Literatura română în slavonă

Literatura română în slavonă a apărut pe fundalul influențelor slave asupra vorbitorilor de română, limba slavonă fiind folosită pentru mai multe secole ca limbă liturgică și limbă oficială pe teritoriul țărilor române.

Scurt istoric

În momentul în care slavii pătrund în sudul Dunării, limba română comună se scindează. Primele influențe slave apar prin intermediul ortodoxismului, în a doua jumătate a secolului al X-lea, conform inscripțiilor descoperite în Moldova și Muntenia. Cele mai vechi manuscrise păstrate datează însă din secolul al XII-lea.

Scrierile religioase

• Două scrisori ale egumenului Nicodim (1385, 1391).
• Niște imnuri religioase compuse de Filotei, fost logofăt al lui Mircea cel Bătrân.
• Textul hagiografic Mucenicia Sfântului Ioan cel Nou, compus de Grigorie Țamblac, predicator al lui Alexandru cel Bun.
• Tetraevanghelul, prima copie după o carte religioasă (secolul al XV-lea).
• Romanele populare Alexandria, Varlaam și Ioasaf.

Scrierile cu caracter laic

• Scrisoarea lui Ștefan cel Mare către principii creștini după victoria de la Vaslui (remarcabilă prin arta compoziției).
• Letopisețul de când s-a început Țara Moldovei, prima noastră cronică, scrisă tot la curtea lui Ștefan, în care se glorifică luptele de apărare a țării din vremea domnitorului.
• Letopisețul de când s-a început Țara Moldovei, scris de Macarie din porunca lui Petru Rareș. Macarie nu face numai narațiune istorică ci și memorialistică, pentru că a fost martor ocular la evenimente, dar are un stil greoi, imitat după cronicarii străini.
• Cronica lui Eftimie, care continuă letopisețul lui Macarie din porunca lui Alexandru Lăpușneanu, într-un stil mai simplu și mai accesibil.
• Cronica lui Azarie, ucenic al lui Macarie, care prezintă istoria Moldovei, acuzându-i pe Despot și pe Ioan-vodă Armeanul, care-i prigoniseră pe boieri.

Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

În 1894 a fost descoperit la Sofia manuscrisul Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie, în limba slavonă, pe hârtie fabricată la Veneția în secolul al XVI-lea, având un scris caligrafic și vignete în aur. Se presupune că manuscrisul era destinat fie cancelariei domnești, fie lui Teodosie însuși. Astăzi există o variantă slavonă, una românească și una grecească, cea din urmă păstrată la muntele Athos.

Opera este o enciclopedie a cunoștințelor moral-politice, filozofice și pedagogice, o sinteză a gândirii și a experienței medievale. Concepută ca un imens testament, vădește o puternică personalitate, căci intensitatea trăirii este egală cu intensitatea gândirii. Poate fi considerată și o operă ideologică, cu scop educativ, deoarece este prezentat un cod moral al societății românești. Arta compoziției este asemănătoare cu cea a literaturii bizantine. Capitolele finale, consacrate mamei, soției și copilului impresionează prin sensibilitate, duioșie și lirism.

A fost tradusă în românește încă din secolul al XVII-lea.