Mihai Opriș (arhitect)

arhitect român
Mihai Opriș
Date personale
Născut1948 (76 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Timișoara, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiearhitect Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materLiceul Teoretic „Nikolaus Lenau”
Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu  Modificați la Wikidata

Mihai Opriș (n. 1948, Timișoara, România) este un arhitect și cercetător în arhitectură român. Rezultatele cercetărilor sale au condus la corectarea istoriografiei dezvoltării urbane a Timișoarei. Locuiește în Soest, Germania.

Biografie

modificare

După absolvirea Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara, Mihai Opriș a urmat cursurile Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București. Din 1974 până în 1975 a lucrat la institutul de proiectare din Timișoara, IPROTIM, fiind apropiat al colegilor săi arhitecți Hans Fackelmann și soției sale, Aurelia.

Cercetările privind datarea planimetriei urbane a Timișoarei au fost dificile, deoarece planurile orașului orașului se aflau în arhivele militare. Centrul istoric al orașului, împreună cu cetatea și esplanada au fost până în 1892 sisteme de apărare militară, de aceea accesul lui Opriș a fost refuzat.

În Timișoara, tehnologia reproductivă a permis cercetări mai ample abia începând cu anul 1970. Publicațiile lui Opriș despre cercetările sale au pus la îndoială datarea existentă începând din 1974. Prima sa publicare sub formă de carte a fost în 1987, o monografie urbanistică a Timișoarei; totuși, tânărul arhitect nu a fost luat în serios de către specialiști și nu a fost recunoscut de autoritățile orașului de atunci.

Începând cu anul 1990, Opriș a avut acces la arhivele din Viena, Budapesta, București, Timișoara, Karlsruhe, Bologna și Stockholm. În colaborare cu arhitectul-șef al Timișoarei, Radu Radoslav, Opriș a descoperit, de exemplu, la Stockholm, cel mai vechi plan al Timișoarei din secolul al XVI-lea. Opriș și-a văzut confirmate constatările timpurii despre sistemul complex al cetății Timișoarei din secolul al XVIII-lea, în urma cercetărilor sale în arhive.

Contrar afirmațiilor istoriografiei de până atunci, Opriș a demonstrat că Palanca Mica și Mare, care aparțineau suburbiei, făceau parte din actualul centru al orașului. Până în 1975 Palanca Mare era considerată în mod eronat drept actualul cartier Fabric. Studiul a 370 de planuri militare vechi și proiecte de construcție a relevat că cele două cartiere nu s-au suprapus niciodată.

Simultan, el a completat mai multe informații furnizate de istorici. În lucrarea sa, Monographie der königlichen Freistadt Temesvár (în română Monografia orașului liber crăiesc Timișoara), Johann Preyer a indicat data de 25 aprilie 1723 ca fiind pusă și sfințită piatra de temelie a fortificațiilor de către superiorul iezuiților.[2] Opriș a stabilit că lucrările efective au început abia în 1732. Lucrările, la care au participat aproximativ 2000 de muncitori, printre care numeroși zidari din Croația, au durat peste 30 de ani și au fost finalizate în 1765.

De asemenea, istoriografia secolului al XVIII-lea a fost corectată. Astfel, Cazarma Transilvania a fost construită între 1727–1729 și nu, cum se credea anterior, în 1719. Conform lui Opriș, întreaga prezentare a dezvoltării cartierelor actuale trebuie revizuită, deoarece primele manufacturi au apărut în 1720 în zona actualei Universități de Medicină și a Parcului Copiilor.

Actualele cartiere Iosefin și Mehala au fost considerate nelocuite până în 1744. Actualul cartier Elisabetin a fost înființat abia în 1750; anterior acolo existau doar trei proprietăți cunoscute sub numele de Maierele Vechi.

În 2007, orașul Timișoara i-a acordat lui Mihai Opriș Diploma de Excelență pentru realizările sale.

Cărți publicate

modificare
  • Timișoara: Mică monografie urbanistică, București: Editura Tehnică, 1987
  • Timișoara. Monografie urbanistică, vol. I, Editura BrumaR, 2007, ISBN: 978-973-602-245-6
  • Arhitectura istorică din Timișoara, împreună cu Mihai Botescu, Timișoara: Editura Tempus, 2014, ISBN: 978-973-1958-28-6
  1. ^ a b Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ Johann Nepomuk Preyer, Monographie der königlichen Freistadt Temesvár, Timișoara, Editura Amarcord, 1995, ISBN: 973-96667-6-0, p. 191

Legături externe

modificare