Deschide meniul principal

Mircea Zaciu

critic literar român
Mircea Zaciu
Zaciu m.jpg
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Oradea, Regatul României Modificați la Wikidata
Decedat (71 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Cluj-Napoca, România Modificați la Wikidata
Naționalitateromână
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiecritic și istoric literar
Limbilimba română[2]  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea Babeș-Bolyai din Cluj  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Operă de debutMasca geniului

Mircea Zaciu (n. 27 august 1928, Oradea - d. 21 martie 2000, Cluj) a fost un critic și istoric literar român, membru de onoare al Academiei Române.

Logo of the Romanian Academy.png Membru de onoare al Academiei Române

Cuprins

BiografieModificare

S-a născut într-o familie urbană, de religie unită (greco-catolică).[3] În timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a refugiat împreună cu familia la Arad, unde a urmat cursurile Liceului Moise Nicoară.[4] Acolo a cunoscut pentru prima dată condiția de minoritar, condiție generată de apartenența sa la Biserica Română Unită.[5]

A fost licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Victor Babeș” din Cluj, pe care a absolvit-o în anul 1952. Profesor universitar, doctor în litere, a fost, în același timp, eseist, diarist, prozator și poet, coordonator al Dicționarului scriitorilor români, alături de Marian Papahagi și Aurel Sasu.

A format la Cluj o școală de critică și istorie literară. Editor coordonator al colecției „Restituiri” a Editurii Dacia din Cluj. A colaborat la diverse reviste din țară: „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Steaua”, „România literară”, „Apostrof, „Vatra” etc. Este autorul unui Jurnal intim în patru volume, care cuprinde și perioada de la sfârșitul anilor optzeci, anii cei mai sumbri ai dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. În volumele sale de eseuri critice a abordat mai ales literatura scrisă în Transilvania, s-a ocupat de opera lui Ion Agârbiceanu într-o monografie separată, dar chintesența acestor preocupări se găsește în volumul Ca o imensă scenă, Transilvania....

Lucrări publicateModificare

 
Mircea Zaciu şi Ion Agârbiceanu în 1955

VolumeModificare

  • Ion Agârbiceanu (Editura pentru Literatură, București, 1964; ed. a II-a, Ed. Minerva, București, 1972);
  • Masca geniului (Editura pentru Literatură, București, 1967);
  • Glose (Ed. Dacia, Cluj, 1970);
  • Colaje (Ed. Dacia, Cluj, 1972);
  • Ordinea și aventura (Ed. Dacia, Cluj, 1973);
  • Bivuac (Ed. Dacia, Cluj, 1974);
  • Lecturi și zile (Ed. Eminescu, București, 1975);
  • Alte lecturi și alte zile (1976);
  • Teritorii (1976);
  • Lancea lui Ahile (1980);
  • Scriitori români (1980);
  • Cu cărțile pe masă (1981);
  • Viaticum (1983, reeditat în 1998);
  • Jurnal (1993);
  • Clasici și contemporani (1994);
  • Ca o imensă scenă, Transilvania ... (1996);
  • Dicționarul scriitorilor români, 4 vol., coordonator (1995-2002);
  • Scrisori nimănui (1998);
  • Departe/Aproape (1998);
  • Dicționarul esențial al scriitorilor români, coordonator (2000).

AntologiiModificare

  • Cu bilet circular. O antologie (posibilă) a schiței românești (Ed. Dacia, Cluj, 1974).

EdițiiModificare

  • Ceasuri de seară cu Ion Agârbiceanu (1982);
  • Liviu Rebreanu după un veac (1985).

AfilieriModificare

NoteModificare

La Wikicitat găsiți citate legate de Mircea Zaciu.
  1. ^ a b „Mircea Zaciu”, data.bnf.fr, accesat în  
  2. ^ „Mircea Zaciu”, data.bnf.fr, accesat în  
  3. ^ Mircea Zaciu, Respectul și îngăduința pentru Celălalt, în: Alexandru Cistelecan (coord.), Un destin istoric: Biserica Română Unită, Târgu Mureș 1999, pag. 189.
  4. ^ Op. cit.: "La Arad venisem într-un liceu cu majoritatea elevilor ortodocși, copii din familiile bogate arădene sau de bogați podgoreni și proprietari de pământuri fecunde, în care mai recunoșteai un prototip slavician."
  5. ^ Op. cit.: „Am simțit acolo pentru întâia oară discriminarea religioasă, puținii uniți câți eram deveniserăm curând obiectul deriziunii și „umorului” specific zonei, cruzime infantilă și prejudecată, destul pentru a ne răni sensibilitatea stigmatizată prin apelativul strigat de ceilalți, când ne separam la orele de religie, „papistașii”, poreclă încă blândă (și la urma urmelor deloc infamantă), ne grupam în Reuniunea Mariană duminicile, după liturghia de la mica (dar îngrijita) biserică unită ce se afla alături de episcopia ortodoxă.”

Bibliografie suplimentarăModificare

  • Săndulescu, Al. (), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 420–425 

Legături externeModificare