Deschide meniul principal
Mănăstirea Cornetu
Schitul Cornet Biserica VL-II-a-A-09947.jpg
Mănăstirea Cornetu
Informații generale
Confesiuneortodoxă
HramTăierea capului Sf. Ioan Botezătorul
Tipcălugărițe
Localizare
ȚaraRomânia
LocalitateTuțulești, Racovița, județul Vâlcea
CtitorMareș Băjescu
Istoric
Sfințire1666
Monument istoric
Clasificare
Cod LMIVL-II-a-A-09947
Prezență online
Site Web

Mănăstirea Cornetu este o mănăstire din județul Vâlcea, situată pe malul râului Olt. Fost schit de călugări, în prezent mănăstire de maici cu hramul Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, monument arhitectonic din Țara Românească de secol XVII despre care N. Ghika-Budești spunea că este dintre cele mai interesante ca plan și dintre cele mai pitorești din această vreme, ca arhitectură exterioară.[1]

AmplasareModificare

Mănăstirea este situată la poalele muntelui Cornetu pe Valea Oltului, pe malul drept al râului Olt, pe șoseaua Râmnicu Vâlcea-Sibiu la aproximativ 50 de km de Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere teritorial-administrativ, mănăstirea, aparține satului Călinești, localitate componentă a orașului Brezoi din județul Vâlcea.

ArhitecturăModificare

Ansablul arhitectonic este format dintr-o incintă de piatră de formă pătrată pe care se situează chiliile. La 3 colțuri ale incintei se ridică turnuri poligonale, iar la colțul din sud-est un foișor. În mijlocul curții incintei se află biserica, singura de altfel care mai păstrează forma originală. Construită pe un plan trilobat cu un turn-clopotniță cu opt laturi pe pronaos (accesul se face pe o scăriță aflată pe latura de nord) și turla Patocratorului cu zece laturi pe care sunt situate ferestre înguste. Zidul este din cărămidă așezată orizontal și panouri de tencuială fiind împărțit de un brâu dublu de cărămidă aparent rotunjită care, pe fațada vestică înconjoară nișa icoanei de hram. Cornișa este realizată din cărămidă aparentă dispusă în formă de dinți de fierăstrău, sub aceasta un rând de butoni și o friză de teracotă smălțuită încadrată de cărămizi așezate pe muchie. Soclul este proeminent fiind realizat din bolovani de munte în casete de cărămidă.

Interiorul este reprezentativ pentru bisericile tradiționale, cu zidul ce desparte naosul de pronaos plin. Pictura murală din naos este realizată în tehnica fresco în secolul al XVIII-lea iar cea din pronaos este de secol XIX. Din nefericire nu se mai păstrează nimic din pictura originală.

IstoricModificare

 
Manastirea Cornetu, 1916

Schitul este ctitorie a marelui vornic Mareș Băjescu, mare feudal și apropiat al Cantacuzinilor. Alegerea locului s-a făcut cu atenție căci, pe de o parte era apropiat de pământurile sale, pe de altă parte, datorită poziției era, la acea vreme, ferit din calea ochilor privitorilor, însă apropiat de granița cu Transilvania, oferind astfel un refugiu ideal pentru ctitor și familia sa în vremurile de restriște ce aveau să vie.

Conform pisaniei originale, sculptată în piatră de Albești, arată ca dată a terminării lucrărilor 29 august 1666, în timpul domniei lui Radu Leon. Interesant este că cel ce realizează pisania este un anume popă Stan din Băjești, cel care semnează și pisania mănăstirii Aninoasa, 11 ani mai târziu, dar și textul unei cruci de piatră din Budeasa.

Încă înainte de a se fi terminat lucrul la biserică, Mareș Băjescu, printr-un act datat 15 martie 1666, înzestrează schitul cu satul Copăceni și munții Sașa și Cornetu (cumpărate cu nici o lună înainte de danie) precum și ocini în Pripoare, Titești, Ostrov.

În anul 1761, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, un anume Alecse căpitan za Loviște pune să se refacă pictura altarului de către zugravii Mihai, Radu și Iordache așa cum rezultă dintr-o altă pisanie situată în colțul de sud-est al naosului.

Un alt moment important din istoria schitului în reprezintă incendiul din 1808 care distruge aproape complet biserica și chiliile, o perioadă de timp viața monahală fiind întreruptă. Abia în 1835 noul stareț Irimah pune să se refacă clădirile și pictura murală.

În perioada 1864-1949 biserica este administrată de către Eforia Spitalelor Civile din București care în 1885 finanțează construirea iconostasului din lemn de stejar; un an mai târziu fiind pictate în ulei și icoanele de lemn. Tot instituția ce patronează schitul în cooperare cu Direcția Monumentelor refac între anii 1923-1925 cupola turlei și altarul dărâmate de obuze de altilerie în timpul luptelor din anul 1916.

În anul 1898, cu ocazia săpării tunelului pe sub zidurile de incintă ale mănăstirii, Direcția Căilor Ferate dărâmă o parte a vechiului zid de incintă și chiliile anexe, construindu-l pe cel actual. Din incinta originală astăzi mai pot fi admirate foișorul, turnul și zidurile de pe laturile de nord și est.

Ultimele renovări importante se fac în anul 1960 sub patronajul Direcției Monumentelor Istorice, cu această ocazie se restaurează pictura murală.

NoteModificare

  1. ^ N. Ghika-Budești „Monumentele Olteniei. Raportul al II-lea” în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, XXVI, apr.-iun.1933, p.70

BibliografieModificare

  • Spiridon I. Cristocea „Marele ban Mareș Băjescu”, Brăila, 2005.

Legături externeModificare