Wikipedia

Mîkola Lîsenko

compozitor, pianist, dirijor și etnomuzicolog ucrainean
Mîkola Lîsenko
Date personale
Născut[4][5][6][7] Modificați la Wikidata
Hrînkî, uezdul Kremenciug⁠(d), gubernia Poltava⁠(d), Imperiul Rus[3] Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani)[4][5][8][6] Modificați la Wikidata
Kiev, gubernia Kiev⁠(d), Imperiul Rus[9] Modificați la Wikidata
Înmormântatcimitirul Baikove[*]​[10] Modificați la Wikidata
PărințiVitalii Lîsenko[*]​ Modificați la Wikidata
Frați și suroriSofia Starîțka[*]​
Andrii Lîsenko[*]​ Modificați la Wikidata
Căsătorit cuOlha Lîpska[*]​ Modificați la Wikidata
CopiiOstap Lîsenko[*]​[11]
Katerîna Masleannîkova[*]​
Mariana Lîsenko[*]​
Halîna Lîsenko-Șilo[*]​ Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Ocupațiedirijor
compozitor de muzică clasică[*]​
pianist
profesor de muzică[*]​
etnomuzicolog[*]​
compozitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba ucraineană[12][3] Modificați la Wikidata
Activitate
DomiciliuKiev[1]  Modificați la Wikidata
Alte numeБоян  Modificați la Wikidata
Alma materUniversitatea de Muzică și Teatru din Leipzig[*]​[2]
Universitatea Națională Taras Șevcenko din Kiev[2]
Universitatea de Stat din Harkov[*]​[3]  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea de Stat din Harkov[*]​
Școala de muzică și teatru „Mîkola Lîsenko”[*]​  Modificați la Wikidata
Profesor pentruAlexandra Mandelstam[*][[Alexandra Mandelstam |​]]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mîkola Vitaliiovîci Lîsenko (în ucraineană Мико́ла Віта́лійович Ли́сенко; n. , Hrînkî, uezdul Kremenciug⁠(d), gubernia Poltava⁠(d), Imperiul Rus – d. , Kiev, gubernia Kiev⁠(d), Imperiul Rus) a fost un compozitor, pianist, dirijor și etnomuzicolog⁠(d) ucrainean din perioada romantică târzie. Pe durata activității sale, a fost figura centrală a muzicii ucrainene⁠(d), creația sa constând din opere, lucrări corale, piese de orchestră și de cameră și o mare varietate de compoziții pentru pian. Îi este atribuit un rol esențial în renașterea națională ucraineană⁠(d), fiind în acest sens contemporan cu Grieg în Norvegia, Grupul celor cinci în Rusia, precum și Smetana și Dvořák în Cehia.[13]

Studiind și inspirându-se din muzica populară ucraineană⁠(d), în același timp insistând asupra utilizării limbii ucrainene în defavoarea culturii ruse omniprezente în acea perioadă, a creat compoziții esențiale pentru muzica ucraineană.[14]

Pentru a promova cultura ucraineană, Lîsenko a compus muzică pe motivele lucrărilor multor poeți ucraineni, în special Taras Șevcenko, pe care l-a admirat deosebit de mult. Decorul muzical al poemului patriotic „Rugăciune pentru Ucraina⁠(d)” de Oleksandr Konîskîi⁠(d) a devenit imnul spiritual al Ucrainei. Lîsenko a avut o influență profundă asupra compozitorilor ucraineni de mai târziu, printre care Stanîslav Liudkevîci⁠(d), Oleksandr Koșîț⁠(d), Kîrîlo Stețenko⁠(d), Iakiv Stepovîi⁠(d) și, mai ales, Mîkola Leontovîci.

Numele său este purtat de un concurs internațional de muzică⁠(d), iar în trecut și de o școală de muzică⁠(d), care între timp a devenit Universitatea de Stat de Teatru, Film și Televiziune „Ivan Karpenko-Karîi” din Kiev⁠(d).

Biografie modificare

Viață timpurie modificare

 
Lîsenko în 1865

Mîkola Vitaliiovîci Lîsenko (în sursele ruse și Nikolai Vitalievici Lîsenko) s-a născut la Hrînkî, lângă uezdul Kremenciug⁠(d) din gubernia Poltava⁠(d) (în prezent Kremenciug, regiunea Poltava, Ucraina), la 22 martie 1842.[15] Pe atunci, actualul teritoriu al Ucrainei era împărțit între Imperiul Rus și Imperiul Austro-Ungar.[16] Familia Lîsenko⁠(d) era una înstărită și educată,[16] provenind din aristocrația cazacă din secolul al XVII-lea.[17] Printre membrii notabili ai dinastiei Lîsenko se numără colonelul Ivan Lîsenko⁠(d) (d. 1699), comandant al Regimentul Cernigov⁠(d) și participant în Războiul Ruso-Turc din 1976-1681 și în Campaniile de la Azov, și fiul acestuia, Fedir Lîsenko⁠(d) (d. 1751), asaul⁠(d) și judecător.[18] Tatăl lui Mîkola Lîsenko a fost colonelul Vitalii Lîsenko⁠(d), strănepot al lui Fedir.[19] Compozitorul a avut doi frați mai mici: Sofia Starîțka⁠(d) și Andrii Lîsenko⁠(d).[20]

Mîkola Lîsenko și-a început studiile muzicale la o vârstă fragedă, învățând mai întâi să cânte la pian sub supravegherea mamei sale.[15] La vârsta de nouă ani, și-a continuat studiile la la Kiev,[15][17][21] unde a studiat pianul cu Alois Panoccini⁠(d) și teoria muzicală cu Nejnkevič.[15] Unele din compozițiile sale timpurii din această perioadă au supraviețuit până astăzi, printre care o polka (c. 1851) și o nocturnă pentru pian (1859–1860), precum și o piesă pentru orchestră de coarde⁠(d), Moldavskaia, pizzicato rus (1859–1860).[22] Din 1860, Lîsenko a frecventat gimnaziul din Harkov și a studiat științe naturale la Universitatea din Harkov⁠(d), iar mai târziu la Universitatea din Kiev.[15] La Kiev și-a continuat studiile muzicale cu Dmitriev, Wilczyk și Wolner[15] și a absolvit în 1865 obținând o diplomă în științe naturale.[23] Lîsenko a făcut apoi doi ani de serviciu public în regiunea Tarașcea mediind litigii ale foștilor iobagi și revendicările lor de proprietate asupra pământului.[23][24] Ulterior, a mers la Conservatorul din Leipzig⁠(d), Germania, unde între 1867 și 1869 a învățat pian cu Carl Reinecke⁠(d) și compoziție și teorie cu Ernst Richter⁠(d).[25]

Tânăr compozitor modificare

Încă din tinerețe, Lîsenko a dezvoltat un entuziasm intens pentru muzica și cultura ucraineană, fiind influențat în mod special de bunicii săi[23] și predilecția sa pentru cântecele țărănești.[15] La începutul anilor 1860 a început să colecteze și să publice cântece populare ucrainene⁠(d), adesea cu ajutorul menestrelului și kobzarului⁠(d) Ostap Veresai⁠(d).[26] Această activitate a rezultat mai târziu în publicarea a șapte volume de aranjamente și transcripții ale cântecelor populare ucrainene între 1868 și 1911.[26] Lîsenko a fost influențat de filozofii Vissarion Belinski, Nikolai Cernîșevski și Aleksandr Herzen.[15] Printre lucrările sale timpurii se regăsesc decoruri muzicale ale poeziilor ucrainene, în special ale celor scrise de Taras Șevcenko, a cărui creație a adaptat-o în lucrarea corală Zapovit („Testamentul”).[27][n 1] Fervoarea sa naționalistă a mai fost alimentată de relațiile strânse cu scriitorul Mîhailo Starîțkîi⁠(d) (care îi era văr), istoricul Volodîmîr Antonovîci⁠(d) și savantul Tadei Rîlskîi, de asemenea de asocierea sa cu hromada⁠(d) din Kiev, Stara hromada⁠(d).[23] Lîsenko a găsit că muzica era cel mai potrivit mediu pentru a-și exprima patriotismul și și-a propus să creeze o școală independentă de muzică ucraineană, în loc de a prelua stilurile existente de muzică clasică occidentală.[24] În 1869, Lîsenko s-a întors la Kiev – în cuvintele istoricului muzical Richard Taruskin⁠(d), „s-a întors acasă ca naționalist muzical hotărât”.[25]

