Leopard de copac

(Redirecționat de la Neofelis nebulosa)

Leopardul de copac[2] (Neofelis nebulosa), numit și leopard pătat,[3] panteră de ceață[4] sau pungmar,[2] este o felidă găsită din Himalaya, în Asia de Sud-Est și în China, și a fost clasificată ca vulnerabilă în 2008 de către IUCN. Mărimea populației totale este suspectată a fi mai puțin de 10.000 indivizi maturi, populația având o tendință de scădere, fiecare populație fiind mai mică de 1.000 de adulți.[1] Leopardul de copac este considerat legătura evolutivă între felidele mari și felidele mici.[5]

Leopard de copac
Stare de conservare

Vulnerabil  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Familie: Felidae
Subfamilie: Pantherinae
Gen: Neofelis
Specie: N. nebulosa
Nume binomial
Neofelis nebulosa
(Griffith, 1821)
Răspândirea leopardului de copac

Neofelis diardi, care trăiește în Sumatra și Borneo este diferită din punct de vedere genetic, fiind considerată în 2006 specie separată.[6][7] Ambele specii Neofelis sunt cele mai mici felide din subfamilia Pantherinae (felide mari), și nu sunt în strânsă legătură cu leopardul.[8]

Caracteristici

modificare
 
Capul unui leopard de copac
 
Un leopard de copac la Feline Conservation Center, Rosamond, California

Leoparzii de copac au o blană roșcată, și sunt marcate distinct cu pete mari, neregulate în formă, asemănătoare norilor. Acest aspect unic a determinat ca numele felidei să vină de la cuvântul „nebulosus” (latinescul „acoperit”).

Femelele sunt mai mici decât masculii.[9] Irișii lor sunt, fie gri-verzui sau galben-maronii. Picioarele lor sunt scurte și robuste, cu labe mari. Au membrele destul de scurte în comparație cu alte felide, dar membrele posterioare sunt mai lungi decât membrele din față pentru a facilita săriturile. Înălțimea lor variază, fiind între 50 și 55 cm la umăr.[10]

Caninii superiori pot măsura 4 cm (1,6 inchi) sau mai mult.[11]

Răspândire și habitat

modificare

Leoparzii de copac trăiesc la poalele munților Himalaya din Nepal, Myanmar, Bhutan, Thailanda, Malaezia, Indochina, și în China, la sud de râul Yangtze.

In India, leoparzii trăiesc în nordul Bengalului de Vest, Sikkim, Arunachal Pradesh, Manipur, Meghalaya, Mizoram, Nagaland, și Tripura.[12][13][14] În Assam au fost observate în păduri, dar nu au fost înregistrate apariții în zonele protejate.[15] În Himalaya, au fost fotografiați la altitudini de 2,500-3,720 m (8,200-12,200 picioare) între aprilie 2008 și mai 2010, în Rezervația Biosferei Khangchendzonga din Sikkim.[16]

Distribuția subspeciilor

modificare
Subspecie Atribuit lui An Răspândire Stare de conservare
Neofelis nebulosa nebulosa Edward Griffith 1821 sudul Chinei, estul Myanmar vulnerabil
Neofelis nebulosa macrosceloides Brian Houghton Hodgson 1853 Nepal, Myanmar vulnerabil
Neofelis nebulosa brachyura Robert Swinhoe 1862 Taiwan dispărut (în 1990)[1][17][18]

Reproducere

modificare

Masculii și femelele au aproximativ 26 de luni la prima împerechere. Împerecherea are loc de obicei în lunile decembrie și martie.Masculul nu este implicat în creșterea puilor.[19] După o perioadă de gestație de 93 ± 6 zile, femelele dau naștere la un număr de pui de la unu la cinci (dar cel mai adesea trei pui).[20]

Inițial, puii sunt orbi și neajutorați, cântărind între 140 și 280 g. Puii pot vedea în aproximativ 10 de zile de la naștere. Ei ating maturitatea la aproximativ șase luni, și, probabil, devin independenți la aproximativ 10 luni de la naștere. În captivitate, leoparzii de copac au o durată de viață medie de 11 ani. Un leopard a trăit până la aproape 17 ani.[21]

Conservare

modificare

Vânătoarea de leoparzi de copac este interzisă în Bangladesh, China, India, Malaezia, Myanmar, Nepal, Taiwan, Thailanda și Vietnam. Neofelis nebulosa nu este protejată prin lege în afara zonelor protejate ale Bhutan. Vânătoarea este reglementată în Laos. Aceste interdicții, sunt prost aplicate în India, Malaezia și Thailanda.[22]

