Wikipedia

Nicolae Alexi

Nicolae Alexi
Date personale
Născut23 martie 1947
Drăușeni, județul Brașov
Cetățenie România[1] Modificați la Wikidata
Ocupațiegravor[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticPictură
PregătireUniversitatea Națională de Arte București
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nicolae Alexi (n. 23 martie 1947, Drăușeni, județul Brașov, România) este un pictor și grafician român, profesor universitar, absolvent al Institutului de Arte Plastice din București, secția grafică, promoția 1974.

Expoziții

modificare

Personale

modificare

De grup

modificare

Premii

modificare
  • 1975 - Bursa Anuală a Tinerilor Artiști secția grafică;
  • 1994 - Premiul Academiei Mercurion, Roma, Italia;
  • 1985 - Premiul Academiei Romane din Roma, Italia;
  • 1986 - Premiul Cultura pentru Europa;
  • 1987 - Premiul U.A.P. pentru activitatea artistică;
  • 1993 - Medalia de aur la Bienala de Artă Contemporană Emiratele Arabe Unite;
  • 1998 - Marele Premiu U.A.P. pentru activitatea artistică din anul 1998;
  • 2006 - Premiul U.A.P. secția grafică

Decorații

modificare

Aprecieri

modificare
„Diferența dintre bâjbâială și precizie, dintre bâjbâială și rostire articulară, a fost bine pusă în evidență de expoziția lui Nicolae Aurel Alexi (grafică), deschisă la galeria Simeza în martie 2001 și intitulata Recurs la desen. Leonardo da Vinci numea desenul una cosa mentale, căci acesta se naște mai înâti din efortul gândirii, urmând apoi cel al minții pe hârtie. De aceea Nicolae Aurel Alexi propune un Recurs la desen ca formă elevată de reinterpretare a stilurilor, motivelor și genurilor clasice, indiferent dacă reevaluarea operata e plasata sau nu în perspectiva postmodernă.”
—Luiza Barcan[3]
„Alexi polemizează cu orice formă de aventurism stilistic, recurgând la savorile dificilului exercițiu de virtuozitate(în desen), de puritate(în mijloace și instrumente de la hârtie, passepartout, rama la creion, penita, tuș culori de apă) și de elocința(în discursul plastic). Se disting, pentru cei dispusi să sesizeze astfel de nuanțe și intenții, filoane artistice și stilistice esențiale.”
—Corneliu Antim[4]
„Nicolae Alexi are o fervoare imaginativă care ademenește spre comparații cu proza realist-fantastică sud-americană, desigur cu mijloacele specifice artelor vizuale. Secvențele propuse de artist(desene îmbintnd forța de sugestie a graficului cu a picturalului) sunt meditații asupra unei drame, situații problematice general-umane sau cu oarecare specific local. Plăcerea detaliului nu deviază spre barocul estetizant, ci este indeobște semnificativă.”
—Adrian Guță[5]
„(...)Se spune că ridicolul se naște din prăpastia ce se deschide între ceea ce ești și ceea ce vrei să pari. În desenele lui Alexi el este rezultatul discrepanței dintre condiția pigmeului și universul în care a nimerit, făcut pentru oameni. și pentru că tot navigăm sub semnul livrescului, să ne amintim de o clasificare deconcertanta, în spirit suprarealist, propusă cu umor de Borges. Aparent ingenuă, în realitate lucid feroce, ea imparte animalele în câteva grupe, marcate prin litere. Venind indirect în ajutorul nostru, scriitorul ne oferă cel puțin două variante demne de luat in seamă. Citim și citim:„i) care țopăie ca smintitele” și „n) care de la distanță par muște” Apoi, parcă special pentru artiștii unei familii vechi de când omenirea, el deschide calea fanteziei lucide printr-o specie proteică și inepuizabilă: „k) desenate cu o foarte fina pensulă dim păr de cămilă”. Deci Nicolae Alexi poate lucra in continuare liniștit la bestiarul său contemporan, pentru că este motivat și apărat de o ereditate conceptuală cu incontestabilă autoritate. Oarecum, intercalatele cultiste, recursul la memoria civilizației și la precedentele ilustre joacă rolul unui fertil câmp de recul. Artistul recurge frecvent la câte o imagine emblematică intrată în patrimoniul conștiinței publice, pentru a sublinia incompatibilitatea funciară dintre personajele grotești și etaloanele și etaloanele consacrate. Boucher sau Fragonard, Botticelli, Magritte sau Max Ernst, cel din ciclul "O săptămână de bunătate sau cele șapte elemente capitale”, reprezintă subtile punte de sprijin, sugerând o enigmă, sau nostalgia unui orizont pierdut.”
—Virgil Mocanu[6]

Note

modificare
  1. ^ The Fine Art Archive 
  2. ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 2, anexa 2, d) 2.
  3. ^ Angoase ale privirii, Luiza Barcan, Ediția Fundației Culturale Ideea Europeană, 2004.
  4. ^ „Alexiada sau recursul la desen”, Corneliu Antim, Ateliere de Artiști din București (vol. III), Noi Media Print, 2009
  5. ^ Adrian Guță, Ateliere de Artiști din București (vol. III), Noi Media Print, 2009
  6. ^ „Intrusul”, fragment de Virgil Mocanu reprodus în catalogul expoziției „Recurs la desen”, p. 13, Galeria Simeza, 2001.

Bibliografie

modificare
  • Angoase ale privirii - Luiza Barcan Editia Fundatiei Culturale IDEEA EUROPEANA 2004
  • Nicolae Aurel Alexi, Ateliere de Artisti din Bucuresti, Vol. III / Noi Media Print 2009
  • Nicolae Alexi, Catalogul Expozitiei de Gravura Experimentala, editia a II-a, Centrul de Cultura I.Manu Otopeni, curator: Andrei Ciubotaru, 2011;
  • Constantin Prut, Nicolae Alexi, Albumul, L'art Roumain, Répères Contemporains, Editura Uniunii Artiștilor Plastici din România, 1995
  • Aurel, Nicolae Alexi, “LEXICON critic și documentar Pictori, Sculptori și Desenatori din România Secolele XV-XX”, autor Mircea Deac, Editura Medro, 2008
  • Catalogul Expoziției Nicolae Alexi, Recurs la desen, Galeria Simeza, București, 2001;

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nicolae_Alexi&oldid=15179964