La întoarcerea la Kiev, a continuat să aranjeze și să studieze melodiile populare ucrainene.[24] Își împărțea timpul între rolurile de profesor de pian, angajat al filialei din Kiev a Societății Muzicale Ruse⁠(d) și compozitor.[28] În această perioadă (1872-1873), Lîsenko a compus prima sa operă – Cernomorțî („Marinarii Mării Negre”).[28] Tot atunci a scris o fantezie⁠(d) orchestrală intitulată Ukraiinskîi kazak-șumka („Șumka⁠(d) cazacului ucrainean”) și o piesă de cameră pentru flaut, vioară și pian, „Fantezie pe teme ucrainene”.[22] Lîsenko a mers la Sankt Petersburg între 1874 și 1876 pentru a studia orchestrația⁠(d) cu Nikolai Rimski-Korsakov.[15] Pe lângă Rimski-Korsakov, s-a întâlnit și cu alți membri ai celor cinci, în special cu Modest Musorgski, care lucra la o operă plasată în Ucraina, Sorocinskaia iarmarka⁠(d) („Târgul de la Sorociînțî”).[28] În timpul scurtei sale șederi la Sankt Petersburg, Lîsenko a fost dirijorul unui cor[15] și a scris cel puțin zece compoziții pentru pian într-o varietate de genuri.[22]

Stabilirea la Kiev și cenzura modificare

 
Mormântul lui Mîkola Lîsenko în cimitirul Baikove din Kiev.

Lîsenko s-a întors la Kiev în 1876 și a început să conducă un alt cor.[26] Mulți dintre coriștii aflați sub îndrumarea lui Lîsenko au devenit mai târziu compozitori – Levko Revuțkîi⁠(d), Porfîrii Demuțkîi, Kîrîlo Stețenko⁠(d) și propriul fiu, Ostap Lîsenko⁠(d).[29] În paralel, Mîkola Lîsenko organiza concerte pentru Veresai și dădea lecții de muzică, adesea la Institutul tinerelor nobile din Kiev⁠(d).[28][23]

Către sfârșitul anilor 1870, Lîsenko a devenit o figură de frunte în muzica ucraineană.[26] Fiind compozitor ucrainean într-un stat controlat de Rusia, a îndurat dificultăți continue din partea autorităților.[30] Relația lui cu Societatea Muzicală Rusă s-a deteriorat treptat, până când Lîsenko a fost ignorat complet.[26] Spre deosebire de colegii săi ruși, Lîsenko nu a primit sprijin de stat, întâmpinând dimpotrivă piedici din partea oficialilor ruși.[30] Activitățile sale în sprijinul culturii ucrainene[26] au servit ca motiv pentru filarea constantă de către autorități și atacuri frecvente în presa locală.[31] A atras în special atenția prin întâlnirile sale frecvente cu alți patrioți ucraineni, iar mai târziu prin sprijinul pentru revoluția din 1905 și fondarea Clubului Ucrainean⁠(d).[26][21] A fost închis pentru poziția sa față de revoluție în 1907.[26]

Ucazul de la Ems din 1876, care interzicea folosirea limbii ucrainene în scris, a fost unul dintre cele mai importante obstacole întâmpinate de Lîsenko; el a fost nevoit să-și publice unele partituri în străinătate, iar interpretarea în țară a operelor sale muzicale trebuia autorizată de cenzorul imperial.[32] Lîsenko a insistat ca în libretele sale de operă să fie folosită numai limba ucraineană, opunându-se, printre altele, traducerii în rusă a operei Taras Bulba⁠(d), în ciuda faptului că aceasta era prea ambițioasă pentru a fi pusă în scenă în teatrele din Ucraina. Ceaikovski era impresionat de operă și voia să o prezinte la Moscova, însă acest lucru nu s-a întâmplat din cauza insistenței autorului ca interpretarea să fie făcută în ucraineană.[33]

Cariera din ultimii ani modificare

În ultimii săi ani de viață, Lîsenko a inițiat strângeri de fonduri pentru deschiderea unei școli de muzică ucrainene, cunoscută ca școala de muzică Lîsenko⁠(d). Fiica lui, Mariana⁠(d), a devenit o pianistă, iar fiul Ostap⁠(d) a predat muzică la Kiev.

Activitate muzicală modificare

Compozitorul, pianistul, dirijorul și etnomuzicologul[34] Mîkola Lîsenko a fost figura centrală a muzicii ucrainene în anii săi de activitate.[35] A fost un compozitor prolific, scriind o mulțime de piese pentru pian, peste o sută de cântece lirice, opere, precum și muzică orchestrală, de cameră și corală.[36]

Opere modificare

Lîsenko a scris o serie de lucrări de operă, printre care opera clasică ucraineană Natalka Poltavka⁠(d), dar și Utoplena⁠(d) (după O noapte de mai⁠(d) de Gogol), Taras Bulba⁠(d), Nocturne⁠(d) și două opere pentru copii – Koza-dereza⁠(d) și Pan Koțkîi.[22]

Cântece lirice modificare

Printre compozitorii ucraineni ai secolului al XIX-lea, Lîsenko a fost cel mai înflăcărat adept al cântecelor lirice⁠(d) (în ucraineană ліричні пісні / „lirîcini pisni”).[37] Cele 133 astfel de lucrări „relatează o poveste minunat de detaliată și aprinsă a vieții europene din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”.[37] Aceste cântece sunt de obicei compoziții continue⁠(d) cu atenție deosebită acordată detaliilor textului.[38] Abordarea lui Lîsenko îmbină caracteristicile muzicii populare ucrainene și cele ale muzicii clasice occidentale.[38] Din muzica populară el a împrumutat apelarea frecventă la ornamentică⁠(d), metru neobișnuit și afecte caracteristice melodiilor populare, iar din muzica clasică a preluat, printre altele, utilizarea romantică a cromatismului⁠(d) intens, lucru tipic pentru muzica clasică din secolul al XX-lea⁠(d).[38] Cântecele sale acoperă o varietate mare de subiecte, cuprinzând, conform muzicologului Dagmara Turciîn, o „[gamă] uimitor de largă – monologuri dramatice înflăcărate și elegii meditative, declarații filozofice profunde și scene populare pline de culoare, serenade lirice și cântece extatice de dragoste, un vals melancolic și o dumka eroică [...]”.[38]

Lîsenko a scris muzică pe versurile mai multor poeți, în special ale moderniștilor ucraineni,[39] considerând că aceasta este cea mai eficientă metodă de a-și exprima convingerile patriotice și politice.[26] Astfel, el a abordat opera lui Ivan Franko, Ievhen Hrebinka⁠(d), Oleksandr Oles⁠(d), Stepan Rudanskîi⁠(d), Șcegolev, Starîțkîi și Lesia Ukrainka, dar și a străinilor precum Heinrich Heine, Adam Mickiewicz și Semion Nadson⁠(d).[22] El a fost deosebit de devotat lui Taras Șevcenko, înșirând pe partitură 82 de texte din antologia „Kobzar⁠(d)” a poetului.[40] În Ucraina, Lîsenko este considerat deopotrivă cu Șevcenko esența culturii și identității ucrainene.[41]

Cor modificare

Lîsenko a scris trei cantate pentru cor și orchestră, toate după textele lui Taras Șevcenko.[42] De asemenea, a aranjat aproximativ 500 de cântece populare pentru voce și pian, cor și pian sau cor a cappella.[43] A comemorat decesul lui Șevcenko prin două lucrări: un marș funerar (1888) după versurile lui Ukrainka și o cantată (1911).[22]

Transpunerea corală din 1885 a unui poem patriotic de Oleksandr Konîskîi⁠(d), destinat inițial corului de copii, a devenit cunoscut la nivel internațional drept „Rugăciune pentru Ucraina⁠(d)”, un imn spiritual al țării.

