Wikipedia

Mycena renati

specie de ciupercă

Mycena renati (Lucien Quélet, 1886), sin. Mycena flavipes (Lucien Quélet, 1873) din încrengătura Basidiomycota, în familia Mycenaceae și de genul Mycena,[1] denumită în popor capotă frumoasă,[2] este o specie saprofită de ciuperci necomestibile. Acest burete foarte comun se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord, de la deal la munte, preferat pe vreme umedă precum în regiuni calcaroase, adesea în mase, crescând în mănuchiuri prin povârnișuri și râpe de păduri de foioase și mixte, aproape numai pe trunchiuri și substrat lemnos în descompunere de fag. Timpul fructificării este din mai până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Mycena renati sin. Mycena flavipes
Capote frumoase
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Mycenaceae
Gen: Mycena
Specie: M. renati
Nume binomial
Mycena renati
(Quél.) Quél. (1886)
Sinonime

Mycena flavipes Quél. (1873)

Modifică text Consultați documentația formatului

Numele generic este derivat din cuvântul de limba greacă veche (greacă veche μύχης=ciupercă, burete),[5] iar epitetul a fost creat de Lucien Quelet (vezi mai jos).

Taxonomie

modificare
 
Lucien Quelet

Numele binomial a fost determinat drept Mycena flavipes de renumitul micolog francez (Lucien Quélet în lucrarea sa Les champignons du Jura et des Vosges, publicată în volumul 5 al Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard din 1873[6] și transcris în 1886 de el însuși în taxonul valabil până în prezent (2024), anume Mycena renati, de verificat în cartea sa Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium.[7] Quélet a denumit specia sub epitetul renati în onoarea fiului său René (franceză René=latină Renatus) pe care o descoperise în Munții Jura francezi, subliniind în descrierea sa relația strânsă cu Mycena galericulata.[8]

Alte încercări de redenumire nu au fost făcute.

Descriere

modificare
 
Cooke: Mycena renati
  • Pălăria: are un diametru de 1-3 (4) cm, este subțire, higrofană (își schimbă culoarea atunci când pierde sau absoarbă apă), în tinerețe aproape semisferică, apoi conică, adesea cu o cocoașă turtită și la avansarea în vârstă cu marginea din ce în ce mai clar ștanțată grosolan. Cuticula este mată, de la maturitate cu caneluri ondulate radiale, nu prea pronunțate. Coloritul poate fi gri-roz, roz-ocru, roz-brun, până la brun-carneu, cu nuanțe mai închise spre centru. Dezvoltă și forme aproape albicioase cu nuanțe de roz. Prin urmare, nu este prea ușor de determinat.
  • Lamelele: sunt groase, destul de distanțate între ele, cu lamele intermediare la margine, bombate, fiind aderente la picior cu un dinte. Coloritul este pentru mult timp albicios, căpătând mai târziu nuanțe rozalii evidente. Muchiile netede sunt de aceiași culoare.
  • Piciorul: este în regulă mai lung ca diametrul pălăriei cu o înălțime de 4-6 cm și o grosime de 0,2-0,3 cm, fiind neted, dar în partea de jos uneori slab păros, lucios, uscat, bățos, cilindric, nu rar îndoit, gol pe interior și fără inel. Baza prezintă un fetru miceliar alb. Coloritul este galben-auriu, galben-portocaliu, galben-roșiatic până brun-gălbui și adesea translucid.
  • Carnea: albicioasă este foarte subțire și nesubstanțială, în pălărie moale, în picior bățoasă. Nu emită nici un fel de suc. Mirosul este nitros sau de clor, gustul fiind blând cu nuanțe de ridichi.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali, în formă de sâmbure de măr, netezi și amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi), cu o picătură centrală și o mărime de 8-10 x 5-6 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 4 sterigme sunt în formă de măciucă. Cheilocistidele (cistide de pe muchia lamelor) sunt fusiforme, rareori în formă de sticlă sau clavate. Hifele prezintă depășiri evident îngroșate.[9]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4]
  •  
    M. renati tinere
  •  
    M. renati mature
  •  
    M. renati roșiatice
  •  
    M. renati, formă albicioasă

Confuzii

modificare

Calota frumoasă poate fi confundată cu surata ei Mycena galericulata (miros de pepene, gust făinos)[10] precum cu alte specii ale genului, cu toate necomestibile, astfel de exemplu: Mycena abramsii sin. Mycena praecox,[11] Mycena aetites,[12] Mycena cinerella,[13] Mycena diosma [14] Mycena epipterygia,[15] Mycena erubescens (amară, lapte alb),[16] Mycena galopus (miros de ridichi, lapte alb),[17] Mycena haematopus (lapte roșu),[18] Mycena inclinata (crește în mănuchiuri, miros rânced),[19] Mycena latifolia,[20]Mycena leucogala (neagră, lapte alb)[21] Mycena maculata,[22] Mycena polygramma,[23] Mycena rosea,[24] Mycena sanguinolenta (suc brun-roșiatic)[25] sau Mycena vitilis.[26]

Ciuperci asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Mycena abramsii sin. Mycena praecox
  •  
    Mycena aetites
  •  
    Mycena cinerella
  •  
    Mycena diosma
  •  
    Mycena epipterygia
  •  
    Mycena erubescens
  •  
    Mycena galericulata
  •  
    Mycena galopus
  •  
    Mycena haematopus
  •  
    Mycena inclinata
  •  
    Mycena latifolia
  •  
    Mycena leucogala
  •  
    Mycena maculata
  •  
    Mycena polygramma
  •  
    Mycena rosea
  •  
    Mycena sanguinolenta
  •  
    Mycena vitilis

Valorificare

modificare

Pe de o parte, calota frumoasă s-ar dezintegra datorită gingășiei și micimii ei în timpul transportului, pe de alta nu este de miros plăcut și savoare convingătoare. De acea nu se potrivește pentru bucătărie.[27]

Dar ciuperca are un folos datorită abilitații de a descompune lemnul mort al buturugilor și buștenilor căzuți pe pământ, permițând și ea o sursă de biodiversitate. Fără lemnul mort în descompunere pădurile naturale ar fi foarte fragile, fiind afectat echilibrul ecologic, pădurile ar fi slabe în biodiversitate si foarte inadecvate.[28]

Note

modificare
  1. ^ Mycobank
  2. ^ „Denumire RO”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 282-283 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b c Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 218-219, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, ed. a 5-a, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1837, p. 580
  6. ^ Lucien Quélet: „Les champignons du Jura et des Vosges”, în: „Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard”, seria a doua, vol. 5, Editura Imprimerie et Lithographie de Henri Barbier, Montbéliard 1873, p. 422
  7. ^ Lucien Quelet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 34
  8. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
  9. ^ German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, p. 461, ISBN 3-8001-3536-1
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 280-281, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 288-289 - 1, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 286-287, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 340-341, ISBN 88-85013-46-5
  14. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 370, ISBN 3-8289-1619-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 282-283 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 280-281, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 290-291 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 278-279, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 280-281 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 330-331, ISBN 88-85013-46-5
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 284-285 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 240-241, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 286-287 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 296-297 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  27. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 141, ISBN 3-426-00312-0
  28. ^ Romică Tomescu și colaboratori: „Importanța pentru Pădure a Lemnului Mort”, în jurnalul „ProEnvironment” vol. 4, Cluj-Napoca 2011, p. 104-113

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, pentru toate ciupercile analizate
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mycena_renati&oldid=16461247