Deschide meniul principal
Nicolae Cartojan
Nicolae Cartojan.jpg
Date personale
Născut4 decembrie 1883
Călugăreni- Vlașca, România
Decedat20 decembrie 1944, (61 de ani)
București, România
PărințiAnghel Cartojan și Maria (n. Petrescu).
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor, biograf, cercetător literar, istoric literar, pedagog și publicist
Activitate
Alma materFacultatea de Litere a Universității din București  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea din București  Modificați la Wikidata


Nicolae Cartojan (n. 4 decembrie 1883, Călugăreni, județul Vlașca, azi în județul Giurgiu - d. 20 decembrie 1944, București) a fost un academician, autor, biograf, cercetător literar, istoric literar, pedagog și publicist român. Specialist în literatura română veche, profesor la Universitatea din București, s-a remarcat prin amplitudinea documentării și prin analiza minuțioasă a contextului istoric și cultural al epocilor literare.

Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române

BiografieModificare

Este fiul lui Anghel Cartojan și al Mariei (n. Petrescu). A fost bursier la Liceul „Sfântul Sava” din București. Îl întâlnește pe profesorul Ion Bianu, care preda în ciclu secundar, iar această șansă îi va modifica destinul. Se înscrie în anul 1902 la Facultatea de Litere unde îi va avea profesori pe Titu Maiorescu, Nicolae Iorga și Ion Bianu, ajuns între timp profesor universitar. Ultimul îl va angaja după absolvirea facultății la secția de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române. A fost profesor de limbă și literatură română la Școala Comercială din Giurgiu și la Gimnaziul Ion Maiorescu din același oraș, din 1907 pînă în timpul Primului Război Mondial. După declanșarea acestuia, se va muta în București, la liceele Matei Basarab și Gheorghe Lazăr. Apoi va fi profesor la Seminarul Central și la Seminarul Pedagogic Universitar Titu Maiorescu, iar între 1923-1930 la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie. Timp de doi ani, între 1 octombrie 1912 și 1 septembrie 1913, 1 noiembrie 1913 și 1 februarie 1914, își va întrerupe activitatea de dascăl pentru a urma cursuri de specializare la Universitatea din Berlin. Își ia examenul de docență la Catedra de istorie a literaturii române în 1921 sub conducerea lui Ion Bianu. Va fi pe rând asistent, din 1923 conferențiar. Din 1930 devine profesor titular al Facultății de Litere din București, ocupând chiar catedra magistrului său, Ion Bianu.

A fost cel mai aplicat exeget al cărților populare, acoperind în studiile consacrate acestora originile, motivele, temele, filiația, circulația, mediile sociale de receptare în Europa și Peninsula Balcanică.

Ca membru al Comisiei Internaționale de Istorie Literară Modernă din Paris, a colaborat la realizarea unui Repertoriu cronologic al literaturilor moderne (Répertoire chronologique des littératures modernes, 1935), coordonat de Paul van Tieghem [1].

Opere publicateModificare

  • Alexăndria în literatura românească, București, 1922, teza sa de doctorat, susținută în anul 1920, în fața unei comisii formată din Dimitrie Onciul, decanul Facultății de Litere, Ramiro Ortiz și Demostene Russo, referenți fiind Ion Bianu, Ovid Densusianu .
  • Noi contribuții la Alexăndria în literatura românească, București, 1922
  • Legendele Troadei în literatura românească, București, 1925
  • Breve storia della letteratura romena, Roma, 1926
  • Cărțile populare în literatura românească, București, 1929-1938, monografie în două volume: I. Epoca influenței sud slave, 1929, și II. Epoca influenței grecești, 1938
  • Istoria literaturii române vechi, vol. I-III, București, 1940-1945
  • Mihail Kogălniceanu, București, 1942
  • Cercetări literare, 5 volume publicate între 1929 și 1943

AfilieriModificare

DecorațiiModificare

  • Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[2]

NoteModificare

  1. ^ a b c Dicționar Enciclopedic Britannica, Ed. De AGOSTINI HELLAS SRL, pag. 512, ISBN 978-960-416-722-7
  2. ^ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.018.

Bibliografie suplimentarăModificare

  • Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române vechi, prefață de Dan Horia Mazilu, Bibliografii finale de Dan Simonescu, ediție îngrijită de Rodica Rotaru și Andrei Rusu, București, Editura Fundației Culturale Române, 1996
  • Dicționarul scriitorilor români, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995
  • Nicolae Florescu, Nicolae Cartojan, regăsind calea spre Padova, București, Editura Jurnalul Literar, 2001

Legături externeModificare