Pian modificare

Cele mai cunoscute lucrări pentru pian ale lui Lîsenko sunt Suita ucraineană în formă de dansuri antice, două rapsodii (cea de-a doua – Dumka-șumka), Scherzo eroic și Sonata în la minor. A mai scris nocturne⁠(d), poloneze etc. Unele lucrări pentru pian dezvăluie influența lui Frédéric Chopin.

Muzică de cameră modificare

Muzica de cameră a lui Lîsenko include un cvartet de coarde, un trio pentru două viori și o violă, cât și o serie de lucrări pentru vioară și pian.

Cercetări etnomuzicologice modificare

 
Ostap Veresai⁠(d), cu care Lîsenko a avut o colaborare îndelungată

Primele studii etnomuzicologice⁠(d) Lîsenko le-a făcut asupra kobzarului⁠(d) orb Ostap Veresai⁠(d) și le-a publicat în 1873 și 1874. El a continuat să cerceteze și să transcrie repertoriul kobzarilor din alte regiuni, precum Opanas Slastion⁠(d) din Poltava și Pavlo Bratîțea din Cernigov. A efectuat un studiu amănunțit al altor instrumente populare ucrainene, cum ar fi torbanul⁠(d). Datorită colecției sale de eseuri despre instrumentele populare ucrainene, Mîkola Lîsenko este recunoscut drept fondatorul organologiei⁠(d) ucrainene și unul dintre primii organologi din Imperiul Rus.

Lucrările sale etnomuzicologice includ:[44]

  • Lîsenko, Mîkola (). Кобзарь Остап Вересай: Его музыка и исполняемые им народные песни. Характеристика музыкальных особенностей малорусских дум и песен, исполняемых кобзарем Остапом Вересаем [Kobzarul Ostap Veresai: Muzica lui și cântecele populare interpretate de el. Caracterizarea particularităților muzicale ale baladelor și cântecelor maloruse interpretate de kobzarul Veresai]. Kiev. 
  • —— (iulie 1888). „Дума о Хмельницьком и Барабаше” [Balada lui Hmelnîțkîi și Barabaș]. Kievskaia starina: p. 15-23. 
  • —— (martie 1892). „О торбане и музыке песен Видорта” [Despre torban și muzica lui Vidort]. Kievskaia starina: p. 381-387. 
  • —— (). „Народні музичні струменти на Вкраїні” [Instrumentele muzicale tradiționale ale Ucrainei]. Zorea. Liov. 

Moștenire și influență modificare

 
Bust-relief pe fațada Casei-muzeu

Creația lui Mîkola Lîsenko și stilul naționalist care se manifestă în ea au avut o influență imensă pentru compozitorii ucraineni de după el. Stanîslav Liudkevîci⁠(d), Oleksandr Koșîț⁠(d), Kîrîlo Stețenko⁠(d), Iakiv Stepovîi⁠(d) și, mai ales, Mîkola Leontovîci sunt câțiva din aceștia care au mărturisit o influență determinantă din partea lui Lîsenko.[34] Deși este bine-cunoscut în Ucraina, Lîsenko rămâne a fi o figură obscură în afara țării.[38]

Lucrările complete ale lui Lîsenko au fost publicate în 22 de volume la Kiev în perioada 1950-1959.[34]

Un grup de compozitori și muzicieni ucraineni, printre care Ielizaveta Ceavdar⁠(d), Ariadna Lîsenko⁠(d) (nepoata compozitorului), Ievhen Rjanov, Andrii Ștoharenko⁠(d), Mîroslav Skorîk și Ievhen Stankovîci⁠(d), au fondat în 1962 Concursul Internațional de Muzică „Mîkola Lîsenko”⁠(d).[45] Casa compozitorului din Kiev, în care a locuit din 1894 până în 1912, a fost transformată în Casa-muzeu Mîkola Lîsenko⁠(d) în 1987.