Referințe

modificare
  1. ^ a b c Sanderson, J., Khan, J.A., Grassman, L., Mallon, D.P. (). „Neofelis nebulosa”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2012.2. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. 
  2. ^ a b Dumitru Murariu (). Din lumea mamiferelor. Volumul II - Mamifere terestre. București: Editura Academiei Române. p. 106. ISBN 973-27-0210-9. 
  3. ^ Spelman, Lucy (). Enciclopedia Animalelor. Litera. p. 62. ISBN 9786066864626. 
  4. ^ Anuța, Ionescu Andrei (). Atlas Zoologic. București: Editura Vox. p. 285. ISBN 973-97848-2-8. 
  5. ^ Hemmer, H. (1968). Untersuchungen zur Stammesgeschichte der Pantherkatzen (Pantherinae) II: Studien zur Ethologie des Nebelparders Neofelis nebulosa (Griffith 1821) und des Irbis Uncia uncia (Schreber 1775). [Researching the phylogenetic history of the Pantherinae II: Studies into the ethology of the clouded leopard Neofelis nebulosa and snow leopard Uncia uncia.] Veröffentlichungen der Zoologischen Staatssammlung München 12:155–247.
  6. ^ Buckley-Beason, V.A., Johnson, W.E., Nash, W.G., Stanyon, R., Menninger, J.C., Driscoll, C.A., Howard, J., Bush, M., Page, J.E., Roelke, M.E., Stone, G., Martelli, P., Wen, C., Ling, L.; Duraisingam, R.K., Lam, V.P., O'Brien, S.J. (). „Molecular Evidence for Species-Level Distinctions in Clouded Leopards”. Current Biology. 16 (23): 2371–2376. doi:10.1016/j.cub.2006.08.066. PMID 17141620. 
  7. ^ Kitchener, A.C., Beaumont, M.A., Richardson, D. (). „Geographical Variation in the Clouded Leopard, Neofelis nebulosa, Reveals Two Species”. Current Biology. 16 (23): 2377–2383. doi:10.1016/j.cub.2006.10.066. PMID 17141621. 
  8. ^ "Clouded Leopard." A-Z Animals. http://a-z-animals.com/animals/clouded-leopard/19 Arhivat în , la Wayback Machine. Apr. 2013.
  9. ^ Pocock, R.I. (1939). The Fauna of British India, including Ceylon and Burma. Mammalia. – Volume 1. Taylor and Francis, Ltd., London. Pp 247–253
  10. ^ Clouded leopard SSP (2000). Clouded leopard (Neofelis nebulosa) Husbandry Guidelines. American Zoo and Aquarium Association.
  11. ^ Sunquist, M.; Sunquist, F. (2002). Wild cats of the World. Chicago: University of Chicago Press. pp. 278–284. ISBN 0-226-77999-8.
  12. ^ Choudhury, A.U. (1996). The clouded leopard. Cheetal 35 (1-2): 13–18.
  13. ^ Choudhury, A. (1997). The clouded leopard in Manipur and Nagaland. Journal of the Bombay Natural History Society 94(2): 389–391.
  14. ^ Choudhury, A. U. (2003). The cats in North East India. Cat News 39: 15–19.
  15. ^ Choudhury, A. U. (1992). The Clouded Leopard in Assam. Oryx 27 (1): 51–53.
  16. ^ Sathykumar, S., Bashir, T., Bhattacharya, T., Poudyal, K. (2011). Assessing mammal distribution and abundance in intricate Eastern Himalayan habitats of Khangchendzonga, Sikkim, India. Mammalia 75: 257–268.
  17. ^ Ultima apariție confirmată în 1989, când o piele a fost găsită în Taroko.
  18. ^ Anonymous. (1996). The mystery of the Formosan clouded leopard. Cat News 24: 16.
  19. ^ Turnage, C. and M. McGinley. (2010). "Clouded Leopard". In: Encyclopedia of Earth. Eds. Cutler J. Cleveland (Washington, D.C.: Environmental Information Coalition, National Council for Science and the Environment).
  20. ^ Nowell, K., Jackson, P. (1996). Clouded Leopard Arhivat în , la Wayback Machine. in: Wild Cats: status survey and conservation action plan. IUCN/SSC Cat Specialist Group, Gland, Switzerland
  21. ^ Achariyo, L. N., Mishra, Ch. G. (). „Some notes on the longevity of two species of Indian wild cats in captivity”. Journal of the Bombay Natural History Society. 78: 155. 
  22. ^ Nowell, K. (2007) Asian big cat conservation and trade control in selected range States: evaluating implementation and effectiveness of CITES Recommendations. A TRAFFIC Report, June 2007

Legături externe

modificare
 
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Leopard de copac