Deschide meniul principal

Căciulița mușchiului

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Mycena galopus)

Mycena galopus (Christian Hendrik Persoon, 1800 ex Paul Kummer, 1871), din încrengătura Basidiomycota, în familia Mycenaceae și de genul Mycena,[1][2] denumită în popor căciulița mușchiului, umbreluța mușchiului[3] sau umbreluță de apă,[4] este o specie saprofită de ciuperci necomestibile. Acest burete foarte comun se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord, preferabil pe vreme umedă, adesea în mase (dar nu în mănuchiuri), în păduri de tot felul. Acolo se găsește, de la câmpie la munte, în paturi de mușchi, între frunze, pe trunchiuri acoperite cu mușchi, pe substrat lemnos în descompunere, mai ales pe cel de molid și fag. Timpul fructificării este din (aprilie) mai până în decembrie și, dacă nu este geros, chiar și iarna.[5][6]

Mycena galopus
Mycena galopus Artsdatabanken.png
Căciulița mușchiului, umbreluța mușchiului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Mycenaceae
Gen: Mycena
Specie: M. galopus
Nume binomial
Mycena galopus
(Pers.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus lactescens Schrad. (1794)
  • Agaricus galopus Pers. (1800)
  • Agaricus galopus Pers. (1800)
  • Agaricus galopus var. pilosus Pers. (1828)
  • Agaricus leucogalus Cooke (1883)
  • Mycena leucogala (Cooke) Sacc. (1887)
  • Mycena galopus var. candida J.E.Lange (1914)
  • Mycena galopus var. alba Rea (1922)
  • Mycena galopus var. nigra Rea (1922)
  • Mycena galopus var. leucogala (Cooke) J.E.Lange (1936)
  • Mycena fusconigra (Cooke) P.D.Orton (1988)

Taxonul se trage din cuvinte ale limbii greci vechi. Astfel numele generic este derivat din cuvântul (greaca veche μύχης=ciupercă, burete),[7] iar epitetul este compus din cuvintele (greaca veche γάλα=lapte)[8] și (greaca veche πόύς=picior),[9] datorită sucului care curge după o leziune în mare parte din picior.

IstoricModificare

 
H. Schrader

Primul care a descris specia drept Agaricus lactescens a fost botanistul și micologul german Heinrich Adolf Schrader (1767-1836) în lucrarea sa Spicilegium florae germanicae din 1794.[10]

Dar s-a hotărât, că numele binomial este Agaricus galopus, creat de renumitul savant bur Christian Hendrik Persoon în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium din 1800.[11]

Specia a fost transferată corect de micologul german Paul Kummer la genul Mycena, mai întâi cu epitetul galopoda, corectat ulterior în galopus, de verificat în opera sa principală Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871,[12] din 1871. Acest taxon este valabil până în prezent (2019).

Toate celelalte încercări de redenumire cu excepția variaților albe și negre, acceptate sinonim nu sunt folosite, fiind astfel neglijabile.