Viață personală modificare

Mîkola Lîsenko a fost căsătorit de două ori. Cea de-a doua căsătorie a fost cu pianista și activista Olha Lîpska⁠(d) (n. 1860 – d. 1900), cu care a avut șapte copii:

Note explicative modificare

  1. ^ Când trupul neînsuflețit al lui Taras Șevcenko a fost adus în 1861 în Ucraina, Lîsenko a fost unul din purtătorii sicriului la înmormântare.[24]

Note modificare

  1. ^ https://doi.org/10.1093/gmo/9781561592630.article.17272, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b https://www.ukrainianartsong.ca/composers-1-1-1, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b c Internet Encyclopedia of Ukraine, accesat în  
  4. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ a b c d Mykola Lysenko, SNAC, accesat în  
  6. ^ a b c d Mykola Lysenko, International Music Score Library Project, accesat în  
  7. ^ a b Nikolai Witaljewitsch Lyssenko, Brockhaus Enzyklopädie 
  8. ^ a b Mikola Lysenko, Find a Grave, accesat în  
  9. ^ Лысенко Николай Витальевич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]​ 
  10. ^ https://www.findagrave.com/memorial/9596/mikola-lysenko, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  11. ^ ​, accesat în  
  12. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  13. ^ Turchyn 2006, § para. 1.
  14. ^ Baley & Hrytsa 2001, §2 "The 19th century".
  15. ^ a b c d e f g h i j Spencer 2001, § para. 1.
  16. ^ a b Turchyn 2006, § para. 2.
  17. ^ a b Predota 2022, § para. 4.
  18. ^ „Lysenko Family”. Internet Encyclopedia of Ukraine. Edmonton: Canadian Institute of Ukrainian Studies. . Accesat în . 
  19. ^ Filenko & Bulat 2001, p. 13.
  20. ^ Filenko & Bulat 2001, p. 19.
  21. ^ a b Wytwycky 2010, § para. 2.
  22. ^ a b c d e f Spencer 2001, § "Works".
  23. ^ a b c d e Wytwycky 2010, § para. 1.
  24. ^ a b c d Predota 2022, § para. 5.
  25. ^ a b Taruskin 2002, § para. 1.
  26. ^ a b c d e f g h i Spencer 2001, § para. 2.
  27. ^ Taruskin 2002, § para. 1–2.
  28. ^ a b c d Taruskin 2002, § para. 2.
  29. ^ Katchanovski et al. 2013, p. 344.
  30. ^ a b Turchyn 2006, § para. 3.
  31. ^ Turchyn 2006, § para. 4.
  32. ^ Turchyn 2006, § para. 3–4.
  33. ^ Taruskin 2002, § para. 3.
  34. ^ a b c Ukrainian Art Song Project, § para. 1.
  35. ^ Kryzhanivsky 2022, § Music of Ukraine.
  36. ^ Ukrainian Art Song Project, § para. 1–3.
  37. ^ a b Ukrainian Art Song Project, § para. 3.
  38. ^ a b c d e Turchyn 2006, § para. 9.
  39. ^ Turchyn 2006, § para. 8.
  40. ^ Wytwycky 2010, § para. 5.
  41. ^ Turchyn 2006, § para. 7.
  42. ^ Wytwycky 2010, § para. 7.
  43. ^ Wytwycky 2010, § para. 8.
  44. ^ Spencer 2001, § "Writings".
  45. ^ „Competition History”. bizcard.com.ua. Ministerul Culturii și Turismului din Ucraina. Accesat în . 
  46. ^ a b Історія української бібліотечної справи в іменах (кінець ХІХ ст. – 1941 р.): матеріали до біобібліографічного словника / авт.-уклад. Л.В. Гарбар ; ред. кол.: Г.В. Боряк, Л.А. Дубровіна (голова), В.І. Попик та ін. ; НАН України, Нац. б-ка України ім. В.І. Вернадського, Ін-т рукопису. – Київ, 2017. Arhivat în , la Wayback Machine.

Bibliografie modificare

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mîkola_Lîsenko&oldid=16086079