lea (1688-1821), Nicolae Iorga, Editura Institutul de Arte Frafice și Editurǎ ; Minerva, 1901
Istoria literaturii române: Epoca premodernă, Al. Piru, Editura didactică și pedagogică, 1970

Legături externe

Istoria literaturii romane vechi de N. Cartojan.