DescriereModificare

 
Bres.: Mycena galopoda
  • Pălăria: are un diametru de 1-3,5 cm, este subțire, higrofană (își schimbă culoarea atunci când pierde sau absoarbă apă), inițial conică, în formă de umbreluță. Cu timpul se aplatizează din ce în ce mai mult cu marginea mai mult sau mai puțin răsucită în sus, dezvoltând o cocoașă destul de mare, nu ascuțită, mai degrabă turtită sau rotunjită. Cuticula este netedă cu caneluri ondulate radiale bine vizibile, la umezeală aproape translucidă. Culoarea este gri-albicioasă până gri-brună, cu nuanțe mai închise spre centru și marginea mai palidă. Depinde de variație poate fi și albă (=Mycena galopus var. alba/candida)[13] sau negricioasă (=Mycena galopus var. nigra).[14]
  • Lamelele: ascendente sunt groase, clar distanțate între ele, cu lamele intermediare la margine, muchii netede sau slab și larg dințate, fiind bombat aderente la picior. Coloritul este pentru mult timp albicios, apoi brun-albicios până gri-brun, muchiile rămânând mereu albe. Între lamele se găsesc uneori picături mici unui lapte alb.
  • Sporii: sunt slab elipsoidali în formă de pară, netezi și amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), colorându-se brun-vinaceu, sub microscop hialini (translucizi), cu o mărime de 9-12 x 5-6 microni. Pulberea lor este crem-albicioasă. Basidiile cu 4 sterigme în formă de măciucă, lungi de 7 µm, măsoară 30-35 x 6-8 microni. Cheilocistidele (cistide de pe muchia lamelor) sunt fusiform-bulboase cu vârfuri țuguiate, uneori furcate, formând o bandă sterilă pe muchii și măsurând 60-90 x 10-18 microni. Pleurocistidele (cele laterale pe lamele) sunt asemănătoare. Hifele ramificate și gelatinoase ale cuticulei au o lărgime de 1-3,5 microni.[15]
  • Piciorul: este mereu mai lung ca diametrul pălăriei cu o înălțime de 4-6 (8) cm și o grosime de 0,15-0,3 cm, fiind elastic, cilindric, neted, gol pe interior și fără inel. Baza este nu rar îngroșată și alb-pâsloasă. Acolo unde este rupt, excretă un suc alb. Coloritul este gri-brun, spre vârf albicios și brumat în tinerețe, spre bază mai închis brun. Depinde de variație poate fi și alb sau negricios (vezi mai sus).
  • Carnea: este foarte subțire și nesubstanțială, în pălărie moale, în picior elastică. Mirosul amintește de ridichi sau varză cu un ton pământos, gustul fiind asemănător și blând. Sucul alb de aceiași calitate nu se decolorează. Buretele este variabil, deoarece modifică aspectul său în stare uscată, prezentând de asemenea forme albicioase sau negricioase, și, prin urmare, este nu prea ușor de determinat, dacă nu se dă seama de miros și de sucul exsudat.[5][6]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[16]

ConfuziiModificare

Umbreluța mușchiului poate fi confundată cu alte specii ale genului, cu toate necomestibile, în primul rând cu suratele ei Mycena leucogala (neagră, lapte alb)[17] și Mycena erubescens (amară, lapte alb),[18] iar dacă nu se dă seama de sucul alb conținut, de asemenea cu multe altele, numai exemplar cu: Mycena abramsii sin. Mycena praecox,[19] Mycena aetites,[20] Mycena cinerella,[21] Mycena diosma [22] Mycena epipterygia,[23] Mycena galericulata (miros de pepene, gust făinos)[24] Mycena haematopus (lapte roșu),[25] Mycena inclinata (crește în mănuchiuri, miros rânced, gust destul de amar),[26] Mycena latifolia,[27] Mycena maculata,[28] Mycena polygramma,[29] Mycena renati sin. Mycena flavipes (miros de clor, crește în mănuchiuri),[30] Mycena rosea,[31] Mycena sanguinolenta (suc brun-roșiatic)[32] sau Mycena vitilis.[33]

Ciuperci asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Pe de o parte, căciulița mușchiului s-ar dezintegra datorită gingășiei și micimii ei în timpul transportului, pe de alta nu este de miros și savoare convingătoare. De acea nu se potrivește pentru bucătărie.[34]

Dar ciuperca are un folos, prin descompunerea lemnului mort, buturugilor și buștenilor căzuți pe pământ, permițând și ea o sursă de biodiversitate. Fără lemnul mort în descompunere pădurile naturale ar fi foarte fragile, fiind afectat echilibrul ecologic, pădurile ar fi slabe în biodiversitate si foarte inadecvate.[35]

În 1999, profesorul olandez pentru chimie organică Joannes Bernardus Pieter Antonius Wijnberg și colaboratori au raportat prezența mai multor compuși antifungici înrudiți structural cu așa numite endosulfane (benzoxepine) în latexul lui Mycena galopus.[36] Unul dintre acești compuși, 6-hidroxipterolina, este un derivat al puternicului metabolit antifungic pterulon, izolat prima dată din culturile imersate de speciile Pterula în 1997.[37] Activitatea antifungică a pterulonului se bazează pe inhibarea selectivă a enzimei NAD dehidrogenază de către lanțul transportor de electroni. O publicație din 2008 a raportat că esterii acizilor grași ai endosulfanului servesc ca precursori ai apărării chimice activate prin răni. Când corpul fructifer este rănit și latexul este expus, o enzimă esterază (o enzimă care împarte esterii într-un acid și un alcool într-o reacție chimică cu apă, numită hidroliză), clipește, probabil, benzoxepinele esterificate inactive în formele lor active, unde pot ajuta la apărarea ciupercii împotriva drojdiilor și a ciupercilor parazite. De acea, ciuperca este foarte rar atacată de ciuperci parazite în natură, cu toate acestea, este predispusă la o infecție prin Spinellus fusiger, care este insensibil pentru endosulfanele speciei.[38][39]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 517, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1, 2
  4. ^ Denumire RO 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12124-8
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 210-211, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, ed. a 5-a, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1837, p. 580
  8. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, ed. a 5-a, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1837, p. 440
  9. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, ed. a 5-a, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1837, p. 253
  10. ^ Henrico Adolpho Schrader: „Spicilegium florae germanicae”, Editura Christian Ritscher, Hanovra 1794, p. 128 [1]
  11. ^ C. H. Persoon: „Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium”, vol. 2, Editura Gessneri, Usteri et Wolfii, Leipzig (Lipsiae) și Lucerna 1799, p. 56 [2]
  12. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde…”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 108
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 330-331 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 330-331 – 1, ISBN 88-85013-46-5
  15. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. X, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 248 - 1
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 237, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 330-331, ISBN 88-85013-46-5
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 280-281, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 288-289 - 1, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 286-287, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 340-341, ISBN 88-85013-46-5
  22. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 370, ISBN 3-8289-1619-8
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 282-283 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 280-281, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 290-291 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 278-279, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 280-281 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 284-285 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 282-283 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 240-241, ISBN 3-405-12124-8
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 286-287 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  33. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 296-297 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  34. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 141, ISBN 3-426-00312-0
  35. ^ Romică Tomescu și colaboratori: „Importanța pentru Pădure a Lemnului Mort”, în jurnalul „ProEnvironment” vol. 4, Cluj-Napoca 2011, p. 104-113
  36. ^ J. B. P. A. Wijnberg și colaboratori: „Novel Monochlorinated Metabolites with a 1-Benzoxepin Skeleton from Mycena galopus”, în: „Tetrahedron Letters”, vol. 40, nr. 31, p. 5767-5770
  37. ^ Michaela Engler, Timm Anke, Olov Sterner, Ulrich Brandt: „Pterulinic Acid and Pterulone, two Novel Inhibitors of NADH: Ubiquinone Oxidoreductase (Complex I) Produced by a Pterula Species”, în: „Journal of Antibiotics”, vol. 50, nr., 1997, p. 325-329
  38. ^ Kathryn Newell: „Interactions between two decomposer Basidiomycetes and a collembian under Sitka spruce: Distribution, abundance and selective grazing". Soil Biology and Biochemistry”, vol. 16, nr. 3, 1984, p. 227-233
  39. ^ Silke Peters, Robert Jaeger, Peter Spiteller: „Benzoxepine Esters as Precursors of the Wound‐Activated Chemical Defence of Mycena galopus”, în: European Journal of Organic Chemistry, vol. 2008, nr. 7, 2008, p. 1187-1194

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, pentru toate ciupercile analizate
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder, Armin Kaiser, German Josef Krieglsteiner: „Ständerpilze: Blätterpilze 1 (Hellblättler)“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 978-3-8001-3536-3